marți, 29 noiembrie 2011

2011 Noiembrie 2

Am neglijat puţin conducerea blogului. În primul rând nu am avut prea multe de scris - şi aşa cred că vă plictisesc cu unele lucruri mai puţin interesante, iar despre problemele sezoniere am scris deja anul trecut - şi nici timp nu am avut destul de mult.
Evenimente deosebite nu am avut în ultima perioadă. Mai examinez din cînd în cînd cum progresează năpîrlirea, deja majoritatea porumbeilor au ajuns la final, dar mai sunt câţiva, care sunt la ultima şi penultima pană. Ca să aibă şi ei posibilitatea să termine năpârlirea în condiţii bune, le mai dau încă 10-15 zile mâncare de calitate bună de două ori pe zi, în cantitate suficientă, în aşa fel să rămână mereu câteva boabe la terminare. Totuşi am început deja să introduc orzul în hrană, dar deocamdată numai într-o proporţie nu mult mai mare de 5-10%.
Asigur apă pentru baie săptămânal, de obicei luni, şi în fiecare zi au posibilitatea să iasă în volieră, înainte de masă femelele, după masă masculii.
Uliul deja atacă destul de insistent, dar fără să aibă vreo şansă. Într-una dintre zilele trecute s-a lovit şi de volieră. Porumbeii s-au învăţat deja că la adăpostul volierei nu le poate face nimic, dar asemenea atacuri îi sperie totuşi. Sper să nu-şi piardă instinctul de conservare şi la primăvară să am mai multe pierderi ca altă dată.

Au început festivităţiile de premiere şi expoziţiile.
La sfârşitul săptămânii, vineri 25 noiembrie, s-a ţinut pentru clubul nostru. A fost o ,,petrecere" mai mult decât modestă, fără soţii şi fără prea multă voie bună, dar din bani puţini, cu participare mai mult decât modestă nici nu mă aşteptam la alta.
Mult mai largă a fost participarea la banchetul Expoziţiei Naţionale. Însă şi aici majoritatea crescătorilor au fost singuri, fără soţii. Nu am fost prezent niciodată la asemenea festivităţi în Ungaria de exemplu, dar după cum am citit  şi am văzut pe pozele făcute cu aceste ocazii, acolo crescătorii vin cu soţiile, ceea ce asigură evenimentului un climat mai festiv. Este posibil că îmi pare numai mie aşa, dar totuşi cred că după atâtea weekenduri de vară petrecute singuri cu porumbei, ar merita şi cei care au răbdat hobyul nostru să aibă o seară festivă, chiar dacă nu cu ocazia Expoziţiei Naţionale, că este prea departe, dar măcar la festivităţile locale.
Spre surprinderea mea am primit şi eu o cupă pentru locul unu la crescători de la concursul Berlin.


Din păcate, discutând cu unii columbofoli, am observat că destul de mulţi sunt care nu vor acest concurs naţional, făcând o antipropagandă laşă şi agresivă, ceea ce cred că nu este spre folosul viitorului columbofiliei Române.
După părerea mea expoziţia a fost organizată destul de bine, într-o sală de expoziţie frumoasă. Prezenţa, cel puţin sâmbătă a fost destul de mare, sau ţinând cont de distanţa pentru cei din zone mai depărtate a României, chiar bună.
Fotografii nu am făcut, sunt destule pe celelalte saituri.

luni, 21 noiembrie 2011

Leziuni produse de păsări răpitoare

O problemă destul de actuală în sezonul de iarnă este atacul păsărilor răpitoare. În urma acestor atacuri de multe ori rămân răni grave, care însă nu neapărat sunt şi fatale pentru porumbei.
De a lungul anilor am avut mai mulţi porumbei, care după ce a fost rănit de uliu, a supravieţuit şi a mai reuşit să obţină performanţe destul de bune.
Dintre aceşti porumbei este şi masculul 179121/2004, care a fost prins de uliu la data de 11.X.2005, iar ulterior în anii 2007, 2008, 2009 a obţinut clasări la mai multe zboruri de maraton şi fond

 şi femela 090152/96, care şi ea a mai participat la zboruri de maraton după ce a fost rănit de uliu într-o toamnă.


Ce este de făcut în cazul unei asemenea răni?
În primul rând trebuie să examinăm rana propriuzisă. Trebuie să prindem porumbelul uşor, fără să mai producem alte traumatisme, sau să agravăm hemoragia internă. Să vedem ce regiune a fost atinsă şi cât de profundă este rana. Cu toate că nu sunt prea impresionante, dar mai periculoase sunt rănile produse prin înţepare cu gheara uliului, care ating şi organele interne, producând hemoragii interne.
În asemenea situaţii nu prea sunt multe de făcut, de obicei aceşti porumbei mor încă înainte de a se putea face ceva.
Dacă totuşi supravieţuieşte porumbelul şi ajunge acasă, îl putem ajuta cu medicamente care întăresc starea generală a lui şi antibiotice cu spectru larg, pentru a combate infecţiile produse de germeni bacterieni de pe gheara răpitorului. Cel mai uşor şi la îndemână este Enteroguardul, iar pentru combaterea stării de stres să-i dăm polivitamine şi electroliţi.
Dacă avem să folosim polivitamine care conţin şi vitamina K şi electroliţi care are şi calciu în compoziţie, pentru a favoriza coagularea sângelui şi oprirea hemoragiei.
Dacă leziunea este numai superficială, nu trebuie decât să pudrăm şi dacă plaga este mai întinsă să şi suturăm.
Înainte de suturare se vor curăţa marginile plăgii, se vor tăia cu o foarfecă penele din regiune şi dacă plaga este veche se va vivifia marginile plăgii, apoi se pudreaza uşor cu (Manis, Germostop cicatrizant, ect.), iar apoi se va sutura plaga. Dacă plaga este murdară în prealabil se curăţă uşor, se spală cu ser fiziologic, sau dacă nu este cu apă fiartă, eventual cu apă oxigenată, iar marginile se vor dezinfecta cu alcool sanitar sau cu tinctură de iod.
Plăgile care sunt mai profunde şi mai întinse, deci ating şi o cavitate internă, trebuiesc suturate în mai multe straturi. Stratul interior, cel mai profund, care este de ex. peretele cavităţii abdominale, se va sutura cu catgut ( aţă chirurgicală care cu timpul se dizolvă) în fir continuu, stratul următor, a muşchilor, tot în fir contnuu şi cu catgut, iar pielea cu aţă chirurgicală normală în puncte separate.
Cel mai des este afectat guşa porumbelului. Şi în acest caz se procedează cum am descris mai înainte, numai că peretele interior a guşei se va sutura cu aţă chirurgicală mai subţire în fir continuu.
După ce se usucă rana, a doua sau a treia zi, nu mai este nevoie să pudrăm, ci trebuie uns marginile plăgii cu un unguent cu antibiotic (Asocilină, Mibazon, Mibarom, ect.), iar în cazul rănilor de la nivelul guşii, trebuiesc verificate dacă nu cumva a ajuns ulterior vreun bob de cereale între marginile plăgii, iar dacă este cazul se va îndepărta bobul şi se va sutura gaura rămasă. În locul unguentelor putem folosi şi diferite spraiuri cu antibiotice.
Pe lângă suturare mai putem administra vitamine şi electroliţi, cum am descris mai înainte.
De obicei plăgile care nu ating organe interne vitale se vindecă destul de bine şi porumbelul poate să se vindece integral.
Cele care ating musculatura mai profund se vindecă mai greu şi este posibil să rămână porumbelul cu sechele.
Cel mai greu se vindecă plăgile profunde şi mai ales cele care ating organe interne. În aceste cazuri majoritatea porumbeilor mor, sau rămân cu sechele grave pe toată viaţa.
În cazuri când sunt atinşi şi sacii aerieni, poate să apară un emfizem subcutanat (acumulare de aer sub piele), care de obicei cu timpul se resoarbe, dar sunt cazuri când se produc anumite cicatrice la nivelul sacilor aerieni, care va funcţiona ca o supapă şi în acest caz sacul respectiv va rămâne in continuu dilatat de aer.
O rană corect tratată, uneori chiar şi cele mai profunde se vindecă de obicei în doi - trei săptămâni. În general nu este nevoie nici să îndepărtăm sutura, cu timpul firele de aţă cad singure.
Cel mai corect este dacă recurgem la serviciul unui medic veterinar, dar dacă nu ne este la îndemână, această intervenţie poate să facă şi un columbofil mai îndemânatic, ajutat de cineva, care ţine porumbelul.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Categorii de distanţe

Este interesant subiectul referitor la categoria de zbor a porumbeilor.
In mod sigur vor fi mulţi care vor să mă contrazică, ba chiar şi unii care se vor supăra, dar totuşi ţin să dezbat un pic mai mult. În plus doresc să şi exemplific cu câteva rezultate reale, luate din anul 2010.
În mod sigur sunt porumbei ,,vitezişti”, fondişti, maratonişti, dar diferenta între ei nu se reflectă în viteza cu care se întorc, pentru că la majoritatea concursurilor, viteza primilor porumbei este aproximativ aceaşi, indiferent de distanţă. Pt. exemplificare vă prezint rezultatul de la trei concursuri diferite, luate oarecum la întâmplare. Zic ,,oarecum”, fiindcă am luat concursurile de viteză de la Prahova, ei fiind cei mai buni vitezişti şi demifondişti, un cuncurs de fond tot de la Prahova, si două concursuri de maraton din zona Moldovei, ei fiind cei mai buni maratonişti in 2010 (cel puţin după aprecierile mele).


26.04.2010 – Medias
1 CRACIUN IONUT PH1901 1179.93
2 POPA ION. PH9752 1143.66
3 BADEA CIPRIAN PH169 1140.36
15.05.2010 – Suplacu
1 GIRBACEA FLORIN PH385 1148.58
2 GIRBACEA FLORIN PH385 1137.55
3 SUCHIU + PESCARUPH9665 1124.21
12.06.2010 – Valea lui mihai
1 BREBEANU JAC PH793 1135.74
2 RADU CORNEL PH100 1135.31
3 CORNEANU & BUCATARU PH306 1133.94
26.06.2010 – Varşovia
1 SERBAN GHEORGHE VS86 1254.02
2 CHIRILA MIHAI BL106 1248.32
TABARA MARIAN+OBREJA VS37 1200.71
01.08.2010 – Varsovia 3
1 CRALEA VIRGILIU TL4 1130.55
2 LAZAR PARASCHIVTL2 1120.53
3 MARDARE GEORGE BL78 1078.50

Intenţionat nu am luat concursurile de maraton a zonei 1 din 2011 (Leipzig, 25.VI.2011) , fiind concursuri cu viteze deosebit de mari, necaracteristice pentru nici o categorie.
După cum se vede, vitezele primilor porumbei sunt aproximativ egale, deci nu se poate vorbi de porumbei vitezişti, mai degrabă de porumbei de distanţă scurtă, medii, cu fondul si maratonul sunt de acord.
Într-adevăr viteza medie a concursurilor, la cele scurte de obicei este mai mare ca la cele de maraton, dar acest lucru este datorat, după părerea mea, dificultăţii concursurilor şi în special a faptului că de la maraton foarte mulţi porumbei sosesc a doua, sau chiar a treia zi. În schimb sunt şi concursuri de fond şi de maraton cu viteze medii mari şi concursuri de viteză cu viteze medii mici.
Totuşi care este diferenţa, de ce porumbeii maratonişti sosesc mai târziu de la zborurile scurte, dacă ştiu să zboară cu aceaşi viteză, ba chiar mai repede, ca cele vitezişti?
Bineânţeles că nu ştiu răspusul exact. Cred însă că este vorba de promptitudinea cu care porumbeii pornesc la zbor, de instinctul de a zbura în stol, diferit manifestat de la o categorie la alta şi bineânţeles rezistenţa şi inteligenţa porumbelului, si multe alte calităţi.
Aştept şi alte păreri, sunt chiar curios cum interpretează alţii această diferenţă.
Pentru mine însă sunt numai două categorii de porumbei: porumbei buni, care se întorc şi de la zboruri lungi, chiar dacă nu se clasează în fruntea clasamentului, si porumbei care se pierd de la zboruri lungi.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

2011 noiembrie 1

Am intrat în sezonul cel mai plictisitor a columbofiliei, cel puţin pentru mine.
De zece zile am închis porumbeii, la data de 31 octombrie am mai făcut un antrenament pentru ultima serie de pui, de la 18 km. Cu toate că a fost vreme frumoasă şi puii au pornit în direcţie bună după lansare, totuşi am pierdut unu. Noroc că cel pierdut a fost mascul şi în aşa fel s-a mai echilibrat raportul dintre sexe, dar şi aşa am mai mulţi masculi decât femele.
Am avut 14 asemenea pui tardivi, eclozionaţi în luna septembrie, dintre care doi i-am pierdut de acasă, iar încă trei de la antrenamente. De obicei aceşti pui nu au dat randament bun la concursuri, de aceea de mai multe ori am hotărât că nu mai las pui pentru zbor după luna iunie, dar aproape mereu am avut doi - trei exemplare reuşite pe care i-am oprit.
Am avut însă şi pui tardivi care au reuşit să obţină şi rezultate mai bune, dar nu în primul an de zbor, ci în anii următori. Chiar şi din anul trecut am doi masculi pe care i-am protejat la începutul sezonului, iar la ultimile concursuri de demifond şi chiar şi la fond, la care am participat, au dat rezultate mulţumitoare.
Faţă de anul trecut am deviat puţin de programul sezonier, cum făceam în anii anteriori. Cauza a fost construcţia volierei şi programul profesional puţin mai încărcat. Sper însă că posibilitatea de a sta în semilibertate în volieră va recompensa omisiunea mea.

La adăpost de răpitoare.

Năpârlirea se desfăşoară normal, cantitatea fulgilor căzuţi a început să mai scadă, făcând mai suportabilă menţinerea curăţeniei în curte şi în podul casei. Căderea remigelor primare în schimb a devenit mai evidentă, mai ales la puii de primăvară, dar şi porumbeii bătrâni aruncă şi câte două pene deodată. Majoritatea porumbeilor au aruncat deja şi pana a noua, iar remigele nou crescute sunt sănătoase.


Alimentaţia şi restul îngrijirii specifice perioadei am descris în postarea de anul trecut, deci nu vă mai plictisesc cu ele.

În săptămânile următoare am să încep să obişnuiesc masculii cu boxele lor, pe care au avut timp să le ocupe după placul şi forţa lor. De acum închid boxele libere şi nu le mai dau voie să se aşeze, numai la cele ocupate până-n prezent.
Din fericire majoritatea porumbeilor s-au vindecat de coriza uscată fără să rămână taraţi, dar aproape toţi au trecut prin boală. Sunt curios ce urmări va avea asupra rezultatelor la zboruri.

Nasul murdar din luna august a mascului 0738112/2010 este alb cum nu se poate mai frumos.


Masculul 791115/2009, cel prezentat mai înainte cu ochiul afectat de boală, profită de vremea frumoasă de noiembrie.

Altă boală din fericire nu a apărut în efectiv, deşi am auzit de multe cazuri de diferite îmbolnăviri, cu urmări dezatruoase în unele cazuri. După părerea mea a fost vorba de adenoviroză, dar nu este exclusă nici o formă mai rară a paramixovirozei, sau circovirozei.