Toamna 2012

În ultima perioadă, de aproape două luni şi jumătate, nu am avut activitate pe blog. De aceea caut să vă prezint întâmplările mai importante din acestă perioadă.

În această toamnă am concurat cu puii la toate concursurile organizate de asociaţia noastră. Cred că am mai amintit că nu dau o prea mare importanţă rezultatului puilor la concurs, dar parcă totuşi am avut chef să mai joc puţin cu ei, fără să fiu presat de aşteptarea rezultatelor.  Am trimis prima serie de pui, în total şase concursuri şi 17 antrenamente scurte, de maximum 70 de km. Am mai avut şi opt pui mai mici, care nu au fost la concursuri, dar şi ei au participat la nouă antrenamente scurte.

Concursurile erau numai de viteză, cei mai lungi (3) organizate de la Carei cu 267 km pentru mine. La aceste încercări am pierdut 18 exemplare. Deşi procentul de pierdere este de 25% din efectivul de pui cu care am pornit, nu mi-se pare prea mult, ţinând cont de dificultatea zborurilor şi mai ales de pierderile înregistrate de ceilalţi columbofili în sezonul cu puii.

Nu am reuşit să fac normă cu nici un pui, dar după cum am mai amintit nici nu mă interesează acest aspect. În general puii au venit destul de bine, nu am avut decât un singur concurs de unde s-au întors cu stolul, deci până la urmă fiecare a avut prilejul să acumuleze experienţă şi asta cred că are cea mai ,mare importanţă în viitor.

Au apărut şi centralizările concursurilor porumbeilor maturi.  Nu mă pot lăuda cu realizări extraordinare, dar faţă de anul trecut, parcă am rezultate mai bune.

Pe plan naţional sunt cam invizibil pe fruntea clasamentelor, dar totuşi la categoria Palmares 2 ani Berlin am reuşit să obţin un loc doi naţional. Primul loc, cu o diferenţă de 2,49 de puncte a fost obţinut tot de un porumbel din asociaţia noastră, şi ca să mă laud puţin, are strămoşi cu origine din crescătoria mea.

Pe plan judeţean stau mult mai bine, însă au fost vremuri când şi la acest nivel am fost la un loc mult mai prestigios.

Eroina sezonului a fost femela cu matricolul Ro559106/2008 (din poză),

care în ultimile două sezoane mi-a adus 17 clasări ratând numai  două concursuri scurte.

Mai jos vă prezint şi cartea de vizită integrală a acestui porumbel, din care se vede că are cinci concursuri de maratoane clasate în anii 2011 - 2012 şi numai cei care au participat la aceste concursuri ştiu că de fapt toate cinci au fost şi foarte grele (mai puţin Berlinul din 2011, dar nici de acolo nu s-au adunat în şase zile 20% din porumbeii trimişi din zona noastră).

Bineânţeles că dintr-o asemenea porumbiţă toată lumea ar dori să aibă pui cât mai mulţi. Ea însă de anul trecut nu prea se interesează de masculi şi cu toate că avea pereche, mereu a căutat prietenia mea. În trecut am reuşit să obţin de la ea mai mulţi pui, dintre care numai un consangvin am oprit pentru mine (pe care l-am pierdut), iar de vara anului trecut nu a mai depus decât astă primăvară un singur ou pe care l-a spart. După concursuri am trecut la prăsilă unde sunt 5-6 masculi în plus, dar nu s-a împerecheat cu nici unul. Intru mai rar în actualul compartiment a ei, dar şi acum când am timp să mă ocup mai mult cu ea, vine şi mă curtează.
Sper că până-n primăvara anului 2013 va uita de mine şi am să pot obţine de la ea nişte urmaşi la fel de buni ca ea.
Acum când revizuiesc această prezentare, îmi dau seama că de fapt nici nu despre cele prezentate mai sus am vrut să scriu, dar până la urmă cred că merită prezentat puţin mai pe larg o asemenea porumbiţă. 

Puii 2o12

În anul ăsta (2012) am pui mai tineri cu cc. două săptămâni, ca de obicei. Ca să-i pot vaccina deodată pe toţi, am tot amânat şi aşa s-a întâmplat că numai de două săptămâni am terminat cu profilaxia paramixovirozei. Totuşi nu erau complet descoperiţi imunologic, fiind deja vaccinaţi oculo-conjunctival cu LaSota.

Imediat cum am terminat concursurile cu porumbeii adulţi (28.VII.2012), am început antrenamentul puilor. Am avut câţiva încă prea mici, nu aveau nici două săptămâni de zbor cu stolul, dar nici pe ei nu i-am protejat. Tocmai din cauza lor am început mai prudent, cu un zbor de 10 km, apoi a doua zi de 15 şi aşa mai departe şapte zile la rând i-am dus la distanţe tot mai mari, până la 40 de km. Fiecare zbor am făcut într-o altă direcţie, aşa că le-am asigurat posibilitate să cunoască zona şi să-şi folosească instinctul de orientare la maximum.

Aşteptam să am pierderi mai însemnate, dar nu s-au pierdut decât doi pui dintre cei mai mici, care de fapt au fost şi subdezvoltaţi faţă de ceilalţi.
În continuare am să-i las mai liber şi nu-i mai lansez decât odată la două zile, apoi încep antrenamentele cu clubul.
Anul trecut nu am participat la concursurile cu pui şi nu am observat prea mare diferenţă între rezultatul porumbeilor de un an din 2011 faţă de ceilalţi ani, când am zburat puii mult mai intens. Totuşi în 2012 intenţionez să zbor puii la concursuri, mai mult ca să nu mă plictisesc şi pentru o selecţie mai precoce (fiind-că cerealele vor fi scumpe), decât din convingere.

Despre ,,obosirea" crescătoriei

Un subiect greu de înţeles, mai ales pentru cei care sunt la începutul carierei columbofile şi în special pentru cei cu rezultate.
Este o situaţie explicabilă, însă greu de acceptată în unele cazuri. Nu sunt eu care scriu prima dată despre acest fenomen, dar încă nu am întâlnit nici un articol, care să se ocupe mai pe larg cu acest aspect al insuccesului. Am văzut descris numai în câteva cuvinte, sau mai bine zis amintit de unii autori, fără să detalieze mai pe larg despre ce este vorba.


Să încep cu cazul meu.
Când am adus porumbei prima dată în noua mea crescătorie, imediat la primul concurs oficial am obţinut locurile: 3, 4, 9, 13, .... ect., apoi la următoarele concursuri tot aşa, mereu am avut trei - patru prumbei în primii zece, dar s-a întâmplat să am chiar locurile 1, 2, 3,9, 11 .... ect. Am fost convins că am porumbei buni, sunt îngrijiţi ca la carte şi rezultatele vin inevitabil. Probabil aşa a şi fost timp de 10-15 ani, cu câteva excepţii, în anii 1998, 1999 am avut rezultate puţin mai slabe, fiindcă în 1997 am pierdut majoritatea puilor, iar în anul 2002 am avut un an deosebit de bun, dar şi în continuare am avut rezultate bune, ocupând majoritatea locurilor din fruntea centralizatorilor din judeţ.
Primele insuccese mai evidente au început să apară în anul 2010, dar nu le-am dat mare importanţă, apoi în 2011 am avut rezultate şi mai slabe, iar în sezonul actual (2012), chiar am simţit că sunt în impas faţă de mulţi crescători care în anii precedenţi nu clasau niciodată porumbei înaintea mea.


Am început să analizez situaţia. Prima dată am căutat greşelile mele din anul 2012.
Am avut femele puţine de la început, apoi mi-au murit încă opt femele din cauza mea. Nu am avut nici elanul anilor anteriori, nu am jucat la văduvie porumbeii, cum făceam mai înainte. Toate aceste lucruri explică o parte din eşec.
Apoi am început să analizez anii precedenţi, când am avut rezultate proeminente: 1995,1996, 2002, 2007, 2009, erau anii când parcă aveam câte un salt calitativ. Mare diferenţe nu am constatat în cursul acestor ani, mereu am făcut şi ceva noutăţi, dar destul de neânsemnate.
Apoi am analizat cum pregăteam porumbeii pentru următorul sezon din toamna anului anterior. În anul 1994 nu am găsit nimic deosebit, însă atât în 2001, cât şi în 2006, 2008 toamna, sau iarna am făcut câteva modificări mai însemnate în interiorul crescătoriei. De ex. în 2001 am mai făcut încă un compartiment, în 2006 am schimbat pardoseala, în 2008 am refăcut boxele.
Când mi-am dat seama de aceste puncte comune, mi-am adus aminte de fenomenul citit mai înainte şi care m-a inspirat când am căutat titlu pentru prezentul articol. Altă dată am citit şi de efectul crescătoriei noi, sau înbătrânirea crescătoriei, care sunt practic acelaşi lucruri.


Apoi am început să analizez rezultatul acelor crescători, care m-au întrecut în ultimii ani.
Am ajuns la concluzia că aproape toţi au crescătorie nouă, de doi - trei, maximum patru ani construite, sau au făcut anumite modificări însemnate în cursul ultimilor ani. Nu doresc să exemplific cu nume şi trebuie să recunosc că nu toţi începătorii au reuşit să sară în frunte, dar fenomenul pare să fie evident.
A urmat să examinez cariera unor alţi columbofili cu rezultate de vârf în anii anteriori, şi care parcă nu mai au rezultate, cum aveau mai înainte. Am ajuns la aceaşi concluzie. Nici de această dată nu doresc să dau nume.


Am să încerc să descriu ,,simptomele" care prevestesc declinul, cel puţin din crescătoria mea.
Primul lucru de care îmi aduc aminte din primăvară este, că porumbeii nu au vrut să ocupe cuibarele vechi, deşi au fost curăţate ca în anii anteriori. Majoritatea perechilor au făcut cuiburile pe lângă cuibare, iar degeaba am pus  materialul cuibului în cuibar tot au preferat să depune ouăle pe lângă. Am încercat să mut cuibarul în locul unde au început să construiască noul locaş, dar totul a fost degeaba, au schimbat din nou locul.
De la antrenamente nu am avut pierderi însemnate, apoi la primele concursuri mi-a venit câte un porumbel în frunte, apoi marea majoritate a sosit la mijlocul, sau sfârşitul clasamentului. Cum intram in sezon, rezultatele deveneau tot mai modeste, nu ca şi număr de clasări, mai mult sosirile în fruntea clasamentului dispăreau. Rezultate mai acceptabile am reuşit să obţin la concursurile mai grele, sau chiar catastrofale (Praga 1, Berlin) şi numai un număr neânsemnat de porumbei reuşea să obţină.
Porumbeii sunt sănătoşi, frumoşi, dar parcă nu au pofta de zbor de altă dată. Puii se dezvoltă puţin mai slab, în special după ce nu mai primesc lape de guşă, cresc mai încet şi abia după înţărcare reuşesc să recupereze hrănirea mai slabă a părinţilor.
Totodată porumbeii cu origine din crescătoria mea la alţi crescători au rezultate mult mai bune ca ai mei.


Să vedem care sunt cauzele principale (după părerea mea).
În primul rând prăfuirea mobilierului crescătoriei cred eu că stă în fruntea listei. Apoi murdărirea inevitabilă cu dejecţii de a lungul anilor. Încărcătura microbiană, este foarte greu de evitat fără dezinfecţii periodice (ceea ce am neglijat în acest an). Pe lângă cele amintite cred că mai intervine şi plictisirea porumbeilor de anumite aspecte din crescătorie.
Toate cele descrise mai sus, ca şi cauze, sunt numai speculaţiile mele, dar se pot observa obiceiuri asemănătoare şi în natură. Păsările sălbatice de obicei nu cuibăresc în acel loc timp de mai mulţi ani (cu unele excepţii). Obiceiul e  explicabil, dacă ne gândim la atacul paraziţilor şi a anumitor agenţi patogeni din cuibul vechi.
Tot aşa şi cu gritul: după două - trei zile este consumat mai anevoios, dar dacă se spală şi se usucă iar este consumat mai cu poftă de porumbei.
Faţă de cele descrise mai sus sunt şi numeroase excepţii (vor să zică unii). Sunt crescători care reuşesc să rămână în top zeci de ani, dar nu ştiu în ce măsură se pot dovedi că nu au făcut nimic nou în crescătorie.


Care este rezolvarea. În moment ce bănuim, sau ştim cauza, soluţia ar trebui să fie uşoară. Probabil o dezinfecţie întemeiată şi demontarea periodică a boxelor ar fi parţial suficient, dar nu sunt convins că este deajuns pe termen lung.
Ce am să fac eu? Am să descriu când va fi cazul, idei am. Rezultatele, vom vedea, sper să apară şi ele, dar despre toate astea mai târziu.