Sezonul 2013

A fost un sezon cu multe dezamăgiri.
A început încă din primăvară, cu întocmirea planului de zbor, care până la urmă s-a părut că a fost rezolvat spre satisfacţia majorităţii, însă la urmă am rămas cu gust amar.
Primele concursuri a anului, cele de viteză şi demifond, s-au desfăşurat în mod normal, fără rezultate spectaculoase, dar nici prea mari pierderi. Am clasat în general 30-40% din porumbeii angajaţi şi am avut şi clasări mai în faţă. De fapt nici nu aşteptam prea multe lauri la aceste categorii. Primul concurs mai dificil am avut de la Nyíregyháza, dar nici de acolo nu am avut pierderi prea mari, deşi am pierdut şi trei porumbei de doi ani, dintre care de la unul aşteptam rezultate mai bune.

Aşteptări mai mari am avut de la concursurile de fond.
Primul fond organizat la data de 9 iunie, trebuia să aibă loc de la Nitra (588 km), Slovacia, dar fiindcă au fost crescători cu distanţe sub 500 km, a trebuit să-i ducă mai departe, aproape de Tarnava, lansându-i de la 622 km. Deşi porumbeii mei au sosit mai târziu decât aşteptam, până la urmă am clasat 12 şi nici pierderi nu am avut, decât trei yarlingi.
Au urmat două concursuri de la Breclav 689 km. Nu au fost deosebit de grele, dar fiind timp canicular, cum a fost de fapt toată vara, nici prea uşoare nu au fost. La primul am clasat opt porumbei din 13 angajaţi, iar la al doilea şapte din 16. Nu am obţinut punctaje spectaculoase, dar măcar am clasat peste medie.
Urma să trimitem porumbeii la al patrulea concurs de fond, dar fiindcă la al treilea nu am avut decât 84 de crescători, RNS-ul nu a mai permis organizarea mai multor concursuri de fond cu gruparea noastră. Am încercat să colaborăm cu braşovenii, dar nu ne-au luat, bănuiesc că din duşmănie de nu ne-am dus de la început cu ei şi poate şi de frica că noi avem distanţă mai scurtă. Nici cu judeţul Alba nu s-a reuşit să ajungem la înţelegere, deşi noi aveam cu aproape 200 de km mai mult ca ei, nu ne-au acceptat. Motivul exact nu ştiu, dar se pare că erau supăraţi de mureşeni.
Trebuie să recunosc, că nu cunoşteam, sau mai bine zis nu am stat să judec suficient de atent acest paragraf a RNS-ului, dar cred că este total aberant ca în cazul când sunt mai puţin de două judeţe în ,,coaliţie", să fie nevoie de 125 de crescători pentru organizarea unui concurs de fond, iar dacă sunt mai multe judeţe să fie suficient 40 de crescători. Nu pot înţelege de ce nu sunt ajutaţi cei mai mici şi mai ales de ce chiar la concursurile mai lungi sunt aceste restricţii.
Probabil şi aceste criterii au un scop bine definit. Fără să ajung să speculez argumetele economice, care şi ele au importanţa lor, sunt de părere că se urmăreşte intimidarea celor mai mici şi subordonarea lor la cei mai tari. Probabil că unii cred că aşa este bine, dar după părerea mea regulamentul ar trebui să garanteze drepturi egale şi să înlesnească posibilitatea de a participa la concursuri şi pentru zonele unde din diferite motive sunt mai puţini crescători.
De a lungul sezonului s-au dat numeroase derogări pentru unii, derogări care contraveneau RNS-ului, însă nu am avut noi parte de asemenea noroc. Sincer să fiu nici nu ştiu dacă a fost solicitat de organizatorii.

Nici concursurile de maraton nu mi-au adus mult mai multe satisfacţii. Având porumbeii mai slabi ca în urmă cu doi - trei ani, nici prea mari speranţe nu am avut.
Primul concurs de maraton am avut de la Praga 910 km. Nu m-am uitat prea atent la condiţiile de transport, dar din spusele celorlalţi, au fost catastrofale, însă preţul cerut de proprietarul maşinii a fost cel mai mic dintre cei trei transportatori. Rezultatele la fel au fost pe măsură: catastrofale. Aşa cum am auzit, o parte din porumbeii nici nu au vrut să iasă din maşină, a fost nevoie să folosească mătura pentru a-i convinge să pornească la drum.
Probabil că şi vremea caniculară a avut un cuvânt însemnat de spus în faptul că puţin peste 12% din porumbeii angajaţi au fost cronometraţi până a şasea zi de concurs. După părerea mea ar trebui să dea de gândit, dacă este normal ca din comisia de organizare a unui asemenea concurs, numai doi crescători să fie maratonişti, ceilalţi trei nici măcar un porumbel nu au angajat la această etapă.
Însă nu s-au terminat aici dezamăgirile acestui concurs. La anunţarea porumbeilor sosiţi numărul stickerului porumbelului sosit al doilea am anumţat greşit. Mai exact două caractre din faţă, din cele 13 de pe sticker, am scris cum a fost pe stickerul primului porumbel, iar pentru acest fapt am fost descalificat!
Înrt-adevăr greşeala a fost a mea, dar nu consider normal că pentru atâta să se descalifice toţi porumbeii a crescătorului în cauză. Cu atât mai mult că au mai fost şi alte greşeli mult mai grave de organizare cu ocazia acestui concurs, greşeli trecute cu vedere, fără urmări asupra celor responsabili.
Bineânţeles am contestat decizia, prima dată la organizator, de unde am şi primit răspuns, aşa cum aşteptam de fat, defavorabil. Apoi am înaintat contestaţie la domnul omologator, nu scris cum cere în RNS, fiindcă nu am nici o adresă unde aş putea trimite, ci numai prin telefon. Rezultatul nici de acestă dată nu a fost mai fructuos. Ultima contestaţie am făcut către preşedintele CNS-ului. Nici de la acest nivel nu aştept o rezolvare favorabilă. De fapt nu urmăresc altceva cu aceste intervenţii, decât să atrag atenţia asupra unelor aberaţii din RNS.
După părerea mea, este inadmisibil să anulezi un rezultat numai din cauza că în clasamentul provizoriu s-au strecurat nişte greşeli minore, comise de crescător, care în mod normal este emoţionat la sosirea porumbelului, nici să nu vorbim de faptul că poate se mai şi grăbeşte, nu cumva să întârzie cu trimiterea anunţului.
Din fericire au mai fost patru concursuri de maraton la care am avut mai puţine evenimente negative.
La Berlin şi Gdansk am fost nevoit să trimit şi porumbei de doi ani, dar cu toate aceste improvizaţii se pare că a fost o mutare înţeleaptă, obţinând de aici cele mai bune rezultate din sezon.
Bineânţeles că şi aici s-au dat derogări neregulamentare, care însă nu au influeţat decisiv erarhia clasamentului cupei FCI. Mă refer în special la distanţa crescătorilor, care este specificat în RNS că trebuie să fie minim 1000 km la o etapă.
Ultimul maraton şi ultimul concurs pentru mine în sezon a fost tot de la Praga, un concurs de asemenea destul de greu, de unde am clasat cinci din şapte angajaţi, însă fără nici o clasare mai spectaculoasă.

Nu ar fi corect să nu pomenesc de numeroasele nereguli de organizare petrecute pe plan local. Greşeli, care nu numai că crează neânţelegeri între membrii cluburilor locale, dar ne pune într-o postură delicată şi faţă de ceilalţi columbofili din ţară şi poate să ne mai surprindă în viitor cu alte neplăceri. 
Ce poate să facă un columbofil de rând pentru evitarea acestor evenimente nedorite? Prea mult nu, decât să dea exemple pozitive, dar fără să găsească sprijin, sau urmăritori, măcar în rândul celor din conducerea locală, are prea puţine şanse.

La urmă, pentru cei care fac anumite speculaţii legate de alegerile apropiate în cadrul FCPR şi tonul critic a celor scrise mai sus, doresc să specific, că cele scrise nu au nici o legătură cu preferinţele mele legate de anumite persoane în actuala conducere, sau noii candidaţi. Mă bucur de concurenţă şi le doresc succes pentru fiecare, cu gândul că probabil vor binele columbofiliei.
La fel ca până acum şi în viitor am să-mi ridic vocea când observ anumite probleme, pe care eu consider nedrepte, sau chiar ridicole. Chiar dacă aceste intervenţii nu au urmări concrete în RNS, poate totuşi vor fi şi alţii pe care reuşesc să-i pun pe gânduri.

Bolile tumoare a porumbeilor

               Nu ţin minte să fi învăţat în facultate despre această categorie de boli, deci prin urmare nici în manualele din aceea vreme nu am găsit referiri la ele. Nefiind un medic veterinar teoretician, nu am reuşit să adun materiale ştiinţifice din acest domeniu şi bineânţeles, că nu am nici cercetări proprii, a căror rezultate să vă prezint.

Totuşi în anumite tratate de specialitate columbofilă editate de medici veterinari (ex. Dr. J.W.E. Stam: Das Heute und Morgen im Taubensport), am citit despre această categorie de boli. Nefiind vorba despre o carte scrisă pentru medicii veterinari, nu am găsit nici în aceste cărţi o descriere științifică. După cum am mai scis, nici eu nu sunt în măsură să vă ofer o asemena descriere argumentată cu examene de laborator, totuşi am să vă prezint câteva cazuri din cazuistica mea.

În cartea sus animtită scrie, că toate formele ale tumorilor se întâlnesc la porumbei, dar nu scrie mai amănunţit decât de o singură formă, denumită papilom cu sânge, sau papilom hemoragic (nu știu care ar fi traducerea mai corectă și mai elegantă).

Este o boală infecto - contagioasă de origine virală destul de frecvent întâlnită la porumbei.

Din propria experienţă vă pot spune că în cei peste 30 de ani de columbofilie nu am întâlnit decât  5 – 6 cazuri, deci nu pot confirma că ar avea o frecvență prea mare, iar faptul că am hotărât să vă împărtăşesc descrierea lor, este că în decursul ultimului an parcă a crescut frecvenţa acestor îmbolnăviri, înregistrând patru cazuri de acest tip.

Ca simptomatologie este o boală destul de spectaculoasă. Formaţiunile tumorale pot să apară pe orice regiune a corpului şi în scurt timp ating dimensiuni impresionante, ajungând chiar până la mărimea unei nuci, adică o dimensiune de până la 1,5 cm. Au culoare roşu-negricioasă, la palpare sunt moi şi au un conţinut sangvinolent. Suprafaţa este lucioasă cu mici crăpături de unde scurge un lichid sangvinolent. Ca şi formă de obicei sunt rotunjite, mai înguste la bază, dar poate să aibă şi alte formă. De obicei nu afectează starea generală a porumbelului, exemplarele afectate rămânând vioi, însă aspectul şi repeziciunea creşterii, de obicei, îi sperie pe columbofili. Lezarea acestor papiloame sunt urmate de o hemoragie puternică, dar rareori fatale.

 În ultimul caz întâlnit, pe care am avut ocazia să-l observ mai deaproape, fiind tocmai în crescătoria mea, de la dimensiunea iniţială, de un bob de grâu, într-o săptămână a ajuns aproape la dimensiunea unei alune mai mic. Iniţial am observat numai un singur papilom, la extremitatea aripei, la baza penelor, iar mai târziu, după şapte zile a apărut şi al doilea în regiunea abdomenului. Era mai puţin vizibil, fiind acoperit de pene, dar avea acelaşi caracter ca şi primul, inclusiv şi ritmul impresionant cu care creştea.

Mai în urmă cu cc. zece ani am întâlnit un caz asemănător şi mai spectaculos, când dimensiunea papilomului era de aproape 2 cm.

Formaţiunea nu este dureroasă, porumbeii suportând bine examinarea prin palpare (porumebii sunt destul de rezistenţi la dureri).

Fiind o boală în majoritatea cazurilor benignă, prognosticul ,de obicei, este favorabil.

Tratamentul: în cazurile când leziunea este localizată într-o regiune corporală unde nu-l deranjează prea mult pe porumbel, nu este nevoie de nici un tratament, cu timpul papilomul se usucă şi cade singur. Când este localizat în regiuni corporale care incomodează animalul, este indicat înlăturarea lui.

Cel mai simplu este ligaturarea cu o aţă chirurgială la baza formaţiunii. După smulgerea penelor din apropierea tumoarei şi dezinfecţia pielii, se aplică o ligatură la bază. Iniţial nodul nu trebuie strâns prea tare, ca  nu cumva să secţioneze pielea, iar mai târziu cu 3 – 4 zile se va strânge din nou nodul.  În decurs de 10 – 12 zile papilomul se usucă şi cade. Pentru favorizarea cicatrizării este indicat aplicarea unui unguent cu antibiotic. Această metodă se poate aplica numai în cazuri când papilomul are gâtul mai îngust. În celelalte cazuri trebuie  îndepărtat chirurgical. Este de dorit ca actul chirurgical să fie executat de un medic veterinar, fiind pericol de sângerare.

Eu în toate cazurile întâlnite am putut recurge la ligaturare şi pacienţii s-au vindecat complect.

După cum am scris mai înainte, în cursul anului trecut am avut şi alte asemenea cazuri. Erau în stadii de dezvoltare mai avansate, aveau aspect asemănător, dar erau deja uscaţi şi culoarea mai deschisă marou spre gălbuie. Mai târziu au căzut fără să rămână urme pe locul vindecării.

Nu am constatat să fie aşa de contagios, precum scria în cartea sus  amintită, neobservând îmbolnăviri decât la câte un exemplar, deşi cohabitau mai mulţi porumbei în acelaşi spaţiu.

Un alt caz cu o tumoară, sau nodul spectaculos am văzut în primăvară cu ocazia vaccinării porumbeilor. Cu anii în urmă am mai văzut un caz asemănător într-o altă crescătorie la un porumbel foarte bătrân.

Este vorba de o formațiune tumorală total diferită de ceea descrisă mai sus. Avea consistență dură, era nedureroasă la palpație, neaderentă la țesuturile regiunii, localizată la nivelul capului, aproape de comisura anterioară a ochiului. Nici în acest caz starea generală a porumbelului nu era afectată.

Din anamneză am aflat că cel puțin de jumătate de an este prezentă formațiunea respectivă, iar proprietarul nu mai ține minte să fi avut vreo leziune în locul respectiv, înainte să apară tumoarea.

Ca etiologie bănuiesc că este vorba de o leziune suprainfectată și închistată de trichomonoză, sau de tuberculoză aviară. Am pus pe locul doi TBC-ul, fiindcă deși produce simptome asemănătoare, dar mai mult la nivelul mucoasei și de dimensiune mai mică.

De conținutul nodulului nu vă pot spune nimic, prorietarul nefiind de acord de înlăturarea pe cale chirurgicală și nici de alte intervenții, în urma cărora aș fi avut posibilitatea să-l examinez mai aprofundat.

Gdanskistul

Porumbelul cu matricolul Ro0434040/2011, de acuma poreclit Gdanskistul. (Poza a fost făcută în toamna anului trecut.)

A sosit de la concursul Național Gdansk din 12.VII.2013 a doua zi după lansare la ora 11:14:56 fiind primul porumbel din zona noastră, centrul Transilvaniei, care a reușit să se întoarcă acasă.

Deși a ajuns acasă relativ devreme, a fost foarte epuizat, ceea ce nu este de mirare, ținând cont, că a străbătut distanța de 1013 km.

În clasamentul general nu are o clasare cine știe cât de bună, dar totuși sunt mândru de el, fiind singurul rezultat mai onorabil obținut de mine în sezonul 2013.

Ca și origine, provine dintr-un mascul foarte consangvin pe porumbeii mei și dintr-o femelă de origine Hermes, (din crescătoria cu inele 1063). Printre strămoșii lui din partea mamei se găsește și porumbelul câștigător de la concursul Alicante din 1981.

În acest an a zburat la natural, având câteva clasări destul de bune de la concursurile scurte, venind mai prost de la primele concursuri de fond. De acea nu l-am mai forțat la fonduri, ci i-am dat o perioadă de odihnă de trei săptămâni, cu gândul că-l voi trimite la maraton. La momentul îmbarcării avea un pui de cc 12-14 zile.

Ca o curiozitate din trecutul lui amintesc, că după sezonul de zbor a puilor (2011, atuncia construiam și voliera), s-a pierdut de acasă. M-am împăcat cu gândul că a fost luat de uliu, dar primăvara a revenit. Probabil a iernat la un ,,prieten” columbofil. Din cauza acestui eveniment nu era printre favoriții mei, nici nu l-am închis, ci l-am lăsat să ocupe o boxă și nu a mai plecat de acasă.