luni, 31 ianuarie 2011

Ianuaie 4

Ultimele zile a lunii ianuarie au fost destul de geroase pe meleagurile noastre, temperaturile scăzând până la -20 grade C. Pofta de mâncare a porumbeilor a crescut invers proporţional cu scăderea temperaturii.
Prea multe evenimente nu s-au întâmplat în ultimele zile a lunii. Cel mai important eveniment se pare că a fost alegerea noului conducerii a asociaţiei judeţene la data de 29 ianuarie 2011. Nici acest eveniment important nu mi-a adus emoţii deosebite, aflând numai în ultimele zile despre pregătirea alegerilor. Se pare că vechiul preşedinte a demisionat şi de aceea a fost nevoie de noile alegeri. Cauza demisiei nu-l cunosc, dar prea mult nu mă miră, fiind o funcţie cu multă muncă şi puţine mulţumiri din partea columbofililor. Oricum eu personal nu am avut probleme cu vechiul conducere şi sper să nu am nici cu cea nouă.
Noua conducere este formată din:
  • Baricz Tamás Csaba, preşedinte de la clubul din Gheorgheni
  • Papp Zsolt, vicepreşedinte de la clubul din Odorheiu Secuiesc
  • Buzogány Csaba, responsabil tehnic-sportiv de la clubul din Odorheiu Secuiesc
  • Miklós István László, secretar de la clubul din Miercurea Ciuc
  • Dombi Dezső, preşedintele comisiei de disciplină de la clubul din Odorheiu Secuiesc
  • Péter Zsolt, membru în comisia de disciplină de la clubul din Odorheiu Secuiesc
  • Tamás Vilmos, membru în comisia de disciplină de la clubul din Miercurea Ciuc
Toţi sunt columbofili pasionaţi, dornici de afirmare. Sper că vor conduce destinele columbofiliei harghitene cel puţin ca predecesorii lor.
Ce aştept de la noua conducere? În primul rând corectitudine, asigurarea condiţiilor de a concura în mod onorabil, cu şanse reale la toate categoriile de zbor, susţinerea concurenţei şi nu în ultimul rând unificarea la concursuri a tuturor columbofililor din judeţ.

La porumbeii mei am administrat hrană puţin mai multă, suplimentând orzul cu cc. 15-20% porumb, 5% grâu şi 5% floara soarelui pentru a-i pregăti de vaccinarea contra paramixoviroză. Deocamdată încă nu am vaccinat porumbeii mei, dar deja am terminat la câţiva columbofili din zonă. În general efectivele vaccinate erau frumoase, sănătoase cu speranţe frumoase pentru sezonul care se apropie tot mai repede.
Nici anii trecuţi nu am avut prea multe evenimente, sau tratamente în această periodă. Altă dată am tratat porumbeii în această perioadă contra viermi, ceea ce anul asta nu am făcut.

duminică, 30 ianuarie 2011

0738152/2010

Este o femelă solzată deschis, deocamdată foarte neânsemnată. Probabil nici nu aş găsi-o din prima, dar nu numai pentru că este prea obişnuită şi puţin mai tardivă ci şi deoarece mă ocup mai puţin cu femelele, compartimentul lor fiind mai strâmt şi incomod. Este puiul femelei roşie cu masculul tânăr consangvin, despre care am mai scris.


 Fiind aşa neînsemnată, am fost nevoit să mă duc în coteţ şi s-o prind, ca să vă pot spune ceva despre ea.
De fapt nici nu este chiar aşa de rea, am găsit-o fără să caut prea mult. Arată ca şi în poza de mai sus, luat în mână am constatat că este destul de echilibrată, de mărime potrivită, nu este slabă, dar nici de îngrăşată nu pot să spun că este. Se pare că este mai reuşită decât fratele lui mai mare 0738108/2010. Este neaşteptat de blândă, cu toate că nu m-am ocupat deloc cu ea. Mai are o pană de aruncat din aripă, pe care probabil nu va mai arunca, decât la toamnă.
Din evidenţă văd că a participat la 11 antrenamente şi două concursuri, neavând nici o clasare, dar nici nu avea cum, nefiind cipuit pentru concursuri. Întârziere nu a avut nici una, ba de la unul dintre concursuri se şi clasa dacă avea electromicrocip. La observaţii în evidenţă cu data de 11.VIII. am scris că este cam slăbuţă.
După cele spuse ce prognostic să-i dau, sper să rămână până primul fond, mai încolo sincer, nu am speranţe.

0738154/2010

Este un mascul roşu, frate bun cu cei doi mai înainte amintiţi.
Când a fost mai tânăr era destul de slăbuţ, dar se pare ca a reuşit să-şi recupereze rămânerea în urmă, momentan este poate puţin cam prea mărişor. Este un porumbel destul de blând, fără defecte prea evidente.
Fiind puţin mai tardiv, nu l-am cipuit, de aceea nici nu a avut rezultate apreciabile de la concursuri din toamnă. De la primul concurs a avut o întârziere de o zi, iar de la celălate zboruri a sosit în prima zi. De fat nu a fost trimis decât la un singur zbor demn de remarcat după întârziere.
 








Cu toate că arată destul de bine şi este poate cel mai reuşit dintre fraţi, am impresia că nu va rezista până la sfârşitul sezonului 2011, iar dacă totuşi, atunci va fi un porumbel de bază în anii următori.