miercuri, 11 iunie 2014

Povestea unui container de transportat porumbei

După sezonul 2006, când din cauza gripei aviare nu am putut participa la concursurile cu judeţ, o grupare de columbofili din oraşul nostru s-a angajat să construiască un container propriu, care să corespundă din toate punctele de vedere normelor europene de transportat porumbei.
Nu a fost o treabă uşoară. Iniţial ne-am deplasat la Sibiu pentru a culege informaţii, apoi ne-am mai uitat şi la alte asemenea mijloace de transport. Până la urmă după mai multe negocieri şi discuţii s-a născut planul final, care viza pe lângă cerinţele sanitar veterinare şi posibilitatea de a-l folosi cât mai economic.


Pentru a obţine un preţ cât mai convenabil per porumbel transportat am hotărât să fie mai mare, putând transporta deodată 3500 - 3700 de porumbei. Însă pentru un asemenea container este nevoie şi de o maşină mai mare, iar pentru o asemenea maşină trebuie şi  şofer profesionist, licenţe ect. De aceea am hotărât să fie detaşabil de pe maşină, iar mşina s-o inchiriem. Cu puţină experienţă şi un stivuitor se pot lua, respesctiv monta în maximum jumătate de oră.


Conform legislaţiei europene are un culoar la mijloc, în spatele lăzilor, pentru a putea adăpa, respectiv alimenta porumbeii îmbarcaţi. Pentru a-i feri de ploi şi de vânt în timpul transportului, are jaluzele din aluminiu cu posibilitate de aerisire.


Tavanul este termoizolat, iar ventilaţia se realizează printr-un sistem de ventilaţie centrală, amlpasată deasupra lăzilor.




Timp de opt ani l-am folosit cu succes, am organizat concursuri la toate categoriile, însă cu trecerea timpului s-au schimbat şi cerinţele, cel puţin în Asociaţia Harghita. S-au achiziţionat maşini mai mici, cu capacitate de transport de 2000-2500 de porumbei, cât se îmbarcă de obicei deodată la un club orăşean şi nu necesită conducător auto profesionist, iar în această situaţie containerul nostru a devenit inutil.
De aceea am hotărât să-l vindem. Recomand pentru un club mai mare, cu membrii şi porumbeii mai numeroşi.
Cei interesaţi pot să mă contacteze prin email, sau la numărul de telefon: 0745181483.

miercuri, 1 ianuarie 2014

Zborul puiilor

Nu este o noutate deosebită să zbori puii de porumbei, se practică de foarte multă vreme. Nici nu doresc să scriu despre aceste zboruri normale, ci de concursurile de fond şi de maraton practicate cu pui în ultimii cinci -şase ani.
Ştiu că momentan problema nu mai este de actualitate, dar deoarece discutând cu columbofili, aproape mereu se întreabă, dacă este de dorit să fie puii lansaţi la asemenea distanţe.
Cu 30-40 de ani în urmă în oraşul nostru nu zburau puii mai departe de 80 de km, dar chiar şi pe aceea vreme am citit în publicaţiile columbofile de zborurile belgienilor cu puii până la 600 km. Zburau numai femelele la acele distanţe, cu masculii nu depăşeau 300-400 km. Femelele care erau capabile să obţină rezultate de la asemenea distanţe (500-600 km), de obicei erau trecute la reproducţie.
Am mai citit şi de Australieni, că trimit porumbeii tineri, în special pe cei de un an, dar şi pe puii, la distanţe inimaginabile de noi, 1100 - 1200 km, dar mi s-a părut ceva prea senzaţional, nici nu prea am crezut.
După primele reuşite, iar apoi eşecurile apărute apar numeroase comentarii pe marginea acestor concursuri. Sunt şi păreri recunoscătoare, dar şi mai multe critici la adresa celor care au curajul să angajeze pui la asemenea distanţe.

Fiind mai numeroase contraargumentele, încep să le dezbat prima dată pe acestea.
Se zice că sunt pierderi extraordinare. În mod sigur aşa este. Nu numai în cazul puilor sunt aceste pierderi, dacă este timp nefavorabil şi maturii se pierd. La pui probabil sunt pierderi şi mai mari, dar sunt concvins, că după mai mulţi ani de practicare a acestor lansări de la distanţe mari, pierderile se vor diminua şi se va forma o linie de porumbei oarecum specializat pentru aceste încercări grele în tinereţe.
Nu este unanim valabil pentru toată ţara, dar pierderi la fel de mari sunt şi în urma păsărilor răpitoare, sau mai bine zis ar fi, dacă nu s-ar ţine închis porumbeii pe timp de iarnă. Probabil că majoritatea puilor care se pierd de la zboruri sunt mâncate de şoimi şi ulii.
Alţii invocă, că este inuman să pui la asemenea încercare puii de porumbei. După cunoştinţele mele absolut toate animalele domestice sunt crescuţi cu un anumit scop. Porumbeii voiajori au fost amelioraţi şi ţinuţi de oameni pentru a fi concurate la zboruri pe distanţe mai mari, sau mai mici. Probabil, că unii cred că porumbeii suferă cu ocazia acestor concursuri. Este posibil, dar nici  soarta porcilor, a bovinelor, sau a puilor de carne nu este una mai bună. Nici găinile ouătoare de exemplu, nu sunt lăsate să cotcodăcească în pace până adânca bătrâneţe, ci sunt sacrificate şi folosite pentru furajare după ce nu mai produc la maximum.
Porumbelul voiajor, deşi e animal domestic, încă este în stare să trăiască şi liber, fără sprijinul omului, deci cei care nu vor să se întoarcă poate să supravieţuiască singuri.
Prin urmare cei de la protecţia animalelor ar putea să cerceteze condiţiile de transport, că în rest este aproape natural ceea ce se întâmplă cu ocazia acestor concursuri.
Se spune că este un efort deosebit pentru un animal aşa de tânăr. Nu contest că aşa este, dar cred că nu este ceva fără precedent în regnul animal. Aş putea să exemplific cu efortul păsărilor călătoare, dar mai bine vă prezint exemplul puilor de porumbei, care la vârste şi mai tinere se rătăcesc şi sub atracţia unui stol de porumbei străini se duc de bună voie la sute de kilometrii.
În anii 1990 cu un porumbel de al meu a venit un pui din Slovacia. Nu avea decât maximum două luni şi porumbeii mei fiind lansaţi din Slovacia, probabil a venit direct de acolo. Menţionez, că nu a fost un concurs cu vânt din spate şi porumbelul meu, cu care a venit, s-a clasat în primii zece pe maşină, deci probabil nici nu s-a oprit pe drum. Era epuizat de oboseală, dar deja a doua zi s-a comportat normal, abia se mai vedea pe el oboseala.

După cele scrise se poate întreba, de ce nu trimit şi eu porumbei la aceste concursuri?
  • Nu particip pentru că de obicei porumbeii mei nu dau rezultate în tinereţe.
  • De ce nu încerc să selectez şi eu în acestă direcţie? Cred că ar fi nevoie de prea multe generaţii, ca din porumbeii mei să pot selecta o linie care să facă faţă în tinereţe la aceste încercări. Liniile de porumbei care se maturizează mai precoce se şi îmbătrânesc mai devreme, deci problema e cu două tăişuri.
  • Nu cunosc câţi pui lasă crescătorii care concurează puii la maratoane şi la fond, dar ţinând cont, că după pierderile masive pe care au avut, tot au mai avut şi la anul următor un lot însemnat de yarlingi, cred că au avut peste 100, ceea ce eu nu mi-aş putea permite, neavând spaţiu suficient.
  • De obicei nu menajez nici un porumbel. Deci toţi dintr-o categorie trebuie să participe la aceeaşi zboruri, iar nu sunt sigur că nu aş rămâne fără pui după o încercare neinspirată, ceea ce ar lăsa amprentă gravă asupra rezultatului anilor următori.
  • Nu în ultimul rând nu concurez, că nu-mi plac concursurile cu puii, mai mult apreciez rezultatul porumbeiilor bătrâni.
Deci prin urmare, deşi eu nu particip la aceste concursuri, sunt de părere, că nu este un păcat aşa de mare, precum este spus de unii. Totuşi ţinând cont de vremea răcoroasă şi ploioasă de toamnă, cum a fost în anul  2013 (luna septembrie), nu aş sfătui pe orcine să hazardeze întregul efectiv la asemenea distanţe.

luni, 25 noiembrie 2013

Normele olimpice

Visul oricărui sportiv este să ajungă la olimpiadă.
Nouă columbofililor, ne place să ne mândrim de hobiul nostru ca un fel de sport, practicat cu porumbei voiajori, unde crescătorul joacă rolul antrenorului. În oarecare măsură contravine acestei mândri faptul, că organizaţia columbofilă cea mai mare (FCPR) din România este subordonată Ministerului Agriculturii şi degeaba au reuşit unii să adere la Ministerul Sporturilor, alţii susţin că locul nostru este mai de grabă, printre amelioratori de animale, decât printre sportivi.
Olimpiada, deşi nu cunosc definiţia exactă, ştiu că este competiţia supremă a sportivilor amatori. Din această cauză, până nu prea de mult, profesioniştii din anumite ramuri sportive nu aveau acces la aceste competiţii.
 Aşa am explicat şi faptul că normele olimpice la porumbei nu sunt prea exigente, în realitate sunt rezultate mult mai spectaculoase.
Totuşi, după părerea mea şi la acest capitol, ca de fapt şi cu ocazia olimpiadelor umane, ar trebui să ţină pasul cu dezvoltare. În sporturile umane mereu sunt cucerite noi recorduri, care totuşi nu sunt (cel puţin pentru spectatori) salturi excepţionale, unele sunt datorate numai posibilităţilor tehnice de măsurare a timpului.
La fel şi în sportul columbofil se produc an de an rezultate mai bune, majoritatea mult mai spectaculoase ca în sporturile umane. Aşa am ajuns într-o situaţie care ar necesita rezultate mai exigente de la porumbei, care doresc să reprezinte ţara de origine la această competiţie supremă.
Momentan toate normele olimpice sunt mult prea uşoare, parctic 40-45% dintre porumbei ar fi capabili să indeplinească aceste criterii. La fel şi în sportul uman sunt cereri, dar mult mai exigente, numai foarte puţini sportivi reuşesc să îndeplinească. Bineânţeles că nu toţi porumbeii care au norma olimpică, palmares de doi ani, au acces în olimpiadă, dar practic îndeplinesc criteriul.
Nu doresc să mă ocup cu categoriile mai scurte, 100-400, 300-600, şi nici chiar de fond cu toate că şi la aceste nivele ar fi loc de îmbunătăţiri, dar faptul că la categoria de maraton se pot folosi şi concursurile de 700 de km, găsesc ceva revoltător faţă de adevăratele maratonişti.
Este posibil, ca pentru ţările cu sport columbofil mai puţin dezvoltat, sau cu condiţii climaterice, sau geografice mai deosebite şi aceste distanţe sunt extrem de mari, dar nu am auzit pe nici un crescător maratonist din Belgia, Olanda, sau Germania să se laude cu asemenea performanţe josnice pentru această categorie rege a columbofiliei.
Nu cunosc normele cerute de campionatele naţionale a acestor ţări, dar sunt sigur, că nu se mulţumesc cu aceste distanţe minime dorite de unii şi de la noi.
Ce se urmăreşte de fapt cu aceste zboruri scurte pentru categoria maraton?
Poate vor să creeze condiţii şi pentru ţări cu columbofilie mai puţin performantă, ca să ajungă la olimpiade şi să prindă poftă pentru columbofilie.
Totuşi mă tem că adevăratul scop este să scadă distanţa pentru a fi accesibilă şi pentru demifondişti, reuşind să facă vânzări şi mai mari în viitor.
Oricare ar fi adevăratul scop, sunt sigur că nu serveşte dezvoltarea columbofiliei!

În încheiere ţin să menţionez că oricât de uşoare sunt aceste norme olimpice la oricare categorie, eu încă nu am reuşit să ajung nici pe departe în apropierea şansei de a fi prezent la olimpiadă, deci nu ştiu cât de convingător sună această critică decrisă de mine. Totuşi sunt de părere că dacă dorim să ne aliniem în rândul ţărilor cu columbofilie dezvoltată, nu avem voie să ne mulţumim cu minimul necesar la nici o categorie.