luni, 25 noiembrie 2013

Normele olimpice

Visul oricărui sportiv este să ajungă la olimpiadă.
Nouă columbofililor, ne place să ne mândrim de hobiul nostru ca un fel de sport, practicat cu porumbei voiajori, unde crescătorul joacă rolul antrenorului. În oarecare măsură contravine acestei mândri faptul, că organizaţia columbofilă cea mai mare (FCPR) din România este subordonată Ministerului Agriculturii şi degeaba au reuşit unii să adere la Ministerul Sporturilor, alţii susţin că locul nostru este mai de grabă, printre amelioratori de animale, decât printre sportivi.
Olimpiada, deşi nu cunosc definiţia exactă, ştiu că este competiţia supremă a sportivilor amatori. Din această cauză, până nu prea de mult, profesioniştii din anumite ramuri sportive nu aveau acces la aceste competiţii.
 Aşa am explicat şi faptul că normele olimpice la porumbei nu sunt prea exigente, în realitate sunt rezultate mult mai spectaculoase.
Totuşi, după părerea mea şi la acest capitol, ca de fapt şi cu ocazia olimpiadelor umane, ar trebui să ţină pasul cu dezvoltare. În sporturile umane mereu sunt cucerite noi recorduri, care totuşi nu sunt (cel puţin pentru spectatori) salturi excepţionale, unele sunt datorate numai posibilităţilor tehnice de măsurare a timpului.
La fel şi în sportul columbofil se produc an de an rezultate mai bune, majoritatea mult mai spectaculoase ca în sporturile umane. Aşa am ajuns într-o situaţie care ar necesita rezultate mai exigente de la porumbei, care doresc să reprezinte ţara de origine la această competiţie supremă.
Momentan toate normele olimpice sunt mult prea uşoare, parctic 40-45% dintre porumbei ar fi capabili să indeplinească aceste criterii. La fel şi în sportul uman sunt cereri, dar mult mai exigente, numai foarte puţini sportivi reuşesc să îndeplinească. Bineânţeles că nu toţi porumbeii care au norma olimpică, palmares de doi ani, au acces în olimpiadă, dar practic îndeplinesc criteriul.
Nu doresc să mă ocup cu categoriile mai scurte, 100-400, 300-600, şi nici chiar de fond cu toate că şi la aceste nivele ar fi loc de îmbunătăţiri, dar faptul că la categoria de maraton se pot folosi şi concursurile de 700 de km, găsesc ceva revoltător faţă de adevăratele maratonişti.
Este posibil, ca pentru ţările cu sport columbofil mai puţin dezvoltat, sau cu condiţii climaterice, sau geografice mai deosebite şi aceste distanţe sunt extrem de mari, dar nu am auzit pe nici un crescător maratonist din Belgia, Olanda, sau Germania să se laude cu asemenea performanţe josnice pentru această categorie rege a columbofiliei.
Nu cunosc normele cerute de campionatele naţionale a acestor ţări, dar sunt sigur, că nu se mulţumesc cu aceste distanţe minime dorite de unii şi de la noi.
Ce se urmăreşte de fapt cu aceste zboruri scurte pentru categoria maraton?
Poate vor să creeze condiţii şi pentru ţări cu columbofilie mai puţin performantă, ca să ajungă la olimpiade şi să prindă poftă pentru columbofilie.
Totuşi mă tem că adevăratul scop este să scadă distanţa pentru a fi accesibilă şi pentru demifondişti, reuşind să facă vânzări şi mai mari în viitor.
Oricare ar fi adevăratul scop, sunt sigur că nu serveşte dezvoltarea columbofiliei!

În încheiere ţin să menţionez că oricât de uşoare sunt aceste norme olimpice la oricare categorie, eu încă nu am reuşit să ajung nici pe departe în apropierea şansei de a fi prezent la olimpiadă, deci nu ştiu cât de convingător sună această critică decrisă de mine. Totuşi sunt de părere că dacă dorim să ne aliniem în rândul ţărilor cu columbofilie dezvoltată, nu avem voie să ne mulţumim cu minimul necesar la nici o categorie.

luni, 30 septembrie 2013

Comentarea comentariilor (Sezonul 2013)

Articolul: Sezonul 2013 a fost preluat de încă două saituri cu profil columbofil. Deşi unul dintre acestea nu a cerut acordul meu (rrp.ro), nu mă supără, ci mă bucură faptul dacă mai mulţi cititori au posibilitatea să afle părerea mea despre anumite lucruri.
La acest ultim sait în urma articolului au apărut o serie de comentarii la care doresc să răspund aici. De ce aici şi nu acolo? Las pe cititori să ghicească.

Pt. eduard şi Marcovici89: nu cred că la ora actuală trebuie să fi curajos atrăgând atenţia la anumite nereguli. Nu ştiu unde am pomenit eu de hoţie în articolul incriminat. Derogările (probabil la ele vă gândiţi) acordate pe undeva, erau juste, numai că nu erau regulamentare.
Până când sunt oameni, care vor să aibă funcţii de conducere la diferite niveluri a columbofiliei, eu nu doresc să le iau locul. Nici timp suficient nu aş avea pentru a îndeplinii numeroasele sarcini şi nici nu aş putea fi suficient de autoritar.
În anul trecut (2012) am fost omologator. Am renunţat, nu numai din cauza că este o muncă destul de migăloasă şi voluminoasă, dar nici nu am reuşit să conving pe unii, că nu sunt prost. Mai exact, aproape săptămânal am explicat la un responsabil tehnic, ce fel de greşeli am găsit în clasamente şi că trebuiesc evitate în viitor. El de fiecare dată a promis că aşa va fi, venind cu diferite explicaţii, pe care eu m-am făcut că le cred, de ruşine să nu-l fac mincinos, iar greşelile au continuat să apară. Bineânţeles că nu am lăsat aşa, am remediat eu greşelile cu ajutorul coordonatorului programului. Conform regulamentului trebuia să aplic şi sancţiuni, dar nu am făcut, mai bine am renunţat la funcţia de omologator.
Din exemplul de mai sus, cred că se înţelege, că nu sunt suficient de sever pentru o funcţie de conducere şi din păcate sunt prea mulţi oameni care caută să profite de aceste slăbiciuni.
Pt. Dl. FODOR: cu contestaţiile făcute nu am urmărit obţinerea anumitor avantaje (dacă la asta vă referiţi). Chiar dacă vor fi soluţionate în favoarea mea nu cred că ar fi favoruri, decât rezolvarea corectă a unei probleme interpretate greşit de unii. Deşi îl cunosc pe dl Tunduc şi suntem în relaţii destul de bune, nu am cerut să ,,rezolve problema", decât am făcut o simplă contestaţie către preşedintele CNS-ului.
Pt. Dl. Traian M: în mod sigur eu anumite lucruri aş fi făcut altfel, (nu sunt convins că mai bine, doar altfel) însă şi actuala conducere a făcut multe modificări foarte bune şi mai ales în spiritul fair playului. Totuşi ar mai fi multe de făcut de ex. modificarea sistemului de alegeri, sau o ,,constituţie" a sportului columbfil, care să-i garanteze aceaşi şanse fiecărui membru etc.
Nici cu articolul incriminat şi nici cu această complectare nu am dorit să jignesc, sau să fac anumite favoruri nimănui, am căutat să folosesc un limbaj decent şi la subiect.
Fără să arătăm şi greşelile, niciodată nu vom ajunge să corectăm şi vom fi mereu frustraţi, cu gândul că iar am fost păcăliţi de alţi mai şmecheri.

miercuri, 18 septembrie 2013

Sezonul 2013

A fost un sezon cu multe dezamăgiri.
A început încă din primăvară, cu întocmirea planului de zbor, care până la urmă s-a părut că a fost rezolvat spre satisfacţia majorităţii, însă la urmă am rămas cu gust amar.
Primele concursuri a anului, cele de viteză şi demifond, s-au desfăşurat în mod normal, fără rezultate spectaculoase, dar nici prea mari pierderi. Am clasat în general 30-40% din porumbeii angajaţi şi am avut şi clasări mai în faţă. De fapt nici nu aşteptam prea multe lauri la aceste categorii. Primul concurs mai dificil am avut de la Nyíregyháza, dar nici de acolo nu am avut pierderi prea mari, deşi am pierdut şi trei porumbei de doi ani, dintre care de la unul aşteptam rezultate mai bune.

Aşteptări mai mari am avut de la concursurile de fond.
Primul fond organizat la data de 9 iunie, trebuia să aibă loc de la Nitra (588 km), Slovacia, dar fiindcă au fost crescători cu distanţe sub 500 km, a trebuit să-i ducă mai departe, aproape de Tarnava, lansându-i de la 622 km. Deşi porumbeii mei au sosit mai târziu decât aşteptam, până la urmă am clasat 12 şi nici pierderi nu am avut, decât trei yarlingi.
Au urmat două concursuri de la Breclav 689 km. Nu au fost deosebit de grele, dar fiind timp canicular, cum a fost de fapt toată vara, nici prea uşoare nu au fost. La primul am clasat opt porumbei din 13 angajaţi, iar la al doilea şapte din 16. Nu am obţinut punctaje spectaculoase, dar măcar am clasat peste medie.
Urma să trimitem porumbeii la al patrulea concurs de fond, dar fiindcă la al treilea nu am avut decât 84 de crescători, RNS-ul nu a mai permis organizarea mai multor concursuri de fond cu gruparea noastră. Am încercat să colaborăm cu braşovenii, dar nu ne-au luat, bănuiesc că din duşmănie de nu ne-am dus de la început cu ei şi poate şi de frica că noi avem distanţă mai scurtă. Nici cu judeţul Alba nu s-a reuşit să ajungem la înţelegere, deşi noi aveam cu aproape 200 de km mai mult ca ei, nu ne-au acceptat. Motivul exact nu ştiu, dar se pare că erau supăraţi de mureşeni.
Trebuie să recunosc, că nu cunoşteam, sau mai bine zis nu am stat să judec suficient de atent acest paragraf a RNS-ului, dar cred că este total aberant ca în cazul când sunt mai puţin de două judeţe în ,,coaliţie", să fie nevoie de 125 de crescători pentru organizarea unui concurs de fond, iar dacă sunt mai multe judeţe să fie suficient 40 de crescători. Nu pot înţelege de ce nu sunt ajutaţi cei mai mici şi mai ales de ce chiar la concursurile mai lungi sunt aceste restricţii.
Probabil şi aceste criterii au un scop bine definit. Fără să ajung să speculez argumetele economice, care şi ele au importanţa lor, sunt de părere că se urmăreşte intimidarea celor mai mici şi subordonarea lor la cei mai tari. Probabil că unii cred că aşa este bine, dar după părerea mea regulamentul ar trebui să garanteze drepturi egale şi să înlesnească posibilitatea de a participa la concursuri şi pentru zonele unde din diferite motive sunt mai puţini crescători.
De a lungul sezonului s-au dat numeroase derogări pentru unii, derogări care contraveneau RNS-ului, însă nu am avut noi parte de asemenea noroc. Sincer să fiu nici nu ştiu dacă a fost solicitat de organizatorii.

Nici concursurile de maraton nu mi-au adus mult mai multe satisfacţii. Având porumbeii mai slabi ca în urmă cu doi - trei ani, nici prea mari speranţe nu am avut.
Primul concurs de maraton am avut de la Praga 910 km. Nu m-am uitat prea atent la condiţiile de transport, dar din spusele celorlalţi, au fost catastrofale, însă preţul cerut de proprietarul maşinii a fost cel mai mic dintre cei trei transportatori. Rezultatele la fel au fost pe măsură: catastrofale. Aşa cum am auzit, o parte din porumbeii nici nu au vrut să iasă din maşină, a fost nevoie să folosească mătura pentru a-i convinge să pornească la drum.
Probabil că şi vremea caniculară a avut un cuvânt însemnat de spus în faptul că puţin peste 12% din porumbeii angajaţi au fost cronometraţi până a şasea zi de concurs. După părerea mea ar trebui să dea de gândit, dacă este normal ca din comisia de organizare a unui asemenea concurs, numai doi crescători să fie maratonişti, ceilalţi trei nici măcar un porumbel nu au angajat la această etapă.
Însă nu s-au terminat aici dezamăgirile acestui concurs. La anunţarea porumbeilor sosiţi numărul stickerului porumbelului sosit al doilea am anumţat greşit. Mai exact două caractre din faţă, din cele 13 de pe sticker, am scris cum a fost pe stickerul primului porumbel, iar pentru acest fapt am fost descalificat!
Înrt-adevăr greşeala a fost a mea, dar nu consider normal că pentru atâta să se descalifice toţi porumbeii a crescătorului în cauză. Cu atât mai mult că au mai fost şi alte greşeli mult mai grave de organizare cu ocazia acestui concurs, greşeli trecute cu vedere, fără urmări asupra celor responsabili.
Bineânţeles am contestat decizia, prima dată la organizator, de unde am şi primit răspuns, aşa cum aşteptam de fat, defavorabil. Apoi am înaintat contestaţie la domnul omologator, nu scris cum cere în RNS, fiindcă nu am nici o adresă unde aş putea trimite, ci numai prin telefon. Rezultatul nici de acestă dată nu a fost mai fructuos. Ultima contestaţie am făcut către preşedintele CNS-ului. Nici de la acest nivel nu aştept o rezolvare favorabilă. De fapt nu urmăresc altceva cu aceste intervenţii, decât să atrag atenţia asupra unelor aberaţii din RNS.
După părerea mea, este inadmisibil să anulezi un rezultat numai din cauza că în clasamentul provizoriu s-au strecurat nişte greşeli minore, comise de crescător, care în mod normal este emoţionat la sosirea porumbelului, nici să nu vorbim de faptul că poate se mai şi grăbeşte, nu cumva să întârzie cu trimiterea anunţului.
Din fericire au mai fost patru concursuri de maraton la care am avut mai puţine evenimente negative.
La Berlin şi Gdansk am fost nevoit să trimit şi porumbei de doi ani, dar cu toate aceste improvizaţii se pare că a fost o mutare înţeleaptă, obţinând de aici cele mai bune rezultate din sezon.
Bineânţeles că şi aici s-au dat derogări neregulamentare, care însă nu au influeţat decisiv erarhia clasamentului cupei FCI. Mă refer în special la distanţa crescătorilor, care este specificat în RNS că trebuie să fie minim 1000 km la o etapă.
Ultimul maraton şi ultimul concurs pentru mine în sezon a fost tot de la Praga, un concurs de asemenea destul de greu, de unde am clasat cinci din şapte angajaţi, însă fără nici o clasare mai spectaculoasă.

Nu ar fi corect să nu pomenesc de numeroasele nereguli de organizare petrecute pe plan local. Greşeli, care nu numai că crează neânţelegeri între membrii cluburilor locale, dar ne pune într-o postură delicată şi faţă de ceilalţi columbofili din ţară şi poate să ne mai surprindă în viitor cu alte neplăceri. 
Ce poate să facă un columbofil de rând pentru evitarea acestor evenimente nedorite? Prea mult nu, decât să dea exemple pozitive, dar fără să găsească sprijin, sau urmăritori, măcar în rândul celor din conducerea locală, are prea puţine şanse.

La urmă, pentru cei care fac anumite speculaţii legate de alegerile apropiate în cadrul FCPR şi tonul critic a celor scrise mai sus, doresc să specific, că cele scrise nu au nici o legătură cu preferinţele mele legate de anumite persoane în actuala conducere, sau noii candidaţi. Mă bucur de concurenţă şi le doresc succes pentru fiecare, cu gândul că probabil vor binele columbofiliei.
La fel ca până acum şi în viitor am să-mi ridic vocea când observ anumite probleme, pe care eu consider nedrepte, sau chiar ridicole. Chiar dacă aceste intervenţii nu au urmări concrete în RNS, poate totuşi vor fi şi alţii pe care reuşesc să-i pun pe gânduri.

luni, 9 septembrie 2013

Bolile tumoare a porumbeilor


               Nu ţin minte să fi învăţat în facultate despre această categorie de boli, deci prin urmare nici în manualele din aceea vreme nu am găsit referiri la ele. Nefiind un medic veterinar teoretician, nu am reuşit să adun materiale ştiinţifice din acest domeniu şi bineânţeles, că nu am nici cercetări proprii, a căror rezultate să vă prezint.
Totuşi în anumite tratate de specialitate columbofilă editate de medici veterinari (ex. Dr. J.W.E. Stam: Das Heute und Morgen im Taubensport), am citit despre această categorie de boli. Nefiind vorba despre o carte scrisă pentru medicii veterinari, nu am găsit nici în aceste cărţi o descriere științifică. După cum am mai scis, nici eu nu sunt în măsură să vă ofer o asemena descriere argumentată cu examene de laborator, totuşi am să vă prezint câteva cazuri din cazuistica mea.
În cartea sus animtită scrie, că toate formele ale tumorilor se întâlnesc la porumbei, dar nu scrie mai amănunţit decât de o singură formă, denumită papilom cu sânge, sau papilom hemoragic (nu știu care ar fi traducerea mai corectă și mai elegantă).
Este o boală infecto - contagioasă de origine virală destul de frecvent întâlnită la porumbei.
Din propria experienţă vă pot spune că în cei peste 30 de ani de columbofilie nu am întâlnit decât  5 – 6 cazuri, deci nu pot confirma că ar avea o frecvență prea mare, iar faptul că am hotărât să vă împărtăşesc descrierea lor, este că în decursul ultimului an parcă a crescut frecvenţa acestor îmbolnăviri, înregistrând patru cazuri de acest tip.
Ca simptomatologie este o boală destul de spectaculoasă. Formaţiunile tumorale pot să apară pe orice regiune a corpului şi în scurt timp ating dimensiuni impresionante, ajungând chiar până la mărimea unei nuci, adică o dimensiune de până la 1,5 cm. Au culoare roşu-negricioasă, la palpare sunt moi şi au un conţinut sangvinolent. Suprafaţa este lucioasă cu mici crăpături de unde scurge un lichid sangvinolent. Ca şi formă de obicei sunt rotunjite, mai înguste la bază, dar poate să aibă şi alte formă. De obicei nu afectează starea generală a porumbelului, exemplarele afectate rămânând vioi, însă aspectul şi repeziciunea creşterii, de obicei, îi sperie pe columbofili. Lezarea acestor papiloame sunt urmate de o hemoragie puternică, dar rareori fatale.
 În ultimul caz întâlnit, pe care am avut ocazia să-l observ mai deaproape, fiind tocmai în crescătoria mea, de la dimensiunea iniţială, de un bob de grâu, într-o săptămână a ajuns aproape la dimensiunea unei alune mai mic. Iniţial am observat numai un singur papilom, la extremitatea aripei, la baza penelor, iar mai târziu, după şapte zile a apărut şi al doilea în regiunea abdomenului. Era mai puţin vizibil, fiind acoperit de pene, dar avea acelaşi caracter ca şi primul, inclusiv şi ritmul impresionant cu care creştea.


Mai în urmă cu cc. zece ani am întâlnit un caz asemănător şi mai spectaculos, când dimensiunea papilomului era de aproape 2 cm.
Formaţiunea nu este dureroasă, porumbeii suportând bine examinarea prin palpare (porumebii sunt destul de rezistenţi la dureri).
Fiind o boală în majoritatea cazurilor benignă, prognosticul ,de obicei, este favorabil.
Tratamentul: în cazurile când leziunea este localizată într-o regiune corporală unde nu-l deranjează prea mult pe porumbel, nu este nevoie de nici un tratament, cu timpul papilomul se usucă şi cade singur. Când este localizat în regiuni corporale care incomodează animalul, este indicat înlăturarea lui.
Cel mai simplu este ligaturarea cu o aţă chirurgială la baza formaţiunii. După smulgerea penelor din apropierea tumoarei şi dezinfecţia pielii, se aplică o ligatură la bază. Iniţial nodul nu trebuie strâns prea tare, ca  nu cumva să secţioneze pielea, iar mai târziu cu 3 – 4 zile se va strânge din nou nodul.  În decurs de 10 – 12 zile papilomul se usucă şi cade. Pentru favorizarea cicatrizării este indicat aplicarea unui unguent cu antibiotic. Această metodă se poate aplica numai în cazuri când papilomul are gâtul mai îngust. În celelalte cazuri trebuie  îndepărtat chirurgical. Este de dorit ca actul chirurgical să fie executat de un medic veterinar, fiind pericol de sângerare.
Eu în toate cazurile întâlnite am putut recurge la ligaturare şi pacienţii s-au vindecat complect.
După cum am scris mai înainte, în cursul anului trecut am avut şi alte asemenea cazuri. Erau în stadii de dezvoltare mai avansate, aveau aspect asemănător, dar erau deja uscaţi şi culoarea mai deschisă marou spre gălbuie. Mai târziu au căzut fără să rămână urme pe locul vindecării.
Nu am constatat să fie aşa de contagios, precum scria în cartea sus  amintită, neobservând îmbolnăviri decât la câte un exemplar, deşi cohabitau mai mulţi porumbei în acelaşi spaţiu.

Un alt caz cu o tumoară, sau nodul spectaculos am văzut în primăvară cu ocazia vaccinării porumbeilor. Cu anii în urmă am mai văzut un caz asemănător într-o altă crescătorie la un porumbel foarte bătrân.
Este vorba de o formațiune tumorală total diferită de ceea descrisă mai sus. Avea consistență dură, era nedureroasă la palpație, neaderentă la țesuturile regiunii, localizată la nivelul capului, aproape de comisura anterioară a ochiului. Nici în acest caz starea generală a porumbelului nu era afectată.
Din anamneză am aflat că cel puțin de jumătate de an este prezentă formațiunea respectivă, iar proprietarul nu mai ține minte să fi avut vreo leziune în locul respectiv, înainte să apară tumoarea.


Ca etiologie bănuiesc că este vorba de o leziune suprainfectată și închistată de trichomonoză, sau de tuberculoză aviară. Am pus pe locul doi TBC-ul, fiindcă deși produce simptome asemănătoare, dar mai mult la nivelul mucoasei și de dimensiune mai mică.
De conținutul nodulului nu vă pot spune nimic, prorietarul nefiind de acord de înlăturarea pe cale chirurgicală și nici de alte intervenții, în urma cărora aș fi avut posibilitatea să-l examinez mai aprofundat.

duminică, 14 iulie 2013

Gdanskistul

Porumbelul cu matricolul Ro0434040/2011, de acuma poreclit Gdanskistul. (Poza a fost făcută în toamna anului trecut.)


A sosit de la concursul Național Gdansk din 12.VII.2013 a doua zi după lansare la ora 11:14:56 fiind primul porumbel din zona noastră, centrul Transilvaniei, care a reușit să se întoarcă acasă.
Deși a ajuns acasă relativ devreme, a fost foarte epuizat, ceea ce nu este de mirare, ținând cont, că a străbătut distanța de 1013 km.
În clasamentul general nu are o clasare cine știe cât de bună, dar totuși sunt mândru de el, fiind singurul rezultat mai onorabil obținut de mine în sezonul 2013.
Ca și origine, provine dintr-un mascul foarte consangvin pe porumbeii mei și dintr-o femelă de origine Hermes, (din crescătoria cu inele 1063). Printre strămoșii lui din partea mamei se găsește și porumbelul câștigător de la concursul Alicante din 1981.
În acest an a zburat la natural, având câteva clasări destul de bune de la concursurile scurte, venind mai prost de la primele concursuri de fond. De acea nu l-am mai forțat la fonduri, ci i-am dat o perioadă de odihnă de trei săptămâni, cu gândul că-l voi trimite la maraton. La momentul îmbarcării avea un pui de cc 12-14 zile.
Ca o curiozitate din trecutul lui amintesc, că după sezonul de zbor a puilor (2011, atuncia construiam și voliera), s-a pierdut de acasă. M-am împăcat cu gândul că a fost luat de uliu, dar primăvara a revenit. Probabil a iernat la un ,,prieten” columbofil. Din cauza acestui eveniment nu era printre favoriții mei, nici nu l-am închis, ci l-am lăsat să ocupe o boxă și nu a mai plecat de acasă.

miercuri, 15 mai 2013

Paternitatea puilor

Nu prea de mult, prin email, cineva mi-a povestit următoarea intâmplare:

,,Buna ziua,
      ma numesc Sabin si am o rugaminte la D-voastra sa ma lamuriti intr-o problema cu care m-am intalnit de curand si cred ca sunteti singurul care ma poate ajuta asa cum ati mai facut-o de nenumarate ori.

      O sa va zic mai pe scurt care este povestea (telenovela columbofila). Am tinut inchisi intr-o boxa la imperecheat o femela si un mascul (frati de pe mama) aproximativ 10-12 zile, la cateva zile deja stateau ambii pe cuib parea ca totul e normal, apoi ea a stat cateva zile singura in cuib parand ca o sa se oua. Dar de aici incepe povestea mai complicata pentru mine, si anume cand am vazut-o ca sta pe cuib i-am eliberat in prima seara am gasit-o in boxa altui mascul, a doua zi am pus-o din nou in boxa cu primul mascul si la fel stateau impreuna. A doua zi am eliberat-o si spre seara cand am fost la ei am gasit-o din nou la celalalt mascul in cuib iar a doua zi dupa aceasta a facut un ou in boxa acestuia. Intrebarile mele sunt: 
  1. Dupa cate zile de la fecundare se depun ouale?
  2. Care sa fie dupa parerea D-voastra tatal viitorilor pui?
   Va multumesc anticipat."

Deoarece consider că problema ar putea să intereseze pe mai mulţi crescători de porumbei, m-am gândit să-o dezbat puţin mai pe larg, însă fără să pretind, că cele scrise sunt şi dovedite din punct de vedere ştiinţific.
De a lungul carierei columbofile de mai multe ori m-am lovit şi eu de această problemă şi ca să mă lămuresc, am căutat soluţii în diferite cărţi de specialitate, dar din păcate degeaba.
Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, terbuie să definim câteva noţiuni:
  1. Ovulaţia: momentul în care se desprinde ovulul din ovar. Se ştie că în cazul porumbelului ovulaţia de obicei este spontană, declanşată de actul împerecherii. Foarte rar se poate produce ovulaţia şi fără împerechere, dar aceste cazuri fiind foarte rare, se pot considera excepţii.
  2. Formarea oului, ultima fază a ovogenezei la păsări: perioada in care se formează oul în organismul femelei. Ţinând cont de faptul că la porumbei ovulaţia este provocată de actul împerecherii, are o durată de minimum opt zile. Aşa am găsit descrise şi în cărţi, dar şi din observaţiile personale la această concluzie am ajuns.
  3. Fecundaţia: evenimentul cu ocazia căruia ovulul se uneşte cu un spermatozoid, devenind ou fecund. Locul şi momentul fecundării se cunoaşte destul de bine la anumite specii de animale, fiind diferenţe însemnate, dar referitor la porumbel nu am găsit descris cu pretenţii ştiinţifice acest proces.
Nu întâmplător am ordonat aşa descrierea acestor evenimente. În mod logic în această ordine ar trebui să se întâmple. Problema cea mai neclară, cel puţin pentru mine, este când se produce fecundarea oului?
Pentru elucidarea acestui fenomen, vă povestesc şi eu un caz bine documentat din experienţa mea.

       La data de 28 iulie 1996 femela Hu3450 6780/1992 a fost în pereche cu un mascul mai puţin important pentru mine şi deşi aveau ou de şapte zile am luat femela cu gândul de a împerechea cu Campionul meu. Ca să am certitudinea că puii vor provine de la masculul dorit, am închis femela într-un compartiment separat. După o săptămână, la 4 august, am introdus şi masculul dorit la femelă, care a fost foarte înfocată şi imediat s-au şi împerecheat.
Am aşteptat ca la opt zile să depună ouăle, dar deja pe 7 august, deci după patru zile a apărut primul ou, iar pe 10 august, deci după trei zile şi nu doi cum ar fi fost normal, a depus şi al doilea ou. Ambele ouăle au fost fecundate şi s-au şi eclozionat normal.

Ţinând cont de cele scrise mai înainte, dintre care numai perioada de opt zile a formării oului ştim sigur, şi considerând că ovulaţia a fost una dintre cele excepţionale, neprecedat de împerechere, rămâne întrebarea când şi unde s-a produs fecundarea oului?
Cred că putem spune cu siguranţă, că cu două zile înaintea depunerii oului deja nu se poate, gălbenuşul şi pelicula oului fiind deja fomată. Rămâne să cred că ultima dată a fecundării trebuie să fie cel târziu înainte cu patru, minimum trei zile de ouat. În cazul de mai sus trebuie socotit şi drumul spermatozoizilor de la cloacă până la uter sau oviduct, care cunoscând dimensiunea spermatozoizilor şi distanţa de minim 7-8 cm pe care au trebuit să parcurgă, mai de grabă era ziua a treia dinaintea ouatului.
Care este tatăl real a puiului? În cazul în care în ultimile opt zile înainte de ouat, femela se împerechează cu mai mulţi masculi, (răspuns la întrebarea lui Sabin) cea ce se întâmplă destul de des, practic oricare mascul poate fi tatăl biologic a puilor rezultaţi.
Totuşi în cazul exemplului meu, când practic femela s-a împerecheat cu un singur mascul în perioada premergătoare ouatului, se poate închipui ca un alt mascul să fie tatăl real a puilor? Este aproape imposibil, totuşi este ştiut ca la unele specii de animale, spermatozoizii pot trăi în căile genitale a femelei timp de mai multe zile, sau chiar şi săptămâni, iar la momentul ovulaţiei sunt gata să fecundeze oul.
Nu ştiu cum o fi la porumbel, nu am găsit cercetări ştiinţifice descrise în acest sens şi ţinând cont de forma, fenotipul puilor, cred că erau a Campionului, dar acest lucru putea fi demonstrat cu certitudine numai cu un examen de ADN.

Sper că v-am lămurit, sau v-am încurcat şi mai rău?

vineri, 3 mai 2013

Încep concursurile!

Am mai scris într-un articol în trecut că în fiecare an fac câteva modificări în felul cum mă ocup cu porumbeii. De această dată am modificat aproape tot sistemul de îngrijire, adică mai bine zis nu m-am ocupat aproape deloc cu ei, am făcut numai strictul necesar: le-am dat de mâncare o dată pe zi şi totodată am făcut şi curăţenie.
Deci nu am respectat perioadele de care vorbeam mai înainte, nici pe yarlingii mai timizi nu i-am ajutat să-şi ocupe loc, nu m-am străduit cu îmblânzirea celor mai fricoşi şi nici împerecherile nu am dirijat, numai la reproducători. Primăvara am eliberat destul de devreme lotul de zbor, dar nu am avut pierderi însemnate, s-au pierdut doi tardivi şi o femelă de un an.
La terminarea sezonului trecut am avut multe proiecte de îmbunătăţiri, dar pe parcursul iernii au intervenit o serie de schimbări, care mi-au tăiat elanul.
Până la urmă primăvara mi-a adus cheful şi deşi am început târziu, totuşi cred că am reuşit să antrenez porumbeii în mod corespunzător pentru începerea sezonului competiţional. Am avut pierderi şi la antrenamente, dar numai tardivii s-au pierdut, care aveau origine bune, dar neavând posibilitatea de a zbura cu lotul în toamna trecută, era de aşteptat că nu vor rezista.
Pe toată durata iernii am hrănit porumbeii numai cu orz şi nici tratamentele obişnuite nu am făcut, totuşi majoritatea arată destul de bine. Momentan primesc porumb cc. 35%, grâu cc. 30%, floarea soarelui cc. 20% şi orz cc. 15%.
Azi îmbarcăm pentru primul concurs a sezonului organizat de la Dej, sper să fie un început bun.
Nu am avut intenţia de a risca rezultatul unui sezon făcând experienţă cu îngrijire, dar totuşi aşa s-a întâmplat. Prin urmare, rezultatul final a anului va evidenţia rolul îngrijirii, implicit a crescătorului, în obţinerea rezultatului.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Începe sezonul 2013


După multe tratative şi negocieri, până la urmă se pare că s-a finalizat şi planul de zbor a judeţului Harghita. Deşi programul de mai jos nu a apărut încă oficial pe saitul FCPR şi deja sunt şi modificări mărunte (ex data începerii, centre de îmbarcare), totuşi sper ca aspectele principale rămân valabile.
Concursurile vor fi organizate în colaborare cu Asociaţia Crescătorilor de Porumbei din judeţul Mureş, după cum se vede din protocolul şi planurile de zbor de mai jos.



FEDERATIA CRESCATORILOR DE PORUMBEI DIN ROMANIA
PLAN DE ZBOR MATURI
JUDETUL Harghita - ANUL 2013
PERIOADA: 27.04.2013 - 27.07.2013

                   

FEDERATIA CRESCATORILOR DE PORUMBEI DIN ROMANIA
PLAN DE ZBOR PUI
JUDETUL Harghita - ANUL 2013
PERIOADA: 03.08.2013 - 05.10.2013
PRESEDINTE                                     RESPONSABIL TEHNIC SPORTIV
   BARICZ T. CSABA                                      BUZOGANY CSABA
    0741088170                                                          0744155774
 btcsaba71@gmail.com                            csaba@buzogany.ro


Fiecare crescător vor trebui să plătească următoarele sume, în funcţie de numărul porumbeilor cu care participă:
1-10 galambig, 150 lej,  1-10 porumbei 150 lei
10-30 galambig, 300 lej, 10-30 porumbei 300 lei
30-60 galambig, 450 lej, 30-60 porumbei 450 lei
60 galamb fölött, 600 lej, peste 60 de porumbei 600 lei

Înainte de concursuri vor fi două antrenamente cu lansări de la Reghin 70 km în data de 26.IV şi Bistriţa 110 km în data de 28.IV. Preţul celor două antrenamente este de 1 lei / porumbel angajat.


miercuri, 3 aprilie 2013

Inteligenţa

Cu câteva decenii în urmă era considerat că în cazul animalelor nu se poate vorbi de inteligenţă. Se considera că tot ce fac, sunt dictate de instinctul lor. Ultimile cercetări însă au dovedit, că aceste teorii sunt total greşite şi animalele sunt cu mult mai inteligente, precum se credea în trecutul nu prea îndepărtat.
La sfârşitul lunii decembrie am văzut la televizor o serie de filme documentare extrem de interesante cu această tematică. Printre altele era vorba de maimuţe cu talente matematice impresionante, de papagal, care folosea cuvintele în mod conştient, de piţigoi, care rezolva o anumită problemă cu eficacitate diferită în funcţie de zona geografică de origine şi nu în ultimul rând de porumbei voiajori.


Cel mai puţin interesant şi cel mai discutabil pentru mine a fost cel referitor la porumbei, unde cercetătorii de la o universitate renumită au încercat să demonstreze, că porumbeii nu au instinctul de orientare înnăscută. Cu ajutorul GPS -ului montat pe spatele porumbeilor au urmărit traseul pe care porumbeii au parcurs de la locul lansării până acasă. Cu ocazia primei lansări, de la cc 8 km, porumbeii au parcurs mai bine de 60 km, făcând mari ocolişuri. Mai târziu însă, după antrenamente repetate, au reuşit să ajungă acasă mult mai direct, folosind repere, cum ar fi autostrăzi, clădiri, localităţi, pentru orientare.
Fenomenul nu este ceva deosebit pentru noi columbofilii, însă mi-se pare că este vorba de ceva mult mai mult decât învăţarea unui anumit traseu. Pentru demonstrarea acestui fapt, când porumbeii ajung acasă pe un traseu relativ favorabil fără experienţe anterioare, avem nenumărate exemple de la concursuri.
Pentru a ajunge acasă de la meleaguri foarte îndepărtate într-un timp cât mai scurt, printre alte calităţi porumbeii au nevoie de o anumită inteligenţă, comparabilă cu cea prezentată în filmele mai înainte amintite.
Majoritatea tratatelor de specialitate columbofilă la caracterizarea porumbeilor campioni pe primele locuri aminteşte de inteligenţă. Totuşi în cazul porumbeilor existenţa acestor calităţi este destul de greu demonstrabilă şi chiar dacă reuşim să găsim anumite teste cu care putem evidenţia şi compara aceste inteligenţe înnăscute, mai rămâne să demonstrăm corelaţia între rezultatele obţinute la concursuri şi rezultatele testelor.
Citind în cărţi de specialitate, mai ales în cartea lui Anker Alfonz, despre inteligenţa porumbeilor, de mult timp încerc să definesc şi eu anumite criterii, pe baza căruia să pot spune că un porumbel este mai inteligent decât celălalt. Din păcate însă rezultatele acestor observaţii nu a fost corelabile cu numărul şi calitatea clasărilor de la concursuri.
  1.  De exemplu după ce am construit noua volieră, porumbeii au fost nevoiţi să intre în crescătorie în altă parte ca mai înainte. Cei mai inteligenţi normal că sunt cei care reuşesc să rezolve mai repede problema ivită. După ce au învăţat cu intrarea, am pus uşa intrării pe poziţia în care nu puteau să iasă, numai să intre. Au fost câteva exemplare care au reuşit să rezolve ambele probelme printre ultimii. Chiar am vrut să elimin aceşti porumbei mai proşti. La sfârşitul sezonului totuşi aceste exemplare au fost cu cele mai multe clasări, nu au ieşit campioni naţionali, nu au fost nici cei mai buni din generaţia lor, dar au obţinut mult mai multe clasări ca majoritatea porumbeilor din efectiv.
  2.  Iarna după terminarea năpârlirii şi unei perioade în care mă ocup mai puţin cu porumbei decât altă dată, încep să-i îmblânzesc, oferindu-le porumb din palmă. Am observat că unele exemplare învaţă, se obişnuiesc, mult mai greu să profite de aceste posibilităţi ca altele. În mod normal cei care descoperă mai repede acesastă sursă uşoară de hrană sunt mai inteligenţi ca ceilalţi. Totuşi nu ei sunt şi cei mai buni cursieri, de multe ori cei care învaţă cel mai târziu sunt cei mai buni la concursuri.
  3.  O altă probă este toamna, când puii sunt trecuţi în noul compartiment de maturi. Eliberez toate boxele ca să aibă fiecare posibilitate de ocupare a câte un loc. Mereu se găseşte câte unul, care ocupă un loc favorabil (după mine) şi reuşeşte să şi apere mai târziu. De obicei am avut o încredere mai mare în aceşti porumbei şi în viitor, însă nu mereu a fost confirmată încrederea.
  4.  Mai târziu încep să-i învăţ să se ducă la locurile lor când fac eu semn şi să rămână pe loc până termin curăţenia, sau până când mă aflu eu printre ei. Nici de această dată nu am găsit o coleraţie între rapiditatea cu care s-au obişnuit cu noua ordine şi rezultatele obţinute de la concursuri.
Nu am menţionat, dar cred că se subânţelege că toţi aveau conformaţie corporală comparabilă, la fel şi starea de sănătate am încercat să ţin la acelaşi nivel pentru tot efectivul.
Concluzionând cele afirmate mai înainte, cred că iteligenţa este de mai multe feluri, iar eu nu am urmărit cea potrivită pentru porumbei voiajori. În afară de asta se pare că celelate calităţi, în primul rând cele fizice şi comportamentul, în special de a nu se rupe de stol, sunt mai importante în supravieţuirea concursurilor, decât inteligenţa.
Un lucru totuşi care se pare a demonstra teoria cercetătorilor este că cei care reuşesc să-şi rezolve întoarcerea de la concursurile dificile în tinereţe, au mare sansă să devină campioni, deci experienţa şi capacitatea de a învăţa, au cuvânt hotărâtor pentru viitor.

luni, 18 februarie 2013

Pariuri pe bani, prono-columbo-sport

Plecând de la experienţa anilor trecuţi, şi anume că nici o încercare de a institui o modalitate de premiere cu bani a porumbeilor câştigători, nu a avut un succes îndelungat, m-am gândit că ar trebui angrenaţi câţi mai mulţi crescători, de exemplu pe toţi doritori de participare din ţară.

Tot sistemul s-ar baza pe baza de date a FCPR-ului cu care se calculează clasamentele la ora actuală.
Fiecare doritor de participare ar avea posibilitatea să deschidă un cont propriu, practic o pagină, unde ar putea să parieze. Ar fi ceva asemănător cu magazinele online, numai că în loc de produse (marfă) ar fi porumbei. Oricine ar putea să aleagă oricare porumbel al oricărui crescător, care figurează în baza de date după felul următor.
  1. Selectarea judeţului: apar crescătorii şi concursul planificat pentru weekendul respectiv.
  2. Alegerea crescătorului: apar porumbeii înscrişi în concurs la începutul sezonului
  3. Alege porumbelul interesat: se afişează rezultatele anterioare a porumbelului (ex. ultimile 10 clasări).
  4. După studierea trecutului porumbelului ales ar hotărâ, dacă pariază, sau nu pe acel porumbel în respectivul sfârşit de săptămână. Bineânţeles, deoarece un străin nu ar avea cunoştinţe, dacă un oarecare porumbel mai este în concurs, sau deja s-a pierdut, sau chiar dacă nu este pierdut, va fi trimis la concursul următor, sau nu, deci cel mai sigur e să parieze pe porumbeii proprii.
  5. Alegerea sumei pariate, respectiv felul pariului (ex. se clasează în 20%, se clasează în primii 1%, se clasează pe locul 1 pe maşină, ect.).
Ca să se poate finaliza pariurile ar fi nevoie de un anumit fond de premiere, pe care degeaba se aşteaptă să fie dat de alţii, decât cei care participă, de fapt cred că aşa se întâmplă şi în alte locuri. Dacă aceste pariuri ar fi organizaţi de o persoană, sau organizaţie anume, în mod sigur respectivul ar urmări să aibă şi el propriile venituri şi de obicei cum se întâmplă şi la casinouri, adevăratul profit ar fi a lui.
Ca să se evite acest lucru, toată activitatea referitoare la pariuri ar trebui să meargă aproape automat, deci condus de calculator. Singura operaţiune executată de o anumită persoană ar fi virarea câştigurilor la sfârşitul pariurilor, adică la omologarea concursului în cauză  şi eventual validarea conturilor. Această persoană ar primi un salar fix pentru aceste servicii.
Fiecare porumbel ar avea o anumită valoare calculată pe baza rezultatelor obţinute de la ultimile (de ex. 10) concursuri, iar acest coeficient s-ar reactualiza săptămânal. În funcţie de acest coeficient ar fi posibilă parierea. De exemlu, un porumbel care la ultimii 10 concursuri a câştigat mereu,ar avea un coeficient mai mic deci în urma parierii pe acest porumbel s-ar câştiga o sumă de: suma pariată x coeficientul porumbelului. Asta în cazul în care pariază numai pentru faptul că porumbelul se clasează în 20%. Ar fi şi posibilitatea de a paria pentru un anumit loc în clasament, sau pentru primii10% de ex. În acest caz bineânţeles că coeficientul ar fi proporţional mai mare.
Nefiind un investitor extern, suma totală, fondul de premiere, ar fi în funcţie de numărul celor interesaţi la respectivul sfârşit de săptămână, deci necunoscut la început. Din această cauză şi sumele pariate ar trebui să fie limitate.
Pariul practic devine finalizat după omologarea tuturor concursurilor din acel sfârşit de săptămână şi banii câştigaţi, minus 1-5% din câştig s-ar acumula, sau s-ar scădea automat, la soldul persoanei în cauză. Procentul de 1-5% ar rămâne pentru un fond de siguranţă, pentru eventuale evenimente neprevăzute şi salarizarea celui care gestionează banii, iar dacă  la sfârşit de an sunt sume necheltuite, aceşti bani s-ar reâmpărţii între participanţii la pariuri, în funcţie de câştiguri şi contribuţie. Ar fi ceva asemănător cu pronosport,combinat cu sistemul pariurilor curselor de cai.
Pentru a astâmpăra eventualii împătimiţi a  pariurilor, ca să se autodistrugă financiar, limita superioară de sumă depusă în cont ar fi de asemenea limitatată.
Cele prezentate deocamdată sunt numai planuri, dacă cândva se va realiza probabil vor mai fi înbunătăţiri la finisare, la întocmirea programului (şi eu mai am încă câteva idei, cum au probabil şi alţii).
Pentru a descoperi anumitele deficienţe înainte de a finaliza, cel puţin un sezon ar trebui să funcţioneze o versiune demo pe internet, cu sume virtuale. În urma unei asemenea experienţe (de un an, sau un sezon cu maturi + pui) ar fi posibilă o estimare mai exactă a doritorilor de participare şi posibilităţile de câştig.
Bineânţeles că această implicare oficială a banilor în sportul columbofil ar însemna şi o responsabilitate mai sporită a celor implicaţi în calcularea rezultatelor, dar şi la celelalte nivele ar cere o seriozitate sporită (impozite, contabilizare ect.). În mod sigur aceste cerinţe suplimentare ar incomoda pe unii, dar totodată ar conferi sportului columbofil un prestigiu în plus şi o popularizare mai accentuată.

joi, 31 ianuarie 2013

Sisteme de pariuri

De mult planific să scriu un articol despre sitemele de pariuri columbofile. Din păcate însă degeaba am căutat, nu am găsit materiale în limbi accesibile pentru mine, de unde să mă pot inspira.
Am citit de undeva că în Belgia în anii glorioşi a columbofiliei, majoritatea celor care concurau cu porumbei, participau şi la pariuri. Un renumit columbofil spunea într-un interviu, că fără aceste pariuri nu ar avea nici un farmec columbofilia şi probabil nici nu s-ar ocupa cu porumbei.
În era comunistă nici nu era voie să se organizeze concursuri pe bani şi parcă şi la ora actuală sunt reguli speciale pentru organizarea pariurilor, iar câştigul în urma acestora este impozitat în mod aparte.
Totuşi aproape în toate cluburile columbofile se fac câteva pariuri, dar de exemplu la noi nu a avut un succes de lungă durată, după două, maximum trei concursuri nu au mai fost doritori de participare.
Premierea celor mai buni porumbei şi columbofil, este recunoaşterea muncii depuse, dar nu se pot numii pariuri. Totuşi fondul de premiere fiind strâns de la concurenţi, iar destinaţia premiilor nefiind cunoscută la momentul adunării acestor bani şi asta se poate lua ca o formă, cea mai simplă şi inocentă a pariurilor.
O altă metodă este când înainte de îmbarcare sunt numiţi porumbeii pariaţi, iar suma srtânsă va fi câştigat de primul porumbel sosit dintre cei pariaţi. Este iar o metodă simplă, cu multe surprize, încercată la noi, dar după cum v-am spus, fără să fi avut o viaţă îndelungată. Foarte rar s-a întâmplat ca să câştige cel care era aşteptat de majoritatea crescătorilor.
Este şi mai simlpu, dacă crescătorul cu primul porumbel sosit încasează şi suma cea mai mare strânsă anterior. Cu toate că e cel mai simplu şi cel mai transparent, surprizele sunt mai rare. Aşa a fost premiat concursul naţional de la Gdansk 2000, unde crescătorul primului porumbel sosit a devenit mai bogat cu o maşină Dacie. Din păcate însă tot numai un singur sezon a supravieţuit şi această iniţiativă. Mai târziu şi de la concursul naţional organizat de la Nürnberg au fost premii în bani, dar nici aceste competiţii nu au fost organizate decât doi ani la rând.
O viaţă mai lungă a avut premierea cu bani a primelor trei porumbei sosiţi pe zone de la Berlin. După părerea mea acest sistem a fost cel mai bine gândit şi cel mai drept faţă de participanţi. Totuşi a fost critizat de foarte mulţi, iar dacă nu mă înşel, de anul viitor (2013) nu va mai fi organizat în aşa fel.
Tot relativ simplu ar fi şi premierea cu o sumă egală tuturor prumbeilor care se clasează (20%), ar câştiga toţi porumbeii suma de 5 ori faţă de ceea depusă. În acest caz ar trebui să participe toţi care trimit porumbei la concursul respectiv şi suma depusă ar fi aceeaşi pentru toţi. Cu toate că este o metodă simplă şi transparentă e destul de greu aplicabilă, majoritatea columbofililor nefiind de obicei dispuşi să participe. Ar fi posibilă şi premierea unui procent mai mic din porumbeii sosiţi, decât 20%, bineânţeles cu o sumă proporţional mai mare.
Un sistem mult mai laborios, dar mai drept ar fi încadrarea columbofililor în categorii, bazată pe rezultatele avute în trecutul apropiat şi premierea făcută pe aceste categorii. În acest fel şi începătorii, sau cei cu rezultate de obicei mai modeste ar avea şanse să obţine premii. În anul 2008 pe baza acestui sistem am premiat crescătorii în club (pe lângă cupe) şi cu toate că la început au fost şi contestatari, la urmă am auzit şi cuvinte de laude. Inconvenientul acestui sistem era, că mereu sunt schimbări valorice, iar categorisirea crescătorilor trebuie actualizată la zi, ceea ce cere timp şi pricepere. Până la urmă, nici acest sitem nu a supravieţuit decât un singur sezon.
Vânzarea inelelor Derbi la un suprapreţ şi premierea porumbeilor la un anumit concurs prestabilit cu banii strânşi în aşa fel, este o idee destul de bună. A fost practicat mai de mult în Ungaria în cadrul clubului maraton, dar mi se pare că nu a ţinut decât doi ani. Mai nou ştiu că ideea a fost preluată şi de columbofilii zonei vestice, primul porumbel sosit de la concursul cu pui, organizat de la Amstetten fiind premiat cu o maşină din banii adunaţi în aşa fel. Din păcate concursul a fost extrem de dificil, chiar catastrofal.
În ţările occidentale pariurile probabil că sunt organizate de anumite case de pariuri bine organizate, după  un sistem testat şi bine gândit de mult. Poate cineva are informaţii şi în această direcţie şi ne descrie.
Până atunci am să încerc să vă prezint în curând un sistem centralizat gândit de mine.


vineri, 11 ianuarie 2013

Quo vadis columbofilie

Schiţa articolului de mai jos am de mai mult timp pregătită, însă interesul de a finaliza şi a publica a fost activat de două articole recent publicate pe internet.

După cum se ştie patria concursurilor cu porumbei voiajori a fost şi este Belgia, dar popularitatea este destul de ridicată şi în celelalte ţări vecine. Într-o carte apărută în 1982 scria că numărul crescătorilor de porumbei din Belgia la aceea vreme era 135000. La scurt timp după Primul Război Mondial, în Belgia existau aproximativ 270000 de crescători.
În 2005 populaţia Belgiei era de 10445852 de locuitori (probabil în 1982 erau cu ceva mai puţini), deci dacă ar fi să comparăm cu România la ora actuală ar trebui să avem cc 270000 columbofili, sau 488 de columbofili numai într-un oraş ca municipiul Odorheiu Secuiesc.
În 2009 Belgia avea aproape un sfert din numărul crescătorilor avut în 1982, deci 33303 (după datele FCI), iar în ultimii 10 ani s-a mai înjumătăţit numărul columbofililor din ţara de origine a columbofiliei. Deci numărul crescătorilor s-a redus la cc. 15% faţă de numărul crescătorilor din mijlocul secolului trecut, iar o treime dintre ei au peste 70 de ani. Deci regresul e mai mult ca evident şi din păcate, luând în calcul structura de vârstă a crescătorilor, probabil va continua şi în viitor.
Oare ce se întâmplă? Dacă ţinem cont că şi majoritatea crescătorilor existenţi au vârsta de peste 60-70 de ani înseamnă că mai este puţin şi se pot închide cluburile columbofile din Belgia.
Ştiu că problema a mai fost discutată pe internet de repetate ori, fără să se găsească o explicaţie plauzibilă, dar totuşi încerc să-mi expun şi eu părerea.

Explicaţia cred că se află în dezvoltarea sportului columbofil. Ţin minte cum veneau porumbeii de la concursuri în trecutul nu prea îndepărtat. La noi în oraş concursurile scurte nu prea erau îndrăgite, deci nici nu prea au fost, dar ştiu că sosirile nu erau chiar aşa de strânse ca acum. De la cursele mai lungi, de demifond, au fost concursuri organizate şi pot să zic că erau nişte competiţii frumoase. Procentul de 20% se aduna de obicei în ziua lansării, dar nu în 15-20 minute ca acum. Au fost crescători şi în aceea vreme, care clasau mult mai mult ca ceilalţi, dar totuşi parcă şi cei mai mici aveau o şansă mai mare ca acum. La fel am citit că era şi în west, bineânţeles că aveau porumbei mult mai buni şi atunci ca noi, dar totuşi porumbeii veneau mai rar ca în prezent.

Între timp columbofilia s-a dezvoltat, calitatea porumbeilor a devenit mult mai bună, dar criteriile competiţiei nu s-au schimbat prea mult. Momentan de la un concurs de demifond clasamentul se încheie în maximum 20 de minute numai pe seama îmbunătăţirii calităţii porumbeilor. Faptul că priceperea crescătorilor şi apariţia noilor tehnologii de creştere şi de practicare a sportului columbofil a făcut ca o parte din crescători, cei mai pricepuţi, cei mai bogaţi, sau cel mai bine aşezaţi faţă de locul de lansare, să aibă şanse incomparabil mai mari ca ceilalţi. În această situaţie, mai ales dacă sunt şi pariuri pe bani, nu este de mirare dacă cei mai slabi nu găsesc prea mare farmec în columbofilie.

Mai mult la ora actuală sunt foarte mulţi columbofili specializaţi la o anumită categorie, de exemplu la concursul puilor. Ei având linii de porumbei specializaţi şi nu în ultimul rând posibilitate de a practica anumite tehnologii speciale pentru această categorie, practic sunt invincibile. Aş putea să vă dau nenumerate exemple, dar nu vă plictisesc, toţi cunosc situaţia.
Cele relatate mai înainte ar presupune scăderea popularităţii concursurilor mai scurte. Trebuie să recunosc, că  nu am date în sprijinul acestei afirmaţii, dar ţinând cont, că numărul porumbeilor angajaţi la concursuri de maraton şi în special la Barcelona, nu arată o tendinţă de scădere la fel de spectaculoasă (din contră, chiar sunt creşteri impresionante în unii ani), cred că vine în sprijinul celor spuse mai sus.

Un alt aspect ţine de posibilitatea de evidenţiere, obţinerea de succese columbofile a crescătorilor, care de asemenea se diminuează simţitor datorită celor arătate mai înainte.

Ţin minte din copilărie că la noi în oraş cât de populare au fost sporturile, fotbalul de exemplu. Pe acea vreme în oraş era şi un campionat stradal, pentru copiii. Era ceva prestigios să faci ceva sport, chiar dacă nu ieşeai campion naţional. Precum la ora actuală numai Campionii sunt recunoscuţi şi nu cei naţionali, ci cei olimpici, sau mondiali. Altfel nu poţi trăi din sport, nu eşti apreciat, toată lumea urmăreşte rezultatele de vârf.

Cred că acelaş lucru se întâmplă şi în columbofilie, dar din fericire deocamdată încă nu în aceeaşi măsură ca în celelate sporturi.

În final ar trebui să vă prezint şi soluţii de a nu ajunge pe soarta celor din ţările cu vechi tradiţii columbofile.
Sincer să fiu nu ştiu să ofer aşa ceva, sau chiar dacă am câteva propuneri, nu sunt sigur că sunt şi viabile cu adevărat.
În primul rând regurile sportului columbofil ar trebui să se schimbe. Aici mă refer în special la distanţele minime la categorii. Probabil că foarte mulţi nu vor fi de acord cu mine, sau chiar se vor supăra, dar după părerea mea a trecut timpul concursurilor scurte. Bineânţeles că categoriile de distanţe au rostul lor şi vor rămâne şi în continuare, dar de la distanţa de 100 - 200 km deja nu se mai pot face concursuri reale. La aceste distanţe ultra scurte o importanţă prea mare are viteza cu care porumbeii trec peste trapă, iar dacă într-adevăr asta ne interesează, nu este nevoie să ducem porumbeii aşa departe.
Următoarele aspecte nu doresc să detaliez prea mult, deoarece au fost discutate mai recent pe un alt sait. Este vorba de:
  • acordarea unei atenţii mai mare concursurilor locale, sau  ,,Acordarea unei importanțe mult mai mari campionatelor zonale, în detrimentul celui ”național” cum este definit acolo. În acest sens s-au făcut shcimbări în ultimile ediţii a RNS-ului prin promovarea campionilor judeţeni.
  • Acordarea posiblităţii de a concura cu crerscătorii din zone convenabile, deci ,,Garantarea dreptului la liberă asociere", fără să fie evitată concurenţa loială şi acordării posibilităţii tuturor columbofliilor de a participa la concursuri.
  • Popularizarea, sau chiar organizarea unui sistem de pariuri, discutat sub titlul de ,,Introducerea pariurilor sportiv-columbofile oficiale". La acest capitol ar fi bine erarhizarea crescătorilor pe baza rezultatelor avute în trecutul apropiat, ca să nu trebuiască să concureze începătorii cu cei avansaţi, neavând nici o şansă reală.
De a lungul carierei columbofile m-am confruntat de mai multe ori cu problemele enumerate mai sus, deci chiar dacă am preluat de la un alt sait, nu înseamnă că nu m-a preocupat problema de mai demult.

Nu vă dau lincul saitului respectiv, în primul rând din cauza că sunt sigur că majoritatea ştiţi unde să-l căutaţi, iar faptul că după părerea mea acolo, deşi se discută multe probleme de actualitate, idea este de a răzbuna anumite avantaje, sau dezavantaje materiale personale reale, sau ireale, lucru cu care nu pot să fiu de acord.

Cu toate că am căutat să şi argumentez cele scrise, trebuie să recunosc că sunt numai speculaţii poate insuficient fondate. De aceea în încheire ţin să-mi cer scuze crescătorilor, care sunt de o altă părere şi eventual se simt jigniţi de anumite propuneri şi aici mă refer în primul rând la fanii concursurilor de viteză, dar şi la administratorul saitului sus amintit.


 

joi, 3 ianuarie 2013

Despre pedigree

Problema pedigreelor a fost şi este discutată destul de amplu printre columbfili, deci prea multe noutăţi nici eu nu pot spune, totuşi ţin să vă prezint unele aspecte. Sunt păreri pro- şi contra, este bine cunoscut slogenul că pedigreul nu zboară. Au fost crescători renumiţi, care nu ţineau cont de pedigree, dar majoritatea celor mari totuşi ţin o evidenţă şi întocmesc pedigree.
Unii crescători care investesc bani enormi în columbofilie sunt totodată şi colecţionari de pedigree. Prima întrebare pe care o pun la cumpărarea unui porumbel este: Ce fel de pedigreu are?
Şi dacă are colorat totul este OK, preţul se saltă cu cel puţin 100 Euro, iar cele cu date mai puţin pompoase, dar adevărate poate că sunt mai ieftine.

Trebuie să recunosc că şi eu sunt printre acei crescători care pretinde să aibă un oarecare pedigreu poumbelul cumpărat. Nu-i bai nici dacă este scris cu mână, sau dacă se cunosc numai părinţii, dar să aibă.
După părerea mea un pedigreu ar trebui să conţină cel puţin trei generaţii de strămoşi a porumbelului în cauză. În afară de strămoşi nu strică dacă mai sânt şi referiri la eventuale rude mai importante a porumbelului (de ex. fraţi). Însă fără să se vadă rezultatele exemplarelor înscrise în acel act nu poate să ne spună prea multe, eventual pentru crescătorul porumbelului.
Fără să consider cea mai bună vi-l prezint un model de pedigreu folosit de mine.
Prima pagină, cu strămoși:

                                     
A doua pagină, cu rezultatele porumbelului și a strămoșilor:


În exemplul prezentat datele referitoare la rude colaterale, sau descendeţi ar trebui scris cu mâna, dar de obicei uit să mai coplectez.

Alții chiar neglijează actele de certificare a originii porumbeilor și chiar râd de cei care dau o importanță și acestui aspect. Într-adevăr când este vorba de un porumbel cu rezultate proeminente nu mai este așa de important pedigreul, cel mai important în sportul columbofil fiind palmaresul competițional. Însă chiar dacă sunt vândute și porumbeii cu rezultate, cumpărătorul tot pentru reproducție dorește să o cumpere și în această situație nu strică dacă ai anumite informații și despre strămoși.

Alta este situația când cumperi puii și marea majoritate a columbofililor la aceste achizții poate să recurgă, fiind considerabil mai ieftine decât porumbeii adulți cu rezultate. Trebuie să fi un columbofil cu tare multe încredere în sine ca să poți aprecia valoarea unui pui de porumbel. În această situație chiar nu ai nici un argument pe baza căruia faci achiziția decât pedigreul. Bineânțeles că și persoana crescătorului și mai ales rezultatele obținute cu porumbeii la concursuri, poate fi un motiv bine întemeiat, dar ținând cont că peste tot sunt și exemplare mai puțin valoroase, nu strică să poți vedea ce cumperi de fapt (măcar cât se pot vedea).

Un alt considerent mai puțin important la momentul cumpărării este, că poate la un moment dat nu mai avem nevoie de porumbelul respectiv și de obicei porumbeii cu acte de origine se vând mai ușor.

O altă problemă referitoare la pedigree este veritabilitatea, corectitudinea datelor pe care conține. Fără să dau nume, am auzit cazuri când crescători cu renume au întocmit pedigree cu date false, care au fost demascate ulterior de crescătorul original. Momentan de pe internet se pot culege date și întocmii pedigree pe care chiar și proprietarul original cu greu poate să infirme, dacă nu are o evidență bine pusă la punct.

Deci prin urmare un columbofil pretențios cere și pedigreul porumbelului introdus în crescătorie și ținând cont de falsurile tot mai numeroase este de dorit să aibă și semnătura proprietarului, sau și mai bine, dacă este scris de mână de către crescător.