luni, 18 februarie 2013

Pariuri pe bani, prono-columbo-sport

Plecând de la experienţa anilor trecuţi, şi anume că nici o încercare de a institui o modalitate de premiere cu bani a porumbeilor câştigători, nu a avut un succes îndelungat, m-am gândit că ar trebui angrenaţi câţi mai mulţi crescători, de exemplu pe toţi doritori de participare din ţară.

Tot sistemul s-ar baza pe baza de date a FCPR-ului cu care se calculează clasamentele la ora actuală.
Fiecare doritor de participare ar avea posibilitatea să deschidă un cont propriu, practic o pagină, unde ar putea să parieze. Ar fi ceva asemănător cu magazinele online, numai că în loc de produse (marfă) ar fi porumbei. Oricine ar putea să aleagă oricare porumbel al oricărui crescător, care figurează în baza de date după felul următor.
  1. Selectarea judeţului: apar crescătorii şi concursul planificat pentru weekendul respectiv.
  2. Alegerea crescătorului: apar porumbeii înscrişi în concurs la începutul sezonului
  3. Alege porumbelul interesat: se afişează rezultatele anterioare a porumbelului (ex. ultimile 10 clasări).
  4. După studierea trecutului porumbelului ales ar hotărâ, dacă pariază, sau nu pe acel porumbel în respectivul sfârşit de săptămână. Bineânţeles, deoarece un străin nu ar avea cunoştinţe, dacă un oarecare porumbel mai este în concurs, sau deja s-a pierdut, sau chiar dacă nu este pierdut, va fi trimis la concursul următor, sau nu, deci cel mai sigur e să parieze pe porumbeii proprii.
  5. Alegerea sumei pariate, respectiv felul pariului (ex. se clasează în 20%, se clasează în primii 1%, se clasează pe locul 1 pe maşină, ect.).
Ca să se poate finaliza pariurile ar fi nevoie de un anumit fond de premiere, pe care degeaba se aşteaptă să fie dat de alţii, decât cei care participă, de fapt cred că aşa se întâmplă şi în alte locuri. Dacă aceste pariuri ar fi organizaţi de o persoană, sau organizaţie anume, în mod sigur respectivul ar urmări să aibă şi el propriile venituri şi de obicei cum se întâmplă şi la casinouri, adevăratul profit ar fi a lui.
Ca să se evite acest lucru, toată activitatea referitoare la pariuri ar trebui să meargă aproape automat, deci condus de calculator. Singura operaţiune executată de o anumită persoană ar fi virarea câştigurilor la sfârşitul pariurilor, adică la omologarea concursului în cauză  şi eventual validarea conturilor. Această persoană ar primi un salar fix pentru aceste servicii.
Fiecare porumbel ar avea o anumită valoare calculată pe baza rezultatelor obţinute de la ultimile (de ex. 10) concursuri, iar acest coeficient s-ar reactualiza săptămânal. În funcţie de acest coeficient ar fi posibilă parierea. De exemlu, un porumbel care la ultimii 10 concursuri a câştigat mereu,ar avea un coeficient mai mic deci în urma parierii pe acest porumbel s-ar câştiga o sumă de: suma pariată x coeficientul porumbelului. Asta în cazul în care pariază numai pentru faptul că porumbelul se clasează în 20%. Ar fi şi posibilitatea de a paria pentru un anumit loc în clasament, sau pentru primii10% de ex. În acest caz bineânţeles că coeficientul ar fi proporţional mai mare.
Nefiind un investitor extern, suma totală, fondul de premiere, ar fi în funcţie de numărul celor interesaţi la respectivul sfârşit de săptămână, deci necunoscut la început. Din această cauză şi sumele pariate ar trebui să fie limitate.
Pariul practic devine finalizat după omologarea tuturor concursurilor din acel sfârşit de săptămână şi banii câştigaţi, minus 1-5% din câştig s-ar acumula, sau s-ar scădea automat, la soldul persoanei în cauză. Procentul de 1-5% ar rămâne pentru un fond de siguranţă, pentru eventuale evenimente neprevăzute şi salarizarea celui care gestionează banii, iar dacă  la sfârşit de an sunt sume necheltuite, aceşti bani s-ar reâmpărţii între participanţii la pariuri, în funcţie de câştiguri şi contribuţie. Ar fi ceva asemănător cu pronosport,combinat cu sistemul pariurilor curselor de cai.
Pentru a astâmpăra eventualii împătimiţi a  pariurilor, ca să se autodistrugă financiar, limita superioară de sumă depusă în cont ar fi de asemenea limitatată.
Cele prezentate deocamdată sunt numai planuri, dacă cândva se va realiza probabil vor mai fi înbunătăţiri la finisare, la întocmirea programului (şi eu mai am încă câteva idei, cum au probabil şi alţii).
Pentru a descoperi anumitele deficienţe înainte de a finaliza, cel puţin un sezon ar trebui să funcţioneze o versiune demo pe internet, cu sume virtuale. În urma unei asemenea experienţe (de un an, sau un sezon cu maturi + pui) ar fi posibilă o estimare mai exactă a doritorilor de participare şi posibilităţile de câştig.
Bineânţeles că această implicare oficială a banilor în sportul columbofil ar însemna şi o responsabilitate mai sporită a celor implicaţi în calcularea rezultatelor, dar şi la celelalte nivele ar cere o seriozitate sporită (impozite, contabilizare ect.). În mod sigur aceste cerinţe suplimentare ar incomoda pe unii, dar totodată ar conferi sportului columbofil un prestigiu în plus şi o popularizare mai accentuată.