miercuri, 29 iunie 2011

Zboruri catastrofale

La începutul carierei mele (columbofilă) am fost de părere că în orice direcţie se pot trimite porumbeii, se întorc la fel de bine. Aşa am şi procedat, puii, dar si adulţii au fost lansate din direcţii diferite, uneori chiar opuse celor anterioare şi veneau fără pierderi. Respectivele antrenamente erau făcute la începutul sezonului.
Mai târziu am făcut iar un asemenea antrenament dintr-o direcţie neobişnuită la mijlocul sezonului, după ce porumbeii aveau deja 6-7 concursuri îndeplinite de la N-V. Am lansat porumbeii dimineaţa de la cc. 15 km din directia N şi cei mai buni s-au întors după masă, epuizate de oboseală.
In anul 1998-2001 au fost organizate trei concursuri de maraton de la Gdansk cu participare din toată România, toate trei catastrofale. La primul concurs din 1999 am trimis 4 porumbei, şi nu cele mai bune. Primii doi au sosit duminică (a doua zi) ocupând locurile 7 şi 13 din clasamentul general, iar al treilea a sosit după 16 zile.
Încurajat de succesul acestui concurs în 2000 am trimis 11 porumbei, şi de această dată cei mai buni pe care i-am avut la acea dată, inclusiv cei doi din anul precedent. Rezultatul, nici o clasare după 6 zile de aşteptări, iar ulterior s-au intors 4 porumbei.
În 2001 deja nu mai aveam o echipă aşa de numeroasă şi puternică, dar tot am trimis 7 porumbei. Rezultatul: nici o clasare, iar ulterior după 9, respectiv 14 zile s-au întors doi.
Care a fost diferenţa? În 1999 antrenamentele am făcut in direcţia Gdanskului (N-V), apoi am avut nişte cuncursuri putin mai la sud, după care am zburat Gdanskul. În anii următori (2000, 2001) toate antrenamentele şi concursurile am avut mai la sud, din Ungaria.
Deci evident: cauza eşecului a fost, după părerea mea, schimbarea direcţiei.

În anul 2008 cu puii am făcut 25-30 de lansări din aceaşi direcţii (30-80 km). Concursurile erau de asemenea din aceaşi directie (6-7 de concursuri). Porumbeii au venit ff. bine, şi fără pierderi. Ultimul concurs am avut de la Törökszentmiklós, puţin mai la sud ca celălalte, care erau de la Carei. Vremea era defavorabilă, puii erau avansaţi cu năpârlirea. Rezultat: pierderi catastrofale! Interesant era că pierderile cele mai mari (peste 50%) aveam noi care am făcut aşa de multe antrenamente şi aveam cele mai bune rezultate până atunci. Şi ceilalţi au avut pierderi mari, dar in general nu mai mult de 35-40%. Am primit multe anunţuri telefonice despre porumbei pripăşiti de la acel concurs din partea sudică a României, de la 500-600 km de la locul lansării.
Concluzia: cauza pierderilor: schimbarea direcţiei.

În anii 2000-2008 clubul nostru a participat la mai multe concursuri de maraton, iar de fiecare dată porumbeii au sosit destul de bine, de obicei a doua zi, dar am avut sosiri şi în prima zi. Lansările erau dimineaţa.
In 2008 iniţial am avut un concurs de la Regensburg, lansare de dimineaţă, peste 1000 km cu sosiri în prima zi, apoi Würzburg. Lansarea de la Würzburg a fost la ora 14:30. Rezultat: catastrofă. Primul porumbel soseste a 3. zi, al doilea si treilea a 4. zi. Iniţial am zis că canicula era de vină. Mai târziu am ajuns la altă concluzie.
În anul 2009 concursurile de maraton am început cu Wels 875 km si Straubing 1000 km cu lansarea de dimineaţă şi sosiri bune in prima zi de la Wels şi a doua de la Straubing. Apoi au urmat Tenelohe (Ge) şi Aldorf (Ge) ambele in jur la 1100 km cu lansarea la orele 9:50 si 9:00. Rezultatul: nici un porumbel sosit a doua zi la noi în club din cele 60-65 trimise, primii porumbei sosesc a 3. zi dimineaţa de la ambele concursuri, iar pierderile sunt destul de mari.
În aceaşi zi când au fost concursurile de Tennelohe si Aldorf am mai avut şi câte un alt concurs de fond, de peste 600 km cu lansări de dimineaţa şi sosiri normale.
Concluzia: porumbeii de la locul de lansare sesizează nu numai direcţia în care trebuie să zboară, dar şi distanţa aproximativă pe care trebuie sa parcurgă şi timpul pe care are la dispoziţie din ziua lansării. Ei fiind obişnuiţi cu lansări de dimineaţă şi simţind că nu au şanse reale ca să ajungă acasă într-un timp normal pt. ei, nici nu au pornit la drum în prima zi. Porumbeii din prima zonă, cei care aveau de parcurs cc. 800-850 km au sosit normal a 2, zi.
Poate că explicaţia de mai sus pare puţin cam laborioasă, dar nu am alta.

În occident sunt multe concursuri cu lansări întârziate şi cu sosiri reuşite, dar probabil ei aşa şi pregătesc porumbei pt. aceste concursuri.

2010.VI.26 am avut două concursuri in aceaşi zi, una de fond de la Viena 700 km, şi una de demifond Cegléd 450 km. Lansare de dimineaţă, vreme rea cu ploi şi răcoare. Primii porumbei sosesc aproape de odată după ora 18, dar cu viteze mult diferite în favoarea concursului de fond (1106,54 m/min – 577,13 m/min). Pierderile au fost însemnate de la ambele concursuri, dar totuşi de la Viena nu au depasit 40%, în schimb de la Cegléd nici până azi nu au sosit acasă 20% din cei lansaţi.
Concluzia: la ora lansării la Viena a fost vremea destul de bună şi până aproape de râul Tisza a fost suportabilă, iar porumbeii deja porniţi au trecut peste vremea rea, în schimb cei care s-au întâlnit imediat la 15-20 km cu ploile, au încercat să-i ocolească, sau poate nici nu au pornit.
Aceste catastrofe ar trebui să servească exemplu pt. întocmirea planurilor de zbor in viitor.

Vă mai plictisesc cu încă un exemplu.
Şi în acest an am avut concursuri cu pierderi însemnate. Interesant este că şi de această dată (18.VI.2011) tot două concursuri am avut deodată: Brno din direcţia N-V şi Straubing din direcţia V. Cel de la Straubing a fost cu sosiri înainte de cel prevăzut şi cu pierderi relativ puţine, în schimb de la Brno şi viteza porumbeilor a fost mai mică şi pierderile erau mult mai mari cu toate că distanţa de parcurs a fost mai scurtă.
Mai interesant este că pe traseul Brnoului vremea a fost mai prielnică, în timp ce pe teritoriul Austriei aproape  peste tot era vreme înnorată şi cu ploi locale.
Cei care nu cunosc istoria anului trecut (2010) poate să spună că de vină este direcţia, numai că vă atrag atenţia că anul trecut tocmai invers, zborurile din-spre vest (nu N-V) erau cu mai multe pierderi (Wels, Viena).
Tot în acest sfârşit de săptămână (18.VI.2011) au fost lansate porumbeii columbofililor din Moldova. Au fost mai multe concursuri de fond şi de maraton (Koronowa jud. Nt, Varsovia jud. Nt, Rozan jud. Vs, Lubaczow 1 BucureştiTerespol Bucureşti, Kelm jud. Ct, Viena Dj), toate cu sosiri rele, cu mulţi porumbei sosiţi în a doua şi chiar şi a treia zi. Am mai auzit şi de alte lansări de demifond tot din această direcţie şi tot cu rezultate care ne dă de gândit (cu viteze mici, cei din ultimile locuri al clasamentului cu puţin peste 800 m / min). Concursurile organizate din vest erau mult mai reuşite.
Concluzia: columbofilii păgubiţi pun vina pe organizatori. Vin cu diferite teorii cu bunăstarea animalelor, cu lipsa aerului curat, lipsa odihnei, sau din contră staţionări îndelungate, ect, ect..., iar porumbeii care totuşi au sosit, nu erau mai buni ca ceilalţi, numai că erau mai bine situaţi în maşină.
În realitate eu cred că vina trebuie căutată mai ales în condiţiile atmosferice deosebite, insuficient cunoscute de columbofili şi chiar şi de meteorologi. Deci nu ştiu să vă dau o explicaţie plauzibilă, dar nu pot să cred că în toate situaţiile amintite organizatorii sunt cei care au greşit (dar nici nu exclud o anumită cotă din răspunderea lor, în special de la concursul Koronowo), mai ales că toate sosirile grele erau din aceeaşi direcţie.
Probabil că am să fiu aspru critizat de unii columbofili, cei pe care-i înţeleg de fapt şi regret sincer eşecul lor,  dar asta este părerea mea, fără însă de a exclude responsabilitatea organizatorului.

Deci mai rămân foarte multe lacune în cunoştinţele noastre şi probabil că vom mai avea asemenea concursuri catastrofale, cum au şi cei din occidentul Europei, care însă nu sunt dramatizate (Condiţiile meteo la concursul Pau 2011, Palamos, 24.VI.2011).
De altfel, adevăratele catastrofe sunt concursurile cu vânt din spate, fără pierderi, cu viteze de peste 1500 m / minut, care nu reflectă valoarea porumbelului, ci sunt datorate condiţiilor atmosferice, ca şi concursurile cu pierdei mari, numai că sunt inversul acestui fenomen.
Dacă nu ar fi aceste pierderi, foarte dureroase de altfel şi nepreferate nici de mine, motorul evoluţiei s-ar opri şi ar pierde enorm de mult din farmec sportul columbofil şi în special fondul şi maratonul, categorii la care numărul factorilor inprevizibili este mai mare.

În curând am să public ceva şi cu remediul la aceste pierderi mari.

duminică, 26 iunie 2011

Porumbel pripăşit

Ţinerea evidenţei şi publicarea porumbeilor pripăşiţi nu se află printre obiectivele urmărite de acest blog, public totuşi acest anunţ, poate ajut pe cineva.

,,Bună ziua. Reuniunea porumbel Raport Ro-10-0231815, care se întruneşte pentru mine, şi eu sunt în căutarea pentru un proprietar de porumbel. de producţie, şi ce facem cu porumbeii care zboară primare. Mulţumiri anticipate răspuns în prealabil. Salutari, Gombos Benjamin. Slovacia"

Traducerea este cam dubioasă, probabil a fost făcut cu un program  de pe Internet.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Iunie 2

Mai e puţin şi trece şi luna iunie, mult aşteptatul luna iunie, deoarece în acastă lună sunt concursurile cele mai interesante. Berlinul şi ultimul maraton deasemenea este interesant, dar totusi primii concursuri sunt cei mai disputate.
Din păcate această lună nu mi-a adus succese în columbofilie. Mai exact nu am avut un an aşa de prost, decât anul 1998.
Pierderi prea însemnate nu am avut (9 porumbei pierduţi de la un zbor de maraton şi două de fond), am şi clasat destul de mulţi porumbei, dar nu am nici măcar unu cu punctaj mai onorabil. La concursurile de fond am ghicit mai bine echipa ca la cele scurte, dar asta nu înseamnă că am punctaje bune.
Am desfiinţat văduvia cu două săptămâni mai înainte decât am planificat iniţial, dar nici acest lucru nu m-a ajutat să obţin clasări mai bune, ba poate din contră.
Ceea ce priveşte alimentaţia am continuat ca mai înainte, nu am făcut nici o schimbare.
Din păcate am observat conjunctivită la un porumbel, ceea ce indică afecţiuni respiratorice (cel mai probabil micoplasmoză, sau ornitoză), de aceea am tratat tot efectivul cu Enrofloxacina, o tabletă / porumbel  / zi, timp de 5 zile. Numai un singur porumbel prezenta aceste simptome, dar fiind vorba de o boală infecto-contagioasă şi nici rezultatele de la concursuri nefiind prea bune, am decis să fac acest tratament neplanificat.
Ultimul concurs a lunii a fost organizat la data de 24 iunie de la Tiszaújváros. Meteorologii anunţă vreme destul de nefavorabilă, chiar cu cod galben în ziua lansării. Nu am trimis decât cinci porumbei de un an cu gândul să clasez echipa şi să am norma de viteză îndeplinită.

Greşeala 2
Tot în a doua jumătate a lunii am comis încă o greşeală, şi anume după desfiinţarea văduviei porumbeii nu au putut să se acomodeze în suficientă măsură cu sistemul natural după văduvie. Majoritatea perechilor au avut ou proaspete la data îmbarcării pentru zborul de Brno, deci masculii abia au terminat alungarea la cuib a femelelor. În cazul femelelor nu este o situaţie chiar aşa de gravă, cred că din această cauză au şi venit femelele în faţă, în schimb masculii s-au comportat mult mai prost.
Tot această greşeală am comis şi în anul 2004 când înaintea zborului de Nürnberg am împerecheat porumbeii, dar atunci am pierdut cel mai bun porumbel care am avut, acum am scăpt cu pierderi mai puţin sensibile.
Ca şi concluzie cred că pentru a trece de la văduvie la natural trebuiesc cel puţin 14-15 zile liniştite pentru porumbei, iar de această dată ai mei au avut numai nouă zile.

vineri, 17 iunie 2011

Greşeli

De mai multe ori am fost întrebat dacă mai comit greşeli în columbofilie.
Întrebarea este destul de delicată, greu de răspuns. Uşor ar fi să zic că nu greşesc niciodată, şi atunci nu ar mai putea să spună nimic curiosul om, dar probabil că mai greşesc şi încă poate că destul de des.
Problema este că nici eu nu ştiu mereu să definesc când şi ce greşesc.
Sub această etichetă vor fi înşirate diferite greşeli columbofile comise de mine de a lungul anilor. Am să caut să vă dau şi explicaţia şi eventual remediul la cele care o am, sau aşa cred eu că am.
Am să caut să descriu în perioada când am comis respectiva greşeală, pentru a vă ajuta în preântâmpinarea lor.
Probabil nu mereu nimeresc rezolvarea şi nici cauza anumitor eşecuri nu sunt sigur că am determinat-o mereu corect. De aceea vă las pe Dvs. să vă mai gândiţi şi să evitaţi respectivele hotărâri eronate luate de mine!

OMUL DEŞTEPT ÎNVAŢĂ DIN GREŞEALA ALTORA, CEL PROST NICI DIN PROPRIA.


Greşeala 1

Cea mai recentă greşeală (iniţial am scris  -Ultima greşeală-, dar sunt convins că am să mai comit multe şi în viitor) pe care am făcut a fost faptul că după ce am administrat mâncarea cu porţie la văduvi, înainte cu două zile de îmbarcare pentru concursul de la Komárom din 4.VI.2011 am pus în mâncare coctelul de vitamine şi drojdia de bere, dar am pus puţin mai mult miere de albine. Porumbeii fiind prea lacomi cred că au mâncat mai mult decât trebuia şi mai ales boabele mărunte, preferate de ei. A doua zi deja am observat că găinatul era mai moale şi în cantitate mai mare. Situaţia nefiind totuşi prea gravă, aşa am considerat eu, am administrat şi restul mâncării deja pregătită.
Porumbeii au fost vioi, nu au manifestat alte semne decât cele descrise mai sus, plus cantitatea pufului căzut peste noapte a fost puţin mai mic, dar rezultatul a fost mult mai slab decât am aşteptat eu. Nici pierderi nu am avut prea mari, am pierdut trei porumbei tineri, care nici mai înainte nu erau printre favoriţi, în timp ce alţi au avut pierderi mai mari, totuţi sunt convins că această administrare incorectă (şi timpul furtunos) a făcut să nu am rezultatele aşteptate.

duminică, 12 iunie 2011

Iunie 1

Luna mai a fost luna antrenamentelor, cel puţin pentru mine, dar ia să vedem bilanţul.
Am făcut în total 19 de lansări, dintre care 13 erau sub 100 km 5 între 100-300 şi una peste 300. Au fost patru concursuri cu rezultate promiţătoare.
Cu ocazia acestor lansări am pierdut în total 7 porumbei şi s-au rănit grav 2, dintre care una s-ar putea să nu mai pot trimite cu şanse reale la următoarele concursuri.
Am pierdut şi un porumbel promiţător de doi ani (am fost anunţat de la Tiraspol, că acolo a intrat la un crescător), în rest erau yarlingi. Mai trist este că cea care a fost grav rănită este femela 179102/2004, care era pregătită să fie trimisă la maratoane. S-a mai pierdut de acasă încă un mascul de doi ani, care era foarte promiţător.
În rest am făcut totul cum am planificat, cu anumite schimbări şi anume: curăţenia şi dezinfecţia anuală generală am fost nevoit să fac cu două sătămâni mai târziu, fiindcă nu a fost mai înainte nici un concurs unde porumbeii să fi fost transportaţi cu două zile înainte de lansare, deci nu era cum să se usuce dezinfectantul. Până la urmă această curăţenie şi dezinfecţie am executat-o la data de 2 iunie după îmbarcarea porumbeilor la primul fond, Komárom de cc 560 km.
Cu ocazia acestei acţiuni am adunat patru saci de mizerie şi asta pe lângă faptul că aşa cum am mai scris, fac curăţenie de două ori pe zi. Adevărul este că în boxe şi în locurile amenajate pentru captarea prafului nu adun, decât o dată pe an gunoiul, dar şi aşa este o cantitate impresionantă.
Iată şi conţinutul sacilor.
Aşa arată adăpostul porumbeilor după terminarea curăţeniei şi dezinfecţiei.

Concursul de la Komárom a fost un fiasco pentru mine, pe lângă faptul că nici vremea nu ne-a ajutat şi porumbeii au venit mai târziu decât mă aşteptam. Poate şi eu am greşit ceva la pregătirea lor, am vrut să fac prea bine.
Din cauza acestui concurs prost, am hotărât să desfiinţez văduvia cu două săptămâni mai repede decât am planificat. De fapt iniţial aşa am vrut, mai târziu am hotărât să prelungesc perioada văduviei. Cred că aşa va fi mai bine, pentru maratoane şi în special pentru Berlin când vor avea o stare de cuib solid.
Momentan alimentez porumbeii la discreţie din amestecul despre care am mai scris ( patru sortimente numai de la sac, cumpărate din comerţ). Au un program mai lejer, dimineaţa le dau drumul la 6, îi ţin afară o oră, cât timp fac curat, apoi le dau de mâncare şi iar îi eliberez. Toată ziua rămân afară şi fac ce vor. După masă la ora 17:00 iar închid uşile şi nu le mai dau drumul înăuntru numai la ora 18:00 când primesc mâncarea. Îi ţin închişi cc. 30 de minute apoi iar eliberez până seara târzie.

luni, 6 iunie 2011

Fondul

Categoria mea favorită, dar cred că deja aţi ştiut cei care mă cunosc şi cei care au urmărit acest blog.
După atâtea vorbe oare ce mai pot spune despre această categorie. Am să încerc să vă prezint părerea lui Anker Alfonz îmbinând cele scrise în Rebusul zburător cu un alt articol scris de el în revista POSTAGALAMB SPORT.
În primul rând după părerea lui se pot vorbi de două feluri de porumbei de fond:
  • cel de o zi, care sunt capabili să sosească în prima zi de la concursuri de 650-850 km
  • cei de maraton care zboară distanţe de 900-1200 km (şi nu neapărat în prima zi)
Deci atenţie, după părerea lui concursurile de 500-600 km nu sunt fonduri (!!) şi cu această părere sunt şi eu perfect de acord. Cu atât mai mult că de la scrierile lui Anker s-a mai şi dezvoltat columbofilia, (cu toate că sunt destul de mulţi care ar dori regresia).
Porumbeii din prima categorie sunt păsări mai mici cu musculatură deosebit de elastică, dar nu prea voluminoasă, cu penajul mai puţin bogat, osatură mai fină, deci orice surplus care ar reprezenta balast, lipseşte de la aceşti porumbei. În general au pieptul mai îngust şi coadă mai lată, corp uşor şi bine echilibrat. De multe ori masculii din aceste categorii au caractere exterioare asemănător femelelor. Sunt capabili să zboare 13-15 ore pe zi, ajungând acasă de multe ori epuizaţi de efortul depus. Asemenea porumbei sunt cele din liniile: Huykens-Van Riel, Symons, Van Bruane, Cattrijsse ect.
Faţă de aceşti porumbeii, cei de maraton (900-1200 Km) sunt mai mari, mai calmi, mai puţin rapizi, cu suprafaţa aripii deosebit de mare. Fiind mai calmi şi mai lenţi nu ajung acasă în prima zi, odihnindu-se în timpul nopţii, iar a doua, sau chiar a treia zi sosesc parcă sunt odihniţi. De obicei sunt porumbei mai tardivi, rezultatele cele mai bune oferind după vârsta de trei ani. Sunt porumbei din familii Bricoux, Delbar, Horváth.
Foarte scurt cam aşa carcterizează Anker porumbeii de fond, preferând mai mult pe cei de fond de o zi, decât pe cei de maraton.

În general sunt şi eu de acord cu cele spuse, dar cred că în decursul celui aproape 40 de ani de când a apărut cartea Rebusul zburător, s-au mai evoluat rasele de porumbei, devenind mai rapizi şi aceste diferenţe s-au mai şters în favoarea porumbeilor de maraton (sau invers). La ora actuală şi porumbeii de maraton (sau invers) au început să  semene tot mai mult cu tipul descris la cei de o zi, devenind mai mici şi totodată mai rapizi. dacă comparăm vitezele primilor porumbei de la zboruri de 700-800 km cu cei de la primii sosiţi de la concursuri de peste 900 km vedem că sunt comparabile, uneori chiar aproape identice. Tot mai des sunt sosirile în prima zi de la concursuri de peste 850-950 km.

Chiar şi Anker remarcă faptul că în anii 1950, când după război iar s-au început organizarea concursurilor de maraton, în primul an numai patru porumbei au reuşit să sosească în prima zi, iar cu trecera timpului s-au înmulţit aceste sosiri, marcând porumbei în prima zi, chiar de la concursuri de peste 1000 km (Rostock, Berlin). Procesul nu s-a oprit nici de atunci şi la ora actuală nu reprezintă o raritate sosirile de la asemenea concursuri nici la noi, deşi sunt totuşi rezultate admirabile.

Următoarea întrebare pusă de Anker este de ce este nevoie de concursurile de fond şi de mare fond?
Pentru că cel mai bine prin aceste categorii putem ,,întreţine" calitatea efectivelor de porumbei. Presupunând o concurenţă puternică, porumbeii de frunte de la concursuri de 800-1200 km pot fi numai cei cu rezistenţă impecabilă peste media celorlalţi porumbei. Totoadtă trebuie să aibă şi o inteligenţă, un simţ al orientării superioară faţă de ceilaţi.
Porumbeii de viteză şi demifond au nevoie mai mult de viteză, de promptitudine la pornire, nefiind transportaţi zile întregi în maşină, nu au nevoie de un sistem imunitar la fel de bun ca şi a celor de fond şi de maraton. De obicei sunt şi mai predispuşi la depresiune cauzată de consangvinizare, tocmai din lipsa sistemului imunitar mai puţin performant.
În general în toate ţările cu tradiţii columbofile, porumbeii de maraton sunt folosite la ameliorarea liniilor de viteză şi demifond. Chiar şi liniile de demifond şi de viteză au la bază porumbei din celebre familii maratoniste.
Rezultate cu adevărat recunoscute de întreaga societate columbofilă sunt cele de mare fond şi de maraton. Făcând comparaţie cu sportul uman, boxul şi acolo cei mai cunoscuţi sunt boxerii din grupa grea (Tyson, Mohamed Ali, Forreman, Rocky, Jo Luis ect), în timp ce cei din grupa muscă sunt cunoscuţi numai de specialiştii acestui sport.
Aşa şi în columbofilie toată lumea recunoaşte şi admiră câştigătorii concursurilor de la Barcelona, Marseille, Perpignan, St. Vincent, Pau, Dax, San Sebastian., în timp ce câştigătorii concursurilor scurte sunt uitate peste noapte. De la aceste concursuri rar se întâmplă să sosească stoluri de porumbei deodată, nu se închei concursurile în câteva minute, porumbeii mai slabi se pierd inevitabil.
De la asemenea distanţe se pot organiza concursuri pe arii mai mari, chiar şi cu participare internaţională, diferenţele procentuale fiind relativ mici. Rar se aud comentarii din partea crescătorilor referitor la diferenţa de distanţe de la concursurile mai înainte amintite.

Concluzionând cele scrise mai înainte concursurile de fond aduc un aport important în sprijinul dezvoltării columbofiliei, asigurând totodată posibilitatea comparării crescătorilor, care altfel nu au cum să cunoască situaţia lor în grila naţională şi nu în ultimul rând prin aceste concursuri se pot obţine adevărate recunoştinţe pe plan internaţional.
Aşa vedea problema Anker Alfonz în anul 1979, cerând organizării concursurilor naţionale pentru toţi columbofilii din Ungaria.

La fel este necesar şi pentru noi organizarea unui concurs naţional, cum s-a şi propus (Berlin) de actuala conducere. De asemenea propunea şi Anker: lansarea la o oră mai târzie, participare cu un număr limitat de porumbei pe crescător (pentru a nu periclita efective mari) şi întocmirea listelor pe zone.

Din păcate însă la ora actuală asistăm aproape la toate nivelele la anemierea concursurilor de fond, transformând încet - încet în concursuri de demifond.
Ce altul urmăresc unii pseudofondişti dacă nu acest lucru, prin organizării a câte 3-5, sau chiar şi 6 concursuri de 550-580 de km, concursuri care nici decum nu sunt de fond, dar pentru îndeplinirii normei de ,,fond" (??), sunt suficiente. Dacă nu au porumbei suficient de buni pentru această categorie, sau nu sunt ei destul de buni columbofili, atunci cu modificarea distanţelor necesare pentru fond vor să devină campioni absolut şi pentru acest lucru nu-i pasă nici chiar dacă bat joc de columbofilie.
Şi dacă eventual nici aşa nu vor ieşi campioni la fond, şi probabil că aşa va fi, ce urmează? Vor propune scăderea distanţei şi mai mult, eventual la 350 km, sau desfiinţarea categoriilor mai lungi pe motivul  protecţiei animalelor.