duminică, 30 noiembrie 2014

Porumbei rătăciţi

Am primit următorul email:

Buna ziua,
Un prieten din Cehia a gasit doi porumbei romani pripasiti in zona sa,puteti posta pe site-ul dumneavoastra seriile si persoana de contact din Cehia?
Mai jos gasiti cele necesare:

"Buna ziua dragi columbofili Romani, M-a rugat un prieten  pe nume:VACLAV KUZELIK, Com: Přichovice, Jud. KLATOVY. sa anunt 2 porumbei RO pripasiti la dansu in CZ.

RO-2014-0525885
RO-2014-0538492

Pentru mai multe detali ma puteti kontakta pe mine la E-mail: karelveverka01@seznam.cz   Tel +420 737 504 707"

Va multumesc!
Cu stima,
Marius 

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Sezonul 2014

Am început sezonul cu o echipă bună şi cu speranţe frumoase. Primele concursuri au şi fost pe măsura aşteptărilor, cu clasări destul de numeroase, care chiar dacă nu erau printre primii nici măcar pe centru de îmbarcare, dar erau promiţătoare. Echipa de obicei am nimerit destul de bine reuşind să fac norma la crescători pentru viteză şi demifond destul de repede.
Problemele au început să apară după primul fond. A fost un concurs nu prea lung, dar încă din anii precedenţi ştiam că e o încercare grea pentru yarlingi. De aceea nici nu am trimis decât porumbei de peste doi ani. Prognozele meteo nu ne promitea vreme bună pentru ultimile zile a luni mai şi nici pentru primele din iunie. La nivelul asociaţiei au şi fost destul de multe discuţii cu privire la organizarea acestui concurs. Până la urmă s-au îmbarcat porumbeii cu gândul că în caz de vreme nefavorabilă nu se va lansa decât după ameliorarea condiţiilor. Din păcate însă nu aşa s-a întâmplat şi degeaba au votat reprezentanţii judeţului Harghita împotriva lansării, cei din judeţul Mureş fiind mai mulţi s-a decis lansarea la 1 iunie. Rezultatul chiar dacă nu a fost catastrofal, concursul încheindu-se a doua zi la prânz, dar totuţi pierderile au fost destul de dureroase. Am pierdut şi eu cel puţin cinci porumbei la care bazam mult la zborurile de maraton.
La acel concurs am zburat la natural. După întoarcere am separat porumbeii pe sexe şi am instalat văduvia. Într-un fel mi-a venit bine triarea efectivului, neavând spaţiu suficient în compartimentul destinat femeleor.
Alimentaţia şi programul văduvilor am făcut ca şi în anii anteriori (nu în 2013, atunci am jucat numai la natural), schimbare am fost nevoit să fac numai în privinţa femelelor pe care nu aveam cum să las înapoi zilnic în compartimentul masculilor în timp cât zburau masculii, ci după antrenamentul zilnic intrau înapoi de unde au ieşit.
Am iniţiat un program mai lejer pentru văduvii în sensul că aproape zilnic le-am dat drumul la o oră diferită ca mai înainte. Această schimbare am gândit ca să nu se obişnuiască porumbeii cu un program prea riguros.
Rezultatele cele mai bune am obţinut la primele două maratoane. Deşi fiind prea scurte pentru gustul meu, la ambele am obţinut rezultate în fruntea clasamentului.
 Din păcate ultimul maraton pe zona noastră nu s-a mai organizat nefiind suficienţi crescători interesaţi şi aşa m-am simţit nevoit să lansez cei mai buni porumbei la Berlin, ca să am siguranţa că voi reuşi să fac norma la crescători maraton şi totodată şi la crescători as. Ulterior această decizie s-a dovedit prea pripită, deoarece puteam să fac echipa şi fără să risc pe cea mai bună femelă de doi ani a crescătoriei.
Am fost mai puţin norocos, sau inspirat, la concursurile de fond, unde nu reuşeam să nimeresc echipa decât cu porumnbeii sosiţi la sfârşitul clasamentului.
Totuşi pierderea cea mai regretabilă a fost pirderea femelei Ro0624117/2012. A fost cea mai reuşită porumbiţă din ultimii ani în crescătoria mea.
A realizat zece clasări în sezonul 2o14 dintre care 9 în primii zece în crescătoria mea. A avut un loc 1 pe maşină de la primul maraton, iar la al doilea locul 9.
Cred că am fost prea lacom de am trimis-o la Berlin. S-a întors şi de acolo, însă mai târziu, în a 13. zi după lansare. A fost epuizată şi bolnavă. Într-o dimineaţă, când m-am dus să dau drumul la porumbei, am găsit-o pe acoperişul casei în volieră. Nu mai putea să zăboară, am prins-o fără să se mai ferească de mine. Nu-mi pot închipui cum de a mai putut să ajungă acasă. Iniţial am încercat să-o tratez, mai încerca să mănânce, dar vomita tot ce a înghiţit. A murit după şapte zile, lăsând în urmă normele excelente totalizate în urma concursurilor de a lungul anului.
La nivel naţional a avut locul 7 AS naţional maturi, locul 15 PORUMBELUL anului, locul 19 Maraton maturi, La nivel judeţean avea două locuri 1, trei locuri 2, un loc 1o, unu de 12, iar la viteză locul 22.


Ca şi origine, tatăl ei este un mascul consangvin, frate cu Ro559106/2008, iar mama o femelă primită în schimb de origine Jan Kastelijn, cu strămoşi din crescătoria Kipp und Shöne.

miercuri, 11 iunie 2014

Povestea unui container de transportat porumbei

După sezonul 2006, când din cauza gripei aviare nu am putut participa la concursurile cu judeţ, o grupare de columbofili din oraşul nostru s-a angajat să construiască un container propriu, care să corespundă din toate punctele de vedere normelor europene de transportat porumbei.
Nu a fost o treabă uşoară. Iniţial ne-am deplasat la Sibiu pentru a culege informaţii, apoi ne-am mai uitat şi la alte asemenea mijloace de transport. Până la urmă după mai multe negocieri şi discuţii s-a născut planul final, care viza pe lângă cerinţele sanitar veterinare şi posibilitatea de a-l folosi cât mai economic.


Pentru a obţine un preţ cât mai convenabil per porumbel transportat am hotărât să fie mai mare, putând transporta deodată 3500 - 3700 de porumbei. Însă pentru un asemenea container este nevoie şi de o maşină mai mare, iar pentru o asemenea maşină trebuie şi  şofer profesionist, licenţe ect. De aceea am hotărât să fie detaşabil de pe maşină, iar mşina s-o inchiriem. Cu puţină experienţă şi un stivuitor se pot lua, respesctiv monta în maximum jumătate de oră.


Conform legislaţiei europene are un culoar la mijloc, în spatele lăzilor, pentru a putea adăpa, respectiv alimenta porumbeii îmbarcaţi. Pentru a-i feri de ploi şi de vânt în timpul transportului, are jaluzele din aluminiu cu posibilitate de aerisire.


Tavanul este termoizolat, iar ventilaţia se realizează printr-un sistem de ventilaţie centrală, amlpasată deasupra lăzilor.




Timp de opt ani l-am folosit cu succes, am organizat concursuri la toate categoriile, însă cu trecerea timpului s-au schimbat şi cerinţele, cel puţin în Asociaţia Harghita. S-au achiziţionat maşini mai mici, cu capacitate de transport de 2000-2500 de porumbei, cât se îmbarcă de obicei deodată la un club orăşean şi nu necesită conducător auto profesionist, iar în această situaţie containerul nostru a devenit inutil.
De aceea am hotărât să-l vindem. Recomand pentru un club mai mare, cu membrii şi porumbeii mai numeroşi.
Cei interesaţi pot să mă contacteze prin email, sau la numărul de telefon: 0745181483.

miercuri, 1 ianuarie 2014

Zborul puiilor

Nu este o noutate deosebită să zbori puii de porumbei, se practică de foarte multă vreme. Nici nu doresc să scriu despre aceste zboruri normale, ci de concursurile de fond şi de maraton practicate cu pui în ultimii cinci -şase ani.
Ştiu că momentan problema nu mai este de actualitate, dar deoarece discutând cu columbofili, aproape mereu se întreabă, dacă este de dorit să fie puii lansaţi la asemenea distanţe.
Cu 30-40 de ani în urmă în oraşul nostru nu zburau puii mai departe de 80 de km, dar chiar şi pe aceea vreme am citit în publicaţiile columbofile de zborurile belgienilor cu puii până la 600 km. Zburau numai femelele la acele distanţe, cu masculii nu depăşeau 300-400 km. Femelele care erau capabile să obţină rezultate de la asemenea distanţe (500-600 km), de obicei erau trecute la reproducţie.
Am mai citit şi de Australieni, că trimit porumbeii tineri, în special pe cei de un an, dar şi pe puii, la distanţe inimaginabile de noi, 1100 - 1200 km, dar mi s-a părut ceva prea senzaţional, nici nu prea am crezut.
După primele reuşite, iar apoi eşecurile apărute apar numeroase comentarii pe marginea acestor concursuri. Sunt şi păreri recunoscătoare, dar şi mai multe critici la adresa celor care au curajul să angajeze pui la asemenea distanţe.

Fiind mai numeroase contraargumentele, încep să le dezbat prima dată pe acestea.
Se zice că sunt pierderi extraordinare. În mod sigur aşa este. Nu numai în cazul puilor sunt aceste pierderi, dacă este timp nefavorabil şi maturii se pierd. La pui probabil sunt pierderi şi mai mari, dar sunt concvins, că după mai mulţi ani de practicare a acestor lansări de la distanţe mari, pierderile se vor diminua şi se va forma o linie de porumbei oarecum specializat pentru aceste încercări grele în tinereţe.
Nu este unanim valabil pentru toată ţara, dar pierderi la fel de mari sunt şi în urma păsărilor răpitoare, sau mai bine zis ar fi, dacă nu s-ar ţine închis porumbeii pe timp de iarnă. Probabil că majoritatea puilor care se pierd de la zboruri sunt mâncate de şoimi şi ulii.
Alţii invocă, că este inuman să pui la asemenea încercare puii de porumbei. După cunoştinţele mele absolut toate animalele domestice sunt crescuţi cu un anumit scop. Porumbeii voiajori au fost amelioraţi şi ţinuţi de oameni pentru a fi concurate la zboruri pe distanţe mai mari, sau mai mici. Probabil, că unii cred că porumbeii suferă cu ocazia acestor concursuri. Este posibil, dar nici  soarta porcilor, a bovinelor, sau a puilor de carne nu este una mai bună. Nici găinile ouătoare de exemplu, nu sunt lăsate să cotcodăcească în pace până adânca bătrâneţe, ci sunt sacrificate şi folosite pentru furajare după ce nu mai produc la maximum.
Porumbelul voiajor, deşi e animal domestic, încă este în stare să trăiască şi liber, fără sprijinul omului, deci cei care nu vor să se întoarcă poate să supravieţuiască singuri.
Prin urmare cei de la protecţia animalelor ar putea să cerceteze condiţiile de transport, că în rest este aproape natural ceea ce se întâmplă cu ocazia acestor concursuri.
Se spune că este un efort deosebit pentru un animal aşa de tânăr. Nu contest că aşa este, dar cred că nu este ceva fără precedent în regnul animal. Aş putea să exemplific cu efortul păsărilor călătoare, dar mai bine vă prezint exemplul puilor de porumbei, care la vârste şi mai tinere se rătăcesc şi sub atracţia unui stol de porumbei străini se duc de bună voie la sute de kilometrii.
În anii 1990 cu un porumbel de al meu a venit un pui din Slovacia. Nu avea decât maximum două luni şi porumbeii mei fiind lansaţi din Slovacia, probabil a venit direct de acolo. Menţionez, că nu a fost un concurs cu vânt din spate şi porumbelul meu, cu care a venit, s-a clasat în primii zece pe maşină, deci probabil nici nu s-a oprit pe drum. Era epuizat de oboseală, dar deja a doua zi s-a comportat normal, abia se mai vedea pe el oboseala.

După cele scrise se poate întreba, de ce nu trimit şi eu porumbei la aceste concursuri?
  • Nu particip pentru că de obicei porumbeii mei nu dau rezultate în tinereţe.
  • De ce nu încerc să selectez şi eu în acestă direcţie? Cred că ar fi nevoie de prea multe generaţii, ca din porumbeii mei să pot selecta o linie care să facă faţă în tinereţe la aceste încercări. Liniile de porumbei care se maturizează mai precoce se şi îmbătrânesc mai devreme, deci problema e cu două tăişuri.
  • Nu cunosc câţi pui lasă crescătorii care concurează puii la maratoane şi la fond, dar ţinând cont, că după pierderile masive pe care au avut, tot au mai avut şi la anul următor un lot însemnat de yarlingi, cred că au avut peste 100, ceea ce eu nu mi-aş putea permite, neavând spaţiu suficient.
  • De obicei nu menajez nici un porumbel. Deci toţi dintr-o categorie trebuie să participe la aceeaşi zboruri, iar nu sunt sigur că nu aş rămâne fără pui după o încercare neinspirată, ceea ce ar lăsa amprentă gravă asupra rezultatului anilor următori.
  • Nu în ultimul rând nu concurez, că nu-mi plac concursurile cu puii, mai mult apreciez rezultatul porumbeiilor bătrâni.
Deci prin urmare, deşi eu nu particip la aceste concursuri, sunt de părere, că nu este un păcat aşa de mare, precum este spus de unii. Totuşi ţinând cont de vremea răcoroasă şi ploioasă de toamnă, cum a fost în anul  2013 (luna septembrie), nu aş sfătui pe orcine să hazardeze întregul efectiv la asemenea distanţe.