joi, 31 ianuarie 2013

Sisteme de pariuri

De mult planific să scriu un articol despre sitemele de pariuri columbofile. Din păcate însă degeaba am căutat, nu am găsit materiale în limbi accesibile pentru mine, de unde să mă pot inspira.
Am citit de undeva că în Belgia în anii glorioşi a columbofiliei, majoritatea celor care concurau cu porumbei, participau şi la pariuri. Un renumit columbofil spunea într-un interviu, că fără aceste pariuri nu ar avea nici un farmec columbofilia şi probabil nici nu s-ar ocupa cu porumbei.
În era comunistă nici nu era voie să se organizeze concursuri pe bani şi parcă şi la ora actuală sunt reguli speciale pentru organizarea pariurilor, iar câştigul în urma acestora este impozitat în mod aparte.
Totuşi aproape în toate cluburile columbofile se fac câteva pariuri, dar de exemplu la noi nu a avut un succes de lungă durată, după două, maximum trei concursuri nu au mai fost doritori de participare.
Premierea celor mai buni porumbei şi columbofil, este recunoaşterea muncii depuse, dar nu se pot numii pariuri. Totuşi fondul de premiere fiind strâns de la concurenţi, iar destinaţia premiilor nefiind cunoscută la momentul adunării acestor bani şi asta se poate lua ca o formă, cea mai simplă şi inocentă a pariurilor.
O altă metodă este când înainte de îmbarcare sunt numiţi porumbeii pariaţi, iar suma srtânsă va fi câştigat de primul porumbel sosit dintre cei pariaţi. Este iar o metodă simplă, cu multe surprize, încercată la noi, dar după cum v-am spus, fără să fi avut o viaţă îndelungată. Foarte rar s-a întâmplat ca să câştige cel care era aşteptat de majoritatea crescătorilor.
Este şi mai simlpu, dacă crescătorul cu primul porumbel sosit încasează şi suma cea mai mare strânsă anterior. Cu toate că e cel mai simplu şi cel mai transparent, surprizele sunt mai rare. Aşa a fost premiat concursul naţional de la Gdansk 2000, unde crescătorul primului porumbel sosit a devenit mai bogat cu o maşină Dacie. Din păcate însă tot numai un singur sezon a supravieţuit şi această iniţiativă. Mai târziu şi de la concursul naţional organizat de la Nürnberg au fost premii în bani, dar nici aceste competiţii nu au fost organizate decât doi ani la rând.
O viaţă mai lungă a avut premierea cu bani a primelor trei porumbei sosiţi pe zone de la Berlin. După părerea mea acest sistem a fost cel mai bine gândit şi cel mai drept faţă de participanţi. Totuşi a fost critizat de foarte mulţi, iar dacă nu mă înşel, de anul viitor (2013) nu va mai fi organizat în aşa fel.
Tot relativ simplu ar fi şi premierea cu o sumă egală tuturor prumbeilor care se clasează (20%), ar câştiga toţi porumbeii suma de 5 ori faţă de ceea depusă. În acest caz ar trebui să participe toţi care trimit porumbei la concursul respectiv şi suma depusă ar fi aceeaşi pentru toţi. Cu toate că este o metodă simplă şi transparentă e destul de greu aplicabilă, majoritatea columbofililor nefiind de obicei dispuşi să participe. Ar fi posibilă şi premierea unui procent mai mic din porumbeii sosiţi, decât 20%, bineânţeles cu o sumă proporţional mai mare.
Un sistem mult mai laborios, dar mai drept ar fi încadrarea columbofililor în categorii, bazată pe rezultatele avute în trecutul apropiat şi premierea făcută pe aceste categorii. În acest fel şi începătorii, sau cei cu rezultate de obicei mai modeste ar avea şanse să obţine premii. În anul 2008 pe baza acestui sistem am premiat crescătorii în club (pe lângă cupe) şi cu toate că la început au fost şi contestatari, la urmă am auzit şi cuvinte de laude. Inconvenientul acestui sistem era, că mereu sunt schimbări valorice, iar categorisirea crescătorilor trebuie actualizată la zi, ceea ce cere timp şi pricepere. Până la urmă, nici acest sitem nu a supravieţuit decât un singur sezon.
Vânzarea inelelor Derbi la un suprapreţ şi premierea porumbeilor la un anumit concurs prestabilit cu banii strânşi în aşa fel, este o idee destul de bună. A fost practicat mai de mult în Ungaria în cadrul clubului maraton, dar mi se pare că nu a ţinut decât doi ani. Mai nou ştiu că ideea a fost preluată şi de columbofilii zonei vestice, primul porumbel sosit de la concursul cu pui, organizat de la Amstetten fiind premiat cu o maşină din banii adunaţi în aşa fel. Din păcate concursul a fost extrem de dificil, chiar catastrofal.
În ţările occidentale pariurile probabil că sunt organizate de anumite case de pariuri bine organizate, după  un sistem testat şi bine gândit de mult. Poate cineva are informaţii şi în această direcţie şi ne descrie.
Până atunci am să încerc să vă prezint în curând un sistem centralizat gândit de mine.


vineri, 11 ianuarie 2013

Quo vadis columbofilie

Schiţa articolului de mai jos am de mai mult timp pregătită, însă interesul de a finaliza şi a publica a fost activat de două articole recent publicate pe internet.

După cum se ştie patria concursurilor cu porumbei voiajori a fost şi este Belgia, dar popularitatea este destul de ridicată şi în celelalte ţări vecine. Într-o carte apărută în 1982 scria că numărul crescătorilor de porumbei din Belgia la aceea vreme era 135000. La scurt timp după Primul Război Mondial, în Belgia existau aproximativ 270000 de crescători.
În 2005 populaţia Belgiei era de 10445852 de locuitori (probabil în 1982 erau cu ceva mai puţini), deci dacă ar fi să comparăm cu România la ora actuală ar trebui să avem cc 270000 columbofili, sau 488 de columbofili numai într-un oraş ca municipiul Odorheiu Secuiesc.
În 2009 Belgia avea aproape un sfert din numărul crescătorilor avut în 1982, deci 33303 (după datele FCI), iar în ultimii 10 ani s-a mai înjumătăţit numărul columbofililor din ţara de origine a columbofiliei. Deci numărul crescătorilor s-a redus la cc. 15% faţă de numărul crescătorilor din mijlocul secolului trecut, iar o treime dintre ei au peste 70 de ani. Deci regresul e mai mult ca evident şi din păcate, luând în calcul structura de vârstă a crescătorilor, probabil va continua şi în viitor.
Oare ce se întâmplă? Dacă ţinem cont că şi majoritatea crescătorilor existenţi au vârsta de peste 60-70 de ani înseamnă că mai este puţin şi se pot închide cluburile columbofile din Belgia.
Ştiu că problema a mai fost discutată pe internet de repetate ori, fără să se găsească o explicaţie plauzibilă, dar totuşi încerc să-mi expun şi eu părerea.

Explicaţia cred că se află în dezvoltarea sportului columbofil. Ţin minte cum veneau porumbeii de la concursuri în trecutul nu prea îndepărtat. La noi în oraş concursurile scurte nu prea erau îndrăgite, deci nici nu prea au fost, dar ştiu că sosirile nu erau chiar aşa de strânse ca acum. De la cursele mai lungi, de demifond, au fost concursuri organizate şi pot să zic că erau nişte competiţii frumoase. Procentul de 20% se aduna de obicei în ziua lansării, dar nu în 15-20 minute ca acum. Au fost crescători şi în aceea vreme, care clasau mult mai mult ca ceilalţi, dar totuşi parcă şi cei mai mici aveau o şansă mai mare ca acum. La fel am citit că era şi în west, bineânţeles că aveau porumbei mult mai buni şi atunci ca noi, dar totuşi porumbeii veneau mai rar ca în prezent.

Între timp columbofilia s-a dezvoltat, calitatea porumbeilor a devenit mult mai bună, dar criteriile competiţiei nu s-au schimbat prea mult. Momentan de la un concurs de demifond clasamentul se încheie în maximum 20 de minute numai pe seama îmbunătăţirii calităţii porumbeilor. Faptul că priceperea crescătorilor şi apariţia noilor tehnologii de creştere şi de practicare a sportului columbofil a făcut ca o parte din crescători, cei mai pricepuţi, cei mai bogaţi, sau cel mai bine aşezaţi faţă de locul de lansare, să aibă şanse incomparabil mai mari ca ceilalţi. În această situaţie, mai ales dacă sunt şi pariuri pe bani, nu este de mirare dacă cei mai slabi nu găsesc prea mare farmec în columbofilie.

Mai mult la ora actuală sunt foarte mulţi columbofili specializaţi la o anumită categorie, de exemplu la concursul puilor. Ei având linii de porumbei specializaţi şi nu în ultimul rând posibilitate de a practica anumite tehnologii speciale pentru această categorie, practic sunt invincibile. Aş putea să vă dau nenumerate exemple, dar nu vă plictisesc, toţi cunosc situaţia.
Cele relatate mai înainte ar presupune scăderea popularităţii concursurilor mai scurte. Trebuie să recunosc, că  nu am date în sprijinul acestei afirmaţii, dar ţinând cont, că numărul porumbeilor angajaţi la concursuri de maraton şi în special la Barcelona, nu arată o tendinţă de scădere la fel de spectaculoasă (din contră, chiar sunt creşteri impresionante în unii ani), cred că vine în sprijinul celor spuse mai sus.

Un alt aspect ţine de posibilitatea de evidenţiere, obţinerea de succese columbofile a crescătorilor, care de asemenea se diminuează simţitor datorită celor arătate mai înainte.

Ţin minte din copilărie că la noi în oraş cât de populare au fost sporturile, fotbalul de exemplu. Pe acea vreme în oraş era şi un campionat stradal, pentru copiii. Era ceva prestigios să faci ceva sport, chiar dacă nu ieşeai campion naţional. Precum la ora actuală numai Campionii sunt recunoscuţi şi nu cei naţionali, ci cei olimpici, sau mondiali. Altfel nu poţi trăi din sport, nu eşti apreciat, toată lumea urmăreşte rezultatele de vârf.

Cred că acelaş lucru se întâmplă şi în columbofilie, dar din fericire deocamdată încă nu în aceeaşi măsură ca în celelate sporturi.

În final ar trebui să vă prezint şi soluţii de a nu ajunge pe soarta celor din ţările cu vechi tradiţii columbofile.
Sincer să fiu nu ştiu să ofer aşa ceva, sau chiar dacă am câteva propuneri, nu sunt sigur că sunt şi viabile cu adevărat.
În primul rând regurile sportului columbofil ar trebui să se schimbe. Aici mă refer în special la distanţele minime la categorii. Probabil că foarte mulţi nu vor fi de acord cu mine, sau chiar se vor supăra, dar după părerea mea a trecut timpul concursurilor scurte. Bineânţeles că categoriile de distanţe au rostul lor şi vor rămâne şi în continuare, dar de la distanţa de 100 - 200 km deja nu se mai pot face concursuri reale. La aceste distanţe ultra scurte o importanţă prea mare are viteza cu care porumbeii trec peste trapă, iar dacă într-adevăr asta ne interesează, nu este nevoie să ducem porumbeii aşa departe.
Următoarele aspecte nu doresc să detaliez prea mult, deoarece au fost discutate mai recent pe un alt sait. Este vorba de:
  • acordarea unei atenţii mai mare concursurilor locale, sau  ,,Acordarea unei importanțe mult mai mari campionatelor zonale, în detrimentul celui ”național” cum este definit acolo. În acest sens s-au făcut shcimbări în ultimile ediţii a RNS-ului prin promovarea campionilor judeţeni.
  • Acordarea posiblităţii de a concura cu crerscătorii din zone convenabile, deci ,,Garantarea dreptului la liberă asociere", fără să fie evitată concurenţa loială şi acordării posibilităţii tuturor columbofliilor de a participa la concursuri.
  • Popularizarea, sau chiar organizarea unui sistem de pariuri, discutat sub titlul de ,,Introducerea pariurilor sportiv-columbofile oficiale". La acest capitol ar fi bine erarhizarea crescătorilor pe baza rezultatelor avute în trecutul apropiat, ca să nu trebuiască să concureze începătorii cu cei avansaţi, neavând nici o şansă reală.
De a lungul carierei columbofile m-am confruntat de mai multe ori cu problemele enumerate mai sus, deci chiar dacă am preluat de la un alt sait, nu înseamnă că nu m-a preocupat problema de mai demult.

Nu vă dau lincul saitului respectiv, în primul rând din cauza că sunt sigur că majoritatea ştiţi unde să-l căutaţi, iar faptul că după părerea mea acolo, deşi se discută multe probleme de actualitate, idea este de a răzbuna anumite avantaje, sau dezavantaje materiale personale reale, sau ireale, lucru cu care nu pot să fiu de acord.

Cu toate că am căutat să şi argumentez cele scrise, trebuie să recunosc că sunt numai speculaţii poate insuficient fondate. De aceea în încheire ţin să-mi cer scuze crescătorilor, care sunt de o altă părere şi eventual se simt jigniţi de anumite propuneri şi aici mă refer în primul rând la fanii concursurilor de viteză, dar şi la administratorul saitului sus amintit.


 

joi, 3 ianuarie 2013

Despre pedigree

Problema pedigreelor a fost şi este discutată destul de amplu printre columbfili, deci prea multe noutăţi nici eu nu pot spune, totuşi ţin să vă prezint unele aspecte. Sunt păreri pro- şi contra, este bine cunoscut slogenul că pedigreul nu zboară. Au fost crescători renumiţi, care nu ţineau cont de pedigree, dar majoritatea celor mari totuşi ţin o evidenţă şi întocmesc pedigree.
Unii crescători care investesc bani enormi în columbofilie sunt totodată şi colecţionari de pedigree. Prima întrebare pe care o pun la cumpărarea unui porumbel este: Ce fel de pedigreu are?
Şi dacă are colorat totul este OK, preţul se saltă cu cel puţin 100 Euro, iar cele cu date mai puţin pompoase, dar adevărate poate că sunt mai ieftine.

Trebuie să recunosc că şi eu sunt printre acei crescători care pretinde să aibă un oarecare pedigreu poumbelul cumpărat. Nu-i bai nici dacă este scris cu mână, sau dacă se cunosc numai părinţii, dar să aibă.
După părerea mea un pedigreu ar trebui să conţină cel puţin trei generaţii de strămoşi a porumbelului în cauză. În afară de strămoşi nu strică dacă mai sânt şi referiri la eventuale rude mai importante a porumbelului (de ex. fraţi). Însă fără să se vadă rezultatele exemplarelor înscrise în acel act nu poate să ne spună prea multe, eventual pentru crescătorul porumbelului.
Fără să consider cea mai bună vi-l prezint un model de pedigreu folosit de mine.
Prima pagină, cu strămoși:

                                     
A doua pagină, cu rezultatele porumbelului și a strămoșilor:


În exemplul prezentat datele referitoare la rude colaterale, sau descendeţi ar trebui scris cu mâna, dar de obicei uit să mai coplectez.

Alții chiar neglijează actele de certificare a originii porumbeilor și chiar râd de cei care dau o importanță și acestui aspect. Într-adevăr când este vorba de un porumbel cu rezultate proeminente nu mai este așa de important pedigreul, cel mai important în sportul columbofil fiind palmaresul competițional. Însă chiar dacă sunt vândute și porumbeii cu rezultate, cumpărătorul tot pentru reproducție dorește să o cumpere și în această situație nu strică dacă ai anumite informații și despre strămoși.

Alta este situația când cumperi puii și marea majoritate a columbofililor la aceste achizții poate să recurgă, fiind considerabil mai ieftine decât porumbeii adulți cu rezultate. Trebuie să fi un columbofil cu tare multe încredere în sine ca să poți aprecia valoarea unui pui de porumbel. În această situație chiar nu ai nici un argument pe baza căruia faci achiziția decât pedigreul. Bineânțeles că și persoana crescătorului și mai ales rezultatele obținute cu porumbeii la concursuri, poate fi un motiv bine întemeiat, dar ținând cont că peste tot sunt și exemplare mai puțin valoroase, nu strică să poți vedea ce cumperi de fapt (măcar cât se pot vedea).

Un alt considerent mai puțin important la momentul cumpărării este, că poate la un moment dat nu mai avem nevoie de porumbelul respectiv și de obicei porumbeii cu acte de origine se vând mai ușor.

O altă problemă referitoare la pedigree este veritabilitatea, corectitudinea datelor pe care conține. Fără să dau nume, am auzit cazuri când crescători cu renume au întocmit pedigree cu date false, care au fost demascate ulterior de crescătorul original. Momentan de pe internet se pot culege date și întocmii pedigree pe care chiar și proprietarul original cu greu poate să infirme, dacă nu are o evidență bine pusă la punct.

Deci prin urmare un columbofil pretențios cere și pedigreul porumbelului introdus în crescătorie și ținând cont de falsurile tot mai numeroase este de dorit să aibă și semnătura proprietarului, sau și mai bine, dacă este scris de mână de către crescător.