vineri, 31 decembrie 2010

Decembrie 3

Am un coleg columbofil de club, care odată mi-a spus, că îi place mult columbofilia, numai că iarna când nu sunt concursuri se cam plictiseşte.
Vara este şi anotimpul meu preferat, mă distrez mai bine cu ocazia concursurilor, dar şi în timpul iernii găsesc mereu preocupări columbofile mult prea multe ca să nu mă plictisesc.
În ultimele zile a lunii decembrie şi primele zile a lunii ianuarie, de obicei mă ocup cu fotografierea porumbeilor, bineânţeles pe lângă celelalte preocupări profesionale şi personale, care deasemenea nu sunt puţine.
Am un aparat de fotografiat digital, nu prea performant şi destul de vechi deja, dar suficient de bun ca să pot face fotografii despre porumbei, cazuristica mea profesională şi uneori alte fotografii.
Nu mă pricep prea tare, deci folosesc opţiunea de setare a aparatului Auto, dar consider că pozele sunt suficient de bune pentru cea ce trebuie. Fotografiez în primul rând porumbeii tineri,care nu au încă poze, dar şi pe cei mai bătrâni, care au făcut rezultate mai bune în timpul sezonului.
Trebuie să vă spun că nu-mi plac fotografiile prea prelucrate, care mai apar câteodată pe diferite saituri, cu nişte porumbei cu linii drepte, cum nu am văzut niciodată în viaţa mea în realitate (şi am văzut câteva, vă pot garanta în cei 40 de ani de columbofilie). Adevărul este că nici nu aş putea prelucra fotografiile în aşa fel, neavând cunoştinţe suficiente în Fotoshop.
Cu această ocazie mai examinez fiecare porumbel în parte, din punct de vedere a penajului, a condiţiei fizice şi a sănătăţii. În urma acestui examen am ajuns la concluzia că porumbeii sunt puţin prea graşi, dar năpârlirea a decurs foarte bine, au penajul frumos, lucios şi bine pudrat. Am găsit pe unul cu o pană din aripă ruptă, pe care am smuls-o. De obicei mă bucură dacă porumbeii sunt puţin mai graşi iarna, cei care sunt slăbiţi se pierd de obicei, sau aduc rezultate mai slabe în sezonul următor. Poate nu toată lumea este de acord cu mine în această privinţă, dar aşa am observat la porumbeii mei de a lungul anilor.
Iată şi câteva poze mai reuşite cu masculii din anul 2010, fotografiate pe 27.XII. 2010.

0738112/2010 puiul cu cele mai bune rezultate la zborurul cu puii, 5 clasări din 5 lansări.

0738140/2010 nu s-a străduit prea tare la concursuri, dar s-a aşezat mai bine în faţa aparatului.


0738106/2010 ca să vă arăt şi un albastru, a avut o întârziere mai mare de 25 de zile şi una de 3 zile, dar arată bine.

0738119/2010 şi încă un albastru, el nu a întârziat niciodată, dar nici în faţă nu a venit, să vedem la anul.

0738170/2010 un pui de toamnă, destul de reuşit, după mine, însă foarte rar sunt cei care supravieţuiesc în sezonul următor. Poate el va demonstra că se poate.

Despre fiecare porumbel fac o poză în ansamblu şi una numai capul, ca să se vadă ochiul.
Femelele am pozat cu o zi mai târziu, dar şi aici am câteva exemplare mai reuşite.

0738116/2010 singura fică a femelei 179102/2004 cu rezultate destul de modeste, sau mai bine zis cam nimic.

0738110/2010 o femelă destul de reuşită, dar nici ea nu a strălucit la concursuri. Vă prezint şi fotografia capului.



0738149/2010 cea mai tânără dintre puii zburaţi cu prima serie, care a rezistat până la ultimul concurs la care am participat cu toţi puii.

Pentru fiecare porumbel fotografiat fac o mapă pe calculator şi acolo salvez pozele, iar ulterior dacă mai pozez, tot aici vor fi salvate pozele, de unde cu ajutorul programului de evidenţă pot deschide foarte uşor.
Nu v-am arătat puii cei mai buni (dar nu se ştie, poate totuşi), ci cele cu pozele mai reuşite.
Am uitat să vă precizez mai înainte, cât timp administrez medicamente în apa de băut, nu le asigur apă pentru îmbăiere, ca să nu consume din ea, în locul celui de băut, care are gust neplăcut din cauza medicamentelor.
În rest continuu tratamentul cu Doxicilină şi Tilozină aşa cum am prezentat mai înainte, scriu câte ceva în blog şi aştept cu speranţe columbofile frumoase sezonul de concursuri.


Asta fiind ultima postare a anului 2010, vă doresc un an nou fericit, cu împlinirea tuturor dorinţelor posibile şi imposibile în 2011.

Ez lévén az év utolsó írása, mindenkinek BOLDOG ÚJ ESZTENDŐT KIVÁNOK csupa beteljesülő jó kivánságokal 2011-re.

joi, 30 decembrie 2010

Trichomonoza

Trichomonoza. Este o boală parazitară care afectează mai ales porumbeii tineri, dar şi pe cei bătrâni, producând probleme mari cerscătorilor care participă cu porumbeii la concursuri.
Agentul cauzal este Trichomonas galinae (Trichomonas columbae) un parazit unicelular, fagelat, mobil, care parazitează mai ales pe mucoasele tubului digestiv anterior şi posterior, dar  mai ales cavităţii bucale, dar se pot întâlni cazuri şi cu metastaze la nivelul diferitelor organe interne.
Parazitul trăieşte pe mucoasele porumbeilor ca epifit, deci este condiţionat patogen, producând îmbolnăviri numai în cazuri când în urma slăbirii organismului gazdă are posibilitatea de a se înmulţi peste limită. Contaminarea porumbeilor se realizează prin apă de băut, dar puii sânt infectaţi încă la cuib de la părinţi prin lapte de guşă. Tot în cuib se produc şi infestaţii pe cale ombilicală a puilor.
Parazitul este deosebit de sensibil la Ph-ul mediului, fiind distrus repede de aciditate.
Simptomatologie: Boala apare după o incubaţie de 6-15 zile evoluând într-o formă acută şi cronică. Formele clinice acute cele mai grave cel mai des se pot observa la puii de porumbei, manifestată prin depozite difteroide cazeoase în gura porumbelului, mai ales în cerul gurii, dar în cazul formelor mai grave toată cavitatea bucală poate fi afectată. Datorită aspectului acestor depozite boala este numită şi mălai. În formele metastazate, când infecţia se propagă pe calea ombilicală la organe interne apar simptome necaracteristice în funcţie de organul afectat. De obicei porumbeii cu asemenea localizări sunt trişti, prezintă diaree de diferite culoare, slăbesc şi mor. Această formă de obicei este incurabilă. Sunt cazuri când boala se localizează numai la nivelul ombilicului producând o tumefiere la acest nivel cu conţinut galben-cazeos.
La porumbeii adulţi mai rar apar depozitele caracteristice din gură, în schimb exemplarele grav afectate nu dau randament la concursuri. Se întâmplă destul de des ca asemenea exemplare la întoarcerea de la concursuri grele prezintă stomatită şi faringită cauzate de ageşti paraziţi.
Eu nu caut aproape niciodată această boală la porumbeii mei în gură, dacă nu manifestă ceva simptome de boală. Sunt de părere că exemplarele bolnave cu mălai în gură se cunosc deja după aspectul exterior după penajul zburlit, nasul murdar, respiraţie greoaie (dispnneică), uneori chiar cu gura deschisă.
Formele mai uşoare cu localizări bucale se vindecă relativ uşor în urma tratamentelor, în schimb cele ombilicale şi viscerale se termină în marea majoritate a cazurilor cu moartea porumbelului.
Morfopatologic: leziunile caracteristice sunt: depozitele cazeoase şi ulceroase pe mucoasa buco-faringiană şi în partea anterioară a esofagului, determinând obstrucţii şi câteodată ruperea peretelui esofagului.
Leziunile hepatice sunt: ficatul apare mărit în volum cu necroze insulare superficiale şi profunde, de dimensiuni variabile, bine delimitate de zonele sănătoase a ficatului. Paralel se mai pot observa şi enterite, entero-tiflite, catarale, hemoragice sau necrotice.
Diagnosticul: formele clinice cu depozite difteroide, cazeoase (mălai) sunt diagnostizate cu uşurinţă, însă cazurile cu metastaze se recunosc mai greu, de multe ori numai la necropsie sunt elucidate. Precizarea diagnosticului se face microscopic prin examinarea unui preparat proaspăt recoltat de pe mucoasa faringiană a porumbelului, făcut între lamă şi lamelă, când vom depista parazitul cu mişcările lui vioaie. Parazitul poate fi evidenţiat şi prin examenul fecalelor, sau din conţinutul intestinal, dar fiind vorba de un parazit care trăieşte ca epifit în tubul intestinal nu se certifică boala.
Diagnosticul diferenţial: trebuie făcut în primul rând faţă de difterovariolă, o boală virală la care apar şi erupţii cutanate, iar formele cu metastaze se pot confunda cu: salmoneloză, coccidioză, colibaciloză, sau alte boli cu simptomatologie necaracteristice, care se manifestă în primul rând prin diaree şi slăbirea progresivă a porumbelului.
Tratamentul: medicamentele cel mai des folosite sunt: ronidazolul, dimetridazolul, metronidazolul, carnidazolul. Dozele sunt în funcţie de concentraţia substanţei active. În comerţ se găsesc sub denumirile: Tricho plus, Columboviofort, Flagelstop, Metronidazol, Enteroguard şi încă multe altele. Unele dintre aceste medicamente nu sunt hidrosolubile, deci nu se pot administra în apa de băut.
Ca o metodă de prevenire folosesc acidularea apei în timpul sezonului de zboruri cu 10 ml de oţet de mere la 2 litri de apă în fiecare zi, mai puţin în ziua când porumbeii se întorc de la concursuri, folosind atunci ceaiul Naturalin.
Porumbeii trecuţi prin boală se pot vindeca complet, dar eu încă nu am avut succes cu asemena exemplare (nici nu am avut prea multe).
Eu cred că predispoziţia de a se îmbolnăvi de trichomonoză este într-o anumită măsură determinat genetic, deci caut să nu scot pui de la indivizi la care observ simptome, chiar pui mic să fie.

miercuri, 29 decembrie 2010

Observaţii personale 8

Dacă de la un concurs nu soseşte printre primii porumbelul favorit, cu rezultate bune de la concursurile precedente, se poate considera pierdut.
De foarte multe ori am păţit aşa.
Probabil s-a îmbolnăvit pe durata transportului, a fost accidentat, prins de uliul, sau pur şi simplu a ieşit din formă.
Este posibil şi un eveniment neplăcut, trecut neobservat de mine în săptămâna anterioară concursului.

marți, 28 decembrie 2010

Paratifoza

Salmoneloza (paratifoză) este o boală bacteriană produsă de bacterii din genul Salmonelelor.
Agentul cauzal cel mai des la porumbei este Salmonella typhimurium var. copenhagen.
Trebuie ştiut că salmonelele au foarte multe tulpini patogene (peste 2000) cu prorietăţi antigenice diferite, deci practic este o hazardare vaccinarea porumbeilor cu vaccin luat din comerţ.
Simptomatologie: se manifestă în funcţie de vârsta sub mai multe forme.
În cazul infecţiei care afectează embrionul din ou sunt cazuri când embrionul moare în ou, putrezind conţinutul oului, căpătând culoare neagră. Altădată când puiul este mai mare moare în ou înainte de eclozionare, dar sunt cazuri şi când moare după eclozionare, sau este neviabil.
La puii mai mari apare o formă relativ mai rapidă, acută manifestată prin enterită. Găinatul este diareic cu aspect gelatinos, uneori spumos, de culoare verzuie, în cazuri mai grave întâlnim chiar şi dizenterie (cu sânge). Bineânţeles că puii se slăbesc ajungând cahectici, iar uneori pot apare şi simptome nervoase asemănătoare cu cel din paramixoviroză. Bacteriile se pot localiza în diferite organe interne cum ar fi: ficatul, pulmoni, rinichi ect. producând şi simptome diferite în funcţie de aceste localizări. Puii de obicei mor în 5-7 zile de la debutul bolii, iar cei care supravieţuiesc rămân mult în urmă cu creştere.
La porumbeii adulţi întâlnim de obicei forma cronică, (cu evoluţie mai lentă) manifestată prin forma intestinală şi forma articulară.
În cazul formei intestinale întâlnim diarea de culoare verzuie, uneori spumoasă urât mirositoare. Porumbelul afectat se slăbeşte în continu până ajunge cahectic şi moare după o evoluţie de 1-2 luni.
Forma articulară se manifestă prin artrite la nivelul articulaţilor aripilor, cel mai des, dar şi la nivelul articulaţilor picioarelor. La cele cu localizări la aripă se atârnă aripa, porumbelul zboară greu, articulaţiile afectate sunt tumefiate şi dureroase. Şi în această formă porumbelul se slăbeşte şi moară după o evoluţie de 1-2 luni.
De obicei porumbeii aparent sănătoşi din efectivele infectate nu reuşesc să obţină rezultate bune la concursuri , chiar cele cu origine foarte bune, sau cele cu rezultate mai bune anterior pătrunderii infecţiei în crescătorie. Situaţia respectivă persistând mulţi ani la rând fără morbiditate şi mortalitate ridicată în efectiv (anual se întâlnesc 5-6 cazuri, cum moare cel slăbit, nu prea de mult apare alt caz).
Morfopatologic: cadavrele sunt de obicei cahectice, iar intestinele prezintă enterită catarală, au un conţinut lichid, spumos, urât mirositor, de culoare verzuie. În ficat întâlnim focare miliare necrotice. În cazurile formelor articulare articulaţiile sunt tumefiate.
Embrionii prezintă emacierea musculaturii, la puii neviabili vitelusul este neresorbit şi coagulat, organele interne sunt congestionate.
Diagnosticul: Trebuie să ne gândim la paratifoză mai ales în cazuri când apar îmbolnăviri cu simptomatologie descrisă mai înainte, însă nu prea multe cazuri de odată, deci boala are o evoluţie sporadică în efectiv, mai ales la porumbei adulţi. Infecunditatea ouălor, eclozionarea puilor neviabili, pierderi prin mortalitate la pui, toate aceste evenimente ar trebui să ne trezească suspiciunea de paratifoză.
Diagnosticul diferenţial: boala se pot confunda cu multe alte boli infecţioase:
  • paramixoviroza: cu simptome relativ asemănătoare, dar cu caracter enzoolic, epizootic (foarte multe îmbolnăviri într-un timp scurt).
  • adenoviroză: afectează mai mult tineretul. 
  • coccidioza: mai rar se întâlnesc forme clinice la porumbei,  nu se întâlnesc localizări la articulaţii.
  • colibaciloza: siptomatologia este esemănătoare, însă culoarea diarei este albă, boala afectează mai mult tineretul.
Diagnosticul final şi precis se poate spune după analizele de laborator.
Tratamentul: este destul de anevoios, unele autori propunând chiar lichidarea întregului efectiv. Ar fi de dorit efectuări de antibiogramă înaintea începerii tratamentului.
Medicamentele folosite mai frecvent cu rezultate sunt: enrofloxacina, norfloxacina, amoxicilin, ampicilina şi unele sulfamide.
Eu cu ocazia tratamentului general şi de lungă durată pe care fac în timpul iernii folosesc şi dintre aceste medicamente, deci fac un tratament preventiv şi contra salmonelloză, chiar dacă nu după examen de laborator, deci nu tocmai ştiinţific.
Se găsesc mai multe tipuri de vaccinuri împotriva paratifozei, dar vaccinurile preparate special pt. o anumită crescătorie ar fi cel mai potrivit. Vaccinarea se va face după un tratament contra paratifoză. Am auzit de numeroase cazuri când după vaccinare au apărut reacţii adverse postvaccinare care a compromis rezultatele cel puţin pe un sezon.
Este posibil producerea de autovaccinuri din material patologic recoltat de la crescătoria în cauză, care ar trebuii să fie mai eficiente. Nu am încercat nici această cale, deci nu ştiu să vă servesc cu exemple din propria experienţă.
Din fericire nici nu am avut până-n prezent această boală în crescătorie şi nici nu am vaccinat nicioadată porumbeii înpotriva acestui boală.
După părerea mea este vorba de cea mai păgubitoare boală, care poate afecta crescătoria unui columbofil sportiv. Nu prin morbiditatea, sau mortalitatea prea ridicată, ci prin dificultatea lichidării. De obicei îmbolnăvirile sunt sporadice şi rezultatul la concursuri dispare aparent fără explicaţie.
Nu trebuia să las la urmă nici faptul că este vorba de zoonoză, deci şi omul se poate îmbolnăvi de la animalele bolnave.

luni, 27 decembrie 2010

Vitamine, probiotice

Iniţial nu am vrut să intru în această problemă, fiind discutate şi răsdiscutate de alţii mult mai pricepuţi şi în general sunt şi eu de acord cu părerea lor, dar am fost solicitat, uneori chiar provocat prin comentarii, deci am să scriu câte ceva despre vitamine şi probiotice.
Mai inainte însă doresc să vă povestesc cum funcţionează lumea comerţului mână-n mână cu ştiinţa şi statisticile cercetărilor ştiinţifice. Bineânţeles că iar recurg la exemple luate de la alţii mai informaţi ca mine.
La începutul anilor 1950 (dacă ţin bine minte) au fost descoperite o serie de medicamente psihotrope cu acţiune foarte puternice şi bune în cazul bolilor psihiatrice grave. Singura problema a fost că nu erau suficienţi clienţi, care să justifice fabricarea respectivelor medicamente. Producând în cantităţi mici nu aducea decât un profit modest şi preţul era destul de piperat. Cum s-a rezolvat problema? Au schimbat criteriile de încadrare a bolnavilor psihici. Şi cei cu un grad mai moderat de depresie erau consideraţi bolnavi, deci imediat a crescut numărul solicitanţilor, prin urmare şi profitul fabricilor de medicamente. Faptul că la acea din urmă categorie de bolnavi nu mai avea efect benefic medicamentul s-a aflat mai târziu şi nici nu ştiu cât a fost de important pe lângă venitul uriaş.
Tot aceaşi problema şi cu colesterolul. Numărul oamenilor cu colesteronemie ridicată, care este deja dăunător este relativ mică, dar dacă se modifică numai foarte puţin valoarea critică, deja intră în populaţia periclitată un procent însemnat din omenire. Imediat se justifică fabricarea anumitor medicamente, sau consumarea alimentelor aşa zise sărace în colesterol. Apoi în funcţie de interesele lor comerciale, marile producători finanţează cercetări şi cercetători renumiţi ca să demonstreze efectele dorite / nedorite a produselor lor, respectiv a concurenţei.
Probioticele, după cum majoritatea ştiţi sunt preparate care conţin bacterii care trăiesc în simbioză cu organizmul animalelor.
Vitaminele sunt substanţe organice indispensabile organismului pe care organismul nu poate sintetiza singur, deci este strict necesar aportul din exterior. Conform respectivei definiţie nu orice substanţe se pot numi vitamină şi pentru animale dintre cele folosite la om.
Un comentator anonim mi-a atras atenţia la un articol apărut pe saitul rrp.ro referitoare la Activia. După ce am citit articolul, am impresia că este vorba exact de cea ce scriam mai inainte.
După părerea mea noul obicei naturist este tot numai o modă, cum au fost cele dinainte şi are scopul primordial obţinera de venituri. Asemenea orientări se luptă una cu celalate ca şi bacteriile în organism. După părerea mea singurul inconvenient al Activiei (citat în articolul respectiv) faţă de laptele acru normal, este preţul mai ridicat şi în primul rând faptul că sufocă pe producătorii mici, practic pe proprietarii animalelor. Laptele acru până la urma este produs şi în cazul Activiei de acelaşi bacterii (Streptococcus thermophilus si Lactobacillus bulgaricus şi încă câteva). Prin urmare după părerea mea este bună pt. porumbei la fel ca şi laptele acru de la ţară. Bacteria Bifidus actiregularis (aşa se numeşte dacă nu mă înşel) nefiind nici dăunător şi nici aşa benefic precum se afirmă în reclamă şi contrareclama comercianţilor. Păcat ar fi sa împingem şi noi căruta diferitilor bogătaşi, deci ori Activia ori iaurt de al nostru, sau lapte acru de la ţară, nu greşim cu nimic.
Referitor la vitamine, conform definiţiei sunt strict necesare şi nu pot fi sintetizate de organismul porumbeilor, în cazul de faţă. În mod normal însă nevoia de vitamine este perfect satisfăcută de alimentaţia echilibrată. Vitaminele hidrosolubile practic sunt inofensive, deci nici supradozarea lor nu dăunează organismului. În schimb la cele liposolubile trebuie să respectăm doza.
Sunt de părere că folosirea vitaminelor la porumbei în mod normal este inutilă. Totuşi sunt situaţii când cerinţele fiind mai ridicate este indicată folosirea lor. Folosesc şi eu în perioada năpârlitului si a concursurilor cc o dată la săptămână. Nu fac din convingere, dar nu găsesec un lux prea mare şi după părerea mea nici nu strică, şi dacă nu strică, poate ajută. Probabil ar fi posibil şi inlocuirea lor 100% cu ceva naturist la care ar câştiga un alt producător, dar fiind inutilă în majoritatea anului, nu cred că este oportună să luptăm pentru interesul fabricilor de medicamente. Trebuie să recunoaştem că la ora actuală nu se pot face rezultate în nici un sport fără asigurarea condiţiilor supraoptime cuncurenţilor. Şi între asigurarea acestor condiţii intră şi vitaminele când organismul este suprasolicitat.
Nu trebuie uitat că şi ceaiurile naturiste sunt la ora actuală produse de asemenea intreprinderi de înghiţit bani şi după raţionamentul lor, dacă columbofilii nu cumpără vitamine, cel puţin o parte dintre ei vor cumpăra ceaiuri, grituri şi alte minuni. Şi în mod sigur au şi dreptate!

duminică, 26 decembrie 2010

Boli

Iniţial m-am gândit să prezint bolile pe o pagină separată, ordonată după importanţa lor din punctul de vedere al columbofilului şi mai ales a celor care participă la concursuri. Nu am avut de gând să scriu aşa de multe despre ele, dar până la urmă am considerat necesar să detaliez anumite lucruri.
Mai nou, însă cred că ar fi mai uşor de căutat şi de comparat anumite boli între ele, dacă ar fi prezentate şi la pagina Articole. Numai pe această pagină funcţionează funcţia de căutare în blog după anumite cuvinte (pentru cei care nu ştiu: în partea stângă a blogului este un pătrat alb, cu o lupă în partea dreaptă a pătratului). Înscriind de exemplu o simptomă în câmpul de căutare şi folosind comanda de căutare (klick pe lupă) veţi vedea toate bolile la care apare această simptomă. Tot aşa şi cu tratament, sau orice alt cuvânt.
Cei care sunt mai cunoscători în domeniul calculatoarelor, să mă scuze pentru aceste explicaţii puerile, dar sunt convins că nu totă lumea ştie, de exemplu nici eu nu ştiam mai în urmă cu doi-trei ani.
În funcţie de timpul meu liber, de mărimea descrieri bolii, precum şi de alte postări mai interesante, prezint câte o boală periodic la două trei zile. Mai departe respectivele boli vor fi prezentate aşa cum am vrut la început, după impotanţa lor columbofilă şi după aprecierea mea, sub eticheta Boli, deci aici se pot găsi ulterior în ordinea prezentării. Totodată şi cu ocazia căutării în funcţie de simptome, de exemlpu, vor apare în ordinea cum au fost prezentate, deci practic după frecvenţa întâlnirii la porumbei, ajutând aşa la stabilirea diagnosticului corect.
La pagina Boli am să ordonez bolile după agentul etiologic (agentul cauzal), în aşa fel şi colegii, medicii veterinari, vor aprecia mai mult conţinutul.
Sper să fie folositor iniţiativa şi să nu vă plictisesc prea mult cu aceste descrieri.

Paramixoviroza

Paramixoviroza: este o boală virală produsă de virusuri din genul Paramixoviridelor, care afectează porumbeii. Boala iniţial a afectat găinile, mai târziu adaptându-se şi la porumbei.
Agentul cauzal este un paramyxovirus. Virusul are o rezistenţă destul de scăzută în mediul exterior, fiind sensibil la radiaţii solare şi temperatură, distrugându-se în mediul exterior în câteva ore vara şi în câteva zile iarna. În adăposturi contaminate încorporat în găinatul porumbeilor rezistă până la două luni. Dezinfectantele uzuale în concentraţii normale distrug virusul în câteva minute. Deci pentru dezinfecţia adăposturilor, după terminarea episoadelor de boli se pot folosi sodă caustică 2%, formol 2-5%, Forsept 1-2% ect.
Simptomatologic: în marea majoritate a cazurilor sunt afectate puii, şi în special puii de vară. Practic boala afectează la fel toate categoriile de vârstă, dar de obicei porumbeii adulţi sunt vaccinaţi la începutul anului, iar puii la începutul verii, rămânând exemplarele de vară descoperite din punct de vedere imunologic.
Se prezintă sub mai multe forme clinice: digestivă, nervoasă şi atipică.
Primele simptome care apar sunt falsa diaree, care practic este eliminarea urinei fără să fi fost reabsorbţită apa, cum ar fi normal. Într-un lac mare de apă, eliminat de porumbel, apare găinatul consistent. Porumbelul de obicei încă mănâncă normal, uneori vomită conţinutul alimentar, este destul de vioi, însă consumă foarte multă apă şi caută să lingă ţigla de pe acoperiş, probabil din cauza pierderilor acute de săruri minerale eliminate deodată cu urina. Mai târziu cu avansarea bolii porumbelul bolnav se deshidratează, slăbeşte, devine apatic, stă trist, cu pene zburlite şi moare după o evoluţie de 10-20 zile.
Forma nervoasă este mult mai spectaculoasă şi caracteristică manifestată prin sucirea gâtului (torticolis), tulburări de echilibru, imposibilitate de a nimeri grăunţele cu ciocul. Simptomele apar câteodată sub formă de crize. Altă dată porumbelul se pare că se sperie de ceva fără să aibă vreun motiv vizibil. Forma nervoasă apare de obicei după câteva exemplare care manifestă numai diaree, sau ca şi continuare, dar mai târziu poate să înceapă boala direct cu simptome nervoase, fără falsa diarea amintită mai înainte. Păsările cu forme nervoase nu prea exagerate, care poate să se alimenteze au şansă de vindecare după o evoluţie de 2-3 luni, dar de multe ori rămân cu sechele, nemaifiind apte de concursuri.
În cazul formelor atipice, care apar mai ales la sfârşitul epizoadelor de îmbolnăviri ne putem întâlni cu semne care nu sunt caracteristice ca de ex. slăbirea porumbeilor, năpârlire anormală, diaree ect. practic orice simptom este posibil.
De fapt de multe ori simptomele amintite mai sus se succed chiar în ordinea descrisă, inclusiv şi cele din forma atipică.
Este o boală cu o rată a îmbolnăvirilor foarte ridicată 80 90% (morbiditate ridicată) şi cu pierderi mari de obicei peste 80% (mortalitate ridicată).
Exemplarele afectate de forma nervoasă sunt cel mai uşor recuperabile, dar numai în cazul în care porumbelul poate să mănânce singur. Am auzit, sau mai bine zis am citit de asemenea vindecări destul de numeroase, dar cele puţine întâlnite în crescătoria mea s-au pierdut cu ocazia primului, sau primelor zboruri. Eventual ca reproducător nu este exclus să fie valoros un asemenea porumbel trecut prin boală.
La porumbeii trecuţi prin boală am observat foarte des defecte de penaj după năpârlire manifestată prin remige primare prelungi şi mult mai subţiri ca cele normale. Mai ales ultimile pene din aripă sunt afectate.
Boala evoluează de obicei timp de 6-10 săptămâni, decimând efectivele nevaccinate.
Se întâlnesc şi complicaţii cu alte germeni bacterieni cum ar fi micoplasme, chlamidii, sau chiar salmonelle diversificând simptomatologia bolii.
Morfopatologic: la examenul necropsic (a cadavrelor) rinichii sunte mărite, iar in cavitatea abdominală apar cristale de uraţi, asemănătoare cu gipsul, un praf alb în lichidele abdominale şi toracice.
Tratament specific la ora actuală nu există pentru această boală fiind vorba de viroză. Porumbeii bolnavi pot fi tratate alimentând artificial şi prin administrare de apă, sau mai de dorit electrolit cu sondă, vindecările nefiind imposibile. Fără aceste intervenţii porumbelul bolnav poate să moară de foame, sau de deshidratare, nefiind în stare să se hrănească singur.
Pentru combaterea infecţiilor bacteriene secundare trebuie să folosim antibiotice cu spectru larg, cum ar fi: enrofloxacină, tetraciclinele, ect. şi polivitamine.
În efectivele bolnave vaccinarea este inutilă, sau chiar contraindicată. Totuşi la începutul episoadelor se reconandă vaccinarea cu LaSota, un vaccin folosit la găini contra pseudopestei aviare. Sincer să fiu în cazurile întâlnite de mine nu a dat rezultat vizibil.
Preventiv se pot folosi diferite vaccinuri comercializate. Eu folosecsc LaSota în apă de băut în jurul mijlocului ianuariei, după care la două săptămâni îi vaccinez cu Paramixovacol administrând subcutanat. Imunitatea se instalează după 2-3 săptămâni de la inoculare şi după observaţiile mele este destul de bună, dar se garanteză numai pentru 6 luni. Este un vaccin destul de ieftin, dar dacă trebuie plătit şi manoperă la medicul veterinar cred că sunt mai indicate vaccinurile care oferă imunitate mai lungă (de un an) ex. Columbovac olandez. De dorit ar fi şi schimbarea măcar la doi-trei ani a vaccinului folosit, dar nici pe asta nu am făcut în ultimii ani.
Înainte de vaccinare cu două săptămâni este de dorit tratarea porumbeilor pt. paraziţi interni (Evomec), iar după vitaminizarea timp de 2-3 zile.
La începutul carierei şi la mine a apărut boala, în 1993 au murit cc. 25 de pui, iar în 1998 iar am avut , dar de această dată nu a murit decât 4 pui. Cu ocazia primului episod (1993) boala a apărut în luna iulie şi numai la sfârşitul episodului am observat un singur caz cu simptome nervoase. Am încercat mai multe tratamente, dar rezultatul a fost mai mult egal cu zero, murind până la urmă aproape tot cea ce s-a îmbolnăvit.
Cu ocazia îmbolnăvirilor din 1998 boala a apărut în luna septembrie şi a debutat cu un caz fulgerător, puiul după ce s-a întors de la un zbor s-a îmbolnăvit de forma diareică, iar a doua zi a şi murit. Apoi au apărut următoarele cazuri cu simptome nervoase. Şi de această dată am încercat fel de fel de tratamente, dar în zadar, tot ce s-a îmbolnăvit a murit.
Menţionez că puii nu erau vaccinaţi! La porumbeii adulţi care erau vaccinaţi nu am observat nici un fel de boală. De atunci vaccinez şi puii cât se poate de devreme, după a cincia sau a şasea săptămână de viaţă.
De a lungul anilor am mai întâlnit această boală şi în alte crescătorii, dar mereu numai în efective nevaccinate.

vineri, 24 decembrie 2010

Decembrie 2

Am cam neglijat calendarul lunii decembrie, dar nici nu am avut prea mult de scris în această perioadă. În schimb am avut mult mai mult de lucru.
La porumbeii de zbor am continuat tratamentul cu Enrofloxacină, aşa cum am mai scris deja şi mai am de dat încă două zile, după care primesc vitamine şi totodată încep tratamentul cu Doxicilină 1 g/ litru de apă combinată cu Tilozină 1 ml / litru de apă. Dacă consumul de apă pe perioada tratamentului va fi prea mic am să măresc doza cu 20-30-40%.
La începutul săptămâni temperatura a scăzut aşa de mult (-17) ca nu am mai reişit să fac curăţenia luni şi marţi dimineaţă, iar în zilele următoare am fost prea ocupat ca să mă apuc de o muncă aşa mare. Pentru azi am planificat să fac tot ce nu am făcut în cursul săptămâni (în cea ce priveşte curăţenia în crescătorie).
În sfârşit am terminat compartimentul reproducătorilor.
Am lucrat mult la el, a costat cel puţin 1500 Ron, dar sunt mulţumit cum arată.
Iată şi câteva poze:

Voliera, încă fără porumbei, dar gata să găzduiască părinţii generaţiei noi. Pe jos are deocamdată pământ şi aş vrea să rămână cu iarbă, dar nu cred să reziste iarba la porumbei. Era bine să pun în pământ plasă de sârmă, dar nu aveam când am început construcţia, poate mai târziu recuperez lipsa.

Pe stânga se văd boxele mari cu dimensiunile 0,7 x 1 x 1,2 m, iar pe dreapta boxele mici, cu dimensiuni circa jumătate a celor mari. În mijloc, coteţul este separat în două ca să pot separa masculii de femele. 

Ieşirea în volieră este singura ieşire fără posibilitate de a elibera porumbei la zbor.

Aşa arată boxele mici, sunt mai puţin adânci şi de înălţime mai mică ca cei mari. În spate mai am încă o boxă foarte mare care abia se vede din acest unghi.

Am avut o grijă deosebită să nu las nici un orificiu mai mare pe unde ar putea să strecoare prădătorii.
Nu este vorba de o lucrare profesionistă, dar cred că este suficient de bun şi nu strică nici imaginea curţii.
Urmează să mut reproducătorii la locurile lor pe 24 decembrie (azi), dar mai înainte am început o cură cu Tiforine 8,5 ml / litru de apă timp de cinci zile (încă trei zile mai primesc şi în noul compartiment), ca să nu duc eventualele bacterii nedorite în noul compartiment. După terminarea tratamentului dau probiotice şi vitamine. Alt tratament nu primesc reproducătorii înainte de vaccinare pentru paramixoviroză decât o deparazitare înainte cu două săptămâni de vaccinare.

La urmă, dar nu în ultimul rând doresc să vă urez tuturor vizitatorilor acestui blog SĂRBĂTORI FERICITE şi LA MULŢI ANI!



Kellemes KARÁCSONYI ÜNNEPEKET és BOLDOG ÚJ ÉVET kivánok ezen blog minen olvasójának!

luni, 20 decembrie 2010

Observaţii personale 7

Cei mai buni maratonişti şi fondişti vor fi acei pui care fac câte un zbor mai puţin reuşit în tinereţe. Nu este vorba de cei care întârzie în mod repetat, se întorc mai odihniţi, decât erau la îmbarcare. Mă refer la acele exemplare, care se întorc după chiar o întârziere de 4-5 zile şi se vede că s-au luptat ca să reuşească să se întoarcă.
Explicaţia?
Sunt porumbeii mai tardivi, dar mai ambiţioşi, care în tinreţe încă sunt prea gingaşi ca să facă rezultate.
Sunt destinate pentru zboruri mult mai lungi şi trec peste destinaţie, însă fiind ambiţioşi, reuşesc să corigheze greşeala.
Cu ocazia zborului ratat acumulează experienţă pe care valorifică mai târziu.
Nu au un raport optim între suprafaţa aripilor şi masa corporală.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Gritul

Am mai spus deja că am închis porumbeii mai bine de o lună. De acea trebuie să-i asigur grit la discreţie, neavând posibilitatea să-şi asigure ei singuri.
În afară de funcţia mărunţirii a boabelor, gritul mai are şi rolul de a completa substanţele minerale necesare organismului. De obicei de acele substanţe organismul are nevoie într-o cantitate foarte mică (de ordinul miligramelor), de acea sunt numite microelemente (de ex. Fe, Cu, Zn, Se, As, ...) şi intră de obicei în structura anumitor enzime cu rol esenţial în funcţionarea organismului.
Mai de mult am preparat eu gritul din lut, cărbune, pietriş şi încă ceva, dar nu mai ştiu toată reţeta. Acum se pot cumpăra de la magazine, sau farmacii veterinare. Anual cumpăr câte un sac cu 25 kg, care este suficient pentru efectivul meu. Eu zic că nu este scump, mai ieftin ar fi să pregătesc eu, dar trebuie lucrat cu o doză cel puţin 2-3 ore şi nu ar ajunge pentru un an.
Porumbeii nu cunsumă gritul în tot timpul anului cu aceaş poftă. Femelele cu 3-4 zile înainte de a depune ouăle consumă mult mai mult ca de obicei, au nevoie pentru acoperirea nevoi de calciu folosit pentru formarea coji oului. La eclozionarea puilor, dar mai ales când puii ajung la vârsta de 10-14 zile şi în timpul năpârlirii iar creşte pofta de grit.
Însă trebuie ştiut că nu mereu acelaşi grit este cel mai bun din care se consumă constant cantitate mare. Sunt elemente minerale care se condiţionează reciproc, de exemplu raportul dinre fosfor şi calciu, un aport sporit de calciu cere şi creşerea cantităţii de fosfor. Dacă compoziţia gritului nu este echilibrată, se produc carenţe relative dintr-o anumită substaţă, cea ce duce la consum mărit în vederea recuperării carenţei, iar în asemenea situaţie problema în loc să se rezolve, se agravează şi mai mult. S-au întâmplat şi cazuri când în urma consumului ridicat de grit (nu oricare, dintr-un anumit sortiment) au murit porumbeii.
Ideal ar fi cumpărarea a mai multor feluri şi amestecarea lor. Mai rar, dar am făcut şi aşa. De obicei însă cumpăr un anumit sortiment, de preferat cea cu scoici, amestec cu Vitamineral (praful acea roşie) şi cu mortar sau praf de piatră (mozaic mai mărunt), după care umectez cu saramură, într-o cantitate care leagă praful de grit, deci nu prea multă.

Administrez numai după ce se usucă, iar în sezoanele când nu se consumă prea multe, mai schimb la 10-12 zile. Dacă rămâne o cantitate mai mare neconsumată la lotul de zbor, amestec cu o doză proaspătă şi îi dau la matcă, acolo se consumă mai repede. În aşa fel nu mai dau sare de bucătărie separat la porumbei, ci le admunistrez deodată cu gritul.
Sarea de bucătărie este de asemena foarte importantă pentru porumbei. De multe ori am observat la un vecin de al meu că porumbeii vin şi ciugulesc noroiul de pe roţile maşinilor aduse la reparat. Cel mai frecvent pimăvara şi iarna am observat acest lucru şi se datorează gustului sărat a noroiului în acea perioadă a anului. Nu trebuie uitat nici faptul că sarea într-o cantitate prea mare este toxic pentru păsări, deci trebuie evitat administrarea sării granulate la porumbei neobişnuiţi cu aşa ceva.
În afară de grit mai dau la porumbei în timpul verii Picpot, sau Picstein, blocurile acelea asemănătoare cu cărămizi. Se spune că nu merg porumbeii la câmp dacă au la discreţie. Şi asta se consumă mai mult în timpul creşterii puilor şi în timpul ouatului.

vineri, 17 decembrie 2010

Observaţii personale 6

Din puii cu rezultate de vârf foarte rar vor fi porumbei maturi la fel de valoroşi, cel puţin nu la fond şi maraton.
Oare care o fi cauza?
Posibil să fie dintr-o familie care se maturizează mai devreme şi se şi uzează prea devreme.
Poate cu înaintarea în vârstă se schimbă raportul optim avut în tinereţe între suprafaţa aripilor şi masa corporală.

marți, 14 decembrie 2010

Decembrie 1

În primele zile a lunii decembrie am fost mai preocupat cu noul adăpost pentru porumbeii de prăsilă. Destul de încet, cu multă cheltuieli şi trude în sfârşit costrucţia a ajuns în faza finală, urmează să fie populat.


Noul coteţ are două compartimente separate şi o volieră, de 3,5 x 2,7 metrii.
În compartimentele sunt câte patru boxe mari, plus unu şi mai mare unde pot închide perechile ca să nu rezulte pui bastarzi şi încă câte 12 boxe mai mici unde vor cuibării perechile mai stabile, în care am mai multă încredere cea ce priveşte fidelitatea conjugală.


Voliera este construită din fier şi din plasă de sârmă cu ochiuri mici, ca să nu poată să treacă nici vrăbiile. Are dimensiuni 2 x1,6 şi înălţimea de 2 metri.
În această crescătorie doresc să adăpostesc momentan 39 porumbei, iar mai târziu nu mai mult de 20-30 de exemplare.
Înainte de a muta reproducătorii în noua reşedinţă m-am gândit că nu strică să fac un tratament pentru ei contra diferitelor boli infecţioase. Cura de zece zile am făcut cu enrofloxacină adăugat în apa de băut 2,5 ml pe litru de apă, doză mai mare de cc 2 ori, dar şi consumul de apă a fost mult prea mic.
S-a terminat amestecul de grăunţe luat de la magazin pentru perioada năpârlirii şi s-a terminat cu bine şi năpârlirea, deci am început să introduc în raţie orzul. Iniţial cc 25% din amestecul de grăunţe este reprezentata de orz, dar mai târziu, treptat până 25 decembrie acest procent va ajunge la cc 85-90% în favoarea orzului, iar restul până la 100% va fi complectat cu porumb pe care administrez, aşa cum am mai scis, din palmă.

vineri, 10 decembrie 2010

Tratamente

Faţă de programul de tratament pe care vă prezint în continuare este posibil să abat din când în când. Principiul ar fi să fac aşa, dar dacă situaţia necesită trebuie să actualizez la cerinţe. Deci în cazul dacă porumbeii se vor îmbolnăvii am să tratez conform situaţiei, iar dacă nu vor fi îmbolnăviri neprevăzute, fac totul cu am planificat.
Un porumbel ca să poată să facă rezultate, trebuie să fie în primul rând sănătos. Însă obţinerea şi mai ales menţinerea în stare de sănătate a porumbeilor nu trebuie să fie una agresivă, folosind prea multe medicamente. Fac anual un tratament de lungă durată cu antibiotice împotriva bolilor infecţioase majore la porumbei. Acest tratament fac în perioada de odihnă a porumbeilor, deci iarna după terminarea năpârlirii folosind mai multe antibiotice pe o perioadă de o lună. După terminarea tratamentului fac un tratament pt. paraziţi, iar apoi vaccinez porumbeii împotriva paramixovirozei şi de la anul (2011) şi pt. variolă. Alt tratament nu mai fac până cu două săptămâni înaintea primului concurs de fond, când odată cu instituirea văduviei fac şi un tratament de cinci zile pt. boli infecţioase şi trichomonoză, urmând ca în continuarea sezonului să nu mai tratez, bineânţeles numai dacă nu apar îmbolnăviri. După acest al doilea tratament în timpul cât porumbeii sunt la concurs fac o curăţenie generală în crescătorie, urmat de o dezinfecţie cum scrie la carte. După tratamentele cu antibiotice administrez porumbeilor probiotice, sau / şi lapte acru şi vitamine o dată pe săptămână.
Deci idea principală ar fi să nu primească porumbeii nici un fel de ajutor din partea crescătorului atâta timp cât nu sunt solicitaţi la concursuri.
Tratamentul de lungă durată în timpul repausului consider totuşi necesară ca să scap de eventualele bacterii patogene, cum ar fi salmonelele, micoplasme, chlamidii.
Pentru salmonele şi micoplasme ar fi suficient un tratament de 5-10 zile, dar de chlamidii (ornitoză) nu poţi scăpa cu siguranţă decât cu un tratamente de 30, sau şi mai multe zile şi bine înţeles cu medicamente adacvate. Trebuie să recunosc că nici curele aplicate de mine în anii precedeţi (prezentate mai jos) şi nici cel planificat pentru 2010 nu îndeplineşte în totalitate aceste condiţii. Totuşi ţinând cont că în crescătoria mea nu am semnalat nici odată ornitoză, consider că preventiv este bun.
Sunt sigur că mulţi vor fi care va contesta tratamentele folosite de mine. Pentru ei sfătuiesc să nu urmeze exemlul meu.
Prima dată vă prezint cum am făcut în anii trecuţi, apoi cum am de gând să-l fac în următorea perioadă.

2008: tratamentul am început la data de 15. XI. 2009.
  1. Enrofloxacină 10% 3 ml / 1 litru de apă timp de 8 zile.
  2. Oxitetraciclină 20% 2 g / 1 litru de apă timp de 7 zile. În apă de băut adaug cc 10 ml de oţet, iar pe durata tratamentului nu mai dau grit la porumbei.
  3. Eritromicină 6% 4 g / 1 litru de apă timp de 5 zile
  4. Enteroguard M 6 g / kg de furaj 5 zlie. Doză dublă, odată pe zi într-o jumătate de raţie.
  5. Tilozină inj. 20% 1 ml / 1 litru de apă combinată cu Oxivit 10 g / 1 litru de apă timp de 14 zile. În apă de băut adaug cc 10 ml de oţet, iar pe durata tratamentului nu mai dau grit la porumbei.
  6. Entrobac
2009: tratamentul am început la data de 18. XII. 2009.
  1. Doxicilină capsule de la farmacia umană 1 g / litru de apă timp de 10 zile. În apă de băut adaug cc 10 ml de oţet, iar pe durata tratamentului nu mai dau grit la porumbei.
  2. Tilozină inj. 20% 1 ml / 1 litru de apă combinată cu Oxivit 10 g / 1 litru de apă timp de 10 zile. În apă de băut adaug cc 10 ml de oţet, iar pe durata tratamentului nu mai dau grit la porumbei.
  3. Enrofloxacină 10% 3 ml / 1 litru de apă timp de 10 zile.
  4. Entrobac
2010: la reproducători am început la data de 1.XII., iar la cei de zbor itenţionez să încep la date de 15.XII.
  1. Enrofloxacină 10% 3 ml / 1 litru de apă timp de 10 zile.
  2. Doxicilină capsule de la farmacia umană 1 g / litru de apă combinată cu Tilozină inj. 20% 1 ml / 1 litru de apă  timp de 10 zile. În apă de băut adaug cc 10 ml de oţet, iar pe durata tratamentului nu mai dau grit la porumbei.
  3. Tiforine 10 ml / litru de apă timp de 10 zile. Este indicată schimbarea din când în când a antibioticelor folosite. De această dată am ales sulfamide pt. tratamentul preventiv contra salmonelozei.
  4. Entrobact, sau iaurt.
Dozele sunt cel puţin duble de fiecare dată, dar ţinând cont că în timpul iernii se consumă apă foarte puţină, nu era cazul de supradozare.
În timpul tratamentului săptămânal administrez şi polivitamine în apa porumbeilor.
Majoritatea medicamentelor folosite sunt de fabricaţie românească. Sunt de părere că au eficienţă asemănătoare cu cele străine, numai că (deocamdată) sunt mai ieftine, mai puţin vitaminele, care cred că sunt mai ieftine cele străine (ex. Gervit W 10000 ml).
Alt tratament nu le fac, nici chiar când observ că porumbeii ar necesita, de ex. la creşterea primei serie de pui din sezon. De obicei se şi pierd la primele zboruri câţiva, care nu reuşesc să se refacă după creşterea primilor pui. În schimb la momentul când urmăresc să obţin efort suplimentar de la ei, înaintea fondurilor şi a maratoanelor, îi ajut iar şi după observaţiile mele rezultatele nu întârzie să apară.
Ar fi de dorit şi efectuarea de examene de antibiograme înainte de orice tratament cu antibiotic, dar rezultatele sunt primite de la laboratoare cu multă întârziere, costă cât întregul tratament, iar în cazul tratamentelor preventive  nu ştiu cât ar fi de concludente.

joi, 9 decembrie 2010

Observaţii personale 5

Porumbelul odată lansat la zboruri de maraton de două zile, nu va mai fi concurent bun la zboruri mai scurte. Cei care se întorc a doua zi de la zboruri scurte nu au aceaşi soartă.
Nu ştiu să vă dau explicaţie, nici măcar speculativă, dar fenomenul a fost observat şi de alţii crescători, mutl mai renumiţi ca mine.

marți, 7 decembrie 2010

Despre medicamente

Despre medicamente în general columbofilii sunt convinşi că ştiu mult, dar pentru a folosi medicamentele cât mai eficient nu strică să apeleze la un medic veterinar de specialitate dacă are posibilitate. De multe ori însă nici simplul examen a unui specialist nu este suficient. Deseori pentru a stabilii diagnosticul corect şi antibioticul cel mai eficient este nevoie de examenul de laborator şi de antibiogramă. La ora actuală asemenea examene sunt destul de scumpe şi de multe ori rezultatul este primit prea târziu. Şi totuşi în cazul efectivelor mari şi valoroase merită să fie făcute examenele de laborator.
Însă trebuie să recunosc cu ruşine că în cariera mea columbofilă şi de medic veterinar am apelat foarte rar la ajutorul laboratoarelor. Cauzele nu doresc să discut acum, cele primordiale fiind amintite mai înainte.
Un examen parazitologic şi bacteriologic poate să ne dea informaţii valoroase şi despre starea imunologică a efectivului.
La achiziţionarea medicamentelor trebuie să ţinem cont de câteva reguli:
  1. Medicamentul să fie ambalat în ambalajul original.
  2. Să nu fie expirat.
  3. Să se cunoască compoziţia (substanţa activă), de fapt legal nici nu este permisă comercializarea medicamentelor fără să se cunoască compoziţia.
  4. Depozitarea medicamentelor anterior comercializării să fie corespunzătoare. De obicei medicamentele luate de la farmacii sunt depozitate corespunzător.
  5. Să se respecte condiţiile necesare şi în timpul transportului. În special vaccinurile vii sunt mai sensibile la temperaturi mai ridicate, dar vitaminele şi antibioticele este bine să fie depozitate şi transportate în mod corespunzător.
Medicamentul cumpărat, de asemenea trebuie să fie depozitată şi acasă în condiţii adecvate. Pe cutia oricărui medicament producătorul scrie şi condiţiile de păstrare, în majoritatea cazurilor se recomandă depozitarea la locuri uscate si întunecoase, mai puţin vaccinurile, care se păstrează în frigider, având grijă să nu se îngheţe. Medicamentele depozitate corespunzător păstrează eficienţa până la data expirării, menţionată pe ambalaj, dar de ex. cu ridicarea temperaturii cu cc 10 grade Celsius această perioadă se înjumătăţeşte.
Vaccinurile se păstrează de obicei la 2 - 8 grade Celsius.
Şi îngheţul distruge substanţa activă a medicamentelor, mai ales a celor sub formă de soluţii.
Umiditatea de asemenea dăunează medicamentului. În cutia medicamentelor de obicei se pun din fabrică substanţe sicative, care însă după deschiderea cutiei se aruncă de obicei. Se recomandă închidere cât mai ermetică a cutiei medicamentului după ce s-a folosit din el.
Substanţele expuse la lumina soarelui de asemenea se descompun cu repeziciune.
Sunt medicamente care se folosesc în apa de înbăiat a porumbeilor, sau sub formă de pudre cu care se prăfuieşte adăpostul.
Unele picături se pun în ochii porumbeilor.
Medicamentele administrate per os (pe gură) se pot da în mâncare, în apă de băut, sau individual sub fomă de pastile. Evident că cel mai exact sub formă de tabletă se pot administra medicamentele, dar este şi metoda cea mai grea, mai ales dacă dorim să tratăm un efectiv mai numeros.
Administrarea medicamentelor în apă de băut este poate cea mai comodă, dar trebuie să ţinem cont de unele aspecte. Sunt medicamente insolubile în apă, care după observaţiile mele totuşi sunt date în apă (de ex. Metronidazolul din tabletă nu este hirosolubilă). Majoritatea medicamentelor au gust neplăcut şi din această cauză porumbeii evită să consume apa cu asemenea medicament. Medicamentele sub formă de soluţie se descompun mai repede, mai ales dacă şi temperatura apei este mai ridicată. În afară de cele amintite şi temperatura mediului influenţează mult cantitatea de apă consumată zilnic cauzând supradozări, sau chiar intoxicaţii în cazul temperaturii ridicate a mediului, sau subdozări, în timpul iernii, când se consumă apă mult mai puţină. De asemenea şi creşterea puilor duce la consum sporit de apă. Mai de mult şi la mine în crescătorie s-a întâmplat intoxicaţii cu dimetridazol administrat în apă.
Un dezavantaj a administrării per os este că se întâmplă cazuri când porumbelul vomită medicametul primit.
Sunt medicamente care se pot administra numai injectabil. Aşa sunt majotitatea vaccinurilor, dar şi unele antibiotice se pot administra pe această cale. Prin administrarea injectabilă se pot doza exact medicamentul şi este exclusă şi vomitarea, sau eliminarea prea rapidă în urma diareei a medicamentului. Totuşi eu nu am recurs încă niciodată la injecţii, în afară de vaccinări.
În efectivele mari de păsări se foloseşte şi administrarea prin inhalare a diferitelor medicamente, sau vaccinuri. În aceste cazuri este deosebit de important aerosolizarea medicamentului, altfel nu ne putem aştepta la rezultate mulţumitoare. Nici această cale nu am încercat încă, dar am citit că se foloseşte cu succes la tratarea corizelor, pulverizând tylozina în efective bolnave.
O cale asemănătoare sunt picăturile nazale, sau oculare, la care recurg destul de des în cazul vaccinării cu La Sota.
O problemă deosebit de importantă este stabilirea dozei medicamentului.
Dacă folosim medicament sub formă de praf, doza este dată în grame. Cel mai precis ar fi să măsurăm cu balanţa cantitatea respectivă, dar prea puţini columbofili au acasă balanţă suficient de exactă. De acea se pot recurge la dozare aproximativă folosind linguriţa de cafea. Dintr-un medicament sub formă de praf o linguriţă de cafea rasă are 1 gram.
Pentru dozarea medicamentelor lichide este cel mai precis folosirea unei sirngi de plastic de unică folosinţă.
Medicamentele se administrează de obicei pe greutate corporală, mai puţin tabletele care sunt calibrate de obicei o tabletă pentru o administrare. Un porumbel voiajor cântăreşte de obicei 300-500 de grame, deci se pot considera că 5 porumbei au împreună 2 kg şi de aici trebuiesc pornite calculele în cazul când tratăm întregul efectiv.
Porumbeii având în general masă corporală mai mică decât celelate specii de animale, de ex mamifere, sau găini, trebuie ştiut că necesită doze mai mari de medicamente. De obicei se pot calcula doza dublă a celui folosite la găini. Totuşi acest lucru nu este mereu valabil, sunt unele medicamente la care trebuiesc respectate dozele cu stricteţe, de acea este indicată folosirea medicamentelor preparate special pentru porumbei.
Diferite medicamente se elimină din organism într-un timp diferit. Din acest punct de vedere sunt medicamente cu acţiune îndelungată, deci concentraţia sanguină eficientă se menţine pe o durată mai mare, uneori chiar câteva zlie, iar la altele această concentraţie scade repede, deci trebuie repetat administrarea de mai multe ori pe zi.
Durata tratamentului deasemenea se diferă de la un medicament la altul. Totuşi trebuie ştiut că antibioticele se administrează cel puţin trei zile consecutive, dar de obicei este necesară o administrare mai îndelungată. Este contraindicat, sau chiar dăunător administrările de antibiotice în mod preventiv, folosind doze mai mici, decât cele indicate, sau pe o perioadă mai scurtă.
Printre planurile mele, în cea ce priveşte blogul, este şi o pagină unde se va trata mai pe larg medicamentele folsosite la porumbei.
În afară de cele descrise mai sunt încă mult prea multe de discutat despre medicamente, dar totuşi cred că şi cele scrise asigură o vedere superficială, dar totuşi necesară în cazul tratării porumbeilor.

duminică, 5 decembrie 2010

Crescătoria

Cel mai important factor care concură la obţinerea rezultatelor în sportul columbofil este o crescătorie bună, sănătoasă. Deci cum ar trebui să arate un adăpost pentru porumbei cu pretenţii la calificativul bun (după mine).
În primul rând totul se raportează la numărul porumbeilor ţinuţi în el. Cel mai mare duşman al rezultatelor este aglomeraţia.
În era comunistă am avut ferme de bovine unde nu am reuşit să scăpăm de diferite boli, cu toate că activitatea primară a întregului corp veterinar s-a orientat în această direcţie. Aşa era de exemplu tricofiţia la bovine şi în special la viţei, o boală produsă de miceţi, manifestată la nivelul pielii animalelor, deci vizibil de orice necunoscător în domeniul zootehniei. Apoi cum s-au desfiinţat aceste ferme şi boala a dispărut, aproape fără urmă. Dar tot aşa s-a întâmplat cu bronhopneumoniile şi cu diareele neonatale dispărute deodată cu aglomeraţiile de animale.
Tot aşa se întâmplă şi la porumbeii ţinuţi în efective mai mari decât capacitatea coteţului. De fapt este un lucru ştiut aproape de toţi crescători şi totuşi nerespectat în majoritatea cazurilor. După părerea mea în compartimentul zburătorilor fiecare pereche ar trebui să aibă o boxă cu cc 0,5-0,75 metru pătraţi, plus cel puţin trei, patru boxe libere închise, la fiecare cinci perechi câte una. Bineânţeles în afară de suprafaţa acea a adăpostului unde nu sunt boxe, care iarăşi trebuie să fie de aproxiamtiv de 3 - 4 ori cât suprafaţa unui rând de boxe. Eventual se pot admite ca la intrarea în sezonul mort să fie efectivul cu ceva mai mare, ţinând cont de pierderile din primăvară (răpitori, antrenamente), mai ales că în această perioadă sexele sunt separate.
Dacă sunt respectate cele spuse mai înainte şi problema aerisirii este parţial rezolvată. Mai de mult când au venit la mine în vizită columbofili, imediat s-au uitat cum am rezolvată aerisirea. Şi eu nu aveam aproape deloc, şi se mirau cum de este aşa aer curat cu mirosul caracteristic plăcut (pentru crescători) a porumbeilor. Explicaţia era simplă: porumbei puţini, curăţenie zilnică. Dar şi în perioade când nu am putut face curăţenie nu a fost problema gravă, crescătoria fiind uscată.
Deci al doilea duşman a rezultatelor consider eu că este umezeala. Şi acest factor este foarte mult influenţat de aglomeraţie. Cel mai uşor putem rezolva problema umezelii prin orientarea crecătoriei în poziţie sudică, curăţenie ori de câte ori este nevoie şi aerisire optimă.
Şi faţă de toate cele expuse cum am eu crescătoria.
După cum am mai amintit, o am în podul casei şi are cinci compartimente. Momentan am mai planificat să construiesc una în curte cu volieră pentru matcă, iar şi pe acoperiş doresc să amplasez o volieră.
Masculii fiind separaţi de femele stau în compartimentul de unde vor zbura la concursuri. Am două asemenea compartimente, una mai mare cu cc 7,5, iar altul mai mic cu 6 metri pătraţi. În cel mai mare sunt 24 de boxe şi 17 porumbei, iar în celălalt 19 boxe şi 12 porumbei. Este orientat spre sud - est şi este destul de călduros şi luminos. Sub ţigle este izolat cu tablă de PFL. Boxele de jos nu sunt locuite, servesc pentru captarea prafului. Pardoseala este din scândură de brad. Aerisirea se realizează prin geamuri, fără sticlă în ele de cc 0,5 metri pătraţi câte una şi încă nişte guri de aerisire în tavan,care însă cred că nu funcţionează de ani de zile.
Femelele zburătoare în timpul iernii sunt adăpostiţi în compartimentul puilor. Acelaşi compartiment este folosit şi pentru femele văduve în sezonul concursurilor. Este mult mai mic ca cel a masculilor, are aproximativ 4 metri pătraţi, o perete este din plasă de sârmă, iar sub ţigle şi aici este tot PFL. Pardoseala este din tablă PAL, care se curăţă mult mai uşor, dar este mai bună cea de scândură. În acest compartiment sunt cazaţi 24 femele. Pe perete sunt amplasate 40 de odihnitoare şi acolo stau în majoritatea timpului. O perete a acestor compartimente este din plasă de sârmă, în primul rând ca să nu am problemă cu aerisirea şi să pot vedea porumbei.
Deci la limită, dar deocamdată mă încadrez în baremele stabilite de mine.
Porumbeii de prăsilă deocamdată stau mult mai îngrămădiţi, tot în pod. Şi de aici femelele sunt trecute în cealălalt compartiment a puilor, iar masculii rămân unde cuibăresc şi vara. De la anul sper să pot finaliza şi voliera din curte şi transform şi acest compartiment pentru zburători. De locul lor actual nu scriu acum mai mult, fiind provizoriu, dar în general este ca şi compartimentul unde sunt femelele acum.
Iluminatul  este asigurat prin căi naturale ieşirea şi uşa crescătoriei fiind prevăzut cu geam.
Şi aşa arată din afară, dar şi aici am planificat să fac volieră. (dând cklick pe poză imaginea se măreşte)

Mă mai reântorc cu poze când vor fi gata volierele.

vineri, 3 decembrie 2010

Observaţii personale 4

De la concursuri lungi şi cu vânt din spate, se pierd cei mai buni porumbei, chiar şi maratonişti.
Asta nu înseamnă că cei care câştigă aceste cuncursuri sunt porumbei slabi! Eu totuşi nu prefer să opresc pentru prăsilă aceşti câştigători, de fapt foarte rar am avut locuri fruntaşe de la asemenea concursuri.
Să vin iarăşi cu speculaţiile.
Probabil greşesc direcţia, posibil numai cu câteva sutimi de grade, cea ce înseamnă zeci de km la sosire şi în graba mare trec peste ţintă. A doua zi continuă zborul tot în aceaşi direcţie şi după acea nu se mai pot întoarce.

marți, 30 noiembrie 2010

Noiembrie 3

Am cam neglijat să scriu despre întâmplările ultimei decade a lunii noiembrie, dar nici nu am avut prea multe despre ce să scriu. Porumbeii fiind închişi, uliul nu are cum să mă supere.
Porumbeii fiind furajaţi din belşug arată foarte bine, după părerea mea, iar năpârlirea progresează cel mai bine din ultimii ani.
Ţineţi minte, mai înainte am avut un mascul albastru, despre care scriam că probabil şi-a prins capul la hrănitor, stătea câteva zile trist, slăbiseră şi a avut câteva pene năpârlite greşit. Aztăzi l-am examinat din nou, şi iată că penele s-au deschis normal, iar cele crescute ulterior (ultimul) arată bine.

Ca să nu fie totuşi totul OK. într-una din zilele trecute am găsit un pui cu piciorul rupt în compartimentul reproducătorilor. Cum s-o fi întâmplat, habar nu am şi cu regret dar a trebuit să tai puiul, fiind tardiv şi nici posibilitate nu a avut să zboară afară, iar cu sosirea frigurilor probabil se vindeca mai greu.
Mai în urmă cu o săptămână un alt pui mic murise destul de subit, fără a da posibilitate să-mi dau seama ce are.
Şi noul compartiment a reproducătorilor a început să ia forma finală.

La sfârşitul săptămânilor au fost festivităţi de premiere, iar în ultima săptămână a lunii Expoziţia Naţională la Piatra Neamţ, manifestaţii despre care v-am relatat pe pagina Evenimente.
Încet - încet trec  în perioada de înblânzire a porumbeilor. Treptat încep să introduc orzul în raţie în aşa fel ca în 10-14 zile să primească mai mult orz, iar seara încă o porţie de porumb din mână.
În curând încep şi tratamentele preventive a porumbeilor cu antibiotice, dar despre asta scriu mai pe larg în zilele următoare.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Observaţii personale 3

Porumbeiilor care sunt prinşi la concursuri, deci se întorc fără clemă, după ce s-a anunţat prin telefon pripăşirea lor, care aduc bileţele, nu merită să le fie acordat încredere.
De obicei cu proxima ocazie când dau iarăşi de greutăţi, comit aceaşi greşeală de a intra la primul adăpost.

vineri, 26 noiembrie 2010

Expoziţia de porumbei

 Prima expoziţie Naţională la care am participat a fost cea din anul 1998 de la Deva. Neştiind încă cum se desfăşoară un asemenea eveniment, am trimis şi porumbei. De atunci am fost prezent la toate expoziţiile organizate (FCPR.), dar nu am mai trimis porumbei.
Consider un eveniment plăcut, o ocazie de a se întâlni cu columbofilii din alte judeţe. Cu această ocazie mai faci aprovizionările pentru sezonul următor la un preţ relativ mai bun.
În schimb interesul pentru porumbeii expuşi este minim.
Este posibil ca numai eu simt aşa, dar parcă nimeni nu-i intersat de porumbei. Prea puţini sunt cei care se uită cu interes la porumbeii expuşi. Deci cum am mai spus, este ceva frumos, o adevărată sărbătoare columbofilă, dar fără să aibă porumbeii rolul principal. Pe lângă lipsa interesul crescătorilor, mai intervine şi cheltuiala de timp şi de bani pe care trebuie să o depui cu dusul şi adusul porumbeilor la expoziţie. Cărţile deja sunt jucate, nu mai apar surprize, este ştiut punctajul şi locul obţinut de fiecare porumbel.
De acea nu particip cu porumbei la expoziţii.
Mult mai fascinante sunt concursurile, unde toată lumea este preocupat de porumbeii trimişi, atât de cele ale lui cât şi a altor participanţi. Nici nu se compară cele două evenimente.
Faţă de expoziţiile din anii anteriori, la cea din anul aceasta te poţi duce cu lecţia pregătită. Adică sunt ştiute dinainte porumbeii expuşi, care sunt aceia care merită văzute. Pe mine m-ar interesa să văd în primul rând câştigătorii maratoanelor şi a fondurilor.
Este o părere personală, ca şi celelate opinii exprimate pe acest blog, posibil să nu fie corectă. Pe nimeni nu vreau să determin ca să nu mai ducă porumbei în expoziţie. De fapt mi-ar lipsi şi mie dacă nu s-ar mai organiza, şi aşa iarna pare prea lungă.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Sezonul 2010

De obicei la terminarea anului obişnuiesc să fac un bilanţ, dar practic se poate considera sezonul ca şi terminat din punct de vedere competiţional, deci iată bilanţul anului 2010.
Am început sezonul cu un număr de 56 porumbei de zbor, dintre care 32 erau tineri. Trebuie să recunosc, că nu am avut un lot prea puternic. Dintre zburătorii din anul 2009 am oprit masculul 179121/2004 şi pe cei din 2007 nu simţeam suficient de buni. De fapt după 2007 am echipe tot mai slabe.
După ultimile modificări de RNS am decis că aş fi mulţumit cu o normă la Crescător AS. Pentru cei care nu ştiu, este o categorie destul de dificilă, trebuie să ai norma la crescători la toate categoriile, inclusiv la Maraton. După socotelile mele, ţinând cont de anul 2009, nu prea mulţi crescători aveau şansă la această categorie. Conform rezultatelor din anii anteriori, când de fapt nici nu aveam scopul să îndeplinesc normă la această categorie, cel mai dificil pentru mine a fost categoria Demifond, categorie la care nu am reuşit să am normă la crescători în ultimii doi ani. Nici Maratonul nu mi s-a părut uşor, dar la această categorie am avut mereu norma îndeplinită în ultimii ani.
Conducerea clubului a reuşit să încheie protocol de colaborare aproape la toate categoriile cu judeţele Mureş, Sibiu şi noi câţiva din judeţul Harghita. Ca şi perspective de număr de porumbei nu stăteam prea bine, dar am sperat că vom reuşi să organizăm toate concursurile planificate. Ştiam că nu vom avea un număr prea mare de porumbei, deci şi punctajele vor fi slabe. La maraton din fericire nu aveam planificat decât un singur concurs cu gruparea noastră şi ultimele două cu gruparea din zona judeţelor Cluj, Alba ect.
Antrenamentele am început la data de 9 aprilie, puţin mai târziu ca de obicei şi nu am făcut decât zece zboruri în 11 zile. Am pierdut un singur porumbel tardiv din 2009.
În anii trecuţi mereu am câştigat primul concurs şi nu întâmplător. Majoritatea crescătorilor erau interesaţi numai de zboruri mai lungi şi nu pregăteau porumbeii destul de bine pentru primul concurs, în schimb eu îi pregăteam, ştiind că pot obţine punctaje bune, care mai târziu vor veni bine, chiar dacă este vorba numai de concursuri de 140 km. Între timp însă situaţia s-a schimbat, mai mulţi crescători au devenit vitezişti, demifondişti, sau au vizat generalul şi s-au pregătit şi ei pentru primul concurs. Ştiind acest lucru nu am mai pus aşa mare accent la antrenamente.
Conform aşteptărilor nici nu am reuşit să câştig la acel concurs organizat de la Zalău la data de 4 aprilie. Primul porumbel a obţinut locul 16 pe asociaţie şi 197 pe maşină obţinând 15,62 puncte, iar în total am clasat 23 porumbei din 55 trimise şi am pierdut unu de doi ani destul de bun. Obiectivul primordial a fost să am echipa şi am reuşit să îndeplinesc scopul, deci am fost mulţumit. La fel s-a întâmplat şi la următoarele concursuri, nu am reuşit punctaje bune, dar am avut mereu echipa şi am avut şi clasări destul de multe fără să am pierderi prea mari.
Primul concurs unde am pregătit porumbeii a fost la data de 29 mai de la Györ, distanţa 591 km. Era foarte important, intrând şi la fond şi demifond, iar dacă ratez nu mai pot iarăşi să am demifondul. În plus de aici am avut şansa să obţin cel mai bun punctaj, fiind efectivul mare.
Cu două săptămâni în urmă am instalat văduvia, am făcut un tratament contra trichomonozei şi alte boli infecţioase cu Enteroguard.
A fost un concurs greu. Rezultatul bineînţeles că a fost pe măsură, clasând 25 din 48 angajaţi, iar în club am avut locul 1, 4, 9. La crescători nu am reuşit un punctaj prea bun, dar important a fost că am avut echipa. Din păcate am avut şi şapte pierderi, dintre care doi chiar foarte buni.

Femela 791118/2009 locul 4 pe maşină, locul 1 pe club.
Primii şase zboruri erau destul de grele cu vreme schimbătoare.
Apoi după un Szolnok a urmat Bratislava cu vreme caniculară, de unde nu am reuşit să fac echipa. Al şaptelea concurs de la Szolnok, a fost ultima din seria de zboruri scurte, pentru a avea norma la demifond şi am reuşit să fac echipa şi aici, deci prima parte a planului, viteza şi demifondul,a fost îndeplinită.
Primul maraton a fost de la Wels (871 km) la data de 26 iunie deodată cu un concurs de la Viena. În ziua lansării a fost vreme deosebit de rea. Dimineata la lansare şi pe prima parte a drumului a fost timp mai suportabil, dar de la linia Tisei încoace ploua întruna. Nu a venit în zona noastră nici un porumbel în prima zi de la Wels, iar de la Viena au venit în prima zi numai 5 porumbei în oraş. De la Wels în a doua zi după masă mi-au venit primii porumbei şi aproape era să ratez echipa, iar de la Viena am avut clasări bune şi o echipă mediocră. Deci aveam deja viteza, demifondul, şi fondul realizat, mai trebuia să fac maratonul.
Welsul şi Viena a rărit rândurile porumbeilor. Noroc că aveam protocol cu cei de la Alba pentru următoarele maratoane pemtru că noi nu mai aveam suficienţi pentru a organiza concursurile.
Ultimele două maratoane am avut de la Straubing 995 km, ambele cu vreme rea. Am avut şi noroc de am reuţit să obţin clasări pentru echipă la ambele, mai ales că de la ultimul nu clasasem decât doi. La a doua după o zi şi jumătate de aşteptări la ora 10:44 a venit prima, iar la 10:46 al doilea porumbel şi cu asta aveam norma la maraton şi crescător As.
Am mai avut două concursuri de fond de la care nu am clasat nici un porumel, între timp porumbiţa cu matricolul 791118/2009 s-a lovit de geam şi a murit, deci aveam şi destule ghinioane.
Concursurile cu puii au fost mult mai anevoioase, dar nici nu aşteptam nimic de la ele. Un singur porumel a reuşit să facă norma la viteză pui şi am avut deosebit de multe pierderi.
Bilanţul final: din 56 de porumbei am rămas cu 24 (43%). Porumbei cu norme: 24 pe anul 2010 (sunt şi porumbei cu 2-3 norme şi altele fără nici una) şi 4 palmarese.
Bineînţeles că sunt alţii cu rezultate mult mai bune, dar atât am putut realiza de această dată.
Sper că la anul o să am un bilanţ cel puţin la fel de bun ca şi în 2010, cu care am să fiu mulţumit.

marți, 23 noiembrie 2010

Observaţii pesonale 2

Porumbeii care întârzie de la un concurs mai multe zile, sau chiar săptămâmi şi se întorc sănătoşi, neobosiţi, fără să fi fost prinşi (aduc şi clema, nu aduc bileţele ect.), dacă sunt lansaţi la urmatorul concurs, chiar după câteva zile, de multe ori sosesc primii, sau printre primii.
Care o fi cauza?
Poate pe parcursul întârzierii parcurg exact aceaşi traseu pe care urmează să zboară la următorul concurs.
Sau poate învaţă din necazurile hoinăritului şi nu mai vor să aibă parte de ele iarăşi.
Poate au fost bolnavi cu ocazia zborului precedent de unde întârziaseră şi după ce s-au vindecat îşi arătau adevărata lor valoare.
Este posibil să nu fi fost în formă, iar ulterior au intrat în formă şi de acea au reuşit să se întoarcă şi să mă bucure cu rezultatul de vârf.
Poate toate deodată, poate nici una, cine ştie, poate nici nu este aşa cum am observat eu.

duminică, 21 noiembrie 2010

Cum duc mai departe linia

Tehnologia de creştere a păsărilor, (dar şi a porcilor, iepurilor ect.) lucrează cu mai multe rase crescute separat. Ei au ferme de bunici, de părinţi şi ferme de producţie, cu hibrizii. Au sute de mii de exemplare crescute aşa.
Şi eu m-am gândit tot la aşa ceva. Bineînţeles nu ca şi număr, dar principiul ar fi acelaşi. După cum v-am arătat mai înainte, nu vreau să fac ceva ne mai întâlnit în istorie, ba chiar şi în columbifilie este cunoscută metoda.
Însă înainte de a ajunge prea departe, ţin să precizez anumite noţiuni de biologie, (fără să încep cu procariote) evitând să complicăm prea mult lucrurile.
Ce este specia, ce este rasa şi cu ce lucrăm noi columbofilii voiajorişti.
Specia: în cazul nostru porumbelul de casă. Rasa: porumbelul voiajor. Noi ne preocupăm cu anumite familii de porumbei voiajori. Deci nu este o rasă Jansen, sau Aarden, astea sunt numai familii. În cadrul familiilor sunt liniile.
Deci şi eu aş dori să am cel puţin două, sau trei linii (nu rase) de porumbei voiajori distincte pe care le hibridizez între ele şi cu puii aşa obţinuţi să concurez. Ca să simplific şi mai mult lucrurile am să-l numesc liniile întâlnite la mine familii (ex. familia Campionului), fără să am pretinţi să mă compar cu Janseni, sau alte famili de porumbei celebre.
În zootehnie se folosesc mai multe hibridizări cum ar fi bihibridare, trihibridare ect. în funcţie de numărul raselor folosite. Cred că şi în columbofile ar da rezultate polihibridările, dar ar necesita efective mult mai mari, care deja depăşesc numărul cu care un columbofil amator poate lucra şi nu în ultimul rând se distra în mod eficient.
Deci eu cred că mai mult de 2, maximum 3 linii (dar mai bine 2) ar fi ideal să creştem cât se poate de separat.
De a lungul anilor mai intră inevitabil în crescătorie şi alţi porumbei noi pe care trebuie să-i încercăm. Dacă avem o linie constantă in care avem încredere, relativ repede ne putem da seama, dacă achiziţia nouă este bună. Împerechând porumbelul nou cu linia cunoscută şi dacă cel târziu la vârsta de doi ani (dacă mai ajung la doi ani) hibrizii aşa obţinuţi nu sunt la fel de buni, sau mai buni decât descendenţii liniei cunoscute, putem elimina porumbelul nou.
Neavând o linie de încredere cunoscută, această încercare nu o putem face cu siguranţă numai în foarte mulţi ani. Bineînţeles că certitudine 100% nu putem avea nici cum am amintit mai înainte, dar vom fi mai aproape de realitate.
Deci practic prima linie, a familiei Campionului, caut să-l duc mai departe cât se poate de curat, cu consangvinizări repetate, dar de acum mai moderate. După aprecierea mea se combină destul de bine atât cu Hu23 67489/2003 cât şi cu Hu07 34300/2000, dar mai puţin bine cu linia de la Ledán, şi în viitor mai încerc să fac cobinaţii în această direcţie.
Cealaltă linie ar fi Hu23 67489/2003, care am costatat că se potriveşte cu linia porumbeilor lui Ledán, deci o combin mai mult cu ei, iar descendenţii consangvini din această linie îi împerechez cu consangvinii din linia Campionului.
Primele încercări deja am făcut-o, v-am şi prezentat unul dintre ei, rezultatele se par promiţătoare, dar mai trebuie să treacă încă şi proba maratonului, după care pot pronunţa verdictul.
În ce măsură voi reuşi, sau nu timpul ne va arăta.