vineri, 24 decembrie 2010

Decembrie 2

Am cam neglijat calendarul lunii decembrie, dar nici nu am avut prea mult de scris în această perioadă. În schimb am avut mult mai mult de lucru.
La porumbeii de zbor am continuat tratamentul cu Enrofloxacină, aşa cum am mai scris deja şi mai am de dat încă două zile, după care primesc vitamine şi totodată încep tratamentul cu Doxicilină 1 g/ litru de apă combinată cu Tilozină 1 ml / litru de apă. Dacă consumul de apă pe perioada tratamentului va fi prea mic am să măresc doza cu 20-30-40%.
La începutul săptămâni temperatura a scăzut aşa de mult (-17) ca nu am mai reişit să fac curăţenia luni şi marţi dimineaţă, iar în zilele următoare am fost prea ocupat ca să mă apuc de o muncă aşa mare. Pentru azi am planificat să fac tot ce nu am făcut în cursul săptămâni (în cea ce priveşte curăţenia în crescătorie).
În sfârşit am terminat compartimentul reproducătorilor.
Am lucrat mult la el, a costat cel puţin 1500 Ron, dar sunt mulţumit cum arată.
Iată şi câteva poze:

Voliera, încă fără porumbei, dar gata să găzduiască părinţii generaţiei noi. Pe jos are deocamdată pământ şi aş vrea să rămână cu iarbă, dar nu cred să reziste iarba la porumbei. Era bine să pun în pământ plasă de sârmă, dar nu aveam când am început construcţia, poate mai târziu recuperez lipsa.

Pe stânga se văd boxele mari cu dimensiunile 0,7 x 1 x 1,2 m, iar pe dreapta boxele mici, cu dimensiuni circa jumătate a celor mari. În mijloc, coteţul este separat în două ca să pot separa masculii de femele. 

Ieşirea în volieră este singura ieşire fără posibilitate de a elibera porumbei la zbor.

Aşa arată boxele mici, sunt mai puţin adânci şi de înălţime mai mică ca cei mari. În spate mai am încă o boxă foarte mare care abia se vede din acest unghi.

Am avut o grijă deosebită să nu las nici un orificiu mai mare pe unde ar putea să strecoare prădătorii.
Nu este vorba de o lucrare profesionistă, dar cred că este suficient de bun şi nu strică nici imaginea curţii.
Urmează să mut reproducătorii la locurile lor pe 24 decembrie (azi), dar mai înainte am început o cură cu Tiforine 8,5 ml / litru de apă timp de cinci zile (încă trei zile mai primesc şi în noul compartiment), ca să nu duc eventualele bacterii nedorite în noul compartiment. După terminarea tratamentului dau probiotice şi vitamine. Alt tratament nu primesc reproducătorii înainte de vaccinare pentru paramixoviroză decât o deparazitare înainte cu două săptămâni de vaccinare.

La urmă, dar nu în ultimul rând doresc să vă urez tuturor vizitatorilor acestui blog SĂRBĂTORI FERICITE şi LA MULŢI ANI!



Kellemes KARÁCSONYI ÜNNEPEKET és BOLDOG ÚJ ÉVET kivánok ezen blog minen olvasójának!

Un comentariu:

Apahidean Sorinel spunea...

LA M!ULTI ANI ,SUCCES IN 2018