luni, 27 decembrie 2010

Vitamine, probiotice

Iniţial nu am vrut să intru în această problemă, fiind discutate şi răsdiscutate de alţii mult mai pricepuţi şi în general sunt şi eu de acord cu părerea lor, dar am fost solicitat, uneori chiar provocat prin comentarii, deci am să scriu câte ceva despre vitamine şi probiotice.
Mai inainte însă doresc să vă povestesc cum funcţionează lumea comerţului mână-n mână cu ştiinţa şi statisticile cercetărilor ştiinţifice. Bineânţeles că iar recurg la exemple luate de la alţii mai informaţi ca mine.
La începutul anilor 1950 (dacă ţin bine minte) au fost descoperite o serie de medicamente psihotrope cu acţiune foarte puternice şi bune în cazul bolilor psihiatrice grave. Singura problema a fost că nu erau suficienţi clienţi, care să justifice fabricarea respectivelor medicamente. Producând în cantităţi mici nu aducea decât un profit modest şi preţul era destul de piperat. Cum s-a rezolvat problema? Au schimbat criteriile de încadrare a bolnavilor psihici. Şi cei cu un grad mai moderat de depresie erau consideraţi bolnavi, deci imediat a crescut numărul solicitanţilor, prin urmare şi profitul fabricilor de medicamente. Faptul că la acea din urmă categorie de bolnavi nu mai avea efect benefic medicamentul s-a aflat mai târziu şi nici nu ştiu cât a fost de important pe lângă venitul uriaş.
Tot aceaşi problema şi cu colesterolul. Numărul oamenilor cu colesteronemie ridicată, care este deja dăunător este relativ mică, dar dacă se modifică numai foarte puţin valoarea critică, deja intră în populaţia periclitată un procent însemnat din omenire. Imediat se justifică fabricarea anumitor medicamente, sau consumarea alimentelor aşa zise sărace în colesterol. Apoi în funcţie de interesele lor comerciale, marile producători finanţează cercetări şi cercetători renumiţi ca să demonstreze efectele dorite / nedorite a produselor lor, respectiv a concurenţei.
Probioticele, după cum majoritatea ştiţi sunt preparate care conţin bacterii care trăiesc în simbioză cu organizmul animalelor.
Vitaminele sunt substanţe organice indispensabile organismului pe care organismul nu poate sintetiza singur, deci este strict necesar aportul din exterior. Conform respectivei definiţie nu orice substanţe se pot numi vitamină şi pentru animale dintre cele folosite la om.
Un comentator anonim mi-a atras atenţia la un articol apărut pe saitul rrp.ro referitoare la Activia. După ce am citit articolul, am impresia că este vorba exact de cea ce scriam mai inainte.
După părerea mea noul obicei naturist este tot numai o modă, cum au fost cele dinainte şi are scopul primordial obţinera de venituri. Asemenea orientări se luptă una cu celalate ca şi bacteriile în organism. După părerea mea singurul inconvenient al Activiei (citat în articolul respectiv) faţă de laptele acru normal, este preţul mai ridicat şi în primul rând faptul că sufocă pe producătorii mici, practic pe proprietarii animalelor. Laptele acru până la urma este produs şi în cazul Activiei de acelaşi bacterii (Streptococcus thermophilus si Lactobacillus bulgaricus şi încă câteva). Prin urmare după părerea mea este bună pt. porumbei la fel ca şi laptele acru de la ţară. Bacteria Bifidus actiregularis (aşa se numeşte dacă nu mă înşel) nefiind nici dăunător şi nici aşa benefic precum se afirmă în reclamă şi contrareclama comercianţilor. Păcat ar fi sa împingem şi noi căruta diferitilor bogătaşi, deci ori Activia ori iaurt de al nostru, sau lapte acru de la ţară, nu greşim cu nimic.
Referitor la vitamine, conform definiţiei sunt strict necesare şi nu pot fi sintetizate de organismul porumbeilor, în cazul de faţă. În mod normal însă nevoia de vitamine este perfect satisfăcută de alimentaţia echilibrată. Vitaminele hidrosolubile practic sunt inofensive, deci nici supradozarea lor nu dăunează organismului. În schimb la cele liposolubile trebuie să respectăm doza.
Sunt de părere că folosirea vitaminelor la porumbei în mod normal este inutilă. Totuşi sunt situaţii când cerinţele fiind mai ridicate este indicată folosirea lor. Folosesc şi eu în perioada năpârlitului si a concursurilor cc o dată la săptămână. Nu fac din convingere, dar nu găsesec un lux prea mare şi după părerea mea nici nu strică, şi dacă nu strică, poate ajută. Probabil ar fi posibil şi inlocuirea lor 100% cu ceva naturist la care ar câştiga un alt producător, dar fiind inutilă în majoritatea anului, nu cred că este oportună să luptăm pentru interesul fabricilor de medicamente. Trebuie să recunoaştem că la ora actuală nu se pot face rezultate în nici un sport fără asigurarea condiţiilor supraoptime cuncurenţilor. Şi între asigurarea acestor condiţii intră şi vitaminele când organismul este suprasolicitat.
Nu trebuie uitat că şi ceaiurile naturiste sunt la ora actuală produse de asemenea intreprinderi de înghiţit bani şi după raţionamentul lor, dacă columbofilii nu cumpără vitamine, cel puţin o parte dintre ei vor cumpăra ceaiuri, grituri şi alte minuni. Şi în mod sigur au şi dreptate!

5 comentarii:

Anonim spunea...

excelenr articolul!aceeasi indoiala o aveam si o am cu vitaminele ,indiala care o s-omai am dar asa cum a.tu mentionat si eu am sa le dau porumbeilor |,totusi v-as ruga sa vorbiti cate ceva de electroliti!

Anonim spunea...

ceaiul - este foarte bun, depinde mult cum este facut pt ca poate devenii otrava ( foarte toxic), unele plante nu merg asociate, cantitatea plantelor in functie de volumul apei este asemenea importanta, ...si cel mai important modul cum se administreaza ceaiul. Ceaiul il poate face fiecare.... dar modul cum face ceaiul este o arta veche pt a nu distruge din puterea ceaiului... si vasele in care este facut, pastrat, folosit au o importanta mare.
Vitaminele - in 48 de ore sinteticele sunt eliminate din organism si aceasta ne obliga din nou daca preferam o categorie mai de lunga distanta , ...sa trecem din nou la o metoda naturista. A construii si a pune in aplicare un program naturist care in prima faza pare ceva usor,simplu...dar cheia este daca acel program are un efect pozitiv bun asupra porumbeilor, sa constatam o crestere cat si vizibila observabila in propria crescatorie. Un program naturist se observa abia din anul nr 2 si se fixeaza cee-a ce urmarim abia din anul nr 3 ... si poti spune ca ai crescut porumbeii intr-un asemenea program abia cand ajungi la generatia 3 de porumbei, pt ca totul se transmite cat si genetic.
Porumbeii cu organisme firave la un asemenea program devin stele cazatoare si nu mai ingreuneaza columbofilul si'dispar repede'.
Gritul - are o asimilare in organism relativ mica coeficientul este undeva intre 15 - 20 % . Cat si caramida rosie sau grit rosu in exces ...dezavantajeaza organismul dupa un anumit timp. Sunt bune griturile ca ajuta la rasnit boabele, digestie... dar nu suficient sa faci pasi mari in fata.
Despre acestea 3 lucruri era vorba in articol, parerea mea nu trebuie sa fie neaparat si a altora, desii este prea sumar ce am scris si de un ajutor foarte mic.
Sunt foarte putini columbofilii care practica un sistem naturist bun (cu rezultat!) atat in tara cat si in strainatate. Columbofilia este foarte avansata pentru multi dintre noi si cunostintele columbofililor sunt prea mici pentru cerintele actuale.
Totul este doar o parere care mi-o asum dar nu o impun nimanui.

Acelasi din cazul (activia)...

Sarbatori Fericite la toata lumea.

Szabó Zoltán spunea...

Dl. anonim: probabil aveti perfectă dreptate, nici nu încerc să vă contrazic. Eu cred că columbofilia este de infinit de ori mai simplă decât credeţi Dv.
Eu nu am nimic cu orientări naturiste şi nu ţin partea nic celor care folsesc produse farmaceutice. Mă supără însă cei care vor se ne vândă ideile şi produsele la un preţ mult prea mare faţă de preţul de cost, încercând să se îmbogăţescă pe spinarea columbofililor.
Eu pentru a obţine rezultate în columbofilie, recurg la orice practici, care după mine sunt cinstite, nu sunt prea laborioase şi nici prea scumpe. Însă nu am timp să aştept trei generaţii de porumbei ca să profit de avantajele sperate a metodei.

Anonim spunea...

Columbofilia este avansata, dar se recurge TOT la idei luate din natura si combinate in tehnologia noua care are mai multe substraturi... premiata in Noebel.
Un program naturist BUN face diferenta inca din primul an se observa o crestere atat in sanatate cat si fizic, comportament, rezultate.. depinde si de categoria aleasa.
La generatia 3 se fixeaza cat si genetic.... vedeti dumneavoastra negrii au fost sclavi vreo 300 de ani si care au avut organisme rezistente au fost pastrati pentru munca restul indepartati. Selectia pe generatii este mai de durata la om si se asteapta mult mai multi ani... pe cand la porumbei trecem de la o generatie la alta mult mai repede. Astazi negrii in procent mare au un fizic si o rezistenta peste a albilor. Chiar si kenienii care sunt castigatorii maratonului nu sunt neaparat inalti, au o cutie toracica buna, organism puternic rezistent crescut si intarit prin sistem total naturist.... persoana care ducea posta de la un trib la un altul, alerga cate 2 zile consumand o bucata de branza de o marimea pumnului (facuta din diferite maduve) si cateva larve de marimea unui deget... nu avea nevoie de Red Bull, Lucozade, Complex vitaminic de la firma Cucuveaua. Dar nu tot ce se potriveste la om se potriveste si la pasari sunt si exista mai multe scrieri in care se pot studia multe lucruri in detaliu despre pasarile calatoare, lastun, fagete, cocor, randunica ... si columbofili straini care fac si o paralela intre pasarile calatoare, constructie, natura,hrana, porumbel,imunitate, concursuri, etc..
Columbofilia este simpla (si la un nivel avansat), dar columbofilii o complica ... spunea un mare maratonist strain.

Personal va apreciez notitele si observatiile facute in timp, felicitari pentru initiativa si consider ca este o placere pt fiecare sa le citeasca si de un real ajutor.
An nou fericit la toata lumea !

Anonim spunea...

probiotice - ce cumparam noi este apa de ploaie, industrie curata... conservanti, E45, faina de grau, celuloza, zahar, amidon, etc .. ultima metoda de a lua banii de la creduli sau persoane comode.
Ieftin si destul de acceptabil din comert este iaurtul cu Kefir.. am avut cheag din lapte de IAC si am facut acasa acest iaurt, pot spune ca diferenta era mare intre ce am facut acasa si ce am cumparat de la magazin.
Acesta este Kefirul....cheagul facut din lapte de IAC bagat in laptele de vaca sau bivolita,oaie,capra etc, pentru maxim 10 minute, apoi acel cheag este scos, din pacate se numeste CIUPERCA DE KEFIR datorita ca acest cheag creste destul de repede.
Odata scos afara din lapte se baga intr-un borcan cu apa, se acopera cu capac sau farfurioara si se pastreaza in bucatarie unde este de obicei mai cald. Cand acel cheag creste se poate taia din el si poti sa dai si unei cunostinte care la randul lui poate face exact ce faci si tu... din lapte ce gasesti la noi sa faci iaurt cu kefir.
Laptele animalelor respective vaca, oaie, bivol, etc, contine probiotice care popular se mai numesc si ´imunitatea animalului´... laptele de IAC are Kefir si din studii a reiesit ca este cu mult mai puternic imunitar decat probioticele... rezultatul este si sanatatea tibetanilor care traiesc la peste 2.500 metrii altitudine si consuma lapte de IAC, ei cresc aceste animale.
Am introdus acel cheag (ciuperca) in lapte de 2 ori pe saptamana circa a cate 10 minute, apoi o pastram in borcan cu apa plata (borcan 800 ml), schimbam apa dupa ce ciuperca era bagata in lapte, ... dupa aproximativ 6 saptamani marimea cheagului era aproape triplu de mare.
Cunosc un caz care imi este cunoscut bine, o femeie care avea probleme grave de sanatate la nivel celular ... consuma 2 cani de iaurt cu kefir (lapte acru cu kefir) in fiecare zi, dimineata si seara... dupa 1 luna doctorul ei era foarte interesat de noua medicina folosita :)))
Deci PROBAC super bun , atat ca si pret cat si ambalaj...glumesc, fiecare face ce stie, cunoaste,poate.
Cat despre antibiotic si apoi probiotic sau simultan amandoua ...din nou este o foarte mare pacaleala moderna. Si cam tot ce este sub forma lichida si apoi transformat in praf se cam pierde din tarie si calitate intro masura oarecare... unele chestii pierd cam TOT...dar se vand si asta este important.
Mai nou a iesit COLOSTRUM din lapte de mama ...mai multi bani o sa faca si cu aceasta noua inventie, mai scumpa, mai credibila, mai imuna.

Este bine de sa stim : La porumbeii maturi nu se mai pune aceeasi problema pentru ca deja au ´sistem´ imun care sa genereze imunoglobuline proprii, spre deosebire de pui la care ele vin de la parinti.
Sunt doar pareri personale si nu le impun nimanui.

.... (activia)....