Zborul puiilor

Nu este o noutate deosebită să zbori puii de porumbei, se practică de foarte multă vreme. Nici nu doresc să scriu despre aceste zboruri normale, ci de concursurile de fond şi de maraton practicate cu pui în ultimii cinci -şase ani.
Ştiu că momentan problema nu mai este de actualitate, dar deoarece discutând cu columbofili, aproape mereu se întreabă, dacă este de dorit să fie puii lansaţi la asemenea distanţe.
Cu 30-40 de ani în urmă în oraşul nostru nu zburau puii mai departe de 80 de km, dar chiar şi pe aceea vreme am citit în publicaţiile columbofile de zborurile belgienilor cu puii până la 600 km. Zburau numai femelele la acele distanţe, cu masculii nu depăşeau 300-400 km. Femelele care erau capabile să obţină rezultate de la asemenea distanţe (500-600 km), de obicei erau trecute la reproducţie.
Am mai citit şi de Australieni, că trimit porumbeii tineri, în special pe cei de un an, dar şi pe puii, la distanţe inimaginabile de noi, 1100 - 1200 km, dar mi s-a părut ceva prea senzaţional, nici nu prea am crezut.
După primele reuşite, iar apoi eşecurile apărute apar numeroase comentarii pe marginea acestor concursuri. Sunt şi păreri recunoscătoare, dar şi mai multe critici la adresa celor care au curajul să angajeze pui la asemenea distanţe.

Fiind mai numeroase contraargumentele, încep să le dezbat prima dată pe acestea.
Se zice că sunt pierderi extraordinare. În mod sigur aşa este. Nu numai în cazul puilor sunt aceste pierderi, dacă este timp nefavorabil şi maturii se pierd. La pui probabil sunt pierderi şi mai mari, dar sunt concvins, că după mai mulţi ani de practicare a acestor lansări de la distanţe mari, pierderile se vor diminua şi se va forma o linie de porumbei oarecum specializat pentru aceste încercări grele în tinereţe.
Nu este unanim valabil pentru toată ţara, dar pierderi la fel de mari sunt şi în urma păsărilor răpitoare, sau mai bine zis ar fi, dacă nu s-ar ţine închis porumbeii pe timp de iarnă. Probabil că majoritatea puilor care se pierd de la zboruri sunt mâncate de şoimi şi ulii.
Alţii invocă, că este inuman să pui la asemenea încercare puii de porumbei. După cunoştinţele mele absolut toate animalele domestice sunt crescuţi cu un anumit scop. Porumbeii voiajori au fost amelioraţi şi ţinuţi de oameni pentru a fi concurate la zboruri pe distanţe mai mari, sau mai mici. Probabil, că unii cred că porumbeii suferă cu ocazia acestor concursuri. Este posibil, dar nici  soarta porcilor, a bovinelor, sau a puilor de carne nu este una mai bună. Nici găinile ouătoare de exemplu, nu sunt lăsate să cotcodăcească în pace până adânca bătrâneţe, ci sunt sacrificate şi folosite pentru furajare după ce nu mai produc la maximum.
Porumbelul voiajor, deşi e animal domestic, încă este în stare să trăiască şi liber, fără sprijinul omului, deci cei care nu vor să se întoarcă poate să supravieţuiască singuri.
Prin urmare cei de la protecţia animalelor ar putea să cerceteze condiţiile de transport, că în rest este aproape natural ceea ce se întâmplă cu ocazia acestor concursuri.
Se spune că este un efort deosebit pentru un animal aşa de tânăr. Nu contest că aşa este, dar cred că nu este ceva fără precedent în regnul animal. Aş putea să exemplific cu efortul păsărilor călătoare, dar mai bine vă prezint exemplul puilor de porumbei, care la vârste şi mai tinere se rătăcesc şi sub atracţia unui stol de porumbei străini se duc de bună voie la sute de kilometrii.
În anii 1990 cu un porumbel de al meu a venit un pui din Slovacia. Nu avea decât maximum două luni şi porumbeii mei fiind lansaţi din Slovacia, probabil a venit direct de acolo. Menţionez, că nu a fost un concurs cu vânt din spate şi porumbelul meu, cu care a venit, s-a clasat în primii zece pe maşină, deci probabil nici nu s-a oprit pe drum. Era epuizat de oboseală, dar deja a doua zi s-a comportat normal, abia se mai vedea pe el oboseala.

După cele scrise se poate întreba, de ce nu trimit şi eu porumbei la aceste concursuri?

• Nu particip pentru că de obicei porumbeii mei nu dau rezultate în tinereţe.
• De ce nu încerc să selectez şi eu în acestă direcţie? Cred că ar fi nevoie de prea multe generaţii, ca din porumbeii mei să pot selecta o linie care să facă faţă în tinereţe la aceste încercări. Liniile de porumbei care se maturizează mai precoce se şi îmbătrânesc mai devreme, deci problema e cu două tăişuri.
• Nu cunosc câţi pui lasă crescătorii care concurează puii la maratoane şi la fond, dar ţinând cont, că după pierderile masive pe care au avut, tot au mai avut şi la anul următor un lot însemnat de yarlingi, cred că au avut peste 100, ceea ce eu nu mi-aş putea permite, neavând spaţiu suficient.
• De obicei nu menajez nici un porumbel. Deci toţi dintr-o categorie trebuie să participe la aceeaşi zboruri, iar nu sunt sigur că nu aş rămâne fără pui după o încercare neinspirată, ceea ce ar lăsa amprentă gravă asupra rezultatului anilor următori.
• Nu în ultimul rând nu concurez, că nu-mi plac concursurile cu puii, mai mult apreciez rezultatul porumbeiilor bătrâni.

Deci prin urmare, deşi eu nu particip la aceste concursuri, sunt de părere, că nu este un păcat aşa de mare, precum este spus de unii. Totuşi ţinând cont de vremea răcoroasă şi ploioasă de toamnă, cum a fost în anul  2013 (luna septembrie), nu aş sfătui pe orcine să hazardeze întregul efectiv la asemenea distanţe.