Inteligenţa

Cu câteva decenii în urmă era considerat că în cazul animalelor nu se poate vorbi de inteligenţă. Se considera că tot ce fac, sunt dictate de instinctul lor. Ultimile cercetări însă au dovedit, că aceste teorii sunt total greşite şi animalele sunt cu mult mai inteligente, precum se credea în trecutul nu prea îndepărtat.
La sfârşitul lunii decembrie am văzut la televizor o serie de filme documentare extrem de interesante cu această tematică. Printre altele era vorba de maimuţe cu talente matematice impresionante, de papagal, care folosea cuvintele în mod conştient, de piţigoi, care rezolva o anumită problemă cu eficacitate diferită în funcţie de zona geografică de origine şi nu în ultimul rând de porumbei voiajori.

Aici puteti viziona un fragment scurt dintr-un asemenea film.

Aici unul şi mai interesant

Cel mai puţin interesant şi cel mai discutabil pentru mine a fost cel referitor la porumbei, unde cercetătorii de la o universitate renumită au încercat să demonstreze, că porumbeii nu au instinctul de orientare înnăscută. Cu ajutorul GPS -ului montat pe spatele porumbeilor au urmărit traseul pe care porumbeii au parcurs de la locul lansării până acasă. Cu ocazia primei lansări, de la cc 8 km, porumbeii au parcurs mai bine de 60 km, făcând mari ocolişuri. Mai târziu însă, după antrenamente repetate, au reuşit să ajungă acasă mult mai direct, folosind repere, cum ar fi autostrăzi, clădiri, localităţi, pentru orientare.
Fenomenul nu este ceva deosebit pentru noi columbofilii, însă mi-se pare că este vorba de ceva mult mai mult decât învăţarea unui anumit traseu. Pentru demonstrarea acestui fapt, când porumbeii ajung acasă pe un traseu relativ favorabil fără experienţe anterioare, avem nenumărate exemple de la concursuri.
Pentru a ajunge acasă de la meleaguri foarte îndepărtate într-un timp cât mai scurt, printre alte calităţi porumbeii au nevoie de o anumită inteligenţă, comparabilă cu cea prezentată în filmele mai înainte amintite.
Majoritatea tratatelor de specialitate columbofilă la caracterizarea porumbeilor campioni pe primele locuri aminteşte de inteligenţă. Totuşi în cazul porumbeilor existenţa acestor calităţi este destul de greu demonstrabilă şi chiar dacă reuşim să găsim anumite teste cu care putem evidenţia şi compara aceste inteligenţe înnăscute, mai rămâne să demonstrăm corelaţia între rezultatele obţinute la concursuri şi rezultatele testelor.
Citind în cărţi de specialitate, mai ales în cartea lui Anker Alfonz, despre inteligenţa porumbeilor, de mult timp încerc să definesc şi eu anumite criterii, pe baza căruia să pot spune că un porumbel este mai inteligent decât celălalt. Din păcate însă rezultatele acestor observaţii nu a fost corelabile cu numărul şi calitatea clasărilor de la concursuri.

1.  De exemplu după ce am construit noua volieră, porumbeii au fost nevoiţi să intre în crescătorie în altă parte ca mai înainte. Cei mai inteligenţi normal că sunt cei care reuşesc să rezolve mai repede problema ivită. După ce au învăţat cu intrarea, am pus uşa intrării pe poziţia în care nu puteau să iasă, numai să intre. Au fost câteva exemplare care au reuşit să rezolve ambele probelme printre ultimii. Chiar am vrut să elimin aceşti porumbei mai proşti. La sfârşitul sezonului totuşi aceste exemplare au fost cu cele mai multe clasări, nu au ieşit campioni naţionali, nu au fost nici cei mai buni din generaţia lor, dar au obţinut mult mai multe clasări ca majoritatea porumbeilor din efectiv.
2.  Iarna după terminarea năpârlirii şi unei perioade în care mă ocup mai puţin cu porumbei decât altă dată, încep să-i îmblânzesc, oferindu-le porumb din palmă. Am observat că unele exemplare învaţă, se obişnuiesc, mult mai greu să profite de aceste posibilităţi ca altele. În mod normal cei care descoperă mai repede acesastă sursă uşoară de hrană sunt mai inteligenţi ca ceilalţi. Totuşi nu ei sunt şi cei mai buni cursieri, de multe ori cei care învaţă cel mai târziu sunt cei mai buni la concursuri.
3.  O altă probă este toamna, când puii sunt trecuţi în noul compartiment de maturi. Eliberez toate boxele ca să aibă fiecare posibilitate de ocupare a câte un loc. Mereu se găseşte câte unul, care ocupă un loc favorabil (după mine) şi reuşeşte să şi apere mai târziu. De obicei am avut o încredere mai mare în aceşti porumbei şi în viitor, însă nu mereu a fost confirmată încrederea.
4.  Mai târziu încep să-i învăţ să se ducă la locurile lor când fac eu semn şi să rămână pe loc până termin curăţenia, sau până când mă aflu eu printre ei. Nici de această dată nu am găsit o coleraţie între rapiditatea cu care s-au obişnuit cu noua ordine şi rezultatele obţinute de la concursuri.

Nu am menţionat, dar cred că se subânţelege că toţi aveau conformaţie corporală comparabilă, la fel şi starea de sănătate am încercat să ţin la acelaşi nivel pentru tot efectivul.
Concluzionând cele afirmate mai înainte, cred că iteligenţa este de mai multe feluri, iar eu nu am urmărit cea potrivită pentru porumbei voiajori. În afară de asta se pare că celelate calităţi, în primul rând cele fizice şi comportamentul, în special de a nu se rupe de stol, sunt mai importante în supravieţuirea concursurilor, decât inteligenţa.
Un lucru totuşi care se pare a demonstra teoria cercetătorilor este că cei care reuşesc să-şi rezolve întoarcerea de la concursurile dificile în tinereţe, au mare sansă să devină campioni, deci experienţa şi capacitatea de a învăţa, au cuvânt hotărâtor pentru viitor.