vineri, 17 iunie 2011

Greşeli

De mai multe ori am fost întrebat dacă mai comit greşeli în columbofilie.
Întrebarea este destul de delicată, greu de răspuns. Uşor ar fi să zic că nu greşesc niciodată, şi atunci nu ar mai putea să spună nimic curiosul om, dar probabil că mai greşesc şi încă poate că destul de des.
Problema este că nici eu nu ştiu mereu să definesc când şi ce greşesc.
Sub această etichetă vor fi înşirate diferite greşeli columbofile comise de mine de a lungul anilor. Am să caut să vă dau şi explicaţia şi eventual remediul la cele care o am, sau aşa cred eu că am.
Am să caut să descriu în perioada când am comis respectiva greşeală, pentru a vă ajuta în preântâmpinarea lor.
Probabil nu mereu nimeresc rezolvarea şi nici cauza anumitor eşecuri nu sunt sigur că am determinat-o mereu corect. De aceea vă las pe Dvs. să vă mai gândiţi şi să evitaţi respectivele hotărâri eronate luate de mine!

OMUL DEŞTEPT ÎNVAŢĂ DIN GREŞEALA ALTORA, CEL PROST NICI DIN PROPRIA.


Greşeala 1

Cea mai recentă greşeală (iniţial am scris  -Ultima greşeală-, dar sunt convins că am să mai comit multe şi în viitor) pe care am făcut a fost faptul că după ce am administrat mâncarea cu porţie la văduvi, înainte cu două zile de îmbarcare pentru concursul de la Komárom din 4.VI.2011 am pus în mâncare coctelul de vitamine şi drojdia de bere, dar am pus puţin mai mult miere de albine. Porumbeii fiind prea lacomi cred că au mâncat mai mult decât trebuia şi mai ales boabele mărunte, preferate de ei. A doua zi deja am observat că găinatul era mai moale şi în cantitate mai mare. Situaţia nefiind totuşi prea gravă, aşa am considerat eu, am administrat şi restul mâncării deja pregătită.
Porumbeii au fost vioi, nu au manifestat alte semne decât cele descrise mai sus, plus cantitatea pufului căzut peste noapte a fost puţin mai mic, dar rezultatul a fost mult mai slab decât am aşteptat eu. Nici pierderi nu am avut prea mari, am pierdut trei porumbei tineri, care nici mai înainte nu erau printre favoriţi, în timp ce alţi au avut pierderi mai mari, totuţi sunt convins că această administrare incorectă (şi timpul furtunos) a făcut să nu am rezultatele aşteptate.

duminică, 12 iunie 2011

Iunie 1

Luna mai a fost luna antrenamentelor, cel puţin pentru mine, dar ia să vedem bilanţul.
Am făcut în total 19 de lansări, dintre care 13 erau sub 100 km 5 între 100-300 şi una peste 300. Au fost patru concursuri cu rezultate promiţătoare.
Cu ocazia acestor lansări am pierdut în total 7 porumbei şi s-au rănit grav 2, dintre care una s-ar putea să nu mai pot trimite cu şanse reale la următoarele concursuri.
Am pierdut şi un porumbel promiţător de doi ani (am fost anunţat de la Tiraspol, că acolo a intrat la un crescător), în rest erau yarlingi. Mai trist este că cea care a fost grav rănită este femela 179102/2004, care era pregătită să fie trimisă la maratoane. S-a mai pierdut de acasă încă un mascul de doi ani, care era foarte promiţător.
În rest am făcut totul cum am planificat, cu anumite schimbări şi anume: curăţenia şi dezinfecţia anuală generală am fost nevoit să fac cu două sătămâni mai târziu, fiindcă nu a fost mai înainte nici un concurs unde porumbeii să fi fost transportaţi cu două zile înainte de lansare, deci nu era cum să se usuce dezinfectantul. Până la urmă această curăţenie şi dezinfecţie am executat-o la data de 2 iunie după îmbarcarea porumbeilor la primul fond, Komárom de cc 560 km.
Cu ocazia acestei acţiuni am adunat patru saci de mizerie şi asta pe lângă faptul că aşa cum am mai scris, fac curăţenie de două ori pe zi. Adevărul este că în boxe şi în locurile amenajate pentru captarea prafului nu adun, decât o dată pe an gunoiul, dar şi aşa este o cantitate impresionantă.
Iată şi conţinutul sacilor.
Aşa arată adăpostul porumbeilor după terminarea curăţeniei şi dezinfecţiei.

Concursul de la Komárom a fost un fiasco pentru mine, pe lângă faptul că nici vremea nu ne-a ajutat şi porumbeii au venit mai târziu decât mă aşteptam. Poate şi eu am greşit ceva la pregătirea lor, am vrut să fac prea bine.
Din cauza acestui concurs prost, am hotărât să desfiinţez văduvia cu două săptămâni mai repede decât am planificat. De fapt iniţial aşa am vrut, mai târziu am hotărât să prelungesc perioada văduviei. Cred că aşa va fi mai bine, pentru maratoane şi în special pentru Berlin când vor avea o stare de cuib solid.
Momentan alimentez porumbeii la discreţie din amestecul despre care am mai scris ( patru sortimente numai de la sac, cumpărate din comerţ). Au un program mai lejer, dimineaţa le dau drumul la 6, îi ţin afară o oră, cât timp fac curat, apoi le dau de mâncare şi iar îi eliberez. Toată ziua rămân afară şi fac ce vor. După masă la ora 17:00 iar închid uşile şi nu le mai dau drumul înăuntru numai la ora 18:00 când primesc mâncarea. Îi ţin închişi cc. 30 de minute apoi iar eliberez până seara târzie.

luni, 6 iunie 2011

Fondul

Categoria mea favorită, dar cred că deja aţi ştiut cei care mă cunosc şi cei care au urmărit acest blog.
După atâtea vorbe oare ce mai pot spune despre această categorie. Am să încerc să vă prezint părerea lui Anker Alfonz îmbinând cele scrise în Rebusul zburător cu un alt articol scris de el în revista POSTAGALAMB SPORT.
În primul rând după părerea lui se pot vorbi de două feluri de porumbei de fond:
  • cel de o zi, care sunt capabili să sosească în prima zi de la concursuri de 650-850 km
  • cei de maraton care zboară distanţe de 900-1200 km (şi nu neapărat în prima zi)
Deci atenţie, după părerea lui concursurile de 500-600 km nu sunt fonduri (!!) şi cu această părere sunt şi eu perfect de acord. Cu atât mai mult că de la scrierile lui Anker s-a mai şi dezvoltat columbofilia, (cu toate că sunt destul de mulţi care ar dori regresia).
Porumbeii din prima categorie sunt păsări mai mici cu musculatură deosebit de elastică, dar nu prea voluminoasă, cu penajul mai puţin bogat, osatură mai fină, deci orice surplus care ar reprezenta balast, lipseşte de la aceşti porumbei. În general au pieptul mai îngust şi coadă mai lată, corp uşor şi bine echilibrat. De multe ori masculii din aceste categorii au caractere exterioare asemănător femelelor. Sunt capabili să zboare 13-15 ore pe zi, ajungând acasă de multe ori epuizaţi de efortul depus. Asemenea porumbei sunt cele din liniile: Huykens-Van Riel, Symons, Van Bruane, Cattrijsse ect.
Faţă de aceşti porumbeii, cei de maraton (900-1200 Km) sunt mai mari, mai calmi, mai puţin rapizi, cu suprafaţa aripii deosebit de mare. Fiind mai calmi şi mai lenţi nu ajung acasă în prima zi, odihnindu-se în timpul nopţii, iar a doua, sau chiar a treia zi sosesc parcă sunt odihniţi. De obicei sunt porumbei mai tardivi, rezultatele cele mai bune oferind după vârsta de trei ani. Sunt porumbei din familii Bricoux, Delbar, Horváth.
Foarte scurt cam aşa carcterizează Anker porumbeii de fond, preferând mai mult pe cei de fond de o zi, decât pe cei de maraton.

În general sunt şi eu de acord cu cele spuse, dar cred că în decursul celui aproape 40 de ani de când a apărut cartea Rebusul zburător, s-au mai evoluat rasele de porumbei, devenind mai rapizi şi aceste diferenţe s-au mai şters în favoarea porumbeilor de maraton (sau invers). La ora actuală şi porumbeii de maraton (sau invers) au început să  semene tot mai mult cu tipul descris la cei de o zi, devenind mai mici şi totodată mai rapizi. dacă comparăm vitezele primilor porumbei de la zboruri de 700-800 km cu cei de la primii sosiţi de la concursuri de peste 900 km vedem că sunt comparabile, uneori chiar aproape identice. Tot mai des sunt sosirile în prima zi de la concursuri de peste 850-950 km.

Chiar şi Anker remarcă faptul că în anii 1950, când după război iar s-au început organizarea concursurilor de maraton, în primul an numai patru porumbei au reuşit să sosească în prima zi, iar cu trecera timpului s-au înmulţit aceste sosiri, marcând porumbei în prima zi, chiar de la concursuri de peste 1000 km (Rostock, Berlin). Procesul nu s-a oprit nici de atunci şi la ora actuală nu reprezintă o raritate sosirile de la asemenea concursuri nici la noi, deşi sunt totuşi rezultate admirabile.

Următoarea întrebare pusă de Anker este de ce este nevoie de concursurile de fond şi de mare fond?
Pentru că cel mai bine prin aceste categorii putem ,,întreţine" calitatea efectivelor de porumbei. Presupunând o concurenţă puternică, porumbeii de frunte de la concursuri de 800-1200 km pot fi numai cei cu rezistenţă impecabilă peste media celorlalţi porumbei. Totoadtă trebuie să aibă şi o inteligenţă, un simţ al orientării superioară faţă de ceilaţi.
Porumbeii de viteză şi demifond au nevoie mai mult de viteză, de promptitudine la pornire, nefiind transportaţi zile întregi în maşină, nu au nevoie de un sistem imunitar la fel de bun ca şi a celor de fond şi de maraton. De obicei sunt şi mai predispuşi la depresiune cauzată de consangvinizare, tocmai din lipsa sistemului imunitar mai puţin performant.
În general în toate ţările cu tradiţii columbofile, porumbeii de maraton sunt folosite la ameliorarea liniilor de viteză şi demifond. Chiar şi liniile de demifond şi de viteză au la bază porumbei din celebre familii maratoniste.
Rezultate cu adevărat recunoscute de întreaga societate columbofilă sunt cele de mare fond şi de maraton. Făcând comparaţie cu sportul uman, boxul şi acolo cei mai cunoscuţi sunt boxerii din grupa grea (Tyson, Mohamed Ali, Forreman, Rocky, Jo Luis ect), în timp ce cei din grupa muscă sunt cunoscuţi numai de specialiştii acestui sport.
Aşa şi în columbofilie toată lumea recunoaşte şi admiră câştigătorii concursurilor de la Barcelona, Marseille, Perpignan, St. Vincent, Pau, Dax, San Sebastian., în timp ce câştigătorii concursurilor scurte sunt uitate peste noapte. De la aceste concursuri rar se întâmplă să sosească stoluri de porumbei deodată, nu se închei concursurile în câteva minute, porumbeii mai slabi se pierd inevitabil.
De la asemenea distanţe se pot organiza concursuri pe arii mai mari, chiar şi cu participare internaţională, diferenţele procentuale fiind relativ mici. Rar se aud comentarii din partea crescătorilor referitor la diferenţa de distanţe de la concursurile mai înainte amintite.

Concluzionând cele scrise mai înainte concursurile de fond aduc un aport important în sprijinul dezvoltării columbofiliei, asigurând totodată posibilitatea comparării crescătorilor, care altfel nu au cum să cunoască situaţia lor în grila naţională şi nu în ultimul rând prin aceste concursuri se pot obţine adevărate recunoştinţe pe plan internaţional.
Aşa vedea problema Anker Alfonz în anul 1979, cerând organizării concursurilor naţionale pentru toţi columbofilii din Ungaria.

La fel este necesar şi pentru noi organizarea unui concurs naţional, cum s-a şi propus (Berlin) de actuala conducere. De asemenea propunea şi Anker: lansarea la o oră mai târzie, participare cu un număr limitat de porumbei pe crescător (pentru a nu periclita efective mari) şi întocmirea listelor pe zone.

Din păcate însă la ora actuală asistăm aproape la toate nivelele la anemierea concursurilor de fond, transformând încet - încet în concursuri de demifond.
Ce altul urmăresc unii pseudofondişti dacă nu acest lucru, prin organizării a câte 3-5, sau chiar şi 6 concursuri de 550-580 de km, concursuri care nici decum nu sunt de fond, dar pentru îndeplinirii normei de ,,fond" (??), sunt suficiente. Dacă nu au porumbei suficient de buni pentru această categorie, sau nu sunt ei destul de buni columbofili, atunci cu modificarea distanţelor necesare pentru fond vor să devină campioni absolut şi pentru acest lucru nu-i pasă nici chiar dacă bat joc de columbofilie.
Şi dacă eventual nici aşa nu vor ieşi campioni la fond, şi probabil că aşa va fi, ce urmează? Vor propune scăderea distanţei şi mai mult, eventual la 350 km, sau desfiinţarea categoriilor mai lungi pe motivul  protecţiei animalelor.