În anul ăsta (2012) am pui mai tineri cu cc. două săptămâni, ca de obicei. Ca să-i pot vaccina deodată pe toţi, am tot amânat şi aşa s-a întâmplat că numai de două săptămâni am terminat cu profilaxia paramixovirozei. Totuşi nu erau complet descoperiţi imunologic, fiind deja vaccinaţi oculo-conjunctival cu LaSota.
Imediat cum am terminat concursurile cu porumbeii adulţi (28.VII.2012), am început antrenamentul puilor. Am avut câţiva încă prea mici, nu aveau nici două săptămâni de zbor cu stolul, dar nici pe ei nu i-am protejat. Tocmai din cauza lor am început mai prudent, cu un zbor de 10 km, apoi a doua zi de 15 şi aşa mai departe şapte zile la rând i-am dus la distanţe tot mai mari, până la 40 de km. Fiecare zbor am făcut într-o altă direcţie, aşa că le-am asigurat posibilitate să cunoască zona şi să-şi folosească instinctul de orientare la maximum.
Aşteptam să am pierderi mai însemnate, dar nu s-au pierdut decât doi pui dintre cei mai mici, care de fapt au fost şi subdezvoltaţi faţă de ceilalţi.
În continuare am să-i las mai liber şi nu-i mai lansez decât odată la două zile, apoi încep antrenamentele cu clubul.
Anul trecut nu am participat la concursurile cu pui şi nu am observat prea mare diferenţă între rezultatul porumbeilor de un an din 2011 faţă de ceilalţi ani, când am zburat puii mult mai intens. Totuşi în 2012 intenţionez să zbor puii la concursuri, mai mult ca să nu mă plictisesc şi pentru o selecţie mai precoce (fiind-că cerealele vor fi scumpe), decât din convingere.
2 comentarii:
Buna seara dle Szabo
Din pacate nu am reusit sa iau legatura cu dvs anul acesta fiindca doar nu demult am sosit din Germania, iar acum am mult de lucru la casa. Poate la anu, oricum si columbofilia mai serioasa sunt nevoit sa mai aman putin din lipsa timpului liber.
Asi fi foarte recunascator daca mati putea ajuta cu ceva totusi, dupa ce am venit acasa am observat la 2 porumbei ca schiopeaza si ca au in talpa niste rani, mai bine zis pielea din talpa este cumva deformata. Am gqsit intro revista numele bolii, pododermatita se numeste insa nu am gasit nimic legat de tratament nici pe net.
Ati putea sa ma ajutati va rog daca puteti, cu ce se poate trata boala asta
Multumesc mult
Prea multe informatii despre pododermatita porumbeilor nu am, de fapt numai am auzit ca exista si asa ceva, dar nu am citit nicaieri nimic concret despre boala respectiva.
La bovine si ovine este o boala destul de des intalnita. De obicei are origine bacteriana.
La porumbei banuiesc ca de asemenea este cauzat de niste bacterii. De aceea va propun ca, daupa inlaturarea tesuturilor moarte de pe talpa porumbelului, sa folosit local un antibiotic. Cel mai indicat ar fi un spray cu oxitetraciclina (Bioxiteracor, sau ceava asemanator), sau un praf cum ar fi Germostop cicatrizant.
Trimiteți un comentariu