Este iarăşi o problemă foarte banală, dar nu odată am observat şi la columbofili cu experienţă, că nu se comportă cu porumbeii cum trebuie. Este posibil ca chiar şi eu să greşesc câte odată în activitatea de zi cu zi.
Primul lucru este cum se intră şi cum se mişcă în crescătorie. De preferat este să folosim mereu aceaşi haină cu care porumbeii se obişnuiesc după 3-4 zile recunoscând stăpânul mai uşor. Lucru şi mai important este cum se mişcă crescătorul printre porumbei. Nu sunt recomandate mişcările bruşte, rapide. Trebuie să te mişti încet, liniştit, observând fiecare porumbel în parte cum se comportă. Din experienţa proprie ştiu că în zilele când sunt grăbit, sau nervos şi porumbeii se comportă altfel cu mine, devenind şi ei mai agitate. De obicei când îmbarc porumbeii într-o stare de nervozitate, nici rezultatele nu sunt bune. Deci ar fi de indicat, ca în asemenea situaţii să nu ne ducem printre ei.
Programul zilnic, trebuie respectat cât se poate de strict. Cele mai obişnuite lucruri, dacă sunt făcute la ore neobişnuite provoacă reacţii nedorite la porumbei. De exemplu: iarna zilnic fac curăţenie de două ori la porumbei, dimineaţa şi seara. Cu această ocazie închid pe masculi, fiecare în boxa lui şi pot să zic că merge destul de uşor. În schimb în cursul zilei aceeaşi treabă merge mult mai greu.
Ar fi trebuit să încep cu contenţia porumbelului, adică cum se ţine în mână un porumbel. Problema fiind însă prea banală nu vă plictisesc cu ea. În schimb cum am văzut sunt foarte mulţi columbofili, care nu ştie cum se prinde un porumbel, alungându-i în coteţ mai rău ca un prădător. Poate şi cu asta se obişnuiesc porumbeii şi nu reprezintă un ştres aşa de tare după o vreme. Eu însă caut să-i prind numai în boxele lor şi nu imediat după ce a intrat, las câteva minute să se simtă acasă şi după acea îl prind încet, căutând să-l liniştesc înainte de a prinde. După ce l-am luat în mână, îi netezesc penele, verific aripile deschizându-l, mă uit la el, pipăiesc musculatura. Dacă mă interesează calitatea muşchilor, aştept prima dată să se liniştească. Mă uit în ochi, să văd cum strălucesc, cât sunt de vioi, cum reacţionează la schimbarea luminii. De obicei îmi plac porumbeii cu ochii cât mai coloraţi şi mai ales culorile mai închise.
După ce l-am examinat în mână îi dau drumul tot aşa încet, dacă se poate înapoi în boxa lui şi caut să-l mai alint încă puţin. Dacă nu-l pun înapoi la loc, îi dau drumul din palmă, las să mai stea dacă doreşte. Niciodată nu-l arunc jos din mână!
Când dau de mâncare încerc să stau printre ei până ce termină cu mâncatul. Observ care şi cum mănâncă. Un porumbel foarte bun nu este niciodată primul la mâncare, însă termină primul şi se duce la loc. Probabil că mai sunt şi excepţii, dar de obicei aşa este. Eu dau de mâncare într-un hrănitor din lemn, aşezat pe pardosea, dar am văzut la alţii şi cred că este foarte bine, că au o masă în columbărie pe care este aşezat hrănitorul, deci porumbeii mănâncă mai aproape de nivelul ochiului crescătorului. Având coteţul în pod şi fiindcă este cam strâmt eu nu pot prelua această metodă.
La îmbarcarea pentru concursuri tot aşa procedez ca şi cu ocazia curăţeniei. Închid fiecare porumbel, eventual cu perechea lui în boxe şi de acolo îl iau şi-l introduc în cutia cu care transport la îmbarcare, nu înainte de a examina fiecare în parte, mai atent în a doua jumătate a sezonului când am mai puţini. Am văzut şi metode când porumbeii intră singuri în ladă, cred că este o metodă bună, dar eu nu am codiţii să pot realiza acest lucru.
Seara la întoarcerea din concurs prind pe fiecare porumbel şi verific cum arată, cât a fost afectat de greutăţile întâmpinate. Nu zic că se bucură de examen, dar de obicei şi cei mai sălbatici par mai satisfăcuţi după această consultaţie.
Antrenamente în jurul casei nu fac cu ei şi nici nu am făcut niciodată, decât în copilărie. Mai mult în timp când sunt liberi caut să fie linişte şi în curte, deşi ei stau pe acoperiş. Nu sunt convins că acest lucru este şi bun. Fiind aşa alintaţi se sperie mai uşor de orice mişcare mai mare din curte şi se reaşează cu greu pe acoperiş.
Sunt convins că nu lucrurile descrise mai sus sunt cheia succesului, dar au şi ei un aport substanţial la rezultatul final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu