Un subiect greu de înţeles, mai ales pentru cei care sunt la începutul carierei columbofile şi în special pentru cei cu rezultate.
Este o situaţie explicabilă, însă greu de acceptată în unele cazuri. Nu sunt eu care scriu prima dată despre acest fenomen, dar încă nu am întâlnit nici un articol, care să se ocupe mai pe larg cu acest aspect al insuccesului. Am văzut descris numai în câteva cuvinte, sau mai bine zis amintit de unii autori, fără să detalieze mai pe larg despre ce este vorba.
Să încep cu cazul meu.
Când am adus porumbei prima dată în noua mea crescătorie, imediat la primul concurs oficial am obţinut locurile: 3, 4, 9, 13, .... ect., apoi la următoarele concursuri tot aşa, mereu am avut trei - patru prumbei în primii zece, dar s-a întâmplat să am chiar locurile 1, 2, 3,9, 11 .... ect. Am fost convins că am porumbei buni, sunt îngrijiţi ca la carte şi rezultatele vin inevitabil. Probabil aşa a şi fost timp de 10-15 ani, cu câteva excepţii, în anii 1998, 1999 am avut rezultate puţin mai slabe, fiindcă în 1997 am pierdut majoritatea puilor, iar în anul 2002 am avut un an deosebit de bun, dar şi în continuare am avut rezultate bune, ocupând majoritatea locurilor din fruntea centralizatorilor din judeţ.
Primele insuccese mai evidente au început să apară în anul 2010, dar nu le-am dat mare importanţă, apoi în 2011 am avut rezultate şi mai slabe, iar în sezonul actual (2012), chiar am simţit că sunt în impas faţă de mulţi crescători care în anii precedenţi nu clasau niciodată porumbei înaintea mea.
Am început să analizez situaţia. Prima dată am căutat greşelile mele din anul 2012.
Am avut femele puţine de la început, apoi mi-au murit încă opt femele din cauza mea. Nu am avut nici elanul anilor anteriori, nu am jucat la văduvie porumbeii, cum făceam mai înainte. Toate aceste lucruri explică o parte din eşec.
Apoi am început să analizez anii precedenţi, când am avut rezultate proeminente: 1995,1996, 2002, 2007, 2009, erau anii când parcă aveam câte un salt calitativ. Mare diferenţe nu am constatat în cursul acestor ani, mereu am făcut şi ceva noutăţi, dar destul de neânsemnate.
Apoi am analizat cum pregăteam porumbeii pentru următorul sezon din toamna anului anterior. În anul 1994 nu am găsit nimic deosebit, însă atât în 2001, cât şi în 2006, 2008 toamna, sau iarna am făcut câteva modificări mai însemnate în interiorul crescătoriei. De ex. în 2001 am mai făcut încă un compartiment, în 2006 am schimbat pardoseala, în 2008 am refăcut boxele.
Când mi-am dat seama de aceste puncte comune, mi-am adus aminte de fenomenul citit mai înainte şi care m-a inspirat când am căutat titlu pentru prezentul articol. Altă dată am citit şi de efectul crescătoriei noi, sau înbătrânirea crescătoriei, care sunt practic acelaşi lucruri.
Apoi am început să analizez rezultatul acelor crescători, care m-au întrecut în ultimii ani.
Am ajuns la concluzia că aproape toţi au crescătorie nouă, de doi - trei, maximum patru ani construite, sau au făcut anumite modificări însemnate în cursul ultimilor ani. Nu doresc să exemplific cu nume şi trebuie să recunosc că nu toţi începătorii au reuşit să sară în frunte, dar fenomenul pare să fie evident.
A urmat să examinez cariera unor alţi columbofili cu rezultate de vârf în anii anteriori, şi care parcă nu mai au rezultate, cum aveau mai înainte. Am ajuns la aceaşi concluzie. Nici de această dată nu doresc să dau nume.
Am să încerc să descriu ,,simptomele" care prevestesc declinul, cel puţin din crescătoria mea.
Primul lucru de care îmi aduc aminte din primăvară este, că porumbeii nu au vrut să ocupe cuibarele vechi, deşi au fost curăţate ca în anii anteriori. Majoritatea perechilor au făcut cuiburile pe lângă cuibare, iar degeaba am pus materialul cuibului în cuibar tot au preferat să depune ouăle pe lângă. Am încercat să mut cuibarul în locul unde au început să construiască noul locaş, dar totul a fost degeaba, au schimbat din nou locul.
De la antrenamente nu am avut pierderi însemnate, apoi la primele concursuri mi-a venit câte un porumbel în frunte, apoi marea majoritate a sosit la mijlocul, sau sfârşitul clasamentului. Cum intram in sezon, rezultatele deveneau tot mai modeste, nu ca şi număr de clasări, mai mult sosirile în fruntea clasamentului dispăreau. Rezultate mai acceptabile am reuşit să obţin la concursurile mai grele, sau chiar catastrofale (Praga 1, Berlin) şi numai un număr neânsemnat de porumbei reuşea să obţină.
Porumbeii sunt sănătoşi, frumoşi, dar parcă nu au pofta de zbor de altă dată. Puii se dezvoltă puţin mai slab, în special după ce nu mai primesc lape de guşă, cresc mai încet şi abia după înţărcare reuşesc să recupereze hrănirea mai slabă a părinţilor.
Totodată porumbeii cu origine din crescătoria mea la alţi crescători au rezultate mult mai bune ca ai mei.
Să vedem care sunt cauzele principale (după părerea mea).
În primul rând prăfuirea mobilierului crescătoriei cred eu că stă în fruntea listei. Apoi murdărirea inevitabilă cu dejecţii de a lungul anilor. Încărcătura microbiană, este foarte greu de evitat fără dezinfecţii periodice (ceea ce am neglijat în acest an). Pe lângă cele amintite cred că mai intervine şi plictisirea porumbeilor de anumite aspecte din crescătorie.
Toate cele descrise mai sus, ca şi cauze, sunt numai speculaţiile mele, dar se pot observa obiceiuri asemănătoare şi în natură. Păsările sălbatice de obicei nu cuibăresc în acel loc timp de mai mulţi ani (cu unele excepţii). Obiceiul e explicabil, dacă ne gândim la atacul paraziţilor şi a anumitor agenţi patogeni din cuibul vechi.
Tot aşa şi cu gritul: după două - trei zile este consumat mai anevoios, dar dacă se spală şi se usucă iar este consumat mai cu poftă de porumbei.
Faţă de cele descrise mai sus sunt şi numeroase excepţii (vor să zică unii). Sunt crescători care reuşesc să rămână în top zeci de ani, dar nu ştiu în ce măsură se pot dovedi că nu au făcut nimic nou în crescătorie.
Care este rezolvarea. În moment ce bănuim, sau ştim cauza, soluţia ar trebui să fie uşoară. Probabil o dezinfecţie întemeiată şi demontarea periodică a boxelor ar fi parţial suficient, dar nu sunt convins că este deajuns pe termen lung.
Ce am să fac eu? Am să descriu când va fi cazul, idei am. Rezultatele, vom vedea, sper să apară şi ele, dar despre toate astea mai târziu.
17 comentarii:
----- Pentru inceput putina istorie…….. -------
pasaje din regulile lui Dusarduyn;
- Sa tii totul simplu. Sa crezi in pasarile bune si sa uiti de restul.
- Multe metode sunt bune. O singura metoda nu este cu adevarat buna: sa o schimbi din nou si iar din nou.
- Voliera este foarte importanta pentru conditia pasarilor. Daca ai avut vreodata rezultate bune, vei sti pentru restul vietii ca nu voliera este de vina cand rezultatele nu mai sunt bune. Esti tu sau porumbeii tai. Deci nu schimba o voliera care s-a dovedit ca este buna.
- S-a intamplat adesea in trecut cand columbofili care aveau succese au inlocuit voliera lor simpla cu una asa zis exceptionala si s-au gasit insisi concurenti saraci de aici incolo. Un bine cunoscut exemplu este Huyskens van Riel.
- Dusarduyn nu a batut nici un cui in voliera sa de peste 50 ani. Voliera sa este inca aceeasi asa cum era si acum o jumatate de secol. Oxigenul are o importanta vitala. Nici un medicament impotriva problemelor respiratorii nu se poate compara cu oxigenul.
El a avut o singura perioada neagra in viata sa. Aceasta a fost in zilele dupa 6 iunie 1990, cand toti reproducatorii sai au fost furati.
Intrebarea care se ridica este: cine altcineva in intreaga lume a avut o cariera incununata de succese timp de peste 70 ani !!? El a fost mult mai bun, pe departe cel mai bun zburator din toate timpurile pe distante lungi din Olanda si Belgia. A castigat un numar impresionant de locuri “1″ la concursurile nationale pe distante lungi, 14 pana acum si… un numar record de masini.
(activia)
Nu doresc sa critic sfaturile lui Dusarduyn, recunosc si meritele lui, mai mult nici nu doresc sa ma compar cu el, de fapt departe nici nu e cazul. Totusi trebuie sa va spun ca sunt diferente esentiale intre sistemul nostru cu campionate, fate de ale lor, unde se urmareste obtinerea unui rezultat de varf.
La noi un porumbel degeaba are un loc 1, chiar de la un maraton greu, tot nu tine cont nimeni de el. Abia daca are norma la maraton, are valoare. In schimb in occident si mai ales la belgieni si olandezi, ajunge sa castige porumbelul intr-un an o masina si deja este mare star. Ce sa zic, de fapt si eu as fi multumit daca as fi castigat o masina, doar am avut loc 1 pe zona la Praga 1, si nu numai.
Probabil asa este, ca Dusarduyn nu a batut in 70 ani nici un cui in crescatorie, desi ma indoiesc, macar unu probabil a batut, dar poate a uitat, dar nu asta are importanta. Am spus, exceptii sunt.
Daca socotesc bine 14 locuri 1 in 70 de ani, inseamna 1 la 5 ani, deci probabil a avut si el perioade mai putin glorioase.
Cred ca am departat putin de subiectul articolului, dar nui bai.
In dezbaterile din artocolu scris de catre dvs. acele indemnuri lasate de catre Dusarduyn par a fi un raspuns. El nu angaja mai mult de 6 porumbei la un concurs si daca se tine cont in ce concurenta era, totusi e ceva de admirat.
Nu sunt fan Dusarduyn dar tipu imi place are logica.
(activia)
Ceea ce priveste pe Dusarduyn, cred ca parerile noastre coincid.
In schimb eu sunt fanul orcarei columbofil de talia lui Dusarduyn.
Poate cautam declinul in invechirea crescatoriei dar..... poate este si concurenta care creste apar cei tineri care au posibilitati mult mai bune sa intretina si sa joace porumbeii infuzi de porumbei de calitate etc etc... zonele se modifica precum normele la fel si locurile de lansare asfel crescatori si porumbei fluctueaza in clasamente,norme etc. etc..Nu mai departe sa va dau un ex:(este scris in cartea:PASIUNE SI DISTANTA Volumul 3...uitativa atent la tandemul Stan Mircea+Ilie Marian la intrebarea:Care porumbei va plac:cei care vin numai in prima zi,cei care vin a 2 zi,cei care vin pe timp ploios,cei care vin pe canicula sau cei care vin pe calamitati?..Raspunsul dumnealor a fost:Ne plac cei carecistiga,indiferent de zi,conditi meteo sau distanta....Daca privim clasamentele pina in 2011 gasim un tandem demn de admirat DARRR... daca privim anul 2012 acest tandem lasa un semn..?... foarte mare.sa fi ea oare crescatoria invechita?Sa fie simplu fapt modificarea liniei de zbor a zonei,sa fie nr de km... plus fata de anul trecut si lansarea intirziata?Sa fie oare incruciserile Van LOON?Daca privim raspunsul care la dat in carte se contrazice singur..cel putin parerea mea fiinca anul 2012 tandemul a fost primul care au inceput sa critice lansarile intirziate....Un lucru stiu sigur:Vinul bun acela scump se bea fara apa si porumbelul de marathon are in spate etichete de marathon.Stima si respect..
Asteptam la asemenea comentarii, fiind vorba de un subiect mai putin palpabil.
Poate ca aveti dreptate. Timpul va demonstra, nuami ca atunci vom gasi alte explicati, poate chiar similare cu cele de mai sus, numai ca in sens invers. De fapt rezultatele bune nu trebuiesc explicate, numai cele care lasa de dorit.
Sunt de acord cu dvs. d-le Szabo Zoltan. Sunt un novice intrale columbofiliei, dar totusi as vrea sa adaug ceva la asa zisele cauze care pentru multi crescatori din tara, fie ei de top sau incepatori,au fost cruciale.
Cauza care eu as invoca-o sunt eruptiile solare foarte intense in acest an; lucru stiut prin multiplele anunturi facute de specialisti in mass media. Vremea caniculara, seceta prelungita, intensitatea mult prea mare mare a radiatiilor ultraviolete, toate sunt consecintele eruptiilor solare.
off topic, sper sa-mi raspuneti.Sunt incepator, si cineva mi-a dat anul trecut niste porumbei foaret buni,parintii lor facand norme si anul acesta am scos pui din ei am scos 7 pui, am mai avut 2 tardivi de 2011 care nu am mai zburat decat in jurul casei si am mai avut porumbei de-ai mei de prin targuri care au fost zburati vreo 300 km si i-am dus e toti[7 pui +2 tardivi+6 matrri de-a mei] la vreo 20-30 km distanta de casa pe la ora 3-4 dupa amiaza si au venit cei care au fost zburati 300 km si dupa cateva aore au mei venit cativa pui si seara ma lipseau 2 1 tardiv de 2011 [bunicul lui fiind loc 1 la maraton pe moldova] si inca un mascul care era de anul acsta dimineata cand ma trezesc tardivul era in sputnik astepta s aintre in crescatorie pt ca avea pui , iar pe la 14 soseste si puiul de 2012 cu aripa spintecata de uliu.Vreau a precizez ca am crescatoria asezata cu fata catre apus si au umina si aer din belsug , si toti puii aveau aruncate cate 2-3 chear si 4 remige .Mai vreau sa va zic ca nu au avut nici un tratament facut anul acsta si le-am dat rombendazol pt viermi intestinali 2 zile consecutiv, si in apa enrofloxarom le voi da 6 zile 1 mi la un litru de apa si peste 14 zile le voi mai da iarasi de viermi intestinali si apoi le voi da un sfert de metronidazol timp de 4 zile .Grit nu le-am dat dar au avut caramida maruntita , argila, sare nisip si tencuiala , le mai dadeam si otet de mere in apa au mancare buna care e compusa din 40%floarea soarelui 40% porumb si 20% grau si peste mancare ulei de usturoi . Oare de ce au intarziat ? ca le am dat drumul dupa amiaza? cu respect pt un mare maratonist P.V astept un raspuns , o zi buna in continuare
nu indraznesc sa va contrazic deaoarece sant prea mic in columbofilie fata de dvs. dar ganditiva la un lucru: cusca e veche doar pentru porumbeii batrani,pentru pui e noua nouta,asa ca la porumbei de 1 an si la zborurile de pui ar trebui sa nu aiba nici o importanta.De partea cu mizeria invechita sunt perfect de acord dar sepoate remedia usor cu o curatenie si o dezinfectie temeinica.
Pt. anonim cu porumbeii intarziati: habar nu am de ce au intarziat porumbeii Dvs. Totusi va adu cateva ideii: se mai intampla ca porumbeii deja zburati la o distanta mai mare, cand sunt lansati mai aproape sa se duca intr-o directie gresita.
O lata explicatie ar fi directia de zbor in care deja s-au obisnuit. Asata numai daca au fost zburati anterior de mai multe ori intr-o alta directie.
O alta ipoteza ar fi ca s-au intalnit cu un stol strain care a derutat in drumul catre casa.
Pt. Adrian: problema cu invechirea crescatoriei dupa parerea mea este una mai complexa, are influenta si asupra puilor.
Va-m scris ca nu stiu sa precizez o cauza anume. Probabil ca si microflora bacteriana a crescatoriei are o influenta, dar si praful.
Am sa incerc sa fac anumite modifeicari la anul si daca in unu - doi ani o sa am rezultate evident mai bune, consider fenomenul partial demonstrat.
In general privesc si ascult foarte multe emisiuni Tv.si Radio unde le aseman cu sportul nostru columbofil si cu porumbeii.Acum va fi un subiect mai palpitant cum spune Dl.Sabo...de multe ori imi pun intrebarea ce rol are natura in selectia naturala a porumbelului?Intr-o emisiune o asculatoare punea intrebarea...Motivul pierderi sarcinei...Rasp.Corpul uman rejeta orice intrus in corp si domnul care a dat raspunsul a mentionat poate ca fatul avea o problema grava de dezvolate si atunci corpul in cauza la rejetat...Intr-o alta emisiune..Negrii sint superiori in sport albilor?..In lumea acesta in multe tari nu se discuta subiectul acesta datorita faptului discriminari rasiale.... dar in alte tari sau facut studi unde sa ajuns la concluzia ca negrii sint superiori celor albi in sport...Sa fie selectia naturala a generatilor in Africa de zeci de ani de zile asfel au rezistat numai cei cu alt tesut muscular si o alta dezvoltare a organelor care acesta se tranzmite genetic in zilele noastre,sa fie caldurile si canicula care este in Africa si aceste cauze a creat selectia naturala timp de generatii?.Intr-o alta emisiune sa discut de o asociatie benevola care a salvat o iapa pur singe de la taiere a fost vinduta la kg fiinca aceasta nu era rapida la cursele de caii...Ieri am privit pe strada o persona cu handicap si am observat ca unele parti ale corpului nu erau armonios dezvoltate.......Ma uit la mine bine facut,ma uit la baiatul meu bine facut,bunici lui de ambele parti bine facuti...darrr in schimb am un nepot care parinti normali la corp,copilul slab mai ca uscat darr...unul din bunici este identic cu nepotul lui......CIT DE COMPLICATA ESTE GENETICA...Ma opresc aici cu aceste ex...si compar pe acestea si multe altele cu porumbeii nostri care uni zboara distante scurte alti extreme,unii vint lateral,spate,fata la cei are sint de marathon incrucisati cu demifondisti sai vitezisti.Aici fac o paranteza.Virtual am ghindit ca am in stinga 30 fire de sirma mai groase si in drepta 30 de fire sirma mai subtiri,pe toate 60 fire la amestec si dupa care le rasucesc precum un cablu de macara...acesta pentru mine reprezinta o asemanare intre porumbelul de maraton incrucisat cu unul de viteaza.Am 60 fire sirma groase si le rasucesc precum un cablu...care credeti ca din cele 2 cazuri de cablu este mai rezistent..?La toate aceste experiente binenteles cum am scris mai sus joaca un rol si regiunea unde joaca concurenti factori de relief climatici si multi alti factorii.Stima si Respect
apropo am vrut sa zic ca, porumbeii sunt si umpic slabiti
si iinca ceva , porumbeii sunt putin slabiti si balotii de paie sunt langa voliera si este mult praf
Dl. amonim, ma scuzati, dar nu inteleg despre ce ati vrut sa referiti in ultimi doi comentarii.
este continuarea articolului cu porumbeii care vin greu de la zbor , comentariul 8 parca
Trimiteți un comentariu