Printre bucuriile columbofiliei şi a conversaţiilor cu diferiţi columbofili se mai strecoară şi cazuri mai puţin plăcute.
În continuare am să prezint o asemenea întâmplare.
Pe data de 5. noiembrie 2014. mă contactează pe facebook o persoană, care se prezintă ca fiind o cunoscută personalitate şi anume O. S. reportera, Antena 3 Romania. Bineânţeles că nu am crezut că este vorba chiar despre această persoană, dar ea susţinea chiar puţin revoltată că este ea însuşi.
După prima prezentare a manifestat dorinţa de a lua câţiva pui de la mine. La aceea dată nu am avut pui, dar am promis că am s-o servesc la vară.
În cursul iernii şi primăverii m-a mai contactat cu diferite probleme de sănătate la porumbei şi de fiecare dată a mai amintit că vrea pui de porumbei din crescătoria mea.
Pe data de 25. iulie 2015. după ce am vorbit la telefon şi ne-am convenit asupra preţului, îmi trimite prin SMS adresa unde să trimit puii.
La data de 28 iulie cu ramburs am trimis doi pui la adresa indicată în localitatea Câmpina jud. Prahova. Am făcut acest gest, deşi deja eram convins că este vorba de o ecscrocherie.
Puii au ajuns în a doua zi, iar destinatarul s-a şi prezentat să-i ridice, însă nu a vrut să plătească, zicând că nu are bani suficienţi. Bineânţeles că nu i-au dat pachetul fără suma necesară, de acea m-a sunat să vorbesc eu la poştă ca să poată lua porumbeii. Până la urmă ne-am înţeles să plătească o treime din suma de ramburs, adică 200 de lei pentru doi pui. A promis că va trimite şi restul în ziua următoare.
Am fost convins că nu o să văd niciodată banii promişi şi nici de doamna respectivă nu voi mai auzi. Însă a doua zi iar mă sună, dar în loc să mă anunţe că a reuşit să pună banii, îmi spune că au murit puii. La întrebarea mea cum s-a întâmplat această nenorocire, a spus că erau frumoşi, sănătoşi când i-a scos din cutie, dar când i-a dat drumul în volieră, au încercat să zboară şi s-au lovit de pereţii coteţului şi au murit deodată amândoi.
Nu găseam cuvinte la asemenea minciună prostească şi am zis că e norocul ei, nu am ce face. Deşi nu am fost pregătit pentru o asemenea minciună, nu m-a enervat prea tare, ţinând cont că am fost convins de la început, că am de a face cu un ecscroc. Ea însă a venit cu pretenţia să-i trimit doi pui în locul celor morţi. Cred că vă daţi seama ce m-am enervat auzind o asemenea pretenţie impertinentă şi înainte de a vorbi la nervi, am închis telefonul.
A doua zi imi trimite un SMS că în cazul dacă până miercuri nu trimit înapoi banii, pe care de fapt încă nici nu am primit, mă dă în judecată.
Cred că vă daţi seama ce sperietură am tras, ca un ecscroc, un delicvent, un infractor, care probabil este căutat şi de poliţie, vrea să mă dea în judecată. Şi pentru ce: că nu mă las înşelat şi a doua oară şi nu îl servesc cu patru pui.
Deşi ştiam răspunsul, i-am zis să-mi trimită inelele şi pedigreul puilor morţi, ca să mă conving de cele spuse, la care ea mi-a răspuns că a aruncat deja la gunoi.
Până la urmă m-am gândit că nu ridic banii de la poştă, să rămână a ei, dar fac publică această întâmplare, să nu cadă şi alţii în plasa la asemenea hoţi. Sper că lăsând banii ei, nu-l voi încuraja să facă alte asemănătoare "afaceri".
Totuşi ca şi învăţăminte, (deşi nu mă simt înşelat fiind conştient de la început că am de a face cu un înşelător) de acum încolo nu mai stau de vorbă la telefon cu oameni necunoscuţi. Asemenea oameni ne fac să nu mai avem încredere unul în celălalt.
Fiind sigur că puii nu sunt morţi şi probabil în curând vor fi de vânzare, vă dau numerele lor matricole: Ro FCI.403176/2015 solzat şi Ro FCI.403182/2015 albastru.
Dacă cineva este interesat de mai multe amănunte despre persoana respectivă (adresa, nr de telefon, profil facebook) vă pot sta la dispoziţie în privat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu