marți, 31 mai 2011

Antrenamente

Conform cronologiei blogului acest subiect trebuia discutat mult mai înainte, în luna aprilie, dar neavând timp la aceea vreme şi sezonul concursurilor fiind la început, cred că este şi acuma o problemă actuală.
Ca de obicei şi de această dată am să vă prezint cum am făcut în trecut şi cum fac în anul acesta. Anumite lucruri nu am să detaliez prea mult, fiind discutate deja în postările anterioare.
Ca şi în cazul celorlalte activităţi şi antrenamente fac puţin diferit de la an la an. Prea multe rosturi nu au aceste schimbări, dar încerc diferite metode, să văd dacă una este mai bună ca celălalt. Până acum vă pot spune că nu am găsit diferenţe semnificative în rezultat, care poate să fie pus pe seama acestor schimbări.

Antrenamente în jurul casei nu fac şi nu am făcut niciodată. Nu ştiu dacă este o treabă bună, dar nu numai că nu oblig porumbeii să zboare, dar caut să evit şi să se sperie de ceva, cât timp sunt libere.
În ceilalţi ani faţă de 2011 am făcut de obicei mult mai multe antrenamente şi din mai  multe puncte cardinale. Caut să lansez porumbeii de lângă drum, dar cât mai departe de conductele electrice, sau alte obstacole de care se pot lovi.
Primele antrenamente am făcut de obicei în jurul datei 1 aprilie şi am executat cc 8-10-12 antrenamente private între 10-100 km. După aceste antrenamente au urmat cele două - trei făcute cu clubul. De obicei am lansat porumbeii la primele ore, indiferent de starea vremii. Mai exact primul antrenament am făcut numai pe vreme bună, iar la următoarele nu am mai ţinut cont de starea vremii. Pierderi de obicei am avut foarte puţine, dar când am forţat porumbeii pe vreme deosebit de rea, am avut rezultate mai slabe în cursul sezonului şi mai ales cu porumbeii, care au avut dificultăţi şi cu ocazia acestor antrenamente.

De aceea în acest an (2011) primul antrenament am căutat să fac pe vreme bună, iar fiindcă pe parcurs s-a stricat vremea, am sistat şi am reânceput când timpul a fost mai prielnic.
Primele lansări am făcut dimineaţa, dar am hotărât ca zborurile în timpul săptămânii să fac cu lansarea la amiază, sau chiar după masă. Nu duc porumbeii mai departe de 30-40 km, iar după începerea văduviei îi lansez separat pe sexe şi încerc să mai fac şi câteva lansări din direcţii puţin mai diferite. Ploaia slabă şi călduţă nu este un motiv de amânare a programului, în schimb nu-i voi lansa dacă este frig şi nici pe furtună.

Prima dată lansez femelele,



iar apoi masculii.
Ţin neapărat important ca la întoarcere porumbeii să aibă uşa deschisă, apă curată şi mâncare în coteţ. De obicei instalez Speedyul să văd cum şi când sosesc. Sosirile bune prevestesc un sfârşit de săptămână mai promiţător.
Totuşi aceste antrenamente nu sunt fără pericole. De mai multe ori mi-sa întâmplat că de la un asemenea zbor scurt s-a pierdut, sau s-a întors răniţi porumbei valoroşi.
Antrenamente cu lansări individuale fac mai rar şi de obicei numai la pui.

3 comentarii:

ioan vardohlip spunea...

citesc zilnic blogul dvs si recunosc ca sunt lucruri utile aici , vad ca lada de banane e la moda la clubul dvs....:))))))

Szabó Zoltán spunea...

Da, eu consider ca cel mai bun mijloc de transport (nu ma gandesc la masina, ci la inpachetat) a porumbeilor este cutia de banane!

Anonim spunea...

Cert si sigur domnule Szabo sinteti cit mai natural si realitatea o reflecta in privinta cutiilor de banane.Nu va ascundeti sau modificati comportamentul dumneavostra pentru porumbei in acest blog pentru a pare crescatorul cel mai modern cu custi sofisticate.