luni, 9 mai 2011

Mai 1, văduvia

Un subiect deosebit de discutat şi uneori chiar mistificat, mai ales de cei care nu au practicat încă.
Nu doresc să vă prezint variantele care se practică şi sunt descrise cu lux de amănunte de alţii în diferite articole, sau cărţi de specialitate, am să vă prezint doar cum fac eu momentan şi cum am făcut în anii trecuţi, precum şi câteva aprecieri a metodelor aplicate mai înainte.

Până acum în ceilalţi ani am început mult mai târziu, cu două săptămâni înaintea primului fond, deci cc la data de 25 mai. De această dată nu urmăresc obţinerea de rezultate bune în urma văduviei, cu atât mai mult că de fapt nici nu mă interesează concursurile scurte, mai mult doresc să amân cât se poate năpârlirea. De fapt, cu toate că recunosc supremaţia metodei faţă de metoda la natural, ţin să menţionez că nu îmi place. Este o metodă mult mai comodă şi mai ieftină decât naturalul (dacă ai instalaţia deja pregătită), dar şi mult mai seacă.
De ce spun acest lucru, pentru că practic te ocupi cu porumbei de două ori pe zi, când faci programul zilnic cu ei, în restul zilei trebuie lăsaţi liniştiţi, orice altă intervenţie nu face altceva decât îi deranjează pe văduvi. Trebuie să recunosc că eu nu am rezistat şi am mai trecut pe la porumbei şi în timpul zilei. În afară de asta porumbeii trebuiesc ţinuţi la un regim alimentar foarte strict. Practic porumbeii trebuiesc flămânziţi, mai puţin in ultimile zile înaintea îmbarcării, când se pot alimenta mai din belşug.

În 2011 am instalat văduvia la data de 30 aprilie, după ce porumbeii s-au întors de la primul concurs de la Felec. Perechile au avut în general pui de 12-17 zile, iar două perechi aveau ou şi un mascul alerga femela la cuib, puiul lor murise cu ocazia antrenamentelor.
După ce s-au întors de la concurs am lăsat porumbeii să se odihnească cc 3-4 ore, apoi am prins femelele şi i-am trecut în boxa lor, acolo unde erau şi în timpul iernii.
În continuare femelele sunt eliberate zilnic o singură dată la ora 17:00 şi sunt ţinute afară forţat, uşile crescătoriei fiind închise, timp de o oră, după care deschid uşile şi le dau de mâncare. În ceilalţi ani le-am dat drumul şi la femelele de două ori ca şi la masculi. Puii au fost repartizaţi aproximativ într-un număr egal între femele şi cele două boxe de masculi. Având pui primesc alimentaţie mai din belşug de trei ori pe zi. Le dau 20% porumb, 20% grâu, 20% amestec din comerţ 20% floarea soarelui şi 20% orz.
Masculii sunt eliberaţi zilnic de două ori, dimineaţa la 6:30 şi seara după ce intră femelele la 18:00. Sunt ţinuţi afară forţat ca şi femelele timp de o oră, după care deschid ferestrele şi primesc de mâncare la fel ca şi femelele.
Puii vor fi luaţi de la văduvi (masculi şi femele) treptat în aşa fel ca la sfârşitul a doua săptămânii de văduvie să nu mai aibă nici un pui.
După ce le iau puii, programul zilnic va rămâne aceeaşi, iar alimentaţia va fi drastic schimbată. Porumbeii vor primii zilnic mâncare de două ori câte o lingură de supă de amestec de grăunţe, numai în preziua îmbarcării vor primi aproape la discreţie.
După cum v-am mai amintit, am cumpărat patru sortimente de amestec de grăunţe pe care le amestec şi cu acest amestec hrănesc porumbeii. În preziua îmbarcării mai primesc în plus porumb şi floarea soarelui.
Joi (5.mai) nu am să fiu acasă, deci vor sta toată ziua închişi, iar vineri, pe 6 mai, înainte de masă am să le duc la două, antrenamente de 10-15 km, le dau drumul separat din 10 - 10 minute ca să se întâlnească acasă. După al doilea am să le duc la îmbarcare pt. cuncursul de la Zalău.
Odată pe săptămână le duc la un antrenament de 30-35 km. Le dau drumul separat, prima dată la femelele, apoi după 10 minute şi masculii. Când sosesc acasă se întâlnesc în coteţi şi stau împreună până ce sosesc eu şi le separ.
Înainte de îmbarcare le las pe femele la masculi, iar după ce se aşează perechile în cuiburi, îi mai las 3-5 minute şi îi iau şi îi introduc în cutii separate femelele şi masculii şi le duc la îmbarcare.
După ce se întorc din concurs primesc în apă de băut Naturalin, iar după 20 mai şi vitamine, le dau mâncare puţin mai multă, rămân perechile împreună 30-60 minute în funcţie de cât a fost de greu concursul şi apoi totul se reia de la capăt.
Deocamdată nu-i ţin în obscuritate, cât timp au puii cu ei, apoi acopăr ferestrele. La femele abia se pot vedea ceva, la masculi las un pic mai multă lumină, dar şi la ei după masă este destul de întuneric.

În ceilalţi ani tot asemănător am procedat, numai că am început mai târziu, porumbeii creşteau un pui, plus mai cloceau şi al doilea rând de ou.
În 1997 am practicat prima dată văduvia cu un lot de 8 masculi. Mi-a plăcut mult cum s-au comportat porumbeii acasă, dar de la concursuri nu prea au strălucit. Probabil că nici porumbeii nu erau destul de buni. Am alimentat masculii la discreţie, dar nu mai ţin minte cu femele cum făceam.
În anii 2001-2002 -2003 am zburat la natural.
În 2004-2005 am procedat ca în anii următori, dar am alimentat văduvii la discreţie, am ţinut afară femelele numai 10-15 minute şi masculii la fel. Am fost mulţumit cu rezultate, mai ales a femelelor, care au adus câte 1-2 rezultate ff bune, dar până la urmă aproape toate s-au pierdut.
Anul 2007 a fost cel mai bun. Am început văduvia la 26 mai, seara am luat femelele şi puii (care erau deja mărişori), ouăle am mai lăsat 3-4 zile să clocească masculii, apoi am aruncat. Zilnic de două ori am dat drumul la porumbei câte o oră femelele şi apoi masculii. A mers totul bine aproape tot sezonul, ultimul maraton, la sfârşitul lui iulie, a fost puţin mai anevoios. Am dat de mâncare zilnic de două ori, de fiecare dată cât au consumat deodată.
2008 am început separat prima dată la 29 mai perechile de un an, apoi la 10 iunie şi cei mai bătrâni. Am fost cam mulţumit cu rezultate, nu şi cum ar fi fost extraordinare, dar atât au ştiut porumbeii mei.
În 2009 după antrenamente nu am lăsat să se întâlnească masculii cu femlele. Cred că a fost o greşeală, porumbeii s-au plictisit după o vreme şi a trebuit să-i reîmperchez înainte de planificare.
În 2010 am făcut ca şi în 2009, dar am lăsat să se întâlnească perechile. A fost cu ceva mai bine, dar după cc 6 săptămâni s-au plictisit iarăşi. de fapt cc 6-7-8 săptămâni dau văduvii randament maxim, după care intră în declin.

În general am avut rezultate mult mai bune cu femele şi în ultimii ani nici nu am pierdut multe dintre ele, faţă de primii ani, când aşa cum am mai scris am pierdut aproape pe toate. În primii ani mai multe femele au ouat în timpul văduviei, dar în ultimii 2-3 ani nu s-a mai întâmplat acest lucru. Nu am constatat să influenţeze prea negativ ouatul rezultatul femelelor. S-au mai întâmplat şi cazuri când am ţinut femelele lesbience separat de restul într-o cutie de banană şi vă pot spune că nu a afectat negativ rezultatele lor. Cred că alimentaţia mai săracă şi ţinutul afară forţat a fost benefic pt. ele.
Însă cred că atât femelele, cât şi masculii ar trebui alimentaţi puţin mai bine.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Sunt incepator,anul trecut am zburat porumbeii toate etapele din tara si cele de demifond ,iar anul acesta doresc ii angajez si la etapele de fond.In conditiile in care nu ii duc la niciun antrenament in timpul saptamanii credeti ca ar trebui sa-i antrenez mai mult in jurul crescatoriei? Porumbeii zboara de voie doar 15-20 minute dimineata si 15-20 minute seara.Sunt in perfecta stare de sanatate,clocesc pe oua de plastic dar totusi mi se pare ca zboara cam putin.Daca ii tin fortat fac lejer 30-40 de min.Credeti ca ar trebui sa ii tin fortat ca sa faca fata etapelor de fond?

Szabó Zoltán spunea...

Nu este cazul sa faceti griji in aceasta privinta. Cel putin din experienta mea nu are un avantaj deosebit antrenamentul in jurul casei. Mie personal nici nu imi place cand porumbei zboara in jurul casei. Ale mele zboara tot la fel ca a dvt. 15 maximum 20 minute, dar cand zboara peste 10 minute deja incep sa fac grij.
Antrenamentele in timpul saptamanii sunt bune, dar fac numai la inceputul sezonului, mai tarziu neglijez, desi nu ar trebui. In general si fara aceste antrenamente am rezultate multumitoare.