miercuri, 3 august 2011

Greşeala 5

Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar în ultimii doi ani puii din prima serie s-au dezvoltat mai slab ca de obicei. Considerând că am nevoie mai mare de aceea serie, totuşi i-am lăsat şi pe aceşti porumbei mai slabi, care mai târziu au crescut binişor. La un moment dat am fost şi mulţumit cum arătau.
Făcând bilanţul la începutul primului sezon, am constatat că nu a rămas decât un singur exemplar dintre aceste ciurucuri şi nici el nu a făcut mare lucru, deşi s-a străduit destul de bine.
Greşeala pare destul de banală şi bine ştiută, dar totuşi am păţit-o. Poate respectivii pui erau buni de reproducţie, dar ca şi cursieri nu s-au dovedit a fi valoroşi.
Totuşi mai sunt şi excepţii, porumbiţa 559106/2008 ca şi pui nu a fost printre cei mai bine dezvoltaţi şi totuşi ea a reuşit să facă rezultatele cele mai bune din generaţia ei.




559106/2008

Niciun comentariu: