sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Evidenţa porumbeilor

Toate cărţile de specialitate care se referă la creşterea porumbeilor pun accent deosebit la ţinerea evidenţelor, cât şi a evenimentelor întâmplate în crescătorie.
Încă din copilărie am condus un astfel de jurnal în legătură cu porumbei. După ce am reânceput columbofila în 1991 am deschis un caiet columbfil cu 200 de file unde treceam porumbeii adulţi, zborurile, şi observaţiile periodic şi un caiet cu pui unde notam data eclozionării şi părinţii puilor. Deja se găseau computere şi atunci, dar erau foarte scumpe şi nu prea performante, accesul la internet era ceva de domeniul fantasticului. Până în anul 2001 am terminat caietul cel mare, şi tot atunci am reuşit să cumpăr primul computer.
Nu a fost uşor, dar încet - încet am reuşit să învăţ noţiunile de bază din Excel şi primul lucru pe care am făcut a fost un program de evidenţă a porumbeilor. Poate era mai bine într-un program de baze de date, dar pe asta am învăţat la cursuri de calculatoare. De atunci tot perfecţionez acest program şi cred că la ora actuală este deja gata. De fapt este vorba de mai multe failuri dintr-o mapă cum ar fi:
1. Evidenţa porumbeilor : aici notez datele principale a fiecărui porumbel.
Zborurile cu un mic ,,proces verbal" referitor la condiţile meteorologice şi alte observaţii utile.
Are mai multe funcţii: pe lângă evidenţă, calculează punctele obţinute de fiecare porumbel la concursuri, în funcţie de distanţă şi rezultaul obţinut şi acordă calificativ fiecărui porumbel în funcţie de punctele obţinute. La fel în fucţie de rezultatele urmaşilor primesc puncte şi calificativ reproducători. Pe baza acestei criterii sunt ordonaţi pe ce loc se află în crescătorie.
Cu ajutorul acestui program pot vizualiza fişa fiecărui porumbel cu toate datele şi evenimentele petrecute de a lungul vieţii.

Se pot filtra puii, sau nepoţii unui porumbel, sau toţi porumbeii care sunt, sau nu sunt înrudiţi cu un oarecare porumbel.


Tot de aici pot să vizualizez fotografia porumbelului.
 Face o serie de statistici,  de exemplu referitoare la rezultatul puilor, porumbeilor de un an, statistica zborurilor pe ani, numărul efectivului ect.





2. Jurnalul evenimentelor: aici conduc tratamentele, porumbeii pripăşiţi, ect.







3. Jurnalul reproducţiei: înscriu perechile, data ouatului, data eclozionării, număr de pui de la fiecare pereche, ect. Notez sub care perechi doică am pus ouăle de la porumbeii mai valoroşi.





4. Şablon pentru pedigree: aici fac pedigreele.



5. Analize şi statistici, analizează efectivul din punct de vedere a rezultatului porumbeilor, de ex. consangvini, sau vârstă, ect.

6. Formulare pt concursuri: fisă de start, fişă de cronometrare (pe vremea când aveam ceas mecanic foloseam), ect.
7. Mapă cu fotografiile porumbeilor. 
Deci cam pe toate pot să memorez şi să revăd ce se petrece în crescătorie. Conducerea acestei evideţe, dacă este făcut zilnic necesită maximum jumătate de oră, când sunt evenimente mai multe (de ex. concursuri), dar dacă se neglijează nu se mai pot recupera uşor şi repede pierderile.
Are versiune în limba maghiară şi română. Eu conduc evidenţele ungureşte, de acea sunt o parte dintre însemnări în limba maghiară în exemplele arătate.
Vă ofer gratuit oricărui columbofil dornic să folosească. Însă trebuie să vă spun că până acum am dat la câţiva crescători, dar nici unul nu a folosit mult timp.
Pentru a funcţiona cât mai bine, este nevoie de un computer cât mai performant, dar cu Pentium 4 merge destul de bine, şi ca soft Excel 2001,sau mai nou.
Greşeala programului ar fi că merge cam lent, dacă este instalat pe un computer mai slab, şi nu a mai fost folosit de nimeni în afară de mine.
Nu sunt convins că asta este unica şi singura cale la succes în columbofilie, dar dacă unele evenimente nu sunt notate se uită mai înainte sau mai târziu.

De la aceasta adresa puteti descarca:



71 de comentarii:

nicusor spunea...

f.bun aticolul.v-as ruga daca e posibil sa faceti un comentariu despre sezonul recent incheiat:impresii,dezamagiri ,multumiri ,rezultatele si de ce nu despre concurentii d-voastra din zona.cred ca ar fi interesant nu ca ceea ce ati scris pana acum nu e interesant :sunt la fel de bune .un salut.pe curand!

Szabó Zoltán spunea...

Buna idea cu sezonul trecut. Am sa incerc.

Corneliu spunea...

Ca si inginer IT, va felicit din toata inima pentru performantele la care ati ajuns in utilizarea calculatorului!
Apreciez mult si faptul ca oferiti gratuit rezultatul muncii dvs. !

Andrei spunea...

m-ar interesa si pe mine acest program al dv.....Cred ca prin email mi-l trimiteti nu?

Anonim spunea...

VA MULTUMESC PT TOT DL.SZABO TOATA STIMA!!!

MateiuCosmin spunea...

Felicitari dl.Szabo pt tot ce ati facut si toata stima astia sunt urmatori pui care am ales pentru mine restu au ramas la Nelu va las doar ultimile 3 cifre de pe inelul fiecarui pui si in acelas timp si sexul fiecaruia :164 m,169 m,143 m,167 m,179 m,187 m,172 m, 177 f, 163f,168 f in curand am sa va trimit si poze cu ei sunt extraordinari !!!

Mihai spunea...

Buna Ziua,
Cu tot respectul sunt interesat de aceasta aplicatie excel,
Va multumesc Frumos

Szabó Zoltán spunea...

Pt cei care sunt interesati de program trimiteti adresa de email si incerc sa vi-le trimit cu transfer.ro.
Am trimis lui Andrei, dar nu stiu daca a primit.

Szabó Zoltán spunea...

Pt Mihai: Vezi ca ti-am trimis aplicatia la dresa ta, sau poti cauta si la adresa: http://dl.transfer.ro/transfer_ro-09nov-2e8ef4e271e2.zip
Poti descarca timp de 10 zile.

vio-62 spunea...

daca se poate as dori si eu aplicatia cu evidenta.multumesc

Szabó Zoltán spunea...

Pt. vio-62 si oricare crecator care doreste sa descarce porogramul de evidenta a porumbeilor, se gaseste sub lincul de mai jos timp de 1o zile incepand cu data de 21.XI.2o1o.
Pt. informatii suplimentare de instalare si utilizare adresati-va la mine prin email, sau mess.

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-21nov-d1b19224d6c7da5.zip

Anonim spunea...

La acest link cei interesati poate sa descarce aplicatia timp de 1o zile, incepand cu 4XII.2o1o.

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-04dec-9ad62bc07556590.zip

alexandru spunea...

frumos articolul.as dori si eu alpicatia daca se poate la aceasta adresa ionutz_alex_08@yahoo.com

alexandru spunea...

ar fi bine daca ati lasa si dumneavoastra datele de contact.poate mai discutam despre acel program si neregulile intalnite asta daca vreti sa mi-l trimiteti.cu respect.

Szabó Zoltán spunea...

La aceasta adresa se poate descarca timp de 1o zile incepand cu data de 21 XII.2o1o http://dl.transfer.ro/transfer_ro-21dec-b2cd107119.zip

LUCIVET spunea...

daca se mai poate programul trimite , va raman dator

adresa lucivet3@yahoo.com

Szabó Zoltán spunea...

De la aceasta adresa puteti descarca timp de 1o zile incepand cu data de 3.o1.2o11

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-03jan-1be3dac492b1d79.zip

Szabó Zoltán spunea...

Informatii amanuntite de instalare veti gasi aici (timp de 10 zile incepand cu 4 ianuarie 2011) :

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-04jan-d43feec5d7d21a3.zip

vio-62 spunea...

incerc de cind am descoperit blogul dumneavoastra sa descarc programul de evidenta si nu il gasesc la adresa respectiva. va rog exista o alta modalitate de al avea ma puteti ajuta cumva . cunostintele mele despre pc sunt limitate.multumesc

vio-62 spunea...

am reusit sa dau de el cit si de notiunile de instalare a descarcat doar 49 mb si a esuat si a doua incercare la fel sa oprit la 6mb cred ca o sa incerc noaptea cind probabil vor fi mai putini utilizatori pe net. multumesc mult. nu este nevoie sal publicati.cu etern respect. citesc tot ce postati ca pe ceva sfint in fiecare zi la prima ora. MULTUMESC DOMNULE.

Laurentiu spunea...

Folosesc deja un program de stocare a datelor in calculator insa se rezuma doar la rezultatele personale ale porumbelului si pedigreele parintilor, bunicilor...etc. Modelul implementat de d-voastra este foarte detaliat si util....as vrea sa il incerc...the_one2512@yahoo.com(LAURENTIU)

Anonim spunea...

ASI VREA DACA SE POATE SA IMI TRIMITETI PRIN IMEI,PROGRAMELE DE EVIDENTA SI JURNALUL REPRODUCTIEI, tm50sab@yahoo.com VA MULTUMESC ANTICIPAT !!!

panescu spunea...

Buna Seara !
Domnul Zoltan Szabo as vrea daca se poate sa imi da-ti adresa dumneavostra de email.As vrea sa va rog a ma ajuta detalii despre metoda de zbor(vaduvie),hranire ,motivatie...Doresc sa i-au legatura cu dumneavoastra intrucat un descendent dintr-o fem de la dumneavostra(1012521/95) mi-a dat descendenti cu rezultate foarte bune la nivel de judet,primii 20 p expo UCP,dem,as,gen.Cu stima Panescu Octavian TG_JIU,Gorj

nicoleta carmen henning spunea...

Buna ziua

Felicitari dl.Szabo pentru realizarea acestui blog dedicat porumbeilor. E foarte util, mai ales pentru cei care sunt la inceput de drum...
M-ar interesa si pe mine aplicatia excel de evidenta a porumbeilor.
carmen@henningtransport.ro
Cu multumiri si respect, Carmen

Anonim spunea...

buna ziua domnule Szabo Zoltan! as dori si eu acest program! sunt incepator si cred ca mi'ar fii de mare folos! email: dr4ack_d3_kyd@yahoo.com
va multumesc anticipat!

Anonim spunea...

Buna ziua,
Am descarcat de curand programul, pe care as vrea sa-l si folosesc dar am neoie de parola de intrare
adr mea de mail este: florin_k78@yahoo.com
Multumesc
Cu stima Florin

Anonim spunea...

....imi pare nespus e rau ca nu am reusit in timp util descarcarea programului.Va felicit pentru devotamentul d-tra columbofil si va rog anticipat sa va rapiti putin din pretiosul timp pentru a-mi trimite si mie acest program!..wili_ro@yahoo.com.

Szabó Zoltán spunea...

De la aceasta adresa puteti descarca programul inca timp de 2-3 zile. Instrucáiunile de folosire si parola va trimit ulterior, prin email, daca dorit sa si folositi, bine inteles gratuit.

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-23jan-b2faf6ebdbf62.zip

nicoleta carmen henning spunea...

Buna ziua dl.Szabo. Va multumesc pentru amabilitatea de a ne oferi programul dvs. Astept cu interes parola si necesarele instructiuni de utilizare.
Cu respect, Carmen

Szabó Zoltán spunea...

Pt alex fagaras, sau alex: nu am publicat comentariul tau fiindca continea adresa de email a ta si nu am stiut daca doresti sa afla si alti.
In rest am trimis programul la adresa ta inca de ieri, dar si pe blog poti gasi lincul de unde poti descarca timp de 10 zile incepand de 19.02.2011.

Szabó Zoltán spunea...

Pt alex: descarca instructiunile de aici:
http://dl.transfer.ro/transfer_ro-21feb-e85363f6fc3a.zip

afloarei ciprian spunea...

Buna seara dl.Szabo.Ma intereseaza si pe mine programul dumneavoastra,in seara asta am dat peste blogul dumneavoastra.Puteti sa imi dati si mie o adresa de unde pot sal iau? multumesc mult

Szabó Zoltán spunea...

Dl afloarei ciprian: va rog sa cititi si utimile propoyitii a articolului si veti afla raspunsul al intrebarea dv.
Mai exact puteti descarca programul si instructiunile de instalare la lincurile respective.
Va doresc spor la treaba si daca nu stiti ceva va stau la dispozitie.

afloarei ciprian spunea...

nu merge adresa de download a programului,merge doar cea cu instructiunile de instalare.multumesc

bogdan spunea...

felicitari o sa descarc si eu programul

afloarei ciprian spunea...

Merge downloadat doar pagina cu instructiuni de instalare.multumesc

Szabó Zoltán spunea...

Nu stiu de ce nu a mers la inceput, va cer scuze.
Am retrimis si am si incercat, acum merge.

puiut spunea...

de la sighisoara va deranjez as dori si ieu programul facut de dumneavoastra, cu respect constantin.

Szabó Zoltán spunea...

Pt puiut de la Sighisoara:
nimic mai simplu, descarca de la adresele (lincuri) mentionate la sfarsitul articolului. Sunt scrise cu litere mai mari si cu verde deschis.

Costel Dragomir spunea...

Buna seara dle.Szabo. Am incercat sa copiez si eu programul oferit de dvs.,dar din pacate nu am reusit. Se pare ca perioada celor 10 zile de transfer a luat sfarsit. Daca se poate, va rog mult sa mi-l trimiteti si mie. Va multumesc! Cu respect Costel Dragomir( adresa de e-mail este dragomircostel68 @yahoo.com)

Szabó Zoltán spunea...

Pt Dl Costel Dragomi:
Am incercat chiar acum si mai merge sa descarcati atat programul, cat si instructiunile de utilizare. Mai incercati si Dvs, poate nu totdeauna functioneaza transfer.ro la fe de bine.

Porumbei Buzau spunea...

Va felicit pentru realizarea programului si pentru ca ni-l oferiti si noua! Am sa incer sa-l instalez si eu! Numai bine!

bogdan spunea...

buna ziua domnul szabo am si eu 2 intrebari imi cer scuze ca va intreb aici dar la capitolul boli nu am reusit sa postez comentariul 1.mai in toti anii imi mor multi puii de porumbel sunt bine sanatosi pana aproape sa iese afara si apoi dintr-o data slabesc si mor nu stiu care este motivul dintr-o serie de 30 scapa decat 10 2.de cate ori si cu ce tre sa vacinez porumbeii pe an sunt incepator si nu stiu.cu mult respect bogdan craiova

Szabó Zoltán spunea...

1. Cel mai probabil este vorba de trichomonoza, deci cel mai des se intampla aceasta boala la pui, dar poate fi si altceva ex. adeno-coli, cocidioza, sau chiar si paratifoza. Trichomonoza este mai usor de diagnosticat, daca este vorba de forma care ataca mucoasa bucala. Formele viscerale sunt mai gave, de obicei incurabile si mai greu depistabile.
Pentru a te lamuri in legatura cu celelalte boli, trebuisc facute examene de laborator.
2. Vaccinarea impotriva paramixovirozei este inevitabila. Porumbei adulti trebuiesc vaccinate in preajma lunilor ianuarie-februarie, cc cu 2 sapt inainte de imperechere. Pui este bine sa fie si ele vaccinate dupa ce ies afara, deci la cc 5-6 saptamani. Eu folosesc Paramixovacol, dar sunt bune si celelalte vaccinuri.
Nu strica sa mai vaccinezi pt. difterovariola tot primavara si puii vara.
De paratifoza nu sfatuiesc sa vaccinezi, numai daca este strict necesar, dar mai inainte trateaza porumbei cu antibiotice si dupa aceea la cc 2 saptamani fa vaccinarea.

puiut spunea...

va multumesc domnule zoltan pentru program intrun final am reusit sa descarc programul dar cred ca am nevoie de o parola lam transferat dar imi cere parola daca se poate astept sa imi dati citeva instructiuni va multumesc si astept sa ne intilnim in noul sezon cu stima constantin.http://puiut.sunphoto.ro,va multumesc.

flaviu spunea...

va salut!
va rog sa ma ajutati cu acest program de gestiune a porumbeilor; nu stiu cum functioneaza, dar as vrea sa incerc, daca sunteti si dumneavoastra de acord.
va multumesc!

Szabó Zoltán spunea...

Pt flaviu: trimite-mi macar o adresa de email.

Anonim spunea...

Buna ziua!Am descarcat fisierul dar imi cere "organization si serial number",imi spuneti va rog ce trebuie sa scriu?Multumesc

Szabó Zoltán spunea...

Am uitat sa va trimit seria la ultima versiune, asta este:

F23D-OH1t-Js8h-O5Uu-J512

flaviu spunea...

va salut!
daca nu cer prea mult, va rog sa-mi trimiteti ultima versiune (cu anterioara nu m-am descurcat la instalare).
va multumesc!

Anonim spunea...

OK ! m am trezit si eu mai tirziu , din mai pina in septembrie este ceva timp.......citind comentariile m au facut curios despre acest program al dv de evidenta a porumbeiilor . Eu folosesc ceva din germania , dar din cite am citit se pare ca ceia ce ati realizat este mult mai complet , plus ca mai este si in romana .Daca v as ruga sa mi l trimiteti si mie se poate ? dragos1a@stop.ro Va multumesc !

Szabó Zoltán spunea...

Aveti posibilitate sa descarcati de la lincul actualizat recent.
Tin sa va spun ca necesita un calculator destul de bun si anumite cunostinte de excel pentru pornire.

vio-62 spunea...

daca vreti si aveti amabilitatea vas ruga sa imi ziceti si mie cel putin din experienta stiu ca este greu sa pui un diagnostic corect de la distanta dar totusi mar ajuta enorm o parrere a unui specialist. stare de somnolenta gainat apos chiar verde cad in cioc si gusa plina cu apa dar verde si la orsice miscare le curge apa din cioc e prapad . sa dus munca d un an.MULTUMESC. POATE IL VEDETI LA TIMP .

Szabó Zoltán spunea...

Eu cred ca este vorba de salmoneloza, sau colibaciloza (adeno-coli), dar nu-i exclus nici paramixoviroza, daca nu au fost vaccinati.
Cel mai indicat ar fi sa se faca examen de laborator si totodata si antibiograma.
Fara sa se faca antibiogama tratamentul este mai putin sigur, dar poti incerca cu:
Pt. Colibaciloza: streptomicina, amoxicilina, enrofloxacina, norfloxacina, spectinomicina, gentamicina, dar şi sulfamidele au un efect bun asupra lor.
Pt. Salmoneloza: enrofloxacina, norfloxacina, amoxicilin, ampicilina şi unele sulfamide.

Intr-un caz mai recent, asemanator, antibiograma a indicat amoxicilina cea mai eficienta.

panescu spunea...

Dl. Zoltan mai puteti actualiza link-ul pentru inca 10 zile,va rog frumos! Multumiri
Panescu

DORU-VALCEA spunea...

DL. Zoltan mai santeti amabil va rog sa actualizati inca odata link-ul pt. programul de evidenta ? MULTUMIRI ANTICIPATE !

stelian spunea...

salutari de la malul marii , domnule zoltan.
mi se pare foarte interesant programul dumneavoastra dar din pacate am descoperit blogul prea tariu pentru a mai putea downloada fisierul:(
cu speranta ca veti reveni cu o noua " urcare" pe site a softului va transmit ale mele sincere aprecieri,
stelian

nicu bacau spunea...

Am onoarea sa va salut ,domnule ZOLTAN, am descarcat programul insa nu stiu ce sa completez in campurile : -organization si serial number am incercat codul dat de dv. insa nu ruleaza mai departe. Cum ar trebui sa procedez
?

Szabó Zoltán spunea...

Pt. Nicu Bacau şi alţii, care a întâmpinat problema respectiva:
Ca să vă previn, să nu comiteţi greşeala unuia care nu a reuşit să instaleze vă mai precizez (să mă scuzaţi dacă consideraţi că sunt banalitaţi):
Daca vă uitaţi mai atent, veţi vedea că aveţi trei fişiere descarcăte (mai bine zis patru). Primul cu nume 2o11.XII.1.txt, aici aveţi 20 de combinaţii de caractere (parole) cu care (indiferent care) puteţi instala fisierul Evidenta PORUMBEILOR2o11.XII.1.exe. Al treilea fişier cu numele de Instalarea evidentei porumbeilor.docx, conţine informaţii utile de instalre şi punere în funcţiune. De user name nu aveţi neapărat nevoie, merge şi fără.
Parola de care aveţi nevoie pt. pt a face o evidenţa nouă este: ujatakarok , Veţi folosi numai după ce aţi instalat şi aţi pus în funcţiune evidenţa mea.
Spor la treaba!
Szabó Zoltán

Oprisan Florin spunea...

Nu reusesc sa descarc aplicatia.
Mi se pare foarte interesanta , te rog daca vtei trimite-mi pe mail la adresa oprisan_gheorghe@yahoo.com
Multumesc mult si mumai bine

NICU BACAU spunea...

Eu am descarcat programul pe data de 03 dec si problema este ca fisierul -2o11.XII.1.txt- nu il am , nu sa descarcat s-au nu stiu care ar fi motivul....... celelalte doua Evidenta PORUMBEILOR2o11.XII.1.exe si Instalarea evidentei porumbeilor. le am......daca se poate , va rog sa scrie-ti aici o parola sau trimite-ti fisierul la email bucnicu@yahoo.com Va multumesc !

NICU BACAU spunea...

Am citit mesajele de mai sus si am gasit acolo o parola si a mers . acum sper sa ma descurc cu programul
multumesc in ca o data si numai bine va doresc domnule ZOLTAN

Sergiu spunea...

Buna ziua,
Foarte interesant programul, felicitari pentru el si multumiri ca l-ai oferit tuturor.
Am incercat sa il descarc, dar se pare ca a expirat limita de 10 zile in care se putea descarca.
O sa il mai puneti pe viitor pentru descarcare?
Va multumesc!
Sergiu

Szabó Zoltán spunea...

Trimiteti o adresa email si cand o sa am timp vi-le trimit programul.

Ionut spunea...

Puteti trimite si mie programul de evidenta impreuna cu serial number?multumesc anticipat.

Szabó Zoltán spunea...

În curând am să înnoiesc lincul de unde veţi putea descărca, numai că momentan nu am timp.

Alin spunea...

buna ziua! extraordinar programul. si eu sunt la inceput de "drum".... daca va rog nu imi trimite-ti si mie programu?
Va multumesc

Szabó Zoltán spunea...

Incearca sa descarci de la lincul indicat la sfarsitul articolului.
Eu chiar acum am incercat si functioneaza.
Totusi tin sa mentionez ca cere un calculator destul de bun si o minima cunostinta a folosiri execului. Trebuie sa recunosc, ca dintre cc 200 utilizatori, care au descarcat pana-n prezent, numai foarte putin au reusit sa si foloseasca.

PrenotaOra spunea...

Questo sito è davvero eccellente. Complimenti. By http://www.prenotaora.com

Szabó Zoltán spunea...

La ringrazio molto per il riconoscimento.

Apahidean Sorinel spunea...

buna ,va rog sa-mi trimiteti programul de evidenta columbofila .va multumesc.
apahideansorinel@gmail.com