Prima expoziţie Naţională la care am participat a fost cea din anul 1998 de la Deva. Neştiind încă cum se desfăşoară un asemenea eveniment, am trimis şi porumbei. De atunci am fost prezent la toate expoziţiile organizate (FCPR.), dar nu am mai trimis porumbei.
Consider un eveniment plăcut, o ocazie de a se întâlni cu columbofilii din alte judeţe. Cu această ocazie mai faci aprovizionările pentru sezonul următor la un preţ relativ mai bun.
În schimb interesul pentru porumbeii expuşi este minim.
Este posibil ca numai eu simt aşa, dar parcă nimeni nu-i intersat de porumbei. Prea puţini sunt cei care se uită cu interes la porumbeii expuşi. Deci cum am mai spus, este ceva frumos, o adevărată sărbătoare columbofilă, dar fără să aibă porumbeii rolul principal. Pe lângă lipsa interesul crescătorilor, mai intervine şi cheltuiala de timp şi de bani pe care trebuie să o depui cu dusul şi adusul porumbeilor la expoziţie. Cărţile deja sunt jucate, nu mai apar surprize, este ştiut punctajul şi locul obţinut de fiecare porumbel.
De acea nu particip cu porumbei la expoziţii.
Mult mai fascinante sunt concursurile, unde toată lumea este preocupat de porumbeii trimişi, atât de cele ale lui cât şi a altor participanţi. Nici nu se compară cele două evenimente.
Faţă de expoziţiile din anii anteriori, la cea din anul aceasta te poţi duce cu lecţia pregătită. Adică sunt ştiute dinainte porumbeii expuşi, care sunt aceia care merită văzute. Pe mine m-ar interesa să văd în primul rând câştigătorii maratoanelor şi a fondurilor.
Este o părere personală, ca şi celelate opinii exprimate pe acest blog, posibil să nu fie corectă. Pe nimeni nu vreau să determin ca să nu mai ducă porumbei în expoziţie. De fapt mi-ar lipsi şi mie dacă nu s-ar mai organiza, şi aşa iarna pare prea lungă.
3 comentarii:
cred ca va inselati in legatura cu porumbeii intr-o mica masura ,sunt f multi interesati de porumbei eu cel putin ii vad in proportie de 90%.o zi buna !
Poate ca ma insal, dar asta e parerea mea.
aveti perfecta dreptate dl Sabo in 2010 la piatra neamt iti trebuia 2 ore sa gasesti porumbeii campioni asa de bine ce erau asezati......Iar standul pentru vinzari in centru cu o reclama de te durea capu......asai la noi deocamdata......
Trimiteți un comentariu