marți, 7 decembrie 2010

Despre medicamente

Despre medicamente în general columbofilii sunt convinşi că ştiu mult, dar pentru a folosi medicamentele cât mai eficient nu strică să apeleze la un medic veterinar de specialitate dacă are posibilitate. De multe ori însă nici simplul examen a unui specialist nu este suficient. Deseori pentru a stabilii diagnosticul corect şi antibioticul cel mai eficient este nevoie de examenul de laborator şi de antibiogramă. La ora actuală asemenea examene sunt destul de scumpe şi de multe ori rezultatul este primit prea târziu. Şi totuşi în cazul efectivelor mari şi valoroase merită să fie făcute examenele de laborator.
Însă trebuie să recunosc cu ruşine că în cariera mea columbofilă şi de medic veterinar am apelat foarte rar la ajutorul laboratoarelor. Cauzele nu doresc să discut acum, cele primordiale fiind amintite mai înainte.
Un examen parazitologic şi bacteriologic poate să ne dea informaţii valoroase şi despre starea imunologică a efectivului.
La achiziţionarea medicamentelor trebuie să ţinem cont de câteva reguli:
  1. Medicamentul să fie ambalat în ambalajul original.
  2. Să nu fie expirat.
  3. Să se cunoască compoziţia (substanţa activă), de fapt legal nici nu este permisă comercializarea medicamentelor fără să se cunoască compoziţia.
  4. Depozitarea medicamentelor anterior comercializării să fie corespunzătoare. De obicei medicamentele luate de la farmacii sunt depozitate corespunzător.
  5. Să se respecte condiţiile necesare şi în timpul transportului. În special vaccinurile vii sunt mai sensibile la temperaturi mai ridicate, dar vitaminele şi antibioticele este bine să fie depozitate şi transportate în mod corespunzător.
Medicamentul cumpărat, de asemenea trebuie să fie depozitată şi acasă în condiţii adecvate. Pe cutia oricărui medicament producătorul scrie şi condiţiile de păstrare, în majoritatea cazurilor se recomandă depozitarea la locuri uscate si întunecoase, mai puţin vaccinurile, care se păstrează în frigider, având grijă să nu se îngheţe. Medicamentele depozitate corespunzător păstrează eficienţa până la data expirării, menţionată pe ambalaj, dar de ex. cu ridicarea temperaturii cu cc 10 grade Celsius această perioadă se înjumătăţeşte.
Vaccinurile se păstrează de obicei la 2 - 8 grade Celsius.
Şi îngheţul distruge substanţa activă a medicamentelor, mai ales a celor sub formă de soluţii.
Umiditatea de asemenea dăunează medicamentului. În cutia medicamentelor de obicei se pun din fabrică substanţe sicative, care însă după deschiderea cutiei se aruncă de obicei. Se recomandă închidere cât mai ermetică a cutiei medicamentului după ce s-a folosit din el.
Substanţele expuse la lumina soarelui de asemenea se descompun cu repeziciune.
Sunt medicamente care se folosesc în apa de înbăiat a porumbeilor, sau sub formă de pudre cu care se prăfuieşte adăpostul.
Unele picături se pun în ochii porumbeilor.
Medicamentele administrate per os (pe gură) se pot da în mâncare, în apă de băut, sau individual sub fomă de pastile. Evident că cel mai exact sub formă de tabletă se pot administra medicamentele, dar este şi metoda cea mai grea, mai ales dacă dorim să tratăm un efectiv mai numeros.
Administrarea medicamentelor în apă de băut este poate cea mai comodă, dar trebuie să ţinem cont de unele aspecte. Sunt medicamente insolubile în apă, care după observaţiile mele totuşi sunt date în apă (de ex. Metronidazolul din tabletă nu este hirosolubilă). Majoritatea medicamentelor au gust neplăcut şi din această cauză porumbeii evită să consume apa cu asemenea medicament. Medicamentele sub formă de soluţie se descompun mai repede, mai ales dacă şi temperatura apei este mai ridicată. În afară de cele amintite şi temperatura mediului influenţează mult cantitatea de apă consumată zilnic cauzând supradozări, sau chiar intoxicaţii în cazul temperaturii ridicate a mediului, sau subdozări, în timpul iernii, când se consumă apă mult mai puţină. De asemenea şi creşterea puilor duce la consum sporit de apă. Mai de mult şi la mine în crescătorie s-a întâmplat intoxicaţii cu dimetridazol administrat în apă.
Un dezavantaj a administrării per os este că se întâmplă cazuri când porumbelul vomită medicametul primit.
Sunt medicamente care se pot administra numai injectabil. Aşa sunt majotitatea vaccinurilor, dar şi unele antibiotice se pot administra pe această cale. Prin administrarea injectabilă se pot doza exact medicamentul şi este exclusă şi vomitarea, sau eliminarea prea rapidă în urma diareei a medicamentului. Totuşi eu nu am recurs încă niciodată la injecţii, în afară de vaccinări.
În efectivele mari de păsări se foloseşte şi administrarea prin inhalare a diferitelor medicamente, sau vaccinuri. În aceste cazuri este deosebit de important aerosolizarea medicamentului, altfel nu ne putem aştepta la rezultate mulţumitoare. Nici această cale nu am încercat încă, dar am citit că se foloseşte cu succes la tratarea corizelor, pulverizând tylozina în efective bolnave.
O cale asemănătoare sunt picăturile nazale, sau oculare, la care recurg destul de des în cazul vaccinării cu La Sota.
O problemă deosebit de importantă este stabilirea dozei medicamentului.
Dacă folosim medicament sub formă de praf, doza este dată în grame. Cel mai precis ar fi să măsurăm cu balanţa cantitatea respectivă, dar prea puţini columbofili au acasă balanţă suficient de exactă. De acea se pot recurge la dozare aproximativă folosind linguriţa de cafea. Dintr-un medicament sub formă de praf o linguriţă de cafea rasă are 1 gram.
Pentru dozarea medicamentelor lichide este cel mai precis folosirea unei sirngi de plastic de unică folosinţă.
Medicamentele se administrează de obicei pe greutate corporală, mai puţin tabletele care sunt calibrate de obicei o tabletă pentru o administrare. Un porumbel voiajor cântăreşte de obicei 300-500 de grame, deci se pot considera că 5 porumbei au împreună 2 kg şi de aici trebuiesc pornite calculele în cazul când tratăm întregul efectiv.
Porumbeii având în general masă corporală mai mică decât celelate specii de animale, de ex mamifere, sau găini, trebuie ştiut că necesită doze mai mari de medicamente. De obicei se pot calcula doza dublă a celui folosite la găini. Totuşi acest lucru nu este mereu valabil, sunt unele medicamente la care trebuiesc respectate dozele cu stricteţe, de acea este indicată folosirea medicamentelor preparate special pentru porumbei.
Diferite medicamente se elimină din organism într-un timp diferit. Din acest punct de vedere sunt medicamente cu acţiune îndelungată, deci concentraţia sanguină eficientă se menţine pe o durată mai mare, uneori chiar câteva zlie, iar la altele această concentraţie scade repede, deci trebuie repetat administrarea de mai multe ori pe zi.
Durata tratamentului deasemenea se diferă de la un medicament la altul. Totuşi trebuie ştiut că antibioticele se administrează cel puţin trei zile consecutive, dar de obicei este necesară o administrare mai îndelungată. Este contraindicat, sau chiar dăunător administrările de antibiotice în mod preventiv, folosind doze mai mici, decât cele indicate, sau pe o perioadă mai scurtă.
Printre planurile mele, în cea ce priveşte blogul, este şi o pagină unde se va trata mai pe larg medicamentele folsosite la porumbei.
În afară de cele descrise mai sunt încă mult prea multe de discutat despre medicamente, dar totuşi cred că şi cele scrise asigură o vedere superficială, dar totuşi necesară în cazul tratării porumbeilor.

5 comentarii:

Anonim spunea...

e o tema destul de sensibila legata de aceasta ramura a columbofiliei pe care nu o putem ignora.eu incerc ca porumbeii mei sa isi creezeo imunitate si sa intervin numai cand este cazul.totusi tb sa ii vaccinez contra paramixovirozei.v-as ruga sa imi spuneti cum procedati d-voastra cu acest vaccin si ce cure le administrati inainte de administrarea lui.va multumesc!

Szabó Zoltán spunea...

Mai tarziu am sa ma ocup mai pe larg si cu vaccinari si cu tratamente. Deocamdata numai atat va pot spune (parerea mea pesonala) sa alegeti mereu calea de mijloc, inclusiv cu tratamente.

Anonim spunea...

buna,foarte interesante indicatile si sfaturile facute de d-voastra,si as avea o intrebare in legatura cu produsul romvac rometronidazol. care este cantitatea (in grame,lingurita etc ) ce se administreaza la un kg hrana? intreb pt ca pe situl unde se vinde produsul nu este destul de clar explicat. vamultumesc anticipat toate cele bune va doresc

Szabó Zoltán spunea...

Pt anonim: referitor la Rometronidazol, nu am gasit pesaitul http//romvav.ro, dar dupa prospectul medicamentului se foloseste in doza de 25-50 mg/ kg vie. Deci dupa cum scriam cc 5 porumbeii fac 2 kg, deci la 5 porumbei calculati maximum 100 de mg, medicamentul avand un continut de 40 de grame de substanta activa pe 100 grame produs comercial(40%) un gram (o lingurita de cafea, nu de ceai!) contine 0,4 grame de metronidazol, adica 400 de miligrame, suficienta pt 20 de porumbei administrat pe furaj (si nu in apa) timp de 3-5 zile preventiv, 5-7 zile curativ.

Anonim spunea...

Aici este un calcul al dozelor individuale, cu extrapolarea folosirii medicamentelor umane pe animale: http://www.veterinarypharmacon.com/docs/507-Vet.drug-1-2010-6.pdf
L-am folosit la tratarea unor gutani gasiti, care s-au insanatosit. Mi-am permis sa folosesc metronidazolul 10 zile, deoarece aveau o nuca de tricomonade in gat. De la 14 zile de folosinta in sus devine neurotoxic.
numai bine!