Nu mai ţin minte dacă am mai scris despre familia masculului tărcat 091174/2001, deci o fac acuma. Mama lui a fost o porumbiţă tărcată de origine Fabry. Iniţial nu am fost prea încântat de rezultatele urmaşilor, dar în ultimii ani mai mulţi pui de a lui s-au dovedit a fi buni maratonişti (179102/2004, 417112/06). În anii 2009 şi 2010 am oprit nouă pui de la el cu două femele diferite şi nu am pierdut decât trei dintre ei, cu toate că sezonul 2010 nu a fost una uşoară. Sezonul 2011 încep cu şapte fraţi de la acest mascul.
Masculul 0738103/2010 după cum se vede din poza de mai sus de mărime mijlocie, dar tootuşi cu foarte puţin mai mare decât cum îmi place mie. Este un porumbel frumos, deşi nu-mi plac porumbeii cu pene albe. Este printre cei mai puţin sperioşi, îşi apără boxa, dar încă nu cu prea mare încredere, a reuşit să ocupe boxă printre primii, după ce au fost transferaţi din compartimentul puilor. Ţinut în mână este destul de echilibrat, dar totuşi mi se pare un pic mai lacom.
La concursurile puilor a reuşit să se claseze de trei ori, obţinând nişte locuri slab-mediocre, dar nu a avut nici o întârziere.
Nu sunt prea încrezător asupra viitorului lui, nu cred că va reuşi să facă faţă la concursurile de fond, deşi nu intenţionez să trimit porumbei de un an peste 700 km.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu