sâmbătă, 5 martie 2011

173131/2007

Este singura reprezentantă din anul 2007. De fapt pentru mine a fost un an mai puţin reuşit din punct de vedere a seriei de porumbeii lăsaţi în acel an. Am avut aproximativ tot atâtea porumbei buni şi în 2007 ca de obicei, dar nu ştiu cum s-a întâmplat,că nu au reuşit să se afirme la concursuri, în general pierzându-se după câteva zboruri bune.
Această femelă este puiul a doi porumbei destul de reuşiţi, mama ei fiind chiar una dintre cele mai bune maratoniste din 2007, întorcânduse mereu printre primii trei de la zborurile lungi, iar tatăl un mascul de un an destul de frumuşel, dar pierdut de acasă în primăvara anului 2007.
Fotografia de mai sus este mai puţin reuşită, dar în realitate este vorba de o porumbiţă deosebit de frumoasă, cu aptitudini de maratonistă, însă fără să reuşească să mă convingă. Este consangvină, dar din părinţi nu prea înrudite, cred că nu din această cauză, dar are degetele lipite la un picior (sindactilie).
Ca şi comportament este o porumbiţă relativ blândă, nu se îngraşă în timpul iernii, deci este bună şi din acest punct de vedere.
Ca pui a avut două clasări. În primăvara anului 2008 i-a smuls uliul remigele principale ditr-o aripă şi cred că de aceea nu a fost destul de antrenată la concursuri, reuşind doar o singură clasare slabă. Nici la doi ani nu a strălucit, dar a avut o clasare bună de la un concurs de fond deosebit de greu.
Anul trecut, la vârsta de trei ani, mă aşteptam să-şi demonstreze calitatea, dar de această dată, după o serie de şapte clasări a fost prinsă la mănăstirea Râmeţului de un fost columbofil şi vândut la un alt columbofil, care mi-a adus înapoi.
În 2011 încerc iar, dar de această dată nu mai am încredere prea mare în ea, am scris deja că nu prefer porumbei , care se lasă prins de la concursuri. Sper totuşi să nu se piardă chiar la început şi recuperează ceea ce a omis în sezoanele trecute.

Niciun comentariu: