luni, 7 martie 2011

0738116/2010

Este singurul pui rămas din porumbeii descrişi mai înainte. Deci nu este cazul să descriu mai detaliat originea ei.
Luat în mână şi făcând abstracţie de culoarea ei, este o porumbiţă reuşită din punct de vedere a fizicului ei şi nici celelate caracteristici nu sunt în defavoare. Nu este blândă, dar nici sperioasă, mănâcă în mod normal, fără să pară flămândă prea tare.
A fost singura femelă din 2010, care s-a împerecheat în anul naşterii şi a avut şi cuib, însă nu a depus ou, fiind despărţiţi porumbeii pe sexe încă din luna septembrie.
În anii precedenţi am mai avut o femelă tânără destul de bine dezvoltată, care a ouat în anul naşterii, iar mai înainte de a depune ouăle avea rezultate bune, dar după acea nu s-a mai clasat niciodată, pierzându-se până la urmă. De atunci caut să evit  antrenarea prea devreme în reproducţie a porumbeilor, cu toate că am citit şi am şi văzut la alţii că se practică.




După cum se vede din imaginea de mai sus este o porumbiţă cu destul de mult alb în coloritul penajului, lucru nu prea preferat de mine. Pe lângă faptul că sunt mai des atacate de ulii exemplarele de culoare deosebite şi rezistenţa penelor albe este mai scăzută decât a celor colorate.
Această pereche (559102/2008 x 179102/2004) am format-o eu cu gândul de a obţine nişte pui din părinţi cu origine bună, care au posibilitatea de a-şi demonstra valoarea şi la zboruri. Dacă stăm să analizăm şi pedigreul ei vedem că este vorba de fapt de o porumbiţă consangvină, care promite mai mult rezultate ca şi reproducător, decât cursier. Dintre fraţii ei doi i-am pierdut la concursuri şi patru am dat la alţi crescători unde sper că vor demonstra calitalte în reproducţie.
Ea nu a reuşit să mă convingă de aptitudinile sale la concursuri, nereuşind să obţină nici o clasare de la concursuri cu puii din 2010.
Totuşi, având origine bună, fiind dintr-o familie tardivă, maică sa obţinând rezultate după vârsta de trei ani, sper că şi ea va demonstra calităţiile în anii viitori.

Niciun comentariu: