Porumbei pripăşiţi

Cineva într-un comentariu m-a rugat să scriu despre experienţele pe care le am în urma numerelor de telefon lipit pe briconul porumbeilor.
Fără să mă roage am avut intenţia să vă prezint câteva întâmplări mai interesante referitoare la porumbei pierdute de la concursuri, respectiv despre porumbei pripăşiţi în crescătoria mea.
În decursul celor aproape 20 de ani, de când mă ocup cu porumbei ca şi om adult, s-a pripăşit la mine peste 480 de porumbei, iar majoritatea au fost etichetate pe inel cu adresa mea şi lăsate să continue drumul. În primii ani nu am primit nici un răspuns, deşi am eliberat şi atunci câte 15-20 porumbei pe an.
Foarte multe dintre ele au stat câteva zile la mine apoi s-au mutat la un alt columbofil din oraş, sau din satele învecinate.
Prima dată când cineva mi-a mulţumit într-un stil onorabil un porumbel pripăşit a fost un crescător din Brăila. A scris o scrisoare frumos compusă, descriind şi greutăţile întâmpinate ca şi începător.
Ţin minte un caz din anii 1990 când un mascul albastru cu inel tăiat pripăşise la mine. Am pus bileţel la inel şi ca şi pe ceilalţi l-am eliberat. La plecare s-au dus cu el încă patru, sau cinci pui mici de ai mei, care nu s-au mai întors niciodată. Mai curios a fost faptul că după a treia sau a patra zi la ora 3 noaptea mă sună un om, ca să mulţumească faptul că am dat drumul la porumbelul lui. La întrebarea mea, că de ce nu ma sunat ziua, a zis că nu are telefon acasă şi sună de la un telefon din biroul CAP-ului, că este paznic acolo (sau este prieten cu paznicul). Prea mult nu am vorbit, fiind şi somnoros, dar de puii plecaţi nu ştia să spună nimic.
Altă dată nişte copii m-au sunat, tot în toiul nopţii şi puneau întrebări în legătură cu porumbeii, dar mai mult încercau să-şi bată joc de mine, credeau că nu apare numărul de telefon la mine de unde vorbesc.
Tot în anii 1990 într-o toamnă s-a pripăşit la mine un pui solzat, destul de bine făcut. Am pus bileţel la inel, l-am lăsat o săptămână să se odihnească, apoi fiindcă nu a vrut să plece am trimis cu ai mei la concursuri, bineânţeles fără clemă şi cu bilet. Mare a fost mirarea mea când a sosit printre primii porumbei. Apoi l-am mai lansat încă la 3-4 concursuri de 250-300 km şi mereu a sosit destul de bine.
După ce s-au terminat zborurile am hotărât să-l las să rămână peste iarnă la mine. Nu a trecut însă decât 12-14 zile după terminarea concursurilor şi a dispărut. Am considerat că l-a luat uliul, mai ales că avea şi biletul, dar anul următor, după ce au început concursurile a venit înapoi, fără bilet. Nu i-am mai acordat şansă şi fiindcă nu a vrut să plece, l-am dat cadou la un începător, de unde s-a pierdut.
Din anul 1992 am avut un pui din Ungaria, care nu a vrut să plece, iar mai târziu s-a dovedit a fi un bun porumbel, atât la concursuri cât şi ca reproducător. Din păcate calitatea de bun reproducător a demonstrato la alţi crescători, eu nu am rămas cu nici un urmaş de a ei.
În ultima vreme cred că s-a schimbat şi calitatea oamenilor care se ocupă de porumbei, fiindcă primesc mult mai multe mulţumiri şi la ore mai accesibile a zilei. Totuşi s-au întâmplat şi cazuri când am auzit de la cineva că un individ din Braşov m-a învinuit că am luat microcipul de pe piciorul porumbelului înainte de a-i da drumul.
Acum nu vă plictisesc mai mult, referitor la porumbeii mei pripăşiţi la alţii, scriu data viitoare.