Genetica cantitative, influenţa genelor cu acţiune aditive

Până acum au fost descrise mai mult transmiterea anumitor caractere calitative, cum ar fi culoarea porumeilor de exemplu.
Pentru noi mult mai importante sunt transmiterea caracterelor cantitative. Referitor la animale domestice s-au făcut numeroase cercetări în acestă direcţie şi s-au şi creat linii mult prea specializate, dar în cazul porumbeilor voiajori deocamdată mai sunt prea multe lacune în acest domeniu (şi sper să mai rămână încă multă vreme).
Ereditatea caracterelor cantitative depinde de acţiunea unui mare număr de gene, deci sunt caractere poligenice. Poate conlucra un număr deosebit de mare de gene, în general de la 10 la 100 în cazul animalelor de fermă, dar cerinţele referitoare la un porumbel voiajor fiind mult mai complexe, cred că aici intervin un număr şi mai mare de gene. Luând în considerare de exemplu numai legile Mendeliene şi recombinarea acestor perechi imense de gene, care practic poate fi redus la numărul de 31 de perchi de cromosomi, dar şi aşa vom obţine un număr imens de posibilităţi.
Deci, de fapt ca şi toate legile a geneticii, urmărirea şi cercetarea caraterelor cantitative se poate face numai în cazurl efectivelor mari, de ordinul miilor de exemplare. Aceste lucruri ar presupune o evidenţă minuţioasă condusă în baze de date bine puse la punct şi nişte cunoştinţe de matematică destul de întemeiate.

În cartea lui Anker caracterele cantitative sunt împărţite în două mari grupe:

1. Caractere care se moştenesc pe baza genelor aditive
2. Caractere la care mecanismul ereditar se moşteneşte non-aditiv

În cazul caraterelor aditive este vorba de însuşiri determinate de un număr foarte mare de gene alele. Caracterele aditive se exteriorizează ca valoarea intermediară (media matematică) a acţiunii acestor gene. În acest caz fiecare genă participă la formarea caracterelor urmaşilor. Totuşi în genetica nu mereu sunt valabile regurile matematicii, sau mai bine zis nu se pot rezuma iteracţiunile genetice la acest nivel, deci nu mereu 1+1=2.
Caracterele care se moştenesc pe baza genelor aditive sunt într-o măsură mai mică influenţate de condiţiile de mediu. Nu sunt influenţate negativ de consangvinizare, dar prin hibridizarea nu se manifestă prea pronunţat efectul heterosisului.
După observaţiile lui Anker este vorba de următoarele caractere:

• este transmisă genetic într-o măsură mai mică: capacitatea ficatului de a acumula glicogen şi capacitatea musculaturii de a folosi glicogenul.
• mai accentuat sunt transmise caracterele aditive: dimensiunile pupilei, elementele figurate ale sângelui, viteza ect.
• caractere aditive transmise cel mai pronunţat sunt: inteligenţa, dorinţa de se întoarce acasă, caracterul ,,wringler" (de a nu se supune), dargostea faţă de cuib, precocitatea sau maturizarea mai târzie, predispoziţia pentru diferite categorii de concursuri, caracterele fibrelor musculare, cantitatea hemoglobinei din sânge, mecanismele endocrine a organismului.

Aceste caracterizări referitoare la porumbeii voiajori a fost făcut prima dată de Anker. De asemenea şi cataloghizarea a diferitelor însuşiri ca fiind aditive, sau non-aditive la porumbeii voiajori a fost făcut de prima dată de el. Fiind primul în domeniu, consideră că este expusă de a greşi, dar până în prezent nu am văzut nici o lucrare care să pună sub îndoială aceste observaţii.
Cele referitoare la aceste caractere ereditare, aditive şi non aditive, fiind miezul cărţii Rebusul zburător, vă recomand să citiţi şi de acolo, deoarece eu am prezentat aici într-un mod foarte sumar.