Cu trecerea timpului şi îmbunătăţirea vremii pe tot mai mulţi columbofili cuprinde emoţia zborurilor. Chiar dacă nu se află printre planurile mele obţinerea de rezultate proeminente la concursurile scurte, dar şi eu aştept cu nerăbdare primele antrenamente şi apoi concursurile.
Iniţial mi-am propus să vă relatez mai des, mai ales despre aceste perioade cu mai multe evenimente columbofile, dar din păcate am avut un program profesional mai încărcat, aşa că am fost nevoit să mă mulţumesc cu publicarea articolelor pregătite anterior.
Deci să vedem ce am făcut în perioada trecută.
În decursul celor douăzeci de zile, de la ultima postare care se ocupa cu evenimente columbofile curente, cu toate că am avut destul de multă treabă, am căutat să ţin pasul şi cu pregătirea sezonului de zboruri. Deci am procurat ceva hrană.
După cum v-am mai amintit deja antrenamentele am început încă la începutul lunii aprilie, profitând de timpul favorabil din aceea dată. După aceea încă înaintea începerii antrenamentelor cu clubul, am mai făcut patru lansări scurte. La aceste antrenamente am pierdut o singură femelă de un an, nu prea valoroasă. Din păcate însă am avut de acasă pierderi mult mai dureroase, pierzând un mascul de doi ani şi o femelă bună de un an. Porumbeii având pui mici, dimineaţa imediat după ce le dau drumul se duc la câmp unde sunt prinşi cu uşurinţă de ulii. De fapt tot cam aşa am păţit şi în ceilalţi ani în perioada similară.
Până pe la 14 aprilie am dat la porumbei cc. 25% porumb, 25% grâu, 40% orz şi 10% floarea soarelui. După această dată am procurat patru sortimente de amestecuri de grăunţe şi am mai înbunătăţit alimentaţia cu cc 20-25% din aceste grăunţe. Altceva nu am făcut nimic în afară de faptul că am înprospătat gritul mai des, dar vitamine, tratamente contra trichomonoză, sau alte tratamente nu am făcut, deşi se cunoaşte la unele exemplare tinere că ar necesita un tratatment contra trichomonozei. Ei probabil se vor pierde la primele concursuri, dar nici cu tratamente sunt convins că nu ar rezista la încercările mai grele din timpul sezonului.
A mai rămas un singur porumbel de prezentat din lotul de zbor şi anume femela 0738133/2010. Este vorba de cel care s-a întors în luna aprilie de la zborul puilor din 2010.
Provine din perechea 091174/2001 cu 038138/2000 deci mai având încă fraţi au fost prezentate părinţii şi nu mai fac iarăşi.
După cum se vede şi din poză este o femelă destul de reuşită cu ochi galbeni. Deja la o săptămână după întoarcere am început s-o zbor. A sosit la timp de la toate antrenamentele, puţin mai târziu de la primul concurs, dar totuşi nu prea cred să nu se întoarcă înapoi la crescătoria unde a petrecut iarna, mai ales că va fi zburată la văduvie.
Bilanţul primăverii şi a antrenamentelor arată altfel:
-am avut două pierderi de la antrenamente: 0738145/2010 şi 0738154/2010, acesta din urmă a fost terorizat de masculul din boxa vecină, distrugând de cinci ori cuibul.
-am pierdut de acasă trei porumbei: 0738144/2010, 0738110/2010, 791150/2009.
Primul concurs am avut la data de 30 aprilie de la Feleac, de la o distanţă de 136 km. V-am pus şi câteva poze despre îmbarcare pe pagina Evenimente. Nu aşteptam să sosească prea bine, nefiind pregătiţi, totuşi sunt mulţumit cu rezultatele. Nu am pierdut nici un porumbel.
După ce au sosit, i-am lăsat să se odihnească puţin, între timp au hrănit şi puii, pe care am pus jos pe podea, iar după cc 3 ore de la sosire am separat femelele de masculii, instaurând văduvia. De această dată nu aştept altceva de la văduvie, decât întârzierea năpârlirii cu cel puţin două-trei săptămâni. M-am gândit că la mijlocul lunii iunie să-i reâmperechez, iar a doua parte a sezonului să-i zbor la natural.
Nu am mai practicat văduvia niciodată aşa devreme şi în aşa fel ca acuma, deci sunt curios cum va funcţiona. Mai târziu am să vă relatez mai amănunţit ce şi cum am făcut, deocamdată numai atât vă scriu că am lăsat o parte a puilor la femele, iar celălate au rămas cu masculii. Din această cauză şi alimentaţia văduvilor fac altfel decât în ceilalţi ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu