După cum ne-am obişnuit deja, iar avem modificări în RNS.
De această dată nu ne-au întrebat părerile sub formă de chestionare cum au făcut anul trecut, de fapt şi atunci a fost o trudă pe degeaba, neluând în calcul aproape nici o propunere de pe internet.
Sincer să fiu nu mă aşteptam la nimic bun şi într- adevăr nici nu am zărit decât modificări neânsemnate, dar totuşi acceptabile, motivabile, chiar dacă unele vor îngreuna în mod serios anumite lucruri.
Prima care m-a surprins este că la concursurile de maraton şi numai la maraton, porumbeii nu au voie să aibă lipite pe inel, sau ştampilată în aripă numărul de telefon a proprietarului. Nu este greu să ghicit explicaţia, dar totuşi nu am auzit aşa ceva încă nicăieri în lume, în schimb mai de mult am auzit că în Germania este obligatoriu să aibă numărul de telefon pe inel. Nu înţeleg de ce nu dispune şi tăierea inelelor personalizate, bineânţeles numai pentru aceste concursuri.
Al doilea modificare la care se poate găsi mult mai greu justificare este că se interzice cipuirea porumbeilor cu ajutorul trapelor, sau a sistemelor de club, numai prin calculator este permisă acest lucru. Am auzit că se justifică aceasta prin faptul că se poate pune cu ajutorul trapei acelaşi cip la mai mulţi porumbei, în schimb calculatorul nu permite acest lucru. Probabil că cei care au inventat această modificare s-au gândit şi au şi explicaţia, dar eu nu pot înţelege cum. Într-adevăr se poate introduce un număr de porumbel de mai multe ori în Speedy de exemplu, dar cipul se poate folosi numai la un singur porumbel. Această modificare va crea încă multe bătăi de cap responsabililor tehnici.
Introducerea codului cipurilor în baza de date naţională, este o idee foarte bună, numai că cere o muncă titanică de la clasificator, dacă nu se poate realiza transmiterea lor prin internet. În plus sunt convins că va diminua foarte puţin furturile de cipuri.
Tot aşa şi introducerea tuturor porumbeilor de pe listele de start în baza de date este o muncă enormă, mai grea decât întocmirea unui clasament.
Au mai apărut nişte modificări probabil benefice la marcajul de siguranţă a porumbeilor care participă la maratoane.
Mai sunt încă câteva modificări destul de bune, care se referă la programul de calcul a clasamentului, cum ar fi modificarea timpului mort, sau reveniri la punctaje vechi, blocarea concursului, termenul mai limitat acordat omologatorilor.
În ceea ce priveşte normele şi aici sunt anumite modificări, dar mult mai puţin bune.
S-au şters categoriile de mare demifond şi de mare fond, care trebuie să recunosc că erau în plus, dar ştergând categoria de mare fond, asigură posibilitatea asociaţiilor de a organiza fonduri mai scurte,sub pretextul, că şi aşa sunt suficiente. Nu pot să fiu de acord cu faptul, că un porumbel bun de viteză are posibilitatea de a îndeplini norma la categoriile de: viteză, demifond, fond, general, record şi mai nou şi As Speed şi aproape numai cu acelaşi zboruri, în timp ce porumbeii cu adevărat fondişti au posibilitatea de afirmare numai la o singură categorie, eventual la două. Este o nedreptate mult prea evidentă şi dăunătoare, ca să pot lăsa fără cuvinte.
Nu ştiu de ce nu lasă pe fondişti să stabilească distanţele minime, sau de ce nu se ia după părerile fondiştilor adevăraţi recunoscuţi internaţional. Sau mai bine zis ştiu: fondul şi maratonul fiind categoriile cele mai recunoscute, toţi vor să fie fondişti şi dacă nu se poate prin valoarea porumbeilor, caută să-şi rezolve prin reducerea distanţei minime. Ei sunt pseudofondişti şi aş propune înfiinţarea unei categorie special pentru ei. Altfel după cum se pare nu numai că întocmesc planurile de zbor în favoarea lor, dar caută să facă aşa, încât să strice jocul columbofililor care doresc să participe la concursuri cu adevărat prestigioase.
O nedreptate inexplicabilă şi revoltatoare ne atinge chiar pe noi, care în ultimile patru sezoane am zburat pe programul judeţului Mureş, bineânţeles cu acordul lor şi a CNS-ului, iar acum când am fost nevoiţi să ne întoarcem, suntem pedepsiţi cu pierderea rezultatului pe ultimii trei ani şi nu numai a crescătorilor, dar şi a porumbeilor. Nicăieri în lume şi nici într-un domeniu nu ştiu ca să fie condamnabile faptele legitime în mod retroactiv. Cu atât mai mult că mai mulţi suntem noi cei care pierdem decât cei care au jucat pe programul judeţului Harghita, care a fost de fapt programului celor din judeţul Braşov.
Am înţeles că problema a fost votată democratic, dar democratic nu poate fi ceva ce nu este cinstit. Statutul, (bineânţeles numai dacă ar fi, că de câţva ani scrie pe seitul FCPR la capitolul respectiv ,,In curand") ar trebui să ne asigure drepturi egale la toţi membrii cotizanţi.
2 comentarii:
tot rrwspectul pentru tine ca si crescator dar esti vesnic nemultumit,cred ca toate au o limita.
Pt Anonim: la comentarile anonime, cred ca nici nu ar trebui sa raspund, mai ales la cele care cauta sa ma jigneasca.
Intr-adevar se mai intampla sa fiu si nemultumit, dar de aceasta data cu majoritatea modificarilor sunt de acord, iar cu cele care nu sunt, am curajul sa comentez si cu propria semnatura.
Daca toata lumea ar fi fost multumit cu totul, nu ar fi trebuit sa se faca modificarile. Cred ca si in sezonul urmator vor fi modificari, ca dovada ca mai este loc si de alte imbunatatiri.
Trimiteți un comentariu