sâmbătă, 30 aprilie 2011

Aprilie 2

Cu trecerea timpului şi îmbunătăţirea vremii pe tot mai mulţi columbofili cuprinde emoţia zborurilor. Chiar dacă nu se află printre planurile mele obţinerea de rezultate proeminente la concursurile scurte, dar şi eu aştept cu nerăbdare primele antrenamente şi apoi concursurile.
Iniţial mi-am propus să vă relatez mai des, mai ales despre aceste perioade cu mai multe evenimente columbofile, dar din păcate am avut un program profesional mai încărcat, aşa că am fost nevoit să mă mulţumesc cu publicarea articolelor pregătite anterior.
Deci să vedem ce am făcut în perioada trecută.
În decursul celor douăzeci de zile, de la ultima postare care se ocupa cu evenimente columbofile curente, cu toate că am avut destul de multă treabă, am căutat să ţin pasul şi cu pregătirea sezonului de zboruri. Deci am procurat ceva hrană.
După cum v-am mai amintit deja antrenamentele am început încă la începutul lunii aprilie, profitând de timpul favorabil din aceea dată. După aceea încă înaintea începerii antrenamentelor cu clubul, am mai făcut patru lansări scurte. La aceste antrenamente am  pierdut o singură femelă de un an, nu prea valoroasă. Din păcate însă am avut de acasă pierderi mult mai dureroase, pierzând un mascul de doi ani şi o femelă bună de un an. Porumbeii având pui mici, dimineaţa imediat după ce le dau drumul  se duc la câmp unde sunt prinşi cu uşurinţă de ulii. De fapt tot cam aşa am păţit şi în ceilalţi ani în perioada similară.

Până pe la 14 aprilie am dat la porumbei cc. 25% porumb, 25% grâu, 40% orz şi 10% floarea soarelui. După această dată am procurat patru sortimente de amestecuri de grăunţe şi am mai înbunătăţit alimentaţia cu cc 20-25% din aceste grăunţe. Altceva nu am făcut nimic în afară de faptul că am înprospătat gritul mai des, dar vitamine, tratamente contra trichomonoză, sau alte tratamente nu am făcut, deşi se cunoaşte la unele exemplare tinere că ar necesita un tratatment contra trichomonozei. Ei probabil se vor pierde la primele concursuri, dar nici cu tratamente sunt convins că nu ar rezista la încercările mai grele din timpul sezonului.

A mai rămas un singur porumbel de prezentat din lotul de zbor şi anume femela 0738133/2010. Este vorba de cel care s-a întors în luna aprilie de la zborul puilor din 2010.

Provine din perechea 091174/2001 cu 038138/2000 deci mai având încă fraţi au fost prezentate părinţii şi nu mai fac iarăşi.

După cum se vede şi din poză este o femelă destul de reuşită cu ochi galbeni. Deja la o săptămână după întoarcere am început s-o zbor. A sosit la timp de la toate antrenamentele, puţin mai târziu de la primul concurs, dar totuşi nu prea cred să nu se întoarcă înapoi la crescătoria unde a petrecut iarna, mai ales că va fi zburată la văduvie.

Bilanţul primăverii şi a antrenamentelor arată altfel:

-am avut două pierderi de la antrenamente: 0738145/2010 şi 0738154/2010, acesta din urmă a fost terorizat de masculul din boxa vecină, distrugând de cinci ori cuibul.

-am pierdut de acasă trei porumbei: 0738144/2010, 0738110/2010, 791150/2009.



Primul concurs am avut la data de 30 aprilie de la Feleac, de la o distanţă de 136 km. V-am pus şi câteva poze despre îmbarcare pe pagina Evenimente. Nu aşteptam să sosească prea bine, nefiind pregătiţi, totuşi sunt mulţumit cu rezultatele. Nu am pierdut nici un porumbel.

După ce au sosit, i-am lăsat să se odihnească puţin, între timp au hrănit şi puii, pe care am pus jos pe podea, iar după cc 3 ore de la sosire am separat femelele de masculii, instaurând văduvia. De această dată nu aştept altceva de la văduvie, decât întârzierea năpârlirii cu cel puţin două-trei săptămâni. M-am gândit că la mijlocul lunii iunie să-i reâmperechez, iar a doua parte a sezonului să-i zbor la natural.

Nu am mai practicat văduvia niciodată aşa devreme şi în aşa fel ca acuma, deci sunt curios cum va funcţiona. Mai târziu am să vă relatez mai amănunţit ce şi cum am făcut, deocamdată numai atât vă scriu că am lăsat o parte a puilor la femele, iar celălate au rămas cu masculii. Din această cauză şi alimentaţia văduvilor fac altfel decât în ceilalţi ani.

vineri, 29 aprilie 2011

Influenţe genetice non-aditive

Sunt acele caractere care sunt influenţate preponderent de influenţa mediului asupra individului. Referitor la interacţiunile genetice curioase şi interesante - luând în calcul condiţiile de mediu identice în care se desfăşoară dezvoltarea exemplarelor în cauză se bazează pe mecanisme intergenice cum ar fi supradominanţa, diferitele forme a epistaziei, ect.
Aceste caractere sunt numite în genetică caractere non-aditive. Delimitarea exactă a caracterelor aditive de cele non-aditive este destul de grea, deoarece aceste caractere de multe ori se şi suprapun.
După observaţiile lui Anker putem vorbi de caractere non-aditive în cazul urmatoarelor insuşiri:
  • vitalitatea
  • încăpăţânarea
  • fizicul individului
  • irigarea cu sînge a ochiului şi a organismului în general
  • capacitatea de menţinere a condiţiei fizice
  • capacitate de recuperare a condiţiei fizice
  • declanşarea formei (sportivă)
  • menţinerea, rămânerea în formă (sportivă)
  • slăbire condiţiei cu ocazia creşterii puilor
În cazul animalelor de rentă aceste caractere sunt mai bine definite. La porci de exemplu este considerat ca şi caractere aditive: lungimea corporală, grosimea slăninei ect. iar printre cele non aditive sunt inşirate: rezistenţa, fertilitatea, prolificitatea ect.
Conform tezelor geneticii actuale, caracterele aditive sunt considerate cele care stabilesc valoarea genetică a unui animal.
Caracterele non-aditive care se moştenesc pot fi prevăzute foarte greu, în transmiterea lor jucând la un rol deosebit norocul.
Cele aditive în transmiterea lor urmăresc legile Mendeliene, deci sunt destul de uşor calculabile, previzibile. Insuşirile urmaşilor vor reprezenta în general media caracterelor părinţilor. Folosind la încrucişare de exemplu un mascul a cărui calitatea musculaturii considerăm că este 100% şi o femelă la care aceiaşi caracter cotăm la 50%, în cazul urmaşilor ne putem aştepta la valoarea de 75% în ceea ce priveşte calitatea musculaturi. Dacă în continuare facem acelaşi tip de încrucişări, urmaşii vor moşteni caracterul musculaturi a porumbelului mai bun într-un procent de 87,5%.
Aceste caractere bineânţeles nu sunt precis măsurabile, iar printre urmaşi vor fi şi sub şi peste media prevăzută, dar majoritatea se vor situa în preajma acestei valori.
Deşi caracterele aditive se moştenesc aparent asemănător mecanismului relaţiilor intergenice intermediare, în realitate de această dată este vorba de un alt proces decât în cazul caracterelor cantitative, unde în urma segregării caraterelor în generaţia a doua vor apare homozigoţi şi heterozigoţi, după formula 25%-25%-50%. În cazul caracterelor aditive nu mai apare segregarea, deci media caracterelor va fi relativ constantă între valorile părinţilor.

Genetica cantitative, influenţa genelor cu acţiune aditive

Până acum au fost descrise mai mult transmiterea anumitor caractere calitative, cum ar fi culoarea porumeilor de exemplu.
Pentru noi mult mai importante sunt transmiterea caracterelor cantitative. Referitor la animale domestice s-au făcut numeroase cercetări în acestă direcţie şi s-au şi creat linii mult prea specializate, dar în cazul porumbeilor voiajori deocamdată mai sunt prea multe lacune în acest domeniu (şi sper să mai rămână încă multă vreme).
Ereditatea caracterelor cantitative depinde de acţiunea unui mare număr de gene, deci sunt caractere poligenice. Poate conlucra un număr deosebit de mare de gene, în general de la 10 la 100 în cazul animalelor de fermă, dar cerinţele referitoare la un porumbel voiajor fiind mult mai complexe, cred că aici intervin un număr şi mai mare de gene. Luând în considerare de exemplu numai legile Mendeliene şi recombinarea acestor perechi imense de gene, care practic poate fi redus la numărul de 31 de perchi de cromosomi, dar şi aşa vom obţine un număr imens de posibilităţi.
Deci, de fapt ca şi toate legile a geneticii, urmărirea şi cercetarea caraterelor cantitative se poate face numai în cazurl efectivelor mari, de ordinul miilor de exemplare. Aceste lucruri ar presupune o evidenţă minuţioasă condusă în baze de date bine puse la punct şi nişte cunoştinţe de matematică destul de întemeiate.

În cartea lui Anker caracterele cantitative sunt împărţite în două mari grupe:
  1. Caractere care se moştenesc pe baza genelor aditive
  2. Caractere la care mecanismul ereditar se moşteneşte non-aditiv
În cazul caraterelor aditive este vorba de însuşiri determinate de un număr foarte mare de gene alele. Caracterele aditive se exteriorizează ca valoarea intermediară (media matematică) a acţiunii acestor gene. În acest caz fiecare genă participă la formarea caracterelor urmaşilor. Totuşi în genetica nu mereu sunt valabile regurile matematicii, sau mai bine zis nu se pot rezuma iteracţiunile genetice la acest nivel, deci nu mereu 1+1=2.
Caracterele care se moştenesc pe baza genelor aditive sunt într-o măsură mai mică influenţate de condiţiile de mediu. Nu sunt influenţate negativ de consangvinizare, dar prin hibridizarea nu se manifestă prea pronunţat efectul heterosisului.
După observaţiile lui Anker este vorba de următoarele caractere:
  • este transmisă genetic într-o măsură mai mică: capacitatea ficatului de a acumula glicogen şi capacitatea musculaturii de a folosi glicogenul.
  • mai accentuat sunt transmise caracterele aditive: dimensiunile pupilei, elementele figurate ale sângelui, viteza ect.
  • caractere aditive transmise cel mai pronunţat sunt: inteligenţa, dorinţa de se întoarce acasă, caracterul ,,wringler" (de a nu se supune), dargostea faţă de cuib, precocitatea sau maturizarea mai târzie, predispoziţia pentru diferite categorii de concursuri, caracterele fibrelor musculare, cantitatea hemoglobinei din sânge, mecanismele endocrine a organismului.
Aceste caracterizări referitoare la porumbeii voiajori a fost făcut prima dată de Anker. De asemenea şi cataloghizarea a diferitelor însuşiri ca fiind aditive, sau non-aditive la porumbeii voiajori a fost făcut de prima dată de el. Fiind primul în domeniu, consideră că este expusă de a greşi, dar până în prezent nu am văzut nici o lucrare care să pună sub îndoială aceste observaţii.
Cele referitoare la aceste caractere ereditare, aditive şi non aditive, fiind miezul cărţii Rebusul zburător, vă recomand să citiţi şi de acolo, deoarece eu am prezentat aici într-un mod foarte sumar.

Jef Symons, Gent, Belgium

Jef Symons fiind un bun prieten a lui Anker Alfonz şi bineânţeles un columbofil cu rezultate deosebite ţin să scriu despre el după descrierea preluată din cartea Rebusul zburator.
S-a născut la 21 aprilie 1917 şi a fost denumit regele columbofil de către renumitul publicist columbofil Erich Knesche, recunoscând cu acest titlu rezultatele deosebite obţinute în columbofilie.
A fost un om modest şi cinstit faţă de toti columbofilii, inclusiv şi cu concurenţii săi contemporani.
A fost un elev, sau mai bine zis cel mai bun elev a lui Jef Louis Vermeijen, un alt titan apreciat şi cu mulţi ani după moartea lui de către columbofilii belgieni.
A fost primul columbofil din familie şi în mod excepţional şi tatăl lui s-a apucat de porumbei de plăcerea lui. Încă de la început a primit porumbei şi sfaturi de la Jef Louis Vermeijen, legând şi o prietenie pe viaţă între ei.
Înainte de război s-au înţeles cu un al treilea bun prieten şi columbofil Geo Plateau, că după terminarea războiului cel care va reuşi să-şi salveze efectivul lui de porumbei, îi va ajuta pe ceilalţi să reânceapă columbofilia.
Symons avea rezultate semnificative încă înainte de război obţinând locuri fruntaşe şi într-un procent ridicat din porumbeii lansaţi de la concursuri scurte jucând la natural.
După terminarea războiului, efectivul lui Symons a supravieţuit cel mai bine, deşi şi el avea multe pierderi, aşa că conform înţelegerii prima serie de pui i-a dat lui Vermeijen, a doua lui Plateau şi a treia a rămas pentru el.
Cu aceşti porumbei Vermejen în scurt timp a ajuns campion dinre 30000 de crescători.
Printre porumbeii eclozionaţi din a treia serie, rămase la Symons, era şi vestitul Kozak, porumbelul cel mai renumit a lui Symons.
Deci Symons de fapt a crescut porumbei din linia lui Vermeijen, o linie veche cu începuturi datate încă din 1889. Aceşti porumbei proveneau din urmaşii păsărilor crescute de crescători renumiţi din zona Antwerpenului cum ar fi Verhaegen, Bekaert şi Vandevelde. Bineânţeles că şi sângele porumbeilor de la Wegge era prezent într-o proporţie însemnată.
Erau porumbei foarte caracteristici, erau destul de urâţi, ceea ce au moştenit şi porumbeii lui Symons. Erau de mărime mijlocie, cu greutate corporală mică, osatură fină, penaj sărăcăcios, cu coadă lată, dar cu capacitate de a câştiga la concursuri la toată categoriile. Ca şi temperament erau destul de vioi, uneori chiar puţin cam sălbatici.
De a lungul anilor Symons a mai introdus câte un porumbel în crescătorie, dar a avut grijă ca să nu schimbe caracterul esenţial a liniei, deci exemplarele obţinute din aceste hibridizări au fost încrucişate din nou cu porumbei din propria familie.
După anul 1956 a introdus prin schimb de porumbei exemplare din crescătoria lui Apotheek Sint Elooi, obţinând cursieri cu rezultate de temut în primul rând în urma muncii lui Poly Lefebvere, înrijitorul porumbeilor. Erau porumbei de pur sânge Commine provenite de la Albert Degandt, Vandevelde şi alţii. Erau porumbei în general de culoare albastră şi din această crescătorie în anul 1951 porumbelul cu nume de Student a câştigat locul unu de la concursul de 1100 km Bilbao dintr-un număr de peste 4000 de porumbei lansaţi. Acest porumbel de a lungul vieţii a participat la 75 de concursuri, dintre care de 17 ori peste 900 km. Doi fraţi a acestui porumbel a fost schimbat cu doi pui din vestitul Kozak, ajungând în aşa fel în posesia porumbeilor cu nume de Pol şi Paula.
 Din acest Pol a rezultat poprumbelul poreclit Bol, care de a lungul vieţii a participat la 72 de concursuri, obţinând clasări de 60 de ori.
Sora lui Pol, Paula de asemenea a devenit un reproducător de excepţie dând urmaşi cu care în anul 1958 Symons a devenit campion naţional la fond din Belgia. Puiul ei poreclit Barabas a devenit cel mai bun reproducător a anilor 1960 din crescătoria lui Symons.
Tot în aceşti ani a introdus în crescătorie un pui din vestitul porumbel cu nume de Zwarteband de la crescătorul Oscar Devriendt. Acest Zwarteband a obţinut locul 1  de la Angouleme, Chateauroux, locul 22 de la Montaband, locu 15 Dax, era singurul porumbel din Belgia pe acea vreme care a reuşit să se întoarcă în prima zi de la St. Vincent 950 km, de la San Sebastian 1100 km. Devriendt între ani 1949 şi 1965 a reuşit să obţină 9 locuri 1 naţional şi internaţional cu porumbeii lui.
Acest porumbel Zwarteband, şi ca reproducător a fost foarte valoros.
Primii 7 porumbei cei mai faimoşi a lui Symons au fost următoarele:
  • KOZAK care a participat la 86 concursuri oţinând 74 clasări
  • DONKERE 64 de concursuri 47 clasări
  • LANGE 36 concursuri 29 clasări
  • STIER 50 de concursuri 42 clasări
  • DIEF 69 concursuri 58 clasări
  • ADAM 46 concursuri 38 clasări
  • BOL 72 concursuri 60 clasări
Între anii 1950 şi 1967 Jef Symons a obţinut numeroase titluri prestigioase pe plan naţional din Belgia, obţinând aşa de mai multe ori titlu de ,,rege" columbofil din Gent.
În anul 1951 a câstiagat două maşini cu porumbelul Bamby.
1952 campion regional.
1953 vicecampion regional.
1954 campion şi tot aşa până anul 1967 când din cauză de sănătate a fost nevoit să renunţe la porumbei.
Cu ocazia desfiinţării crescătoriei a dat dovadă încă odată de generozitatea lui, dăruind cadou porumbeii la prieteni, printe ei numărând şi Anker Alfonz. Alţi columbofili de talia lui au obţinut adevărate averi din licitaţie, organizate cu ocazia desfiinţării crescătoriei.
În aşa fel a ajuns în posesia lui Anker Alfonz doi cu valoare genetică deosebită, cum ar fi: BARABAS, cel mai bun mascul reproducător din anii 1960 şi Dief cel mai bun cursier din acea vreme.
Aceşti porumbei erau combinaţi între Vermeijen x Commine  şi au fost folosite în reproducţie obţinând din ei urmaşi consangvini, reprezentând temelia de bază a porumbeilor lui Anker.
Sunt porumbei cu un aspect nu prea plăcut, cu pieptul mai puţin larg, coada lată, penaj uscat, dar dinamici, cu temperament vioi, faţa lor trădează voinţa de a învinge. Au musculatură deosebit de elastică, ceea ce asigură capacitatea lor de învingător la toate categoriile. Din punct de vedere al ameliorării se combină  foarte bine cu orice altă linie.

Bineânţeles că în carte toate aceste poveşti sunt descrise mult mai amplu şi atrăgător, eu am încercat numai să fac un extras, nereuşind să redau subtilităţile.
Din prezentarea de mai sus se pot vedea că asemena familii de porumbei nu se nasc numai aşa întâmplător, ci au la bază o muncă de selecţie depusă de a lungul deceniilor, care cere bani, cunoaştere, prietenii şi profesionalism. Iar la urmă cei care sunt cu adevărat mari, ştiu să fie şi generoşi, dăruind adevărate valori prietenilor.
Ceea ce nu am aflat din prezentare şi m-ar fi interesat este cu ce efectiv a lucrat Symons şi ceilalţi columbofili contemporani a lui şi cum a alimentat porumbeii.

joi, 28 aprilie 2011

Ereditatea schimbătoare

Este vorba de caractere determinate genetic, care se schimbă de a lungul vieţii.
Nici acest fenomen, după părerea mea, nu are o importanţă deosebită în creştera porumbeilor voiajori, deci nici cu asta nu doresc să mă ocup mai pe larg.
Anker  exemplifică fenomenul cu porumbei, sau oameni, care în tinereţe seamănă cu tata iar cu trecerea timpului începe să apare tot mai multe însuşiri caracteristice mamei. Din domeniul columbofiliei prezintă un exemplu în care o linie de porumbei bazată pe porumbei de origine Symons în tinereţe aveau musculatură mai puţin apreciabilă, dar cu trecerea timpului, la 11 ani musculatura lor a devenit de calitate foarte bună.
Eu însă caut să vă exemplific din domeniul nostru cu cazul familiilor de porumbei voiajori, care ca şi pui dau rezultate proeminente la concursuri, însă ca şi adulţi se pierd de la concursuri mai scurte, deşi în mod logic ar trebui să reziste.
Dacă mă gândesc mai bine, poate nici nu este aşa de neânsemnată această ereditate schimbătoare!

marți, 26 aprilie 2011

0738123/2010

Mai rar se întâmplă să las pui din porumbeii de la lotul de zbor, mai ales de la cei de doi ani, care nu au arătat nimic spectaculos în anul precedent. Acest porumbel însă provine exact dintr-un asemenea cuplu, iar părinţii lui s-au şi pierdut la zboruri în 2010, fără să îmbunătăţească palmaresul. Rezultatul părinţilor a fost mai modest, dar tata a avut origine bună şi un aspect, care îmi sugera încredere, iar mama mai puţin frumoasă, dar ultima reprezentantă a unei familie mult apreciat de mine în trecut.



Deşi, după cum v-am spus nu prea las pui cu asemenea origine, nu îmi pare rău că i-am oferit o şansă, fiind un porumbel frumos şi nu numai frumos, dar şi cu alte calităţi bune. Are şi o boxă bine situată în compartiment, pe care a reuşit să-şi ocupe printre primii, ceea ce iar îmi place.
Ca şi rezultate, a avut trei clasări mediocre din patru lansări, deci pot să zic muţumitor.
Sper să nu se piardă în sezonul 2011 şi după cum arată aştept şi rezultate de la el, dar numai în sezonul următor.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Kotymány Imre

Crescătorul cel mai vestit al Ungariei în anii 1975-1978 a fost Kotymány Imre de la Csongrád.
Nici nu am sperat că reuşesc să aduc porumbei de la el. A fost ultimul care a răspuns la scrisoarea mea. Eram deja în gară când nevasta aducea după mine scrisoarea lui, în care scria că mă primeşte.
Prima dată i-am vizitat pe Hartman şi Aradi fiind şi vecini, dar aveam şi biletul de tren luat şi de la ei am mers la Kotymány. Nici el nu mai era la fel de puternic columbofil ca în anii 70 şi chiar se mira de ce l-am ales pe el, tocmai atunci când deja nu se mai ocupă cu porumbei ca mai înainte.
Stătea într-o casă mică, dar cochetă undeva la marginea oraşului. Nu am avut prea mult timp pentru vizită având biletul luat dus-întors, iar pachetul cu ceilalţi porumbei am lăsat în gară, unde se păstrează bagajele cu promisiunea că vin într-o junătate de zi după ele. Am sosit la domiciliul lui din gară cu taxiul ca să nu trebuiască să caut eu adresa în oraş.
Când am ajuns la el, tocmai se uita la televizor (erau nişte competiţii în cadrul universiadei 1991). Nu am vrut să fiu nepoliticos, deci am urmărit şi eu emisiunea, iar între timp discutam. A trecut aproape o oră cu vizionarea forţată, când am luat curajul să trec la subiectul vizitei mele.
Avea o crescătorie frumoasă în spatele casei în curte. Nici la el nu a fost curăţenia făcută în săptămâna acea şi se vedea că nu mai sunt porumbeii pe primul loc în activitatea lui. Ca şi o scuză pentru dezordine, zicea că  în ultima vreme mai mult îl preocupă grădinăritul decât columbofila.
După spusele lui avea porumbei numai de origine Desmeth x Simons şi după cum am înţeles majoritatea ajunseseră la el prin intermediul lui Anker. Nu am avut nici timp la dispoziţie să-mi facă pedigreele, dar nici el nu s-a oferit, aşa că nu ştiu să dovedesc originea cu acte.
Ca şi culoare erau mai mult albastre. Avea un singur porumbel de culoare roşie ceva achiziţie nouă, de origine Jansen. Porumbeii nu erau închişi, deci cum am intrat noi în crescătorie au ieşit afară majotritatea şi fiindcă eu eram grăbit a trebuit să mă servească cu cea ce avea înăuntru. Aşa s-a întâmplat că mi-a dat trei pui albaştri dintre a lui şi unu solzat, puiul masculului roşu de origine Jansen.
Am văzut la el câţiva porumbei trecuţi de prima tinereţe cu palmares impresionant, care abia au mai putut zbura de bătrâneţe.
Cu toate că eram foarte grăbit a mai trebuit s-o aştept şi pe doamna să servim masa, doar eram aşteptat, apoi ma dus la gară în ultima clipă.
Mai nou nu ştiu ce rezultate are, am văzut că mai concurează şi acum, însă cu rezultate mult mai modeste ca în anii 1975-78.

miercuri, 20 aprilie 2011

0738140/2010

Este semifratele din partea tatălui femelei prezentate mai înainte. Acest mascul 120376/2001, tatăl acestor porumbei, transmite destul de pronunţat această culoare gută, dar am avut şi nepoţi consangvini pe el cu moţ. În anii 2003 şi 2004 am împrumutat la alţi columbofil din club, unde a avut câte un pui cu rezultate destul de promiţătoare. De aceea înainte de a se pierde la alţi, am readus să-l încerc şi eu din nou în reproducţie, având deja pui şi la mine în 2002, care s-au pierdut de acasă.



Din anul 2005 am avut doi semifraţi din partea tatălui, dar rude cu el şi după mamă, dintre care masculul 359138/2005, care au făcut câteva rezultate deosebit de bune la primele fonduri. Din păcate însă, de la primul maraton, cel mai uşor de fapt din ultimii ani, s-a pierdut. A fost singurul pierdut, dar cel mai bun până atunci.
Acest porumbel mi-se pare destul de reuşit fizic şi sunt mulţumit cum se prezintă şi ca comportament.
Cred că va rezista la concursurile anului 2011, dar nu aştept şi rezultate deosebite de la el. În schimb, dacă va mai fi în echipă şi în 2012 atuci cred că va fi unul dintre cei mai buni.

791139/2009

Este o femelă gută, după părerea mea destul de reuşită. Tatăl ei este un mascul de origine Aarden x Fabry de la Ledán László, iar mama o albastră foarte consangvină pe porumbeii mei.




A avut un procent destul de bun de clasări de la concursuri atât în sezonul puilor cât şi ca yearling, îndeplinind şi norma la fond, chiar dacă nu cu un punctaj extraordinar.
Referitor la celelate însuşiri, pot spune numai lucruri bune, nefiind sperioasă, dar nici prea blândă şi nici surplus de greutate nu a depus în decursul iernii.
După părerea mea este una dintre femelele cele mai promiţătoare.

luni, 18 aprilie 2011

Interacţiuni între gene nealele

Sunt probleme mai complicate şi de importanţă mai redusă în creşterea porumbeilor voiajori, de aceea nu am să mă ocup prea mult de aceste probleme, cum nu a făcut de fapt nici Anker Alfonz.
Fenotipul este modul de exteriorizare a unui genotip în condiţii de mediu specifice. Precum şi mediul exterior tot aşa şi genele nealele au influenţă între ele. De exemplu o genă, care defineşte sinteza unei enzime, prin mecanismul de acţiune a enzimei respective exercită acţiunea asupra mai multor insuşiri, determinate de alte gene.
Funcţionarea incorectă a acestor interacţiuni se datorează în general apariţiei genelor mutante, cu acţiune insuficientă, sau chiar nulă, ducând la apariţia diferitelor boli genetice.
Sunt mai multe tipuri, reguli, de acţiuni intergenice între gene nealele cum ar fi: interacţiunea de epistazie, interacţiunea complementară, pleiotropia, dar în continuare am să mă refer numai la epistazie.

Interacţiunea de epistazie: este interacţiunea dintre două gene nealele dintre care una, denumită epistatică, suprimă, sau maschează efectul celeilalte, denumită hipostatică.
Tradus în limbă columbofilă: este vorba de fenomenul  transmiterii culorii roşie la porumbel. Gena care răspunde de apariţia culorii roşie se găseşte pe cromosomul  X (sexcromosom) şi este dominantă asupra celorlalţi culori, a cărui genă se găseşte pe un alt cromosom. Deci degeaba este porumbelul dominant pe culoarea albastră, dacă pe cromosomul X se găseşte gena culorii roşie porumbelul va fi de culoare roşie.

În funcţie de natura genei epistatice se cunosc trei forme de epistazie:
  1. Epistazie de dominanţă: are loc în cazul când o genă dominantă A este epistatică asupra unei gene nealele, fie ea B sau b. Este cazul prezentat mai înainte referitor la culoarea roşie, exemplu puţin complicat însă de faptul că gena epistatică se află pe cromosomul X.
  2. Epistazia de recesivitate: este vorba de cazul în care un genotip homozigot recesiv la locusul aa, inhibă manifestarea unei gene nealele B sau b. Exemplu nu ştiu să vă ofer din experienţa columbofilă, dar probabil ar fi posibil în cazul porumbeilor de ornament, la care eu nu mă pricep.
  3. Epistazia de dominanţă şi recesivitate: când o alelă dominantă la un locus epistatic A, produce acelaşi efect fenotipic ca şi genotipul homozigot recesiv de la locusul hipostatic bb.
Aceste interacţiuni aparent modifică legile Mendeliene, (referitoare la procentul de 25%-25%-50%, sau 1-1-2) dar în realitate genotipic legea rămâne valabilă, numai exteriorizarea fenotipului este modificată în mod diferit de felul celui trei tipuri de epistazie.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Observaţii personale 19

După începerea clocitului primei serii de ou, ordinea instaurată în crescătorie se tulbură. Unii masculi, până atunci paşnici şi fideli la boxele lor, devin agresivi, intră în boxele vecine şi destramă cuibul, sparg ouăle. Se declanşează bătăi infernale, care de multe ori compromit soarta câtorva perechi de ou cu mari speranţe din partea columbofilului.
Interesant este că la a doua serie de ou nu se mai pune această problemă la fel de accentuat, ca la prima.
Pentru a evita aceste pagube în această perioadă caut să petrec cât mai mult timp în crescătorie şi mai ales când masculii sunt liberi, nu clocesc, pentru a surprinde asemenea corsari. Când nu am timp să stau printre ei, închid boxele care cred eu că sunt mai periclitate pe perioada respectivă.
Cred că tot în comportamentul strămoşilor trebuiesc căutate cauzele, masculii încercând să asigure viitorul strămoşilor lor înlăturând concurenţa din timp.
Comportament oarecum asemănător putem observa destul de des şi în rândurile columbofililor, numai că ei nu vor să înlăture concurenţa, dar cu atât mai mult caută să ocolească, găsind diferite motive, pentru a nu concura cu anumiţi crescători. Vreţi să vă dau şi nume? Ar fi prea multe şi ar cotravenii spiritului acestui blog!
Să mă scuze cei care se recunosc singuri.

vineri, 15 aprilie 2011

0738115/2010

Este fiul femelei 791118/2009, cel care s-a lovit de fereastră, deci şi nepotul femelei descrise mai înainte. Tatăl lui a fost un mascul destul de bun, dar nu suficient ca să reziste greutăţiile sezonului 2010. Părinţii au fost înrudiţi, deci este consangvin, atât pe porumbeii mei, cât şi pe femela din 2003 de la Hartman.


După părerea mea este destul de reuşit, deci mă bucur că l-am lăsat, cu atât mai mult că este singurul pui din femela 791118/2009, care a fost cea mai bună în sezonul 2010.
Ca şi conformaţie este deosebit de frumos, mai frumos decât arată fotografia şi are şi celelate calităţi de asemenea lăudabile.
De la concursurile de pui a adunat trei clasări, din patru lansări.
Rezultate bune aştept şi de la el, dacă nu în 2011, dar în 2012 în mod sigur, dar mai rămâne să supravieţuiască sezonul care vine cu paşi repezi.

791151/2009

Este o femelă tardivă din 2009, sora celei de care ziceam că s-a lovit de fereastră şi a murit.
Tatăl ei este un mascul foarte consangvin pe porumbeii mei, iar mama unguroiaca de la Hartman Hu23 67489/2003, deci are origine destul de bună.


De fapt nu era chiar prea tardivă, dar nu am putut-o încerca în anul naşterii la prea multe zboruri, reuşind să adune numai două clasări mediocre, iar nici anul 2010 nu s-a început prea promiţător pentru ea şi totuşi am avut încredere în ea, sperând ca la doi ani îşi va demonstra calităţile. Însă nu a trebuit să aştept prea mult, venind al treilea de la Szolnok, numai ca să arate că nu mănâncă degeaba, apoi de la cel mai greu concurs de fond, Viena soseşte prima, deodată cu sora ei şi la următorul de la Breclav iar triumfă obţinând locul 4 pe clasament. Mai având încă un concurs de fond clasat a reuşit să facă norma la fond, fiind şi al doilea, sau al treilea pe judeţul Mureş la categoria Mare fond tineret.
După cele scrise cred că nu mai trebuie să spun că este favorita mea pentru anul 2011.
Este blândă, cu musculatură elastică, nu se îngraşă şi nu se înghesuie la mâncare, se satură printre primii, deci nu este de mirare că aştept mult de la ea.

joi, 14 aprilie 2011

Paşte Fericit

Vă doresc un Paşte Fericit tuturor cititorilor acestui blog şi tuturor columbofililor!






miercuri, 13 aprilie 2011

0738137/2010

Este sora masculului solzat prezentat mai înainte (417128/2006 x 373264/2009).


Ca şi aspect este mult mai frumoasă ca fratele lui şi a avut şi rezultate mai promiţătoare la concursul puilor, s-a clasat de trei ori din patru lansări.
Asemănător fratelui ei sunt mulţumit şi cu însuşirile ei în ceea ce priveşte comportamentul şi felul cum consumă mâncarea.
Probabil că va fi mai valoroasă ca fratele ei, cel puţin ca şi exterior promite mai mult.

0738136/2010

Masculul solzat despre care doresc să scriu în continuare provine dintr-un porumbel albastru consangvin. Până-n prezent nu a avut pui valoroşi, deşi de la zborul catastrofal a puilor din 2008 numai lui au venit acasă doi pui, care ulterior s-au şi pierdut, fără să mai aibă rezultate demne de a aminti.
Mama lui este o achiziţie mai nouă neâncercată până-n prezent, puţin cam supraponderal, dar iată că ambii urmaşi de a ei au supravieţuit sezonul, deşi am avut destul de multe pierderi.



Nu pot să zic că sunt prea încântat de aspectul lui, fiind puţin prea mare.
De altfel are însuşiri lăudabile, sau cel puţin nu pot spune nimic rău despre el.
Sper că nu se va pierde în sezonul următor, dar nu aştept rezultate deosebite de la el.

luni, 11 aprilie 2011

Aprilie 1

Luna aprilie este luna cea mai aglomerată pentru mine din punct de vedere profesional. Deci deşi ar trebui, nu am avut atâta timp pentru porumbei ca şi în alte perioade a anului. Acest lucru nu a însemnat că i-am neglijat, numai că am petrcut timp mai puţin printre ei.
Am făcut primele antrenamente scurte din direcţii diferite la data de 1 şi 4 aprilie. Sosirile au fost mai slabe, dar nici în alţi ani nu am avut sosiri mai bune. Trebuie să recunosc că este puţin cam prea devreme pentru zboruri, de aceea nici nu am forţat al treilea antrenament, vremea fiind destul de friguroasă în ziua în care era planificat. De la primul antrenament nu am avut pierderi, dar un porumbel s-a întors rănit de uliu, iar de la al doilea am pierdut o femelă.
Antrenamentele cu clubul, după cum am auzit, sunt programate pentru data de 18 aprilie, dar eu mai intenţionez să fac măcar 2-3 zboruri scurte înaintea acestora.
Pe data de 2-3 aprilie au fost eclozionate primii pui de la lotul de matcă, dar am avut şi destul de multe ou limpezi.
Am îmbunătăţit alimentaţia lotului de zbor, deci momentan primesc aproximativ următoarea amestec:
  • 35% porumb
  • 35% grâu
  • 15% orz
  • 15% floarea soarelui
Nu este ceva extraordinar, dar faţă de 100% orz, cum primeau până-n prezent, este mai bun. Am crescut şi raţia, când timpul îmi permite mai primesc şi la prânz o porţie completă din amestecul amintit. Deocamdată nu am procurat nici un gramm de hrană mai deosebită, dar în curând trebuie să reâncarc magazia de cereale, ca să se obişnuiască şi cu grăunţele mai deosebite înaintea începerii concursurilor. Intenţionat caut să nu fie prea alintaţi deocamdată, inclusiv şi programul lor fac puţin mai dezordonat.
Dimineaţa îi eliberez pentru 30-40 de minute pe la ora 7-8, iar la prânz şi seara la fel. La intrare primesc de mâncare. Vitamine, sau alte suplimente nu primesc, decât grit. Prin această dezordine în program şi alimentaţie caut să mai întârziu apariţia formei.
Numărul efectivului şi raportul de sexe nu au suferit prea mult în urma pierderilor de la antrenament, fiindcă în a doua zi s-a întors acasă o femelă pierdută anul trecut la concursul puilor. O pierdusem de la primul concurs, a fost prinsă după trei săptămâni la Gherla, nu prea departe de locul de lansare (mi-a dat telefon cel care prinsese), a fost epuizată, slăbită, nici nu a putut pleca de acolo toamna. Momentan este într-o condiţie destul de bună, s-a împerecheat cu un mascul, se simte bine. Singura problemă este că nu are microcipul şi nici eu nu am aşteptat să mai trebuiasă, aşa că s-ar putea să nu concurez cu ea în 2011.
Din păcate chiar azi a mai luat uliul încă o femelă de un an, de această dată una mai bună, deci s-a mai dezechilibrat raportul între sexe, cu atât mai mult încât s-a reîntors un mascul de un an pierdut cu două săptămâni în urmă. Habar nu am unde o fi fost, credeam că l-a luat uliul.
În ceilalţi ani în aceaşi perioadă a anului am întreprins tot cam aceiaşi lucruri ca şi anul acesta, dar au fost şi modificări. De exemplu:
  • 2001 am făcut tratament cu Dimetridazol, am dat polivitamine
  • 2002 de asemenea am tratat de trichomonoză şi am dat şi polivitamine (a fost cel mai bun an)
  • 2004 am început să pun oţet de mere în apa de băut după 9.IV.
  • 2007 am făcut o dezinfecţie generală pe 4 aprilie
Deci după cum se vede mai schimb şi eu metoda de lucru şi dacă mă gândesc că anul 2002 a fost cel mai bun an din cariera columbofilă (în cea ce priveşte numărul de norme obţinute), nu ar strica să mai revizuiesc metoda. În schimb în privinţa rezultatelor obţinute la maratoane şi la fonduri anul 2007 a fost cel mai bun.
Tot mă gândesc cum să încep sezonul, ca în alţi ani cu porumbei la natural, sau să încep cu văduvie şi mai târziu pentru maratoane să trec la natural.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Cine este crescătorul?

Este titlul unui capitol din cartea lui Anker Alfonz şi se referă practic la denumirea porumbeilor în funcţie de originea lor, mai exact de crescătorul care a contribuit la formarea unui anumit porumbel.
Ca şi exemple sunt aduse mai multe nume celebre dintre crescători maghiari, dar eu vă prezint un alt exemplu, dat tot de Anker, porumbei de origine Bricoux.
Această familie de porumbei a fost creată cu foarte mulţi ani în urmă de Dr. Arthur Bricoux, care a murit de peste 50 de ani, şi au fost împercheate şi selectate conform ideilor lui, cel mai bun cu cel mai bun. În schimb acei crescători, care la ora actuală cresc porumbei de origine Bricoux nu fac aşa. Porumbei ,,Bricoux" care sunt crescuţi la ora atuală sunt împerecheate ţinând cont numai de originea lor, deci porumbel de origine Bricoux cu porumbel de origine Bricoux, ceea ce nici pe departe nu reflectă metoda doctorului Arthur Bricoux.
Luând un exemplu mai fericit, când dintr-o asemenea împerechere ies exemplare valoroase şi ar putea fi mândru de ei şi crescătorul incriminat, dar ce se întâmplă în cazul în care rezultă porumbei mai slabi. Oare şi atunci ar fi mândru de aceşti porumbei şi ar mai dori să poartă numele lui?
Dar mergând mai departe oare este drept să spunem despre un porumbel că este de origine Horváth (după crescătorul maghiar Horváth János), în moment ce aceşti porumbei sunt obţinuţi din alte linii, cum ar fi austriacul Hopfner. Dar putem merge şi mai departe dacă ţinem cont că porumbeii lui Hopfner provin de la crescătorul american Schultz, şi aşa mai departe ajungând până la urmă la Wegge, care la rândul lui a cumpărat de la piaţă.
De multe ori porumbeii dintr-o anumită linie degeaba sunt crescute în consangvinizare, uneori chiar foarte strânsă, sunt obţinute cu ei rezultate şi chiar rezultate proeminente, dar nu la aceea categorie pentru care au fost închipuite de crescătorul original. Ca şi exemplu sunt amintite porumbeii de origine Delbar, Fabry, Symons.

Un exemplu din cariera mea ar fi porumbelul cu matricolul 034134/99, care la origine avea porumbei Janssen, iar rezultatele cele mai bune a obţinut de la concursurile de maraton. După câte am auzit eu fraţii Janssen, nu numai că nu erau mândrii de asemenea rezultate, dar şi puneau sub îndoială originea reală a asemena porumbei, fiindcă ei nu participau cu porumbei decât la consursuri până la 300-400 km.

Prin urmare conform ştiinţei ameliorării animalelor:

CRESCĂTORUL UNUI ANIMAL ESTE MEREU ACELAŞ CRESCĂTOR, CARE A PLANIFICAT ÎMPERECHEREA RESPECTIVĂ DIN CARE A REZULTAT, ÎN CAZUL NOSTRU PORUMBELUL RESPECTIV.

Deci se pot numii porumbei Anker, numai acele exemplare care s-au născut în crescătoria lui Anker, iar părinţii au fost împerecheaţi de el.
Nu este întâmplător nici alegerea crescătorului referitor la porumbeii pe care urmează să-i folosească la încrucişările ulterioare. De exemplu Anker a folosit la pornire porumbeii din liniile Symons, Desmet-Mathijs şi Janssen, idealul porumbel în viziunea lui fiind aceea care reuşeşte să obţină clasări în fruntea clasamentului de la 100-750 km.
Împerecherea porumbeilor este oarecum o artă. Roadele lui, bune, sau rele fiind ele, sunt în beneficiul, sau detrimentul crescătorului, care a planificat respectiva pereche.

Sunt întru totul de acord cu ideile descrise şi totuşi rămâne întrebarea, de ce şi Anker aminteşte de porumbei Symons, Bricoux, Janssen, sau Fabry? După părerea mea (incomparabil mai modestă decât a lui Anker Alfonz), chiar dacă crescătorul unui anumit porumbel este cel care a împerecheat părinţii, totuşi aşa este cinstit dacă este menţionat şi crecătorul ,,original". Susţin această părere cu toate că ştiu că orice viiţuitoare la a 10 generaţie are deja 2048 de strămoşi, dintre care în mod sigur sunt foarte multe exemplare şi cu origine necunoscute.
Chiar şi Anker aminteşte mai înainte în cartea Rebusul zburător, de crescători care uită să amintească de anumiţi porumbei primit cadou, sau pe bani puţini de la Symons, deşi şi aceste exemplare au contribuit la rezultate obţinute.
La porumbeii voiajori într-adevăr sunt folosite cu succes încrucişări între linii de viteză şi de fond, îmbunătăţind reciproc calităţiile sportive, dar de exemplu în creşterea cabalinelor încrucişarea raselor grei cu rase arabe deja nu ar aduce beneficii. Cu acest ultimul exemplu poate am cam sărit prea departe în critici, fiindcă nici la porumbei nu este indicat încrucişarea voiajorilor cu tipleri, iar raselor grei de cai sunt tot atât de îndepărtate de rase arabe ca tiplerii de voiajori.

joi, 7 aprilie 2011

0738147/2010

E aceaşi marfă ca cei doi prezentaţi mai înainte.



Nu ştiu de ce, dar toate trei mi se par foarte nesemnificative.
Poate totuşi cealaltă este puţin mai reuşită.
Nici de la ea nu aştept altceva decât să nu să se piardă în sezonul următor.

0738146/2010

Este sora bună a masculului descris în postarea anterioară.



Fiind puţin mai tardivă, nu a participat la concursurile puilor, decât la cinci antrenamente, de unde s-a intors destul de constant.
Nu pot spune prea multe despre ea, nici lucruri bune, dar nici rele.
Nu aştept mai nimic de la ea, dacă nu se va pierde, deja a realizat peste aşteptări.

791146/2009

Este un mascul solzat semifrate din partea tatălui cu cei trei prezentate mai înainte. Mama lui a fost o femelă consangvină nepoata Campionului, lăsată pentru reproducţie, dar nu prea am reuşit să obţin pui valoroşi din ea, de fapt nici nu prea am încercat, fiindcă a murit subit la vârsta de un an.



Aşa la prima vedere nu pare un porumbel prost, dar nu a reuşit să mă convingă de valoarea lui, deşi a participat la patru fonduri în anul trecut şi nu a avut nici întârzieri prea mari.
Ca şi comportament este destul de mulţumitor, deşi este puţin cam agresiv cu cei mai slabi ca el. Nici alte lucruri negative nu pot spune despre el, deci este un porumbel mediocru, poate puţin şi prea mediocru.
Nu sper nimic de la el, cred că se va pierde în acest sezon.

marți, 5 aprilie 2011

Aradi László

Aradi László de la el am primit tatăl Campionului. Lucra în acelaşi termocentrală electrică ca Hartman şi erau  vecini, locuia în blocul învecinat. Porumbei avea amplasaţi în podul blocului ca şi la Hartman, însă crescătoria era mult mai mare şi tocmai făcea curăţenie când am ajuns la el. La data vizitei mele în 1991 mi-sa părut că avea porumbei mai mulţi ca vecinul său. Am ajuns la el prin intermediul lui Hartman, deci cred că erau şi buni prieteni.
După amintirile mele a fost un crescător mai puternic ca Hartmanm, amintit şi de Anker în cartea lui ca unul dintre cei mai buni maratonişti al Ungariei.
După spusele lui, printre strămoşii primilor porumbei cu care a reuşit să obţină rezultate bune a fost un porumbel român pripăşit la el încă la începutul carierei, deci cred că în anii 1960. Era o femelă dereşă, se pare de origine Bricou. Mai mult nu ştiu nici despre porumbeii lui, dar după exterior erau porumbei mai puternici.
În imaginea alăturată este un porumbel din crescătoria lui, fără să-i cunosc originea, sau meritele lui, am postat-o pentru că seamănă foarte mult cu porumbeii mei actuali.
Mi-a dăruit şase porumbei, pe lângă masculul Cu8138/89 (tatăl Campionului) încă cinci, dar din păcate nici unul na s-a dovedit de a fi bun reproducător.
Anker îl aprecia deosebit de mult pe Aradi, scriind despre el şi în cartea lui Rebusul zburător numai la superlativ.
Rezultatele mai proeminente a obţinut la concursurile de maraton, într-un an câştigând şi de la Barcelona, la nivelul Ungariei.
În anul 2003 l-am vizitat iar, să văd, poate aflu ceva despre originea porumbelului adus de la el, dar am căutat în zadar, nu am găsit nimic. Mai mult şi efectivul de porumbei pe care îl avea, era de origine destul de îndoielnică şi totuşi cu rezultate bune şi în acel an.
La fel ca şi Hartman şi el a fost decorat în Parlamentul Ungariei pentru meritele obţinute pe plan columbofil.
A murit în 2008.XI.14 la vârsta de 77 de ani.

duminică, 3 aprilie 2011

0738119/2010

Este puiul masculului 791114/2009 cu femela 179112/2004, o femelă cu rezultate foarte bune la mine, dar care din păcate s-a pierdut în 2010 de la concursul Wels.
Este un mascul albastru, destul de frumos, ca şi aspect.



Seamănă mai mult cu mama lui, iar ca şi comportament este la fel de fricos şi prudent cum erau şi părinţi lui, fiindcă şi mama a fost una foarte prudentă, nu suferea să fie prinsă.
Are musculatură, bună şi nici cu mâncare nu este prea pretenţios, consumă şi orzul cu poftă, termină repede de mâncat şi nu se îngraşă.
Datorită comportamentului fricos, nu este printre preferaţii mei, dar cred că va mai fi în echipă şi în 2012, când deja o să aibă şamsă să facă şi rezultate.

791114/2009

Faţă de ceilalţi porumbei de ai mei este puţin mai mare. Tatăl lui este un mascul obţinut din incest, deci tată cu fiica de la Szász Róbert, un crescător din clubul nostru. Acest porumbel cu matricolul 090596/96 (inelul este mai vechi) în anul 2003 a reuşit rezultatul extraordinar de a se întoarce în prima zi de la Magdeburg, 1179 km, fiind lansat la 6:45 şi înregistrat acasă la 21:34, obţinând bineânţeles locul 1 la noi în club.


Bineânţeles că pe lângă acest rezultat extraordinar a mai avut încă multe clasări. Are origine tot autohtonă din clubul nostru, părinţii sunt cumpăraţi de la Simó János.
Mama masculului 791114/2009 este o femelă foarte consangvină pe porumbeii mei. Deci el este rezultatul împerecherii a doi porumbei obţinuti din incest din familii total diferite. Este posibil ca datorită fenomenului de heterosis, care apare în urma acestor încrucişări (vezi articole în legătură cu ameliorare şi Anker) are şi corpul puţin mai mare, părinţii find mai mici ca el.




Am avut încă două surori, mult mai reuşite ca el şi cu rezultate bune la concursurile puilor, dar din păcate s-au pierdut, una de acasă, iar cealaltă de la un concurs destul de greu.
El a avut rezultate mai modeste, nereuşind, decât trei clasări în sezonul 2010.
Ca şi comportament este destul de fricos, dar mai nou se pare că s-a calmat. Nu este lacom şi nici de îngrăşat nu se îngraşă. Are musculatură destul de bună, dar fiind mai agitat cum îl ţi în mână, trebuie aşteptat să se calmeze un pic, pentru a putea fi examinat.
Sper ca în 2011 va avea rezultate mult mai bune, cel puţin norma la fond trebuie să realizeze.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Observaţii personale 18

După depunerea ouălor masculii nu mai înnoptează în faţa boxelor, caută un loc de unde pot să vadă boxa unde cloceşte femela. Dacă nu are posibiltate de a ocupa un odihnitor, mai bine doarme pe pardosea, iar nici în timpul zilei nu stă în faţa boxei.
După cum v-am mai amintit masculii mei stau în timpul iernii în boxele lor, deci sunt învăţaţi să petreacă timpul acolo, dar totuşi după depunerea pontei, foarte greu îi pot convinge să se ducă la locurile lor.
Explicaţia trebuie căutat în trecutul îndepărtat, mergând înapoi până la porumbelul sălbatic. Păsările sălbatice se comportă asemănător, în timp cât nu clocesc stau mai departe de cuib, pentru a nu atrage atenţia răpitorilor şi de a nu periclita existenţa generaţiei următoare.
De aceea în acestă perioadă amplasez odihnitori în coteţi, suficient de multe ca să găsească un loc fiecare mascul.