Este un mascul foarte reuşit după mine. Fiind pui din a doua jumătate a sezonului nu i-am asigurat destule posibilităţi de afirmare, nici când era pui, nici la vârsta de un am. Deci practic a fost protejat.
La vârsta de un an a fost lansat la un singur concurs de fond, de unde s-a întors în ziua lansării, dar prea târziu ca să se claseze. De fapt a fost un concurs foarte greu şi s-a întors murdărit de păcură. Erau murdare şi penele din aripă şi de acea a scăpat de celălalte încercări.
Ca şi origine provine dintr-o familie foarte bună. Tatăl este un mascul foarte consangvin dintre porumbeii mei vechi, iar mama este femela Hu23 67489/2003 de la Hartman. Erau partu fraţi, dintre care una a rămas la Sighişoara când era pui, iar celălalte două surioare erau cei mai buni porumbei de un an la fond. Am mai pomenit de ele, una era acea care s-a lovit de fereastră.
Ca şi comportament este un porumbel echilibrat din toate punctele de vedere, este calm, nu prea lacom, termină de mâncat printre primii. Deci are toate calităţile unui viitor campion. În anul 2011 am să împerechez iar părinţii şi încerc să las pui cât mai multe de la ei.
De prognostic nu ştiu dacă mai este cazul să vorbesc, după atâtea laude, aştept să fie printre cei mai buni.
Totuşi trebuie să precizez că până acum porumbeii care erau aşa de mult apreciaţi de mine s-au pierdut de acasă primăvara, încă înainte de a-şi demonstra supremaţia. De aceea caut să nu mă ataşez prea mult de nici un porumbel. Porumbeii prea reuşiţi din această cauză nu sunt preferaţi de mine, suportând greu dezamăgirile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu