joi, 3 martie 2011

Martie 1

Iniţial această postare a avut ca titlul Februarie 2, dar atât am amânat că a fost nevoie să renumesc aşa cum se vede mai sus.
A fost o perioadă dezamăgitoare pentru mine din punct de vedere columbofil.
Se ştia că va fi mai greu să găsim parteneri ca să întocmim un plan de zbor  prestigios, dar totuşi nu aşteptam la o aşa de mare fugă de concurenţă din partea tuturor asociaţiilor judeţene învecinate. După spusele  celor care au întocmit planul de zbor la un moment dat nimeni nu a vrut să colaboreze cu noi dintre colaboratorii tradiţionali. Singura asociaţie care era dispus să ne ia era cel din judeţul Neamţ, dar din păcate majoritatea columbofililor de la noi nu au dorit să concureze cu ei. Zic eu că din păcate, deoarece după părerea mea ei aveau cel mai potrivit plan de zbor pentru noi, în special la fond şi la maraton. Cu atât mai mult nu înţeleg respingerea colaborării, că pe ruta aceea sunt diferenţe de distanţe cele mai mici între localităţiile judeţului, deci se puteau organiza concursuri destul de echilibrate.
Până la urmă în ultimul moment (9 februarie) s-a reuşit întocmirea unui protocol de colaborare cu Asociaţia judeţului Mureş. S-a întocmit un plan foarte slab, din mai multe puncte de vedere.
Dar să vedem planul:
Partea referitoare la viteză şi demifond nu doresc să-l comentez, fiindcă nu mă interesează. Ceea ce priveşte zborurile de fond după părerea mea sunt mult prea scurte şi nu în ultimul rând prost situate.
Concursurile de 540 km sunt concursuri de demifond, deci porumbeii de fond practic au şanse minime de a câştiga, iar cele două zboruri de Brno sunt deodată cu maratoane.
Cele trei  maratoane de la Straubing sunt bune, dar nu sunt organizate de zona noastră şi nu sunt pe direcţia Berlinului. De obicei în această zonă pentru maratoane (II şi III) sunt cele mai puţine porumbei angajate la maratoane, din Ardeal şi sunt diferenţe de distanţe cele mai mari. Straubingul este un concurs de maraton frumos, dar în timp ce pentru cei din Alba şi Cluj au şanse reale să sosească porumbei în prima zi (au cc. 850 km) noi numai în cazuri extraordinare reuşim să marcăm porumbei în prima zi, deşi nu este imposibil, iar clasament pe zonă probabil că nu vom avea, nefiind suficienţi crescători şi porumbei.
Pe lângă inconvenientele amintite mai sus eu aş fi programat zborurile cu lansare din localităţi diferite. Nu ştiu, dar mi se pare că sună mai frumos şi cu trecera timpului îţi aduci aminte mai uşor, de unde şi ce rezultate ai obţinut.
Nu prea înţeleg cum se poate că majoritatea crescătorilor de top se consideră maratonişti şi totuşi se feresc de asemenea concursuri, iar cu ocazia întocmirii planurilor toată lumea caută parteneri mai defavorabil situat geografic, deci practic se feresc de concurenţă, încearcă mai mult să câştige decât să concureze.
Pe lângă planul de zbor neconvenabil (pt. mine) nici celelalte evenimente din lună nu au fost prea fericite pentru mine, ba chiar foarte triste, dar nu doresc să vă plictisesc cu probleme personale.
Ca şi activtăţi columbofile am vaccinanat porumbeii la câţiva colegi de club şi pot să vă zic că sunt efective capabile de rezultate bune la majoritetea crescătorilor.
Pe ai mei i-am vaccinat la 10 februarie şi faţă de planificările pe care am avut, nu am vaccinat contra variolă şi nici tratamente antiparazitare nu am făcut.
La prima şedinţă de club am primit inelele, însă fără cartelele titlurilor de proprietate, ceea ce nu prea înţeleg.
Faţă de anii trecuţi, când am primit tradiţional seriile cu *100, anul asta am avut noroc la alte serii (nu ştiu de ce), dar cine ştie poate vor fi mai norocoase.
La data de 1 martie, după o cură de vitaminizare, am împerecheat matca, dar fiind destul de frig partenerii nu prea dau semne de dragoste.
În curând ar trebui să mă gândesc la eliberarea porumbeilor, dar deocamdată timpul pare mai friguros, decât a fost iarna, deci cred că mai trebuie să aştept puţin.
Închei cu speranţa că luna martie va aduce primăvara mult aşteptată şi evenimente mai fericite atât pe plan columbofil cât şi în viaţă personală.

3 comentarii:

panescu spunea...

Asta se intampla peste tot lasa la latityudinea cluburilor sa isi organizeze preferential protocoalele.Personal sunt de parere ca indiferent de uniune,aceasta ar trebui sa delimiteze in mod cat de cat echitabil zone care ar trebui obligate sa efectueze fondurile impreuna si pe aceiasi ruta stabilita prin votul participantiilor si toati sa respecte planul sau li se anuleaza rezultatele !

nicusor spunea...

aveti drepatate in ceea ce priveste fuga de competitie de aceea sunt si asa multi campioni pe strazi.ar tb sa luam modelul vecinilor din ungaria care au niste maratoane de exceptie si nu degeaba vin asiaticii sa cumpere pasari de acolo.o zi buna

Barni spunea...

Kedves Szabó úr!
Mint már irtam blogunkban a hargita megyei klubok vezetősége döntött az utakról és nem csak egyedül a szervező klub. 17 ember döntött a röputakról, tehát minden klubból jelen volt a vezetőség,kivéve a 19/8, de őket a 19/4 képviselte.Próbáltunk olyan röpprogramot összeállitani,hogy a kezdő galambászok se riadjanak vissza a 2011-es szezontól és minden klubnak feküdjenek az utak.A többség ezen utakat akarta, igy a 2011 program ilyen lett.üdv,Barni.