Influenţe genetice non-aditive

Sunt acele caractere care sunt influenţate preponderent de influenţa mediului asupra individului. Referitor la interacţiunile genetice curioase şi interesante - luând în calcul condiţiile de mediu identice în care se desfăşoară dezvoltarea exemplarelor în cauză se bazează pe mecanisme intergenice cum ar fi supradominanţa, diferitele forme a epistaziei, ect.
Aceste caractere sunt numite în genetică caractere non-aditive. Delimitarea exactă a caracterelor aditive de cele non-aditive este destul de grea, deoarece aceste caractere de multe ori se şi suprapun.
După observaţiile lui Anker putem vorbi de caractere non-aditive în cazul urmatoarelor insuşiri:

• vitalitatea
• încăpăţânarea
• fizicul individului
• irigarea cu sînge a ochiului şi a organismului în general
• capacitatea de menţinere a condiţiei fizice
• capacitate de recuperare a condiţiei fizice
• declanşarea formei (sportivă)
• menţinerea, rămânerea în formă (sportivă)
• slăbire condiţiei cu ocazia creşterii puilor

În cazul animalelor de rentă aceste caractere sunt mai bine definite. La porci de exemplu este considerat ca şi caractere aditive: lungimea corporală, grosimea slăninei ect. iar printre cele non aditive sunt inşirate: rezistenţa, fertilitatea, prolificitatea ect.
Conform tezelor geneticii actuale, caracterele aditive sunt considerate cele care stabilesc valoarea genetică a unui animal.
Caracterele non-aditive care se moştenesc pot fi prevăzute foarte greu, în transmiterea lor jucând la un rol deosebit norocul.
Cele aditive în transmiterea lor urmăresc legile Mendeliene, deci sunt destul de uşor calculabile, previzibile. Insuşirile urmaşilor vor reprezenta în general media caracterelor părinţilor. Folosind la încrucişare de exemplu un mascul a cărui calitatea musculaturii considerăm că este 100% şi o femelă la care aceiaşi caracter cotăm la 50%, în cazul urmaşilor ne putem aştepta la valoarea de 75% în ceea ce priveşte calitatea musculaturi. Dacă în continuare facem acelaşi tip de încrucişări, urmaşii vor moşteni caracterul musculaturi a porumbelului mai bun într-un procent de 87,5%.
Aceste caractere bineânţeles nu sunt precis măsurabile, iar printre urmaşi vor fi şi sub şi peste media prevăzută, dar majoritatea se vor situa în preajma acestei valori.
Deşi caracterele aditive se moştenesc aparent asemănător mecanismului relaţiilor intergenice intermediare, în realitate de această dată este vorba de un alt proces decât în cazul caracterelor cantitative, unde în urma segregării caraterelor în generaţia a doua vor apare homozigoţi şi heterozigoţi, după formula 25%-25%-50%. În cazul caracterelor aditive nu mai apare segregarea, deci media caracterelor va fi relativ constantă între valorile părinţilor.