La sfârşitul sezonului 2000 deja nu mai aveam la matcă decât porumbei din familia Campionului, mai precis pe Campionul, fratele lui 024543/92 şi două fiice şi un fiu, toate obţinute din incest cu o fică de a lui. În total cinci porumbei, pe care combinam cu porumbeii de la lotul de zbor. Cum şi cei din lotul de zbor erau majoritate din această familie şi puii erau mai mult sau mai puţin consangvine începând cu anul 1999.
Rezultatele erau destul de bune şi totuşi am simţit lipsa posibilităţilor de combinare avută mai înainte. De aceea după ce am urmărit rezultatele mai multor crescători în anul 2001, am hotărât să aduc nişte porumbei străini pentru infuzie de sânge.
Crescătorul ales a fost Ledán László din Sfântu Gheorghe.
De ce am hotărât asupra lui? Concuram împreună, avea rezultate foarte bune, mai ales la fond, dar şi la alte categorii. Prea bine nu îl cunoşteam, dar am avut încredere în el. Mai mult după ce m-am interesat, am aflat că şi porumbeii lui provin mai mult dintr-un singur porumbel de origine Fabry cu matricolul Hu9363-836/90 o femelă tărcată. Deci am mers la el şi am luat doi pui şi şapte ou. Două ou era direct de la femela amintită care era împerecheată la acea dată cu un fiu de a ei. Până la urmă m-am ales cu opt pui din toată afacerea.
În anul 2002 am început să las primii pui din aceşti porumbei. După primul an nu am mai lăsat din aceste combinaţii ca să pot încerca cea ce am introdus. Primele rezultate erau destul de bune, dar la sfârşitul sezonului am pierdut majoritatea porumbeilor hibrizi din acea combinaţie. Totuşi am avut şi câteva rezultate încurajatoare, mai mult cu constanţa rezultatelor am avut problemă. Am avut o femelă albastră a cărei pui erau chiar bune, însă erau prea mari pentru maratoane şi zboruri mai dificile de fond, de aceea mai târziu am eliminat-o de la matcă.
În anul 2004 şi 2005 am mai lăsat o serie de pui hibrizi din combinaţii între porumbeii lui Ledán şi ai mei cu care am concurat de această dată mai cu succes.
Din cei opt porumbei aduse iniţial la ora actuală mai am masculul tărcat 091174/2001 fiu din femela Fabry cu fiul ei şi un alt mascul gut 120376/2001, nepot a femelei Fabry cu ceva Aarden provenit de la Demeter László, ambii având urmaşi în echipa de zburători cu rezultate bune, însă nici până azi nu sunt convins că am ales calea cea mai bună cu toate că sunt mulţumit cu rezultatele obţinute cu ei în ultima vreme.
179102/2004
417112/06
Şi gutul 120376/2001 a avut de asemenea urmaşi demni de remarcat:
359138/2005
359119/2005
La ora actuală 36% dintre porumbeii mei provin din porumbei cu origină de la Ledán.Tot în 2001 am mai lăsat trei pui foarte consangvine, pe Campionul cu matricolele 091102/2001,
091103/2001 şi 036365/2000.
Femela 091102/2001 a fost una dintre cele mai bune reproducătoare. Era o porumbiţă destul de bine construită, dar puţin cam sălbatică, cu ochi albi. Din păcate ca şi ceilalţi porumbei rezultaţi din incest aşa de exagerat nu avea o longevitate prea lungă, aşa că în anul 2009 am reuşit să las ultimul pui de la ea, apoi nu a mai ouat. O parte dintre puii obţinuţi de la ea au făcut rezultate deosebit de bune (179112/2004, 179133/2004), dar şi nepoţii par a fi la fel de valoroşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu