Aşa cum am mai amintit erau 12 fraţi din anul 1992. Bineînţeles că o parte dintre ei erau pui tardivi şi nici nu au apucat să participe la concursuri, pierzându-se la antrenamente. Însă ca şi fizic toţi erau deosebit de buni. Şi din punct de vedere a comportamentului erau destul de asemănătoare, unii dintre ei fiind prea nervoşi, sperioşi, unul singur a fost blând. De fapt şi părinţii lor erau destul de prudenţi, foarte greu de prinşi, ambii de culoare solzată.
Din prima serie a rezultat un mascul gut şi o femelă albastră. Masculul cu seria 13653/81, cu inel vechi, a fost porumbelul cel mai reuşit din prima serie de pui.
În acel an am început să zbor porumbei cu care am reânceput columbofilia după anii de studenţie. Nu aveam maşină, nici bani prea mulţi, dar eram plin de ambiţie şi curiozitate să văd ce ştiu porumbeii nou achiziţionaţi.
În anul 1993 s-a evidenţiat masculul 024543/92, care cu toate că a fost tardiv, a venit cel mai bine. Doi am pierdut de la Cluj, unu de la Sopron 685 km, de unde primul a venit 024522/92 un frate a Campionului, al treilea 13653/81.
Şapte au rămas la sfârşitul sezonului.
De la matcă am mai eliminat încă cinci porumbei, iar în primăvara anului 1994 uliul a luat şi pe femela Hu3131 0926/85.
În anul 1994 am avut un concurs de la Tatabanya (565 km) de unde din primii 6 porumbei sosiţi la mine erau 5 dintre aceşti fraţi. Apoi de la Praga am pierdut pe 024522/92, iar 024527/92 şi 13653/81 au venit cu întârziere.
Nu aveam ceas pe aceea vreme, deci nici clasările nu erau prea extraordinare.
În 1995 de la Praga 1 (900 km) am avut 13 porumbei sosiţi până la ora 15:55 în a doua zi de concurs din 20 angajate. Neavând ceas nu am marcat decât pe primii şapte, care s-au şi clasat destul de bine. A fost un concurs greu, organizat de Sibiu. În prima zi sosise numai 25 porumbei la distanţe mai scurte ca a noastră cu cc 80 - 200 km.
De la ultimul concurs, Praga 2 pe lângă locul 1 obţinut de Campionul, a doua zi am mai obţinut locurile 11, 17, 63 toţi patru fiind fraţi!
Ca reproducători nu am încercat decât cinci dinrte cei din 1992 şi doi semifraţi pe mamă din 1993.
Masculul 13653/81 a avut mai mulţi pui, fiecare pierzându-se de la antrenamente.
Masculul 024522/92 a avut trei pui, dar nici unul nu era deosebit de bun, însă a avut un nepot consangvin destul de valoros la zboruri fără să fie bun la reproducţie.
Masculul 024545/92 era un porumbel foarte bun atât în concursuri cât şi ca reproducător. Era foarte precaut, chiar sălbatic. Despre descendenţii lui scriu mai târziu.
024543/92 este singurul reprezentant a celor 12 fraţi care mai trăieşte şi acum. Este un mascul bun reproducător, a avut de a lungul anilor 18 pui (din 89) care au obţinut calificativul Foarte bun şi Bun. Despre el şi despre calificarea porumbeilor povestesc mai târziu.
Din anul 1993 am avut două semisoră din partea mamei şi una din partea tatălui care au fost încercate şi la reproducţie.
392362/92 puiul femelei Hu3131 0926/85 cu un mascul de la Kotymány Imre. Era o porumbiţă destul de reuşită cu clasări bune şi în concursuri. Dintre puii ei una era chiar foarte bună. A fost împercheat şi cu Campionul, dar din păcate am pierdut pe puii lor de la concursuri, deşi iniţial erau pentru reproducţie.
392363/92 erau surori de cuib cu 392362/92. Era mai puţin reuşit, un pic prea mare, mai lent şi de la concursuri. Cu semifratele de a ei 024543/92 a avut un pui 051179/97 de asemenea cu talie mare, dar foarte ambiţios de la concursuri şi destul de bun şi la reproducţie. El este tatăl porumbelului cu cele mai multe clasări dintre ai mei 034124/99.
392356/92 a fost puiul masculului Cu8138/89 cu o porumbiţă născută deja la mine. A fost o porumbiţă foarte bună, dar din păcate nu mai am nici un descendent din ea.
În general puii de culoare albastră erau mai buni dintre descendenţii familiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu